Petre P. Carp, cunoscut și ca Petrache Carp (în franceză Pierre Carp, uneori Comte Carpe;Evans-Gordon, pp.168, 191, 304 n. 28 sau 29 iunieCălinescu, p.440 1837, Iași, Moldova – d. 19 iunie 1919, Țibănești), a fost un politician și critic cultural român, membru marcant al Partidului Conservator și unul dintre principalii reprezentanți ai conservatorismului liberal românesc. A fost cel de-al 21-lea prim-ministru al României și a condus guvernul în două mandate, între 1900–1901 și 1910–1912.
Tinerețea sa a fost strâns legată de activitatea societății Junimea, pe care a înființat-o împreună cu criticul Titu Maiorescu ca societate literară și la a cărei transformare ulterioară într-un club politic a contribuit. A renunțat la începuturile unei cariere de polemist și publicist cultural al Junimii pentru a intra în administrația Principatelor Unite, în corpul diplomatic român și, în cele din urmă, în politica electorală. Exponent al intereselor aristocrației și boierimii române, Carp a contribuit în 1880 la formarea Partidului Conservator din diferitele grupări conservatoare „albe”, dar a condus și o aripă disidentă junimistă împotriva liderilor curentului principal conservator, Lascăr Catargiu și Gheorghe Grigore Cantacuzino. A colaborat la revista junimistă Convorbiri Literare și a fondat ziarele Térra (1868) și Moldova (1915).
Considerat în general intransigent și tranșant în luările sale de poziție publice și respectat ca orator, P. P. Carp s-a situat împotriva curentului majoritar în numeroase dezbateri politice. Întregul său discurs a reprezentat o alternativă la tendințele protecționiste, antisemite și populiste ale liberalismului românesc „roșu”. Deși susținea occidentalizarea și comerțul liber, concepția sa asupra dezvoltării se întemeia pe gradualism și critica experimentele moderne de guvernare. Cele două guverne conduse de Carp sunt cunoscute pentru reformele fiscale, încurajarea investițiilor străine și încercările de combatere a corupției politice.
Germanofil și rusofob, Carp a contribuit la formarea unui consens în favoarea orientării Regatului României către Tripla Alianță, însă politica sa externă a devenit profund nepopulară la începutul Primului Război Mondial. În acea perioadă, el a fost singura personalitate publică importantă care a cerut declararea războiului împotriva puterilor Antantei. A revenit din retragere în timpul ocupației germane a României, când l-a încurajat pe conservatorul Lupu Kostaki să înființeze o administrație teritorială colaboraționistă. Acest ultim proiect i-a compromis reputația după ce guvernul legitim a recâștigat controlul asupra țării.
Biografie
Tinerețea și educația Carp provenea din vechea boierime moldovenească. Familia sa este atestată încă din secolul al XVII-lea, iar unii autori au considerat că aceasta și-ar fi avut originile în regiunea baltică. Familia Carp era înrudită cu alte neamuri boierești, printre care Cozadini, Racoviță și Kostaki.Nicolae Iorga, Studiĭ și documente privitoare la istoria românilor. Cărți domnești, zapise și documente. II: Prefață , Academia Română, București, 1882, pp.7–8 (versiune online pe site-ul Universității din București Unibuc CLASSICA ) Ea stăpânea moșia Țibănești, constituită de-a lungul secolelor prin cumpărarea și alipirea unor pământuri răzeșești și care a rămas o proprietate rentabilă în timpul vieții lui Carp. Tatăl său, numit tot Petre sau Petru, a fost mai întâi spătar al curții domnești, iar apoi stolnic. Educat în străinătate în timpul primelor manifestări ale occidentalizării, atras de idealurile Iluminismului și de mișcarea Carboneria, acesta a participat la agitațiile politice premergătoare Revoluției moldovene din 1848. Mama lui Petre P. Carp, Smaranda Radu, provenea din ramura boierească de la Dealu Mare. Cuplul a mai avut un fiu, care a murit la naștere.
