Kemény Katalin (n. 31 august 1909, Turda – d. 10 ianuarie 2004, Budapesta) a fost o scriitoare, istoric de artă și traducătoare literară maghiară. A fost fiica pedagogului Gábor Kemény și soția scriitorului și filosofului Béla Hamvas.

Biografie

Katalin Kemény s-a născut în data de 31 august 1909 în orașul Turda, pe atunci în Austro-Ungaria. Pe la vârsta de doisprezece ani, în 1921, tatăl ei a fost arestat de catre autoritătile române pe motiv că ar fi fost implicat în organizarea unei insurecții, iar apoi a expulzat împreună cu întreaga familie din Transilvania. S-au stabilit la Budapesta, unde Katalin Kemény și-a continuat studiile. În 1932 a obținut la Universitatea „Pázmány Péter” o diplomă de doctor în filologie maghiară și franceză, iar apoi una de doctor în filosofie. Începând din anii 1930, studiile și nuvelele sale au apărut în diferite reviste (Esztétikai szemle, Erdélyi Múzeum, Független Szemle, A jövő útjain, Korunk Szava, Magyar Írás, Pásztortűz, Szocializmus).

În 1936 a atras atenția prin realizarea și publicarea primei traduceri în limba maghiară a lui François Rabelais. Prin apariția traducerii l-a cunoscut pe Béla Hamvas, cu care s-a căsătorit în 1937.

Locuința pe care au închiriat-o în Óbuda-Békásmegyer a fost lovită de o bombă la sfârșitul războiului, iar toate manuscrisele lui Kemény, asemenea celor ale soțului ei, au fost distruse. Începând din 1945 a publicat în mod regulat, scrierile sale apărând, printre altele, în revistele Diárium, Embernevelés și Esztétikai évkönyv. În 1948, György Lukács a calificat drept nocivă din punct de vedere politic, într-o scriere polemică, cartea pe care Katalin Kemény o scrisese împreună cu Béla Hamvas, Forradalom a művészetben („Revoluție în artă”), în care, pe lângă eseuri teoretice, cercetaseră în primul rând orizonturile spirituale ale artiștilor de avangardă ai Școlii Europene și posibilitățile unei „picturi aflate în căutarea adevărului”. Katalin Kemény a fost condamnată de catre regimul comunist din Ungaria la o lungă perioadă de tăcere; în deceniile următoare, doar un fragment dintr-un roman al său, intitulat Soliloquia, a putut fi publicat în revista pariziană Magyar Műhely, în 1965.

Katalin Kemény s-a ocupat de pregătirea pentru tipar a lucrărilor tatălui său despre istoria pedagogiei, ceea ce a dus la apariția, în 1986, a volumului intitulat A pedagógiai tudat kialakulása Magyarországon („Formarea conștiinței pedagogice în Ungaria”). După moartea soțului său, în 1968, Katalin s-a ocupat și de îngrijirea moștenirii literare a lui Béla Hamvas.

Începând cnu anul 1988, ea a publicat din nou studii de istoria artei. Din anul 2000, a devenit membră a Academiei Maghiare de Artă (Magyar Művészeti Akadémia). A decedat în anul 2004 la vârsta de 95 de ani.

Categorie: Nașteri în 1909 Categorie: Decese în 2004 Categorie: Scriitori maghiari