Inima-i un vânător singuratic (în ) este romanul de debut al scriitoarei americane Carson McCullers, publicat în 1940, când autoarea avea 23 de ani. Este un roman de tip frescă socială, cu elemente specifice goticului sudist, despre un bărbat mut pe nume John Singer și oamenii pe care îi întâlnește într-un oraș industrial din anii 1930, din statul american Georgia.

Romanul a fost primit pozitiv atât ca o analiză realistă a conflictelor sociale, cât și ca o parabolă despre fascism. Titlu Se pare că titlul provine din poezia „The Lonely Hunter”, scrisă de poetul scoțian William Sharp sub pseudonimul Fiona MacLeod, în care apare refrenul „Dar inima mea este un vânător singuratic care vânează pe un deal pustiu.”

Prezentare

Cartea începe cu o descriere a relației dintre prietenii John Singer și Spiros Antonapoulos, care sunt amândoi muți și locuiesc împreună de câțiva ani. Din cauza comportamentului tot mai adesea necorespunzător al lui Antonapoulos, provocat de consumul de alcool, acesta este internat într-un azil de nebuni situat departe de oraș, în ciuda încercărilor lui Singer de a interveni. Rămas singur, Singer se mută într-o nouă cameră din casa familiei Kelly.

Mulți locuitori ai orașului sunt atrași de prezența lui Singer. Restul narațiunii se concentrează pe dificultățile cu care se confruntă patru dintre cunoștințele lui Singer, care îl vizitează frecvent: Mick Kelly, o fată băiețoasă care iubește muzica și visează să-și cumpere un pian; Jake Blount, un agitator sindical alcoolic; Biff Brannon, proprietarul observator al unui restaurant; și dr. Benedict Mady Copeland, un medic idealist. În ciuda lipsei sale de răspuns verbal, fiecare dintre aceste persoane crede că Singer are o înțelegere unică a luptelor lor.

Singer îi simte lipsa lui Antonapoulos și îl vizitează la azil, dar Antonapoulos pare indiferent la încercările lui Singer de a comunica.

