Podul Cassandra (în ) este un film thriller și dramatic din 1976, regizat de George P. Cosmatos și produs de Carlo Ponti. Filmul este o coproducție internațională britanico-italo-vest-germană.

Scenariul a fost scris de Tom Mankiewicz, Robert Katz și George P. Cosmatos. În rolurile principale apar Sophia Loren, Richard Harris, Burt Lancaster, Ava Gardner, Martin Sheen, Lee Strasberg, Ingrid Thulin și O. J. Simpson. Muzica filmului a fost compusă de Jerry Goldsmith.

Acțiunea urmărește pasagerii unui tren internațional care sunt puși în carantină după ce unul dintre călători este infectat cu un agent patogen extrem de periculos. Trenul este redirecționat de autorități spre un traseu izolat, care include trecerea peste un pod feroviar abandonat și nesigur, cunoscut drept „Podul Cassandra”.

Rezumat

La sediul Organizației Internaționale a Sănătății din Geneva, trei teroriști pătrund într-un laborator în care sunt păstrate bacterii periculoase. În timpul confruntării cu forțele de securitate, aceștia sunt contaminați cu o tulpină de ciumă pneumonică. Unul dintre atacatori este ucis, altul este capturat, iar al treilea, Eklund, reușește să fugă. Înainte ca autoritățile să-l poată găsi, acesta se urcă clandestin într-un tren internațional care circulă de la Geneva spre Stockholm.

Colonelul american Stephen Mackenzie preia conducerea operațiunii, în timp ce dr. Elena Stradner încearcă să stabilească natura agentului patogen. Ea descoperă că bacteria provine dintr-un program secret american de cercetare biologică desfășurat pe teritoriul Elveției. Autoritățile se tem că Eklund a intrat deja în contact cu pasagerii trenului și că oprirea acestuia într-un oraș european ar putea provoca răspândirea bolii.

Printre călători se află cunoscutul neurochirurg Jonathan Chamberlain și fosta sa soție, scriitoarea Jennifer Rispoli Chamberlain, între care persistă sentimente nerezolvate. În tren mai călătoresc Nicole Dressler, soția unui bogat fabricant german de armament, împreună cu tânărul ei amant Robby Navarro, precum și Herman Kaplan, un supraviețuitor al Holocaustului. Navarro este în realitate implicat în traficul de heroină și este urmărit de Haley, un agent Interpol care se prezintă drept preot.

Eklund, deja grav bolnav, se deplasează prin tren și intră în contact cu numeroși pasageri. În scurt timp apar primele cazuri de îmbolnăvire. Mackenzie îl contactează pe Chamberlain și îi dezvăluie existența purtătorului bolii. După ce Eklund este găsit, autoritățile încearcă fără succes să-l evacueze cu un elicopter. Un câine care fusese expus agentului patogen este însă recuperat și transportat la laborator pentru observație.

Mackenzie decide ca trenul să nu mai urmeze traseul normal. Sub pretextul existenței unor amenințări teroriste pe calea ferată, acesta este deviat spre Nürnberg, unde este înconjurat de militari americani. Ferestrele sunt sigilate, la bord sunt urcați soldați înarmați și personal medical, iar pasagerilor li se interzice să părăsească trenul. Destinația reală devine Janov, în Polonia, unde autoritățile susțin că pasagerii vor fi plasați în carantină.

Pentru a ajunge acolo, trenul trebuie însă să traverseze un vechi pod feroviar din oțel, cunoscut drept „Podul Cassandra”, scos din exploatare de mulți ani din cauza stării sale precare. Mackenzie cunoaște pericolul și știe că structura ar putea să nu suporte greutatea trenului. Pentru Kaplan, vestea este cu atât mai tulburătoare cu cât Janov este locul unde fusese închis într-un lagăr de concentrare nazist și unde soția și cele două fiice ale sale fuseseră ucise.

Pe măsură ce călătoria continuă, Chamberlain observă că epidemia nu evoluează așa cum fusese anticipat. Numărul victimelor este mai mic decât se estimase, iar unii dintre cei infectați încep să-și revină. La Geneva, dr. Stradner constată că și câinele expus bacteriei se însănătoșește, ceea ce sugerează că boala nu este atât de letală pe cât se crezuse inițial.