Viitorul lider conservator s-a născut la Iași, capitala Moldovei. Și-a petrecut copilăria iarna la Iași și vara la Țibănești, pe moșia familiei. Pe când era încă copil, tatăl său l-a luat în prima sa călătorie în afara Moldovei, cei doi străbătând cu poștalion Imperiul Austriac și ajungând apoi în Prusia. La Berlin, tânărul Petre s-a înscris la gimnaziul bilingv Französisches Gymnasium și a locuit în casa directorului său hughenot, L’Hardy.Vianu, p.76 A primit o educație literară clasică și s-a remarcat drept un bun cunoscător al operelor lui Homer, Johann Wolfgang von Goethe și, mai ales, William Shakespeare.
Carp a promovat examenul de maturitate (echivalentul bacalaureatului de astăzi) cu cea mai mare notă din promoție, după care a studiat dreptul și științele politice la Universitatea din Bonn. A devenit membru al cunoscutei fraternități studențești Corps Borussia. Potrivit istoricului literar Tudor Vianu, influența acestui mediu aristocratic i-a germanizat atât concepțiile, cât și comportamentul public, de la „orgoliul ușor agresiv” și pasiunea pentru duel până la purtarea monoclului.
Tot la Bonn și-a făcut Carp debutul ca orator. În numele fraternităților studențești, el i-a adresat un discurs de bun venit lui Jérôme, vărul împăratului francez Napoleon al III-lea, care i-a remarcat poziția politică „clară” și onestitatea intelectuală. Viitorul său coleg Iacob Negruzzi, aflat și el la studii, l-a întâlnit pentru scurt timp în această perioadă și a observat încă de atunci potențialul său de om de stat.Vianu, p.7
Înființarea Junimii miniatura|Clădirea care a găzduit tipografia Junimii din Iași. Carp se afla în Prusia atunci când Moldova s-a unit cu Țara Românească, formând Principatele Unite, primul pas către constituirea României unificate. S-a întors la Iași în toamna anului 1862, la scurt timp după împlinirea vârstei de 25 de ani, și s-a dedicat curând revitalizării vieții intelectuale a orașului. Carp a legat o prietenie de lungă durată cu Titu Maiorescu, ale cărui concepții îi erau apropiate. Cei doi împărtășeau admirația pentru Prusia și aveau o educație germană, dar au colaborat și cu francofilul Vasile Pogor. Împreună au înființat Junimea, la început un cenaclu literar cu doar unele aspirații politice. Avocatul Theodor Rosetti, considerat al patrulea fondator, li s-a alăturat în 1863, urmat în 1864 de Iacob Negruzzi. Deși societatea a fost întotdeauna dominată de francofili, Carp și Maiorescu au exercitat împreună o asemenea autoritate, încât orientarea germanofilă nu a fost niciodată contestată din interior.Boia (2010), pp.62–63
Încă de la înființare, gruparea Junimea a susținut dialogul dincolo de diferențele sociale. Familia lui Theodor Rosetti reprezenta un cunoscut neam politic, iar acesta era cumnatul primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, căsătorit cu sora lui Theodor, Elena.Cristescu, p.64; Vianu, p.83 Potrivit filosofului Virgil Nemoianu, Rosetti și Carp erau boierii cu cel mai înalt rang dintre fondatorii Junimii. Maiorescu era singurul membru al nucleului inițial care nu provenea dintr-o familie înstărită și era nemulțumit în particular de comportamentul condescendent al colegilor săi aristocrați, printre care și Carp.Călinescu, pp.395, 399, 506 Acesta din urmă și-a folosit însă educația boierească și în sprijinul lui Maiorescu, promițând să-i provoace la duel pe toți cei care ar fi pomenit presupusele abateri sexuale ale acestuia.
