Barbu Lăutaru (pseudonimul lui Vasile Barbu, ) a fost un cântăreț și cobzar român, de etnie romă.

Biografie Barbu Lăutaru s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Devine vestit încă de la vârsta de 12-14 ani. A fost cântăreț bisericesc la biserica Sfântul Ioan Gură de Aur sau Zlataust și staroste al lăutarilor din mahalaua Iașilor timp de 45 de ani.

Prima mențiune documentară a numelui lui Barbu Lăutarul este din 1808 și apare într-o catagrafiere a locuitorilor Iașului. Tatăl său, Stan Munteanu, îi lăsase moștenire casa de pe ulița Frecăului, mahalaua Țigănimea domnească, unde locuia cu soția sa Maria și cu mama Ilinca.

Barbu Lăutaru a avut 5 copii, 4 băieți (Gheorghe, Vasile, Ion, Teodor) și o fiică, ce s-a căsătorit cu lăutarul Ion Grigoraș (Grigoriu). Cei 4 fii poartă numele tatălui lor, Barbu și fac parte din taraful condus de acesta. Trei dintre ei au ajuns lăutari cunoscuți: Vasile Scripcariul, Gheorghe Scripcariul și Ioan Scripcariul. Lor li se adaugă și nepotul lui Barbu Lăutaru, Dumitrache, care cânta la nai.

Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale. A întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv prin Basarabia (la Chișinău și Telenești).

A stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, în iarna anului 1847, la Iași. Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 că Barbu Lăutaru a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție, atunci când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul vistiernicului Alecu Balș. Franz Liszt nu a fost singurul străin impresionat de Barbu.

Cu ocazia unor săpături efectuate în anul 1968 la Biserica „Sf. Ioan Gură de Aur - Zlataust” din Iași, s-a descoperit lângă zidul de nord al bisericii, mormântul celebrului cântăreț și cobzar.

Mormântul lui Barbu Lăutaru, datat la mijlocul secolului al XIX-lea, a intrat în Patrimoniul istoric și arhitectural al României, devenind Monument memorial funerar.

În semn de recunoaștere a meritelor artistice ale celebrului cântăreț, primei orchestre de stat de muzică populară din București, înființată oficial la 1 aprilie 1949, i s-a dat numele Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de Stat ”George Enescu”.

În arhiva de fotografii a Bibliotecii Academiei Române se află singura imagine fotografică cunoscută a lui Barbu Lăutarul, probabil și unica. Este una din cele șapte calotipii (un procedeu fotografic din prima jumătate a secolului XIX, o raritate în sine) făcute de Costache Sturdza Scheianul și datate 1852. Se știe cu siguranță că imaginea îl înfățișează pe Barbu Lăutarul, pentru că donația conține notațiile autorului. Imaginea este din păcate foarte puțin cunoscută, în majoritatea articolelor despre Barbu Lăutarul fiind folosită fotografia tip „carte de visite” a actorului Matei Millo cu o cobză în mână, în rolul lăutarului. Imaginea originală, așa cum se găsește în arhiva Bibliotecii Academiei este negativul de hârtie cerată. miniatura|Negativul calotip înfățișându-l pe Barbu Lăutaru. Imaginea a fost făcută de Costache Sturdza Scheianul în 1852 și se află în colecția Bibliotecii Academiei Române. alt=Barbu Lăutarul|miniatura|Barbu Lăutarul, pozitiv obținut prin inversarea pe calculator a calotipiei originale luate de Costache Sturdza Scheianul în 1852, original ce se află în colecția Bibliotecii Academiei Române.