Personaje principale John Singer Singer este un gravor surd care a învățat să vorbească. Cu toate acestea, după ce îl întâlnește pe Spiros Antonapoulos, un alt surd, Singer alege să folosească doar limbajul semnelor.Hamilton, p. 218.Rich, p. 112. Multe personaje din roman sunt atrase de prezența tăcută a lui Singer și își proiectează luptele asupra lui, crezând că Singer provine din grupurile lor demografice respective sau că le este solidar. De exemplu, dr. Copeland crede că Singer este evreu, iar Blount crede că Singer „cunoaște” mesajul politic comunist pe care el încearcă să-l transmită. Cu toate acestea, Singer nu confirmă și nici nu neagă niciodată aceste posibile aspecte ale identității sale.Rich, p. 110. Inițial, McCullers l-a conceput pe Singer ca pe un personaj evreu numit Harry Minowitz, inspirându-se dintr-un tablou dintr-o galerie de artă, a cărui expresie i s-a părut „înțeleaptă, blândă și plină de compasiune”.Evans, p. 188. Spiros Antonapoulos Antonapoulos este un artizan de dulciuri grec. După ce află că și el este mut, Singer se împrietenește cu el, iar cei doi locuiesc împreună timp de câțiva ani. Cu toate acestea, Antonapoulos pare să sufere de dizabilități intelectuale și este motivat în mare măsură de mâncare și alcool, ceea ce îl determină adesea să se comporte inadecvat în public. După o serie de incidente, vărul lui Antonapoulos – care și-a luat numele american Charles Parker – îl trimite pe Antonapoulos la un azil de nebuni. În azil, starea de sănătate a lui Antonapoulos se deteriorează. Singer, care pare să treacă cu vederea în totalitate trăsăturile negative ale lui Antonapoulos, se gândește frecvent la prietenul său pe parcursul romanului și își dorește să se poată reconecta.Hamilton, p. 222. Mick Kelly Mick, pe care McCullers a conceput-o inițial ca un personaj masculin pe nume Jester, este o fetiță de doisprezece ani care poartă haine de băieți. Familia ei folosește camere din casă pentru a caza străini, dar, cu toate acestea, se afundă tot mai mult în sărăcie pe parcursul romanului. Mick iubește muzica, făcând tot posibilul să o asculte la diverse posturi de radio, și visează să aibă un pian. Ea capătă o înfățișare din ce în ce mai feminină odată ce începe școala profesională, dar continuă să-l idolatrizeze pe Singer. În cele din urmă, Mick renunță la școală pentru a lucra la Woolworth, cu scopul de a-și întreține familia, dar se simte înșelată când constată că, în fiecare zi, după muncă, este epuizată și nu mai are timp să se gândească la ale ei. Biff Brannon Brannon este proprietarul New York Café, un restaurant pe care îl ține deschis toată noaptea. El devine fascinat de Singer după ce acesta începe să frecventeze localul. Brannon îi arată simpatie lui Jake Blount, în ciuda faptului că acesta îi datorează bani.Rich, p. 113. De asemenea, o apreciază pe Mick și îi permite să mănânce și să bea la prețuri reduse. El este singurul personaj care pare conștient că este puțin probabil ca Singer să aibă trăsăturile contradictorii pe care ceilalți le proiectează asupra lui. Unii critici au considerat că trăsăturile feminine și calitățile materne ale lui Brannon, precum și căsătoria lipsită de dragoste cu soția sa înainte de moartea acesteia, sugerau că ar fi homosexual.Rich, p. 118. Dr. Benedict Copeland Dr. Copeland este un medic de culoare. Spre deosebire de familia sa, de care s-a îndepărtat, el nu este credincios și consideră că sunt necesare schimbări sociale și politice radicale pentru a îmbunătăți nivelul de trai al afro-americanilor. Deși familia și prietenii săi se confruntă cu condiții precare de muncă și cu opresiune frecventă, el se străduiește să-i convingă pe oameni să-i asculte argumentele, chiar dacă încearcă adesea să propovăduiască marxismul. După ce fiul său, Willie, este maltratat în închisoare de către gardieni rasiști, Copeland încearcă să depună un recurs, dar este bătut de gardienii tribunalului. El suferă de tuberculoză, boală agravată de stresul provocat de meseria sa. În cele din urmă, se întoarce la ferma săracă a familiei sale, fapt pe care îl consideră un eșec.Hamilton p. 218-219. Jake Blount La fel ca dr. Copeland, Blount este marxist. Singer este singurul personaj în care Blount își pune încrederea, deoarece crede că și Singer „știe”. Cu toate acestea, disperarea lui Blount față de condițiile sociale din Sudul Americii îl împinge adesea într-o furie violentă, alimentată și mai mult de alcoolismul său. De asemenea, Blount nu reușește să convingă oamenii să-i îmbrățișeze ideile, în ciuda faptului că distribuie broșuri și caută persoane care ar putea să i se alăture într-o revoltă. El discută cu doctorul Copeland după ce îl cunoaște prin intermediul lui Singer, dar cei doi nu reușesc să cadă de acord și nici măcar să recunoască faptul că au obiective similare. După moartea lui Singer, Blount părăsește orașul, continuând să creadă că își poate duce la îndeplinire planurile de revoluție.

Recepție La apariția sa în 1940, romanul a provocat o adevărată senzație literară și s-a ridicat rapid în fruntea topurilor de bestsellere; a fost prima dintr-o serie de opere ale lui McCullers care le dau glas celor respinși, uitați, maltratați sau asupriți. Oliver Evans a scris că reacția inițială a fost „una mixtă din partea criticilor, dintre care unii erau înclinați să o considere nu atât un roman de sine stătător, cât un fel de fenomen literar – ca produsul precoce” al unei tinere autoare care ar putea crea opere de o calitate superioară odată cu înaintarea în vârstă.

A. S. Knowles Jr. a susținut că romanul „pare să surprindă sensibilitatea generală a lui Carson McCullers într-o măsură mai cuprinzătoare decât celelalte opere ale sale”.

Alice Hamilton a scris în Dalhousie Review că prezența atâtor personaje mute în poveste „luată la propriu [...] depășește limitele credibilității”.Hamilton, p. 215.

Modern Library a clasat romanul pe locul al șaptesprezecelea în lista celor 100 de cele mai bune romane în limba engleză ale secolului al XX-lea. Revista Time l-a inclus în „TIME 100 Best English-language Novels from 1923 to 2005”. În 2004, romanul a fost selectat pentru clubul de carte al lui Oprah Winfrey.

Adaptare În 1968 a fost realizată o adaptare cinematografică a romanului, cu Alan Arkin, Sondra Locke și Cicely Tyson în rolurile principale. Filmul a primit două nominalizări la Premiile Oscar în anul următor, pentru Cel mai bun actor (Arkin) și Cea mai bună actriță în rol secundar (Locke).

Note

Bibliografie

Legături externe

The Heart Is a Lonely Hunter, coperta primei ediții, NYPL Digital Gallery

Categorie:Romane din 1940 Categorie:Bildungsroman Categorie:Romane americane Categorie:Romane americane după care s-au făcut filme Categorie:Romane de debut Categorie:Romane-frescă socială