Herța (în ) era unul din cele 11 raioane administrative din regiunea Cernăuți din Ucraina, cu reședința în orașul Herța. A fost înființat la 1 octombrie 1940, fiind inclus în componența RSS Ucrainene, apoi desființat în decembrie 1962 și reînființat la 6 decembrie 1991, fiind inclus în Ucraina independentă. A fost desființat în 2020, iar teritoriul său a fost inclus în componența raionului Cernăuți.
Acest raion avea o suprafață de 308,7 km² și 32.316 locuitori (2001) Rezultatele recensământului din Ucraina din 2001 pe raioane, în mare majoritate de naționalitate români. Din componența raionului făcea parte orașul Herța și 13 comune rurale.
Înainte de ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică în 1940, teritoriul său a făcut parte din Ținutul Herța - majoritatea localităților raionului au făcut parte din fostul județ Dorohoi, și din Bucovina - având localități din 2 județe ale Regatului României: Cernăuți (comunele Ostrița și Țureni și satul Mamornița) și Rădăuți (comuna Poieni).
Geografie Raionul Herța este situat în partea de sud-est a regiunii Cernăuți, pe malul drept al râului Prut. În prezent, raionul se învecinează în partea de nord cu municipiul Cernăuți și cu raionul Noua Suliță, în partea de vest cu raionul Adâncata, în partea de est cu raionul Noua Suliță și în partea de sud cu județul Botoșani din România.
Raionul Herța este frontieră de stat cu România, aici funcționând un punct de trecere a frontierei în/din România:
Probotești – Racovăț – punct de trecere simplificată cu specific auto și pietonal numai pentru cetățenii români și ucraineni cu domiciliul permanent în județele și regiunile de frontieră. A fost deschis traficului internațional din anul 1989.
Solurile raionului sunt format în principal din cernoziomuri.
Istoric Teritoriul actual al raionului Herța a făcut parte din Principatul Moldovei de la fondarea sa în secolul al XIV-lea. După Unirea Moldovei cu Țara Românească la 24 ianuarie 1859 a devenit parte a României, care și-a câștigat oficial independența în 1877. A făcut parte din județul interbelic Dorohoi.
Ținutul Herța a fost ocupat de către Uniunea Sovietică în iunie 1940, după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov cu Germania nazistă. Raionul Herța a fost înființat la data de 1 octombrie 1940, fiind inclus în componența RSS Ucrainene. Revenit pentru o scurtă perioadă în cadrul României între anii 1941-1944, el a fost din nou ocupat de către armata sovietică în 1944.
Raionul Herța a fost desființat în decembrie 1962, iar teritoriul său a fost înclus în raionul Adâncata. În decembrie 1991, ca urmare a Hotărârii Radei Supreme a Ucrainei nr. 1942/6 decembrie 1991, raionul Herța a fost reînființat ca parte din Ucraina independentă.
Demografie Numărul populației la 1 ianuarie 2013 2014 2015 32.604 32.762 32.921
Sursă:Демографічна та соціальна статистика. Населення та міграція UkrStat.gov.ua
Structura etnolingvistică
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației raionului Herța era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%) și rusă (%).
La recensământul din 1989, raionul Herța avea 29.611 locuitori.
Conform recensământului efectuat de autoritățile ucrainene în anul 2001, populația raionului Herța era de 32.316 locuitori, fiind împărțită în următoarele grupuri etnice:
Români - 30.310 (93,79%) (inclusiv moldoveni - 756 (2,34%)) Ucraineni - 1.616 (5,00%) Ruși - 299 (0,93%) Alții - 91 (0,28%) Дністрянський М. С. Етнополітична географія України. Львів: Літопис, 2006. С.477..
De asemenea, 6,40% din populația raionului locuia în așezări urbane (2.068 locuitori) și 93,60% în așezări rurale (30.248 locuitori).
Cele mai populate localități sunt orașul Herța - 2.101 locuitori și satele Ostrița - 3.686, Horbova - 2.969 și Târnauca - 2.852.
Comunitatea românească din raion Conform recensământului din 1989, locuitorii care s-au declarat români plus moldoveni din raionul Herța erau majoritari în totalitatea localităților din raion, cu excepția satului Mamornița, unde românii reprezentau doar 7,66% din populație .
Economie În raionul Herța funcționează 5 întreprinderi industriale, specializate în principal pe procesarea produselor agro-alimentare.
Agricultura este principala ocupație a locuitorilor raionului, aici desfășurându-și activitatea 15 societăți agricole.
Învățământ și cultură În raionul Herța există 32 de instituții de învățământ, dintre care 30 școli de limbă română și 2 școli de limbă ucraineană (în Herța și Mamornița). Ființează aici 23 cămine culturale, 25 biblioteci, 2 școli de muzică pentru copii, o școală de arte și 18 săli de cinema.
