George Ames Plimpton () a fost un scriitor american. Este cunoscut pentru scrierile sale despre sport, pentru faptul că a contribuit la fondarea revistei The Paris Review, precum și pentru accentul său aristocrat. S-a remarcat prin „jurnalismul participativ”, incluzând relatări ale implicării sale active în evenimente sportive profesioniste, interpretarea unui rol într-un film western, un număr de comedie susținut la Caesars Palace din Las Vegas și o interpretare alături de Filarmonica din New York, consemnând ulterior această experiență din perspectiva unui amator.
Potrivit publicației The New York Times, „performanțele sale în materie de editare și scriere au oscilat între belles-lettres și relatările pline de spirit pe care le-a scris despre diferitele sale încercări excentrice de a se infiltra în carierele de rang înalt ale altor persoane... un bărbat suplu și citadinit, dotat cu o energie nemărginită și o bunăvoință perpetuoă, a devenit în 1953 primul și singurul redactor al revistei The Paris Review. Prezență omniprezentă la lansările de carte și la alte evenimente sociale de gală, el a fost neobosit în angajamentul său față de proza serioasă și contemporană pe care o publică revista... Toate acestea au contribuit la farmecul lecturii despre aventurile adesea nefericite ale domnului Plimpton în calitate de atlet «profesionist», comediant stand-up, personaj negativ de film sau artist de circ; aventuri pe care le-a relatat într-o proză spirituală și elegantă în aproape treizeci și șase de cărți.”
Biografie Plimpton s-a născut la New York pe 18 martie 1927 și și-a petrecut copilăria acolo, urmând cursurile Școlii St. Bernard și crescând într-un apartament duplex din cartierul Upper East Side din Manhattan, situat pe Fifth Avenue la numărul 1165. În timpul verilor, locuia în cătunul West Hills, Huntington, din comitatul Suffolk, pe insula Long Island.
El a fost fiul lui Francis T. P. Plimpton și nepotul lui Frances Taylor Pearsons și al lui George Arthur Plimpton. Tatăl său a fost un avocat corporatist de succes și partener fondator al casei de avocatură Debevoise and Plimpton; el a fost numit de președintele John F. Kennedy în funcția de adjunct al ambasadorului Statelor Unite la Organizația Națiunilor Unite, mandatul său desfășurându-se între 1961 și 1965.
Mama sa a fost Pauline Ames, fiica botanistului (1874–1950) și a artiste . Ambii bunici materni ai lui Plimpton s-au născut cu numele de familie Ames; mama sa a fost nepoata lui Adelbert Ames (1835–1933), laureat al Medaliei de Onoare, marinar, soldat și politician american, precum și a lui Oliver Ames, o personalitate politică americană și cel de-al 35-lea guvernator al statului Massachusetts (1887–1890). De asemenea, ea a fost strănepoata, din partea tatălui, a lui (1804–1873), un industrial și congresman implicat în scandalul feroviar Crédit Mobilier din 1872; și a guvernatorului-general al New Orleansului Benjamin Franklin Butler, un avocat și politician american care a reprezentat statul Massachusetts în Camera Reprezentanților a Statelor Unite și a servit ulterior ca cel de-al 33-lea guvernator al statului Massachusetts.
Fiul lui Plimpton l-a descris ca fiind un protestant alb anglo-saxon și a scris că ambii părinți ai lui Plimpton descindeau din pasageri de pe nava Mayflower.
George a avut trei frați: Francis Taylor Pearsons Plimpton Jr., Oakes Ames Plimpton și Sarah Gay Plimpton.
După Școala St. Bernard, Plimpton a urmat Academia Phillips Exeter (de unde a fost exmatriculat chiar înainte de absolvire) și Liceul Daytona Beach, unde a primit diploma de liceu, înainte de a intra la Colegiul Harvard în iulie 1944. A scris pentru Harvard Lampoon, a fost membru al Clubului Hasty Pudding, al Pi Eta, al Societății Signet și al Clubului Porcellian și s-a specializat în limba engleză. Plimpton a intrat la Harvard ca membru al promoției 1948, dar nu a absolvit decât în 1950 din cauza serviciului militar care a intervenit între timp.
