Constantin P. Popovici (n. 26 februarie 1930, Ismail, județul Ismail, România – d. 26 noiembrie 2019, București) a fost un matematician și informatician român, profesor universitar la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București. Doctor în științe fizico-matematice cu o teză de teoria numerelor elaborată sub conducerea lui Grigore C. Moisil, a făcut parte din prima echipă a lui Moisil, cea care a pus bazele învățământului de informatică în universitățile din România, fiind considerat unul dintre promotorii informaticii românești. Lucrările sale acoperă teoria numerelor, logica matematică, teoria algebrică a mecanismelor automate, limbajele formale, funcțiile recursive și calculabilitatea.
Biografie Studii S-a născut la 26 februarie 1930 la Ismail, în Basarabia. A absolvit Institutul Politehnic din București, Facultatea de Electrotehnică, secția Electronică (diplomă de inginer, 1952), și Universitatea din București, Facultatea de Matematică-Fizică.Pagina „Curriculum Vitae” de pe site-ul memorial indică anul 1957 pentru absolvirea Facultății de Matematică-Fizică, în timp ce articolul lui Marin Vlada din 2015 indică anul 1952 pentru absolvirea ambelor facultăți.
A obținut titlul de doctor în științe fizico-matematice cu teza de teoria numerelor Unicitatea descompunerii în factori primi în inele de întregi ai lui Dirichlet, elaborată sub conducerea științifică a academicianului Grigore C. Moisil, susținută în martie 1961 și confirmată în noiembrie 1962. În 1969 a obținut diploma în știința calculatoarelor (Computer Science), în urma unui curs postuniversitar de Computing Science la Universitatea din Cambridge, Anglia.
Carieră Și-a început activitatea ca cercetător în electronică la Institutul de Fizică al Academiei (1951–1954) și asistent la catedra de matematică a Institutului de Mine din București (1953–1955). A fost apoi cercetător în matematică la Institutul de Matematică al Academiei (1955–1968) și asistent la catedra de Bazele radiotehnicii a Institutului Politehnic din București (1955–1956).
La Universitatea din București a parcurs toate treptele carierei universitare: lector la catedra de Algebră a Facultății de Matematică-Mecanică (1957–1962), conferențiar la Catedra de Logică matematică (1962–1973) și, din 1973 până la pensionare, profesor la catedra de Informatică a Facultății de Matematică-Mecanică, devenită ulterior Facultatea de Matematică și Informatică. Între 1972 și 1975 a fost șeful Catedrei de Logică matematică, redenumită ulterior „Informatică și analiză aplicată” și apoi „Informatică”. A fost conducător de doctorat în specialitatea informatică începând cu anul 1971; sub conducerea sa au fost susținute 14 teze de doctorat.
După 1990 a predat și la alte instituții: profesor la catedrele de matematică și de informatică ale Facultății de Litere și Științe a Universității „Petrol-Gaze” din Ploiești (din 1991), la Colegiul Universitar Pedagogic al Universității „Spiru Haret” din București (1992–2003), la catedra de matematică-informatică a Universității Hyperion din București (1992–2005), unde a fost și decan al Facultății de Matematică (1992–1995), la Colegiul Universitar Pedagogic de Institutori din Crevedia (din 2000) și la anul pregătitor pentru românii de pretutindeni de la Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Crevedia (din 2001).
A murit la 26 noiembrie 2019, la București.
Rolul în întemeierea informaticii românești În 1954, la solicitarea lui Constantin P. Popovici, Paul Constantinescu și Mariana Coroi-Nedelcu, Grigore C. Moisil a ținut la Facultatea de Matematică și Fizică un curs liber de „Teoria algebrică a mecanismelor automate”, din care s-a născut Seminarul Gr. C. Moisil, descris drept „nucleu pionier în învățământul și cercetarea în informatică”. În 1959, odată cu înființarea secției de „Mașini de calcul” a facultății, Paul Constantinescu și Constantin P. Popovici au fost primii ei profesori. Popovici a făcut parte din colectivul condus de Moisil care a pus bazele învățământului de informatică în universități, ținând la această secție cursurile „Mașini de calcul și teoria programării” și „Teoria algebrică a mecanismelor automate”. A contribuit la formarea specialiștilor pentru calculatorul IBM 360/30 al Centrului de Calcul al Universității din București și a format mai multe generații de informaticieni.