De asemenea, funcționează aici un spital raional cu o capacitate de 120 paturi, 1 spital rural cu 9 paturi, 3 clinici medicale și 14 cabinete medicale Raionul Herța - site oficial .
Localități Raionul Herța este compus din: 1 oraș - Herța - reședința administrativă
Orașe și așezări de tip urbane Nume Locuitori română ucraineană rusă scriere ucraineană transliterare scriere rusească transliterare Herța Герца Herța Герца Gherța 2.101
23 sate , dintre care: 13 comune sau selsoviete astfel:
Comune Nume Locuitori română ucraineană rusă scriere ucraineană transliterare scriere rusească transliterare Buda Mare Велика Буда Velika Buda Велика Буда Velika Buda 1.291 Culiceni Куликівка Kulikivka Куликовка Kulikovka 731 Godinești Годинівка Hodinivka Годиновка Godinovka 1.261 Horbova Горбова, Синігеу Horbova Горбова Gorbova 2.969 Hreațca Хряцька Hriațka Хряцкая Hriațkaia 1.992 Lunca Лунка Lunka Лунка Lunka 588 Mihoreni (Petrașivca) Петрашівка Petrașivka Петрашовка Petrașovka 2.008 Mogoșești Байраки Bairaki Байраки Bairaki 1.868 Molnița Молниця Molniția Молница Molnița 1.813 Ostrița Остриця Ostriția Острица Ostrița 3.686 Poieni (Poieni-Bucovina, Puieni) Буківка Bukivka Буковка Bukovka 929 Târnauca Тернавка Ternavka Тернавка Ternavka 2.852 Țureni Цурень Țureni Цурень Țuren 946
10 sate, care nu sunt și selsoviete, adică nu au administrație proprie, astfel:
Sate Nume Locuitori Comunaromână ucraineană rusă scriere ucraineană transliterare scriere rusesască transliterare Bănceni Банчени Banceni Банчены Bancenî 847 Horbova Becești Підвальне Pidvalne Подвальное Podvalnoe 730 Mogoșești Buda Mică Мала Буда Mala Buda Малая Буда Malaia Buda 577 Buda Mare Lucovița (Lucovița Moldovenească) Луковиця Lukoviția Луковиця Lukovițiia 610 Godinești Mamornița (Mamornița Ucraineană) Маморниця Mamorniția Маморница Mamornița 494 Țureni Movila Могилівка Mohilivka Могилевка Moghivelka 685 Lunca Pasat Круп'янське Krupianske Крупянское Krupianskoe 751 Buda Mare Pilipăuți, (Satul Mare) Великосілля Velikosillia Великоселье Velikoselie 1.019 Lunca Probotești Дяківці Diakivți Дьяковцы Diakovțî 1.203 Târnauca Vama Радгоспівка Radhospivka Радгосповка Radgospovka 436 Țureni
Obiective turistice Biserica „Sf. Spiridon” din Herța – construită din cărămidă în perioada 1798–1807 din inițiativa familiei Holban, cu un turn clopotniță deasupra pridvorului Conacul pictorului român Arthur Verona (1867–1946) din Herța – unde a fost amenajat un muzeu Bustul scriitorului român Gheorghe Asachi (1788–1869) din Herța – construit din bronz și amplasat în parcul orașului Biserica „Ștefan cel Mare” din Movila – construită în anul 1440, aflată din anul 2007 în restaurare Biserica de lemn din Becești – construită în anul 1561Biserica de lemn din Becești Biserica de lemn din Mihoreni – construită în anul 1663; are și o clopotniță de lemnBiserica de lemn din Mihoreni Biserica de lemn din Lucovița – construită în anul 1757Biserica de lemn din Lucovița Biserica „Nașterea Domnului” din Lunca – construită în anul 1767Biserica "Nașterea Domnului" din Lunca Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Uspenia) din Lunca – construită în secolul al XVII-leaBiserica Uspenia din Lunca Biserica de lemn din Poieni – construită în anul 1811Biserica de lemn din PoieniBiserica de lemn din Poieni - foto Biserica de lemn din Godinești – construită în secolul al XIX-lea; are și o clopotniță de lemn Mănăstirea Bănceni
Note
Legături externe Raionul Herța - site oficial Situl Radei Supreme a Ucrainei - Diviziunile administrative ale Raionului Herța O profesoară din Iași se străduiește ca românii din Herța să nu-și uite originile , 9 ianuarie 2008, Narcisa Elena Balaban, Ziarul Lumina
Categorie:Foste raioane din regiunea Cernăuți Categorie:Foste raioane din Ucraina Categorie:Regiunea Cernăuți Categorie:Ținutul Herța