Studiile lui Plimpton la Harvard au fost întrerupite de stagiul militar efectuat între 1945 și 1948, perioadă în care a servit în Italia ca șofer de tanc în cadrul armatei. După ce și-a încheiat studiile la Harvard în 1950, a urmat cursurile Colegiului King's din cadrul Universității Cambridge, între 1950 și 1952, absolvind cu onoruri de clasa a treia în limba engleză.
Carieră Sidd Finch În numărul din 1 aprilie 1985 al revistei Sports Illustrated, Plimpton a pus la cale o farsă de 1 Aprilie care a fost larg mediatizată. Cu ajutorul New York Mets și al mai multor jucători ai echipei, Plimpton a scris relatarea despre un aruncător necunoscut din tabăra de pregătire de primăvară a Mets, Siddhartha Finch, care arunca o minge de baseball cu o viteză de peste 257 km/h, purta un bocanc de drumeție la un picior și era un budist practicant care studiase yoga în Tibet. Articolul conținea multe indicii că povestea era o farsă, începând cu subtitlul: „El este un aruncător, parte yoghin și parte solitar. Impresionant eliberat de stilul nostru de viață opulent, Sidd se decide în privința yoga — și a viitorului său în baseball”. Acesta forma acrostihul „Fericită Zi a Păcălelilor — o mică minciună”. Articolul a fost atât de convingător încât mulți cititori l-au crezut, iar popularitatea acestei farse l-a determinat pe Plimpton să dezvolte povestea lui Sidd în The Curious Case of Sidd Finch (1987).
Focuri de artificii Plimpton a fost expert în demolări în armata de după cel de-al Doilea Război Mondial. După ce s-a întors la New York din Paris, acesta lansa în mod obișnuit focuri de artificii la petrecerile sale de seară. Pasiunea sa pentru focurile de artificii a crescut, iar în 1975, în Bellport, Long Island, împreună cu Fireworks by Grucci, a încercat să doboare recordul pentru cel mai mare foc de artificii din lume. Focul său de artificii, o lumânare romană numită „Fat Man”, cântărea 330 kg și se preconiza că va urca la 300 m sau mai mult și va produce o explozie largă sub formă de stea. Atunci când a fost aprins, focul de artificii a rămas pe sol și a explodat, spulberând un crater lat de 11 m și adânc de 3 m. O încercare ulterioară, lansată la Cape Canaveral, s-a ridicat la aproximativ 15 m în aer și a spart 700 de ferestre în .
Alături de , Plimpton a concurat la a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Focuri de Artizanat din 1979 de la Monte Carlo. După mai multe probleme legate de transportul și pregătirea focurilor de artificii, Plimpton și Grucci au devenit primii concurenți din Statele Unite care au câștigat evenimentul. Plimpton a fost numit comisar pentru focuri de artificii al New Yorkului de către primarul , o funcție neoficială pe care a deținut-o până la moartea sa. Împreună cu familia Grucci, el a contribuit la coregrafia focurilor de artificii pentru celebrarea centenarului Podului Brooklyn din 1983 și pentru cea de-a doua învestire a lui Ronald Reagan. Pasiunea lui Plimpton pentru pirotehnie l-a determinat să scrie Fireworks (1984), și a prezentat un material video la A&E Home Video pe această temă, care a prezentat numeroasele sale aventuri cu focurile de artificii alături de familia Grucci.
Alte publicații Plimpton și Jean Stein au editat o biografie orală a lui Edie Sedgwick, Edie: An American Biography (1982). El a apărut într-un scurtmetraj documentar despre Sedgwick inclus pe DVD-ul Ciao! Manhattan. A apărut în documentarul din seria American Masters de la PBS despre Andy Warhol și în genericul de final al filmului Factory Girl din 2006. În 1998, Plimpton a publicat o biografie orală a lui Truman Capote. Între 2000 și 2003, a scris libretul operei Animal Tales, comandată de Family Opera Initiative, cu muzică compusă de Kitty Brazelton și în regia lui Grethe Barrett Holby. El a scris: „Presupun că, într-un mod blând, există o lecție de învățat pentru cei tineri sau pentru cei cu sufletul tânăr – curajul de a ieși în lume și de a-ți încerca aripile”. În 2002, Plimpton a colaborat cu Terry Quinn la piesa Zelda, Scott and Ernest, bazată pe corespondența dintre F. Scott Fitzgerald, Zelda Fitzgerald și Ernest Hemingway.