Chamberlain cere oprirea trenului și propune izolarea vagoanelor în care se află bolnavii. Mackenzie refuză însă să modifice traseul. Devine treptat evident că adevăratul scop al operațiunii nu mai este doar prevenirea epidemiei: distrugerea trenului ar elimina pasagerii și, odată cu ei, dovezile existenței programului american ilegal de arme biologice.

Aflând despre starea podului și înțelegând că sunt conduși spre moarte, Chamberlain și Haley organizează o revoltă împotriva militarilor care păzesc trenul. În confruntările care urmează, Navarro încearcă să ajungă la locomotivă, dar este ucis de soldați. Haley moare la rândul său în timpul schimbului de focuri, în timp ce încearcă să protejeze unul dintre pasageri.

Singura șansă a supraviețuitorilor este desprinderea unei părți a trenului înainte ca acesta să ajungă pe pod. Pentru a avea acces la mecanismul de cuplare dintre vagoane, Chamberlain încearcă să provoace o explozie folosind gazul dintr-unul dintre vagoane, însă planul său eșuează inițial. Kaplan decide atunci să se sacrifice și provoacă explozia cu ajutorul unei brichete, permițându-i lui Chamberlain să ajungă la cuplaj.

Chamberlain reușește să separe ultimele vagoane de partea din față a trenului chiar înainte de traversare. Locomotiva și primele vagoane intră pe Podul Cassandra, dar structura cedează sub greutatea lor și se prăbușește, ucigând pasagerii și militarii rămași în acea parte a trenului. Conductorul Max reușește să frâneze manual vagoanele desprinse, care se opresc la mică distanță de podul distrus.

Jonathan, Jennifer și ceilalți supraviețuitori părăsesc trenul și pornesc pe jos, eliberați de carantină și de militarii care îi supravegheaseră. La Geneva, Mackenzie raportează superiorilor săi că trenul a fost distrus și că nu există supraviețuitori, păstrând astfel secretul operațiunii biologice. După plecarea sa și a doctoriței Stradner, se dezvăluie însă că amândoi sunt supravegheați de serviciile americane.

Distribuție

Sophia Loren – Jennifer Rispoli Chamberlain, scriitoare și fosta soție a doctorului Jonathan Chamberlain Richard Harris – dr. Jonathan Chamberlain, neurochirurg aflat la bordul trenului Burt Lancaster – colonelul Stephen Mackenzie, ofițerul american care coordonează operațiunea de carantină Ava Gardner – Nicole Dressler, soția unui industriaș german Martin Sheen – Robby Navarro, amantul lui Nicole și traficant de droguri Ingrid Thulin – dr. Elena Stradner, medic implicat în investigarea agentului patogen Lee Strasberg – Herman Kaplan, supraviețuitor al Holocaustului O. J. Simpson – Haley, agent Interpol care se prezintă drept preot Lionel Stander – Max, conductorul trenului Ann Turkel – Susan John Phillip Law – maiorul Stark Alida Valli – doamna Chadwick Lou Castel – Eklund, teroristul suedez contaminat Ray Lovelock – Tom Stefano Patrizi – unul dintre teroriști Thomas Hunter – căpitanul Scott Fausta Avelli – Caterina Angela Goodwin – călugărița

Producție Filmul a fost produs de Carlo Ponti, cu participarea producătorului britanic Lew Grade. Potrivit American Film Institute, proiectul fusese conceput inițial ca primul dintr-o serie de opt filme care urmau să fie realizate în colaborare de Ponti și guvernul Iranului, o parte a filmărilor urmând să aibă loc în această țară. Planul nu a fost însă realizat în forma propusă inițial.

Conform relatărilor din presa de specialitate citate de AFI, bugetul filmului era estimat în timpul producției la aproximativ cinci milioane de dolari, circa 40% din finanțare provenind de la investitori vest-germani. Lew Grade a contribuit, de asemenea, financiar la proiect, obținând dreptul de a fi creditat alături de Carlo Ponti la prezentarea producției.

Producția a fost realizată în contextul popularității filmelor despre catastrofe cu distribuții internaționale numeroase din anii 1970. Turner Classic Movies a descris proiectul drept o producție de amploare a lui Grade și Ponti, concepută în parte și ca un vehicul cinematografic pentru Sophia Loren, soția lui Ponti.