De-a lungul carierei a predat, printre altele, cursurile „Aritmetică și teoria numerelor”, „Algebră modernă”, „Teoria mecanismelor automate”, „Mașini de calcul și teoria programării”, „Funcții recursive și mașini Turing”, „Logică și automate finite”, „Teoria algoritmilor”, „Proiectarea și implementarea limbajelor de programare” și „Bazele informaticii”. Dragoș Vaida aprecia că Popovici „ne-a lăsat o operă importantă în crearea disciplinei Bazele Informaticii”, iar academicianul Solomon Marcus îl numea, în 2015, „membru de bază al primei echipe moisiliene”.
Alături de Moisil, este considerat printre primii matematicieni din România care s-au orientat spre informatică.
Activitate științifică A publicat 36 de articole științifice, majoritatea în teoria numerelor (unicitatea descompunerii în factori primi în inele de întregi pătratici și în inelele lui Dirichlet și Gauss, polinoame ireductibile modulo p, triunghiuri heronice, o generalizare a funcției lui Möbius, ecuații aritmetice ale lui Dimitrie Pompeiu, numere perfecte impare), precum și în teoria algebrică a mecanismelor automate (scheme cu contacte și relee, minimizarea funcțiilor booleene), limbaje formale, funcții recursive, analiză matematică și electricitate. Cercetările sale de teoria numerelor au legat teoria congruențelor în întregi de teoria corpurilor Galois.
Mai multe dintre lucrările sale au fost citate sau continuate în literatura de specialitate: articolul Polinoame ireductibile modulo p (1959) este citat de Horst G. Zimmer în Computational Problems, Methods and Results in Algebraic Number Theory (Lecture Notes in Mathematics, nr. 262) și de Lidl și Niederreiter în Finite Fields; lucrarea Sur une équation arithmétique de D. Pompeiu (1967) a fost continuată de Péter Kiss în On one way of making automorphic numbers (Publicationes Mathematicae Debrecen, 1975); formula sa din O generalizare a funcției lui Moebius (1963) a primit o nouă demonstrație de la Toma N. Stanciu (1967); iar monografia Łukasiewicz–Moisil Algebras (Boicescu, Filipoiu, Georgescu, Rudeanu) notează că studiul comportamentului secvențial al circuitelor se bazează pe ipoteza „explicitată de C. P. Popovici” conform căreia axa timpului poate fi împărțită în intervale suficient de mici în care poziția fiecărui dispozitiv al circuitului rămâne neschimbată. Cartea sa Teoria numerelor (1973) este citată de Bușneag, Boboc și Piciu în Elemente de aritmetică și teoria numerelor (1998).
A fost secretar general al celui de-al IV-lea Congres Internațional de Logică, Metodologie și Filosofia Științei, ținut la București în 1971, membru al Centrului Superior de Logică și Științe Comparate din Bologna, Italia (din 30 septembrie 1972), recenzent la Zentralblatt für Mathematik și referent la peste 50 de teze de doctorat.
Activitate didactică și editorială A publicat majoritatea cursurilor pe care le-a ținut. Împreună cu Leon Livovschi, Horia Georgescu, Nicolae Țăndăreanu, Sergiu Rudeanu și Luminița State a scris seria de cursuri Bazele informaticii (1976–1991), iar singur, Aritmetica și teoria numerelor (1963), Calculatoare cu program și teoria programării (1972), Teoria numerelor (1973) și Curs de teoria algoritmilor. Funcții recursive și mașini Turing (1976).