Note

Bibliografie Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964

Bibliografie suplimentară Alexandru, Tiberiu: Instrumentele muzicale ale poporului român, București, ESPLA (1956) Beu, Octavian: Franz Liszt în țara noastră, Sibiu, Ed. Krafft și Drotleff (1933), 99 p. Bobulescu, C.: Lăutarii noștrii. Din trecutul lor. Schiță istorică asupra muzicii noastre naționale corale, cum și asupra altor feluri de muzici, București, Tp. Națională (1922), 183 p. Burada. Theodor T.: Almanach musical, Iași, tipografia H. Goldner, 2 (1876) Burada, Theodor T.: Cronica musicală a orașului Iași (1780-1860), revista Convorbiri Literare, București. 21 (1888), nr. 1-2, din 1 martie 1888 Ciobanu, Gheorghe: Barbu Lăutarul. Contribuții la cunoașterea vieții, activității și a repertoriului pe care l-a cântat. Revista de Folclor, București, 3 (1958), nr. 4 Corbea, Dumitru: Barbu Lăutarul, scenariu de film, revista Contemporanul, București (1954), nr. 11 (388) din 12 martie 1954 Corbea, Dumitru: Barbu lăutarul (pseud. lui Vasile Barbu), Editura de Stat pentru literatură și artă, 1954 Cosma, Viorel: 100 de ani de la moartea marelui artist popular Barbu Lăutarul, revista Viața studențească (1958), nr. 7-8 Cosma, Viorel: Figuri de lăutari, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1960 Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, Editura "Du Style", București (ediția a II-a, 1996) ISBN 973-92460-5-2 Dafin, Ion: Alte figuri ieșene, Iași, Ed. Viața Românească (1929) Diaconovich, C.: Enciclopedia Română. Publicată din însărcinarea și sub auspiciile Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român, Sibiu (1898) I. S.: Întâlnirea lui Barbu Lăutarul cu Franz Liszt, ziarul Scânteia Tineretului (1957) din 1 decembrie 1957. Ivela, A. L.: Dicționar muzical ilustrat. București, Editura Librăriei Universala - Alcalay. (1927) Kotliarov, B. I.: Despre cultura violonistică în Moldova, Chișinău, Editura de Stat Moldova (1954) Kotzebue, Wilhelm de: Lascăr Vioresc. O icoană a Moldovei din 1951, tradus din limba germană de A. M., București, Editura Ig. Haimann (1892), Cap. XVII Liszt, Franz: Des Bohemiens et de leur musique en Hongrie, Paris, Tipografia A. Bourdilliat, (1859) Paschill, Iosif: Frânturi de suflet, voce si pian, București, Editura Magazinului Conservatorului, vol. 1. Pascu, Adrian: Barbu Lăutarul. Imaginea vieții celui mai zbuciumat veac. Iași, Editura Librăriei Ath. Gheorghiu, Tipografia Victoria, 223 p. (f.a.). Potra, G.: Contribuțiuni la istoricul țiganilor din România, București, Editura Fundațiilor (1939) Șaineanu, L: Dicționar universal al limbei române, Craiova, Editura Scrisul Românesc (1929) Suțu, Rudolf: Iașii de odinioară, Iași, Tipografia Lumina Moldovei (1923) ***: Figuri de lăutari din trecut. Barbu Lăutarul, revista Programul de Radio și Televiziune, București, 8 (1958), nr. 352, din 14 august 1958, p. 5. ***: Figuri de lăutari din trecut. Barbu Lăutarul, revista Programul de Radio și Televiziune, București, 9 (1959), nr. 398, din iulie 1959, p. 1.

Legături externe Istorii mai puțin știute: Barbu Lăutarul - 'vocea lumii desfătată', 17 august 2008, Costin Tuchilă –, Amos News Petrecerile boierești în Iașiul de altădată. Cum l-a uimit Barbu Lăutarul pe celebrul pianist Franz Liszt în casa lui Alecu Balș, 17 martie 2013, Ionuț Benea, Adevărul Barbu Lautarul s-a lepadat de starostie, 28 iunie 2004, Dana Ciobanu, Jurnalul Național Cei mai cunoscuți lăutari ai României din toate timpurile

Categorie:Nașteri în 1780 Categorie:Decese în 1858 Categorie:Cobzari români Categorie:Ieșeni Categorie:Lăutari români Categorie:Artiști români de origine romă Categorie:Români cunoscuți sub pseudonimele folosite Categorie:Romi din România Categorie:Muzicieni care folosesc pseudonime