Contribuția inițială a lui P. P. Carp la activitatea Junimii a fost cea de om de litere. În cadrul unei lecturi publice desfășurate în locuința lui Maiorescu, prima manifestare de acest fel din istoria societății, el și-a prezentat propria traducere a piesei Macbeth de Shakespeare, realizată probabil direct din limba engleză.Vianu, p.77 Și-a păstrat interesul pentru asemenea preocupări și în anii următori, traducând Othello, publicată sub patronajul Junimii în 1868, articole din presa culturală britanică și relatări de călătorie cu caracter științific ale lui Alexander von Humboldt. A susținut, de asemenea, conferințe libere pe teme literare sau istorice, printre care „Tragedia antică și modernă” și „Trei cezari”.Vianu, pp.76–77
Reuniunile literare au atras tot mai mult interes și s-au transformat în banchete zgomotoase, a căror atmosferă este descrisă în memoriile lui Negruzzi. Acesta menționează că, în public, Carp consuma foarte rar alcool, dar că, atunci când o făcea, devenea un băutor sentimental. Dezbaterile Junimii erau animate și presărate cu atacuri personale mușcătoare. Tânărul Carp li se adresa fără reținere celor din public cu apelativul „gogomani”, iar pentru cei mai vechi membri ai societății faptul de a fi fost numiți astfel a devenit un motiv de mândrie.Vianu, pp.17–18
Gluma a fost preluată și de membrii mai puțin importanți ai Junimii. Aceștia îi scriau uneori numele Chirp, pretinzând că urmează obscurele teorii lexicale ale folcloristului Ioan D. Caragiani. Cu ocazia unei petreceri a Junimii, prozatorul Nicolae Gane a organizat și un spectacol de păpuși în care personajele principale erau Carp și Maiorescu.
Conspirația din 1866 și misiunea în Franța Până în 1865, Carp renunțase aproape complet la preocupările literare și se orientase către politică. În urma intervenției lui Theodor Rosetti, a fost numit auditor la Consiliul de Stat al lui Alexandru Ioan Cuza și s-a mutat la București. Perioada a coincis cu formarea principalelor curente politice în jurul celor două ramuri ale „Partidului Național”, favorabil inițial lui Cuza: gruparea „roșie”, reprezentând o formă timpurie a liberalismului românesc, și gruparea „albă”, alcătuită în principal din susținători ai conservatorismului tradițional.Stanomir, pp.46–54 Atras mai ales de tabăra „albă”, Carp a devenit un colaborator activ al publicațiilor Cugetarea și Revista Dunării, unde a criticat liberalismul românesc „roșu” și unele dintre tendințele de stânga aflate în curs de apariție.
Tot atunci a avut loc prima sa polemică cu istoricul și ideologul „roșu” Bogdan Petriceicu Hasdeu. Într-un articol publicat în 1865 în ziarul Cugetarea, sub pseudonimul P. Bătăușul, Carp a atacat biografia dedicată de Hasdeu domnitorului medieval Ioan Vodă cel Cumplit, îndeosebi apologia monarhiei absolute și a populismului cuprinsă în aceasta.Boia (2000), pp.294–295; Ornea (1998), pp.297–298; Vianu, p.77 Un an mai târziu, a contribuit la satirizarea junimistă a metodei istorice a lui Hasdeu. În 1867, a publicat și o recenzie deosebit de severă a piesei istorice Răzvan și VidraCălinescu, p.440; Ornea (1998), pp.105–106, 298; Vianu, p.78 și i-a criticat cercetările istorice în publicația conservatoare Gazeta de Iassi.
Susținător al sistemului parlamentar, Carp dezaproba regimul autoritar instaurat treptat de domnitor. El și Vasile Pogor erau cei doi membri anticuzisti ai Junimii, în timp ce ceilalți colaboratori ai societății au rămas neutri în această privință. În februarie 1866, Carp s-a alăturat conspirației politice care l-a silit pe Alexandru Ioan Cuza să abdice și să plece în exil. Locotenența Domnească l-a numit secretar particular, păstrându-l totodată în funcția de auditor, exercitată fără remunerație.
Carp s-a alăturat curând susținătorilor aducerii unei dinastii străine și a pledat, în gazeta Desbaterile, pentru dizolvarea Parlamentului înaintea plebiscitului din aprilie. După ce lista candidaților la tron a fost restrânsă la Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministrul Ion Ghica l-a trimis pe Carp în prima sa misiune diplomatică, una secretă, pe lângă Napoleon al III-lea. Carp trebuia să afle dacă Franța se opunea urcării pe tron a principelui prusac și a obținut o aprobare prudentă din partea împăratului. Ghica și Carp, care încercau să limiteze mișcările separatiste și antiprusace din țară, au înregistrat astfel un succes diplomatic, facilitat și de sprijinul Hortensei Cornu, prietenă personală a lui Napoleon al III-lea.