Pentru învățământul preuniversitar a elaborat, în colaborare cu M. Lovin și P. Preoteasa, trei manuale de informatică pentru clasele speciale de informatică din licee (1972–1974), precum și manualele de matematică pentru clasa a V-a (cu I. G. Borca și I. C. Ligor, 1978, reeditat între 1979 și 1996) și pentru clasa a VI-a (cu I. C. Ligor, 1979, reeditat între 1980 și 1997). A ținut cursuri de perfecționare pentru ingineri (bazele matematice ale sistemelor automate, algebre booleene în automatică, teoria programării) și pentru profesorii de liceu și a prezidat numeroase examene de definitivat și de grad didactic.
A tradus din limbile rusă și franceză cărți de informatică, geometrie și culegeri de probleme, printre care Informatica lui Jacques Arsac (1973), Geometrie pentru clasele VI–VIII de A. N. Kolmogorov și colaboratorii (1979) și Probleme neelementare tratate elementar de A. M. Iaglom și I. M. Iaglom (1983). A desfășurat și o activitate de popularizare a științei în paginile Gazetei Matematice și ale revistei Progresele științei, cu articole despre viața și opera lui George Boole, teoria numerelor, scheme logice, algoritmi și programe, precum și despre Grigore C. Moisil.
Distincții Titlul „Omul anului” 1995, acordat de American Biographical Institute (SUA) Inclus în Who's Who in Science and Engineering 2006–2007, ediția a 9-a (Marquis Who's Who) Diplomă de merit din partea Universității Hyperion din București (2001) Diplomă de excelență din partea Universității „Petrol-Gaze” din Ploiești (2002) Diploma „Top 100 Scientists 2011” a International Biographical Centre, Cambridge
La 22 mai 2015, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București a organizat un simpozion aniversar dedicat împlinirii vârstei de 85 de ani a profesorului.
Lucrări publicate Cărți și manuale Baze matematice pentru studiul sistemelor automate. Anexă la cursul de teoria reglării automate, litografiat de ASIT, București, 1959 Aritmetica și teoria numerelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963 (ediția a II-a, revizuită, 1970) Aplicarea algebrelor booleene în automatică, litografiat de CSCAS, București, 1965 Teoria programării, litografiat de Proiect București și IPACH, București, 1967 Calculatoare cu program și teoria programării, Editura Științifică, București, 1972 Informatica pentru anul II liceu, clase speciale de informatică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972 (cu M. Lovin, P. Preoteasa) Teoria numerelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973 Informatica pentru anul III liceu, clase speciale de informatică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974 (cu M. Lovin, P. Preoteasa) Informatica pentru anul IV liceu, clase speciale de informatică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974 (cu M. Lovin, P. Preoteasa) Curs de Bazele informaticii. Funcții booleene și circuite combinaționale, Tipografia Universității din București, 1976 (cu Leon Livovschi, Nicolae Țăndăreanu) Curs de Bazele informaticii. Automate și limbaje formale, Tipografia Universității din București, 1976 (cu Leon Livovschi, Nicolae Țăndăreanu) Curs de teoria algoritmilor. Funcții recursive și mașini Turing, Tipografia Universității din București, 1976 Matematica, manual pentru clasa a V-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978; reeditat între 1979 și 1996 (cu I. G. Borca, I. C. Ligor) Matematica. Aritmetică–Algebră, manual pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979; reeditat între 1980 și 1997 (cu I. C. Ligor) Curs de Bazele informaticii. Circuite, automate, limbaje formale, Tipografia Universității din București, 1980 (cu Leon Livovschi, Nicolae Țăndăreanu) Bazele informaticii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981 (cu Leon Livovschi, Horia Georgescu, Nicolae Țăndăreanu) Bazele informaticii, vol. I, Tipografia Universității din București, 1990 (cu Horia Georgescu, Luminița State) Bazele informaticii, vol. II, Tipografia Universității din București, 1991 (cu Sergiu Rudeanu, Horia Georgescu) Matematica, Partea I, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001
Articole științifice „Asupra determinării unei baze a întregilor corpului relativ pătratic al lui Dirichlet”, Revista Universității C. I. Parhon și a Politehnicii București, nr. 4–5 (1954), pp. 47–52