Povestea originală a fost concepută de Robert Katz și George P. Cosmatos, care au scris apoi scenariul împreună cu Tom Mankiewicz. Imaginea a fost realizată de directorul de fotografie Ennio Guarnieri, scenografia de Aurelio Crugnola, iar montajul de Françoise Bonnot și Roberto Silvi.

Filmările au început la 24 noiembrie 1975 și au continuat până la mijlocul lunii aprilie 1976. Secvențele de interior, inclusiv interioarele vagoanelor, au fost realizate la studiourile Cinecittà din Roma, în timp ce numeroase scene exterioare au fost filmate în Elveția și Franța.

O parte importantă a filmărilor feroviare a avut loc în Elveția. Căile Ferate Federale Elvețiene au pus la dispoziția producției un tren complet, alcătuit din locomotivă, vagon-restaurant, vagon de dormit și mai multe vagoane de călători. Scenele care în film reprezintă gara din Geneva au fost realizate în principal în gara Basel SBB din Basel.

Pentru podul titular a fost utilizat Viaductul Garabit din departamentul Cantal, în sudul Franței, construcție feroviară proiectată de inginerul Gustave Eiffel. Viaductul apare în cadrele exterioare drept podul deteriorat spre care este direcționat trenul. Secvența distrugerii podului și a prăbușirii trenului a fost realizată în studio cu ajutorul unei machete detaliate a viaductului și a decorurilor miniaturale.

Producătorii au beneficiat de colaborarea mai multor administrații feroviare europene. Genericul final mulțumește oficial companiei franceze SNCF, Căilor Ferate Federale Elvețiene și companiei feroviare de stat italiene pentru sprijinul acordat în timpul realizării filmului.

Lansare și difuzare Filmul a avut premiera internațională la 18 decembrie 1976, fiind lansat inițial în Italia și Japonia. În Statele Unite a fost lansat la 9 februarie 1977, iar în Regatul Unit și Germania de Vest în martie 1977.

În România, filmul a fost difuzat la televiziune sub titlul Podul Cassandra. La 30 aprilie 1996, TVR 1 l-a programat de la ora 20:50. Filmul a fost reluat ulterior și de alte posturi românești; în martie 1998, Acasă TV l-a inclus în programul „Cinemateca de acasă”.

Recepție La momentul lansării, Podul Cassandra a fost primit în general nefavorabil de criticii de film. Au fost criticate îndeosebi caracterul neverosimil al intrigii, scenariul și modul în care catastrofa era combinată cu elementele de thriller politic. În schimb, imaginea realizată de Ennio Guarnieri, muzica lui Jerry Goldsmith și amploarea secvenței finale au fost menționate printre punctele forte ale producției.

Richard Eder, de la The New York Times, a publicat o recenzie deosebit de critică, considerând premisa filmului lipsită de credibilitate și criticând distribuirea unor actori, în special a Sophiei Loren și a Avei Gardner.

Gene Siskel, de la Chicago Tribune, i-a acordat filmului o stea și jumătate din patru și a apreciat că acesta ajunge să semene involuntar cu o parodie. Revista Variety a criticat, de asemenea, filmul pentru caracterul convențional și pentru momentele involuntar comice.

Gary Arnold, în The Washington Post, a criticat construcția complicată a intrigii și regia lui George P. Cosmatos, considerând că numeroasele fire narative afectează coerența filmului.

În evaluările retrospective, reputația filmului a rămas mixtă spre negativă, deși acesta a dobândit un anumit statut de film-cult printre admiratorii producțiilor din anii 1970. Turner Classic Movies a remarcat că distribuția numeroasă de vedete, premisa neobișnuită și spectaculozitatea filmului îi conferă în continuare atractivitate, în ciuda deficiențelor sale.

Pe site-ul agregator de recenzii Rotten Tomatoes, filmul are un scor de 42%, calculat pe baza a 12 recenzii ale criticilor.

În pofida recenziilor nefavorabile, filmul a avut rezultate comerciale suficient de bune pe unele piețe internaționale. Producătorii au susținut că încasările obținute numai în Japonia au permis recuperarea costurilor de producție.

Note

Vezi și

Film thriller Război biologic