Apariții în documentare În 1989, Plimpton a apărut în documentarul The Tightrope Dancer, despre viața și opera artistei Vali Myers. În 1994, Plimpton a apărut în seria regizată de Ken Burns, Baseball, împărtășind experiențe personale legate de baseball și comentând evenimente memorabile din istoria acestui sport. În 1996, a apărut în documentarul When We Were Kings, despre „Rumble in the Jungle”, meciul de campionat din 1974 dintre Ali și Foreman. Plimpton l-a creditat pe Muhammad Ali drept un poet care a compus cel mai scurt poem din lume: „Eu? Uau!!”
Actorie Plimpton a apărut în mai mult de treizeci de filme ca figurant sau în apariții cameo. A fost beduin în Lawrence of Arabia (1962), hoț în Rio Lobo (1970), tatăl antagonist al lui Tom Hanks în Volunteers (1985) și psiholog în Good Will Hunting (1997). Plimpton se numea pe sine „Prințul aparițiilor cameo”. De asemenea, a apărut în reclame de televiziune la începutul anilor 1980, inclusiv într-o campanie memorabilă pentru consola a companiei Mattel. În această campanie, Plimpton a susținut superioritatea graficii și a sunetului jocurilor video Intellivision față de cele ale sistemului Atari 2600.
El a prezentat Mouseterpiece Theater, o parodie a emisiunii Masterpiece Theatre care prezenta scurtmetraje animate Disney. A avut un rol periodic în calitate de bunic al doctorului Carter în serialul ERhttps://www.nytimes.com/2003/09/27/arts/george-plimpton-author-and-editor-is-dead-at-76.html și a făcut parte din distribuția serialului Nero Wolfe (2001–2002). În episodul „I'm Spelling as Fast as I Can” din serialul The Simpsons, el prezintă competiția „Spellympics” și încearcă să o mituiască pe Lisa ca să piardă, oferindu-i o bursă la un colegiu din grupul Seven Sisters și o plită electrică: „este perfectă pentru supă!”
Parodii ale carierei lui Plimpton O caricatură publicată la 6 noiembrie 1971 în revista The New Yorker de Whitney Darrow Jr. înfățișează o femeie de serviciu care freacă o podea de birou în genunchi, spunându-i alteia: „Aș vrea să-l văd și pe George Plimpton făcând asta vreodată”. Într-o altă caricatură din The New Yorker, un pacient se uită în sus la chirugul mascat care se pregătește să-l opereze și întreabă: „Stai puțin! De unde știu că nu ești George Plimpton?”. Un articol din revista Mad intitulat „Some Really Dangerous Jobs for George Plimpton” (în ) l-a prezentat încercând să înoate traversând Lacul Erie, plimbându-se prin Times Square din New York în miezul nopții și petrecând o săptămână cu Jerry Lewis.
Viață personală
Plimpton a fost cunoscut pentru accentul său distinctiv care, după propria sa recunoaștere, era adesea confundat cu un accent englezesc. Plimpton însuși l-a descris drept un „accent cosmopolit din New England” sau un accent „cosmopolit de pe coasta de est”. Fiul său, Taylor, l-a descris drept un amestec de „vechi New England, vechi New York, nuanțat cu o notă de engleză a Colegiului King's”.
Plimpton a fost căsătorit de două ori. Prima sa soție, cu care s-a căsătorit în 1968 și de care a divorțat în 1988, a fost Freddy Medora Espy, asistentă de fotograf. Ea era fiica scriitorilor și Hilda S. Cole, care fusese, la începutul carierei sale, agent de presă pentru și . Cei doi au avut doi copii: Medora Ames Plimpton și Taylor Ames Plimpton, care a publicat un volum de memorii intitulat Notes from the Night: A Life After Dark.
În 1992, Plimpton s-a căsătorit cu Sarah Whitehead Dudley, absolventă a Universității Columbia și scriitoare independentă. Ea este fiica lui James Chittenden Dudley, partener director al firmei de investiții Dudley and Company din Manhattan, și a geologei Elisabeth Claypool. Familia Dudley a înființat Highstead Arboretum, o suprafață de 15 ha din Redding, Connecticut. Plimpton și Dudley au fost părinții fiicei gemene Laura Dudley Plimpton și Olivia Hartley Plimpton.
Prietenia cu Robert F. Kennedy