Ceangăii (în , în sau Tschangonen) sunt un grup etnografic maghiar format astăzi din trei populații cu localizări geografice diferite: ceangăii din Moldova (în ), de confesiune romano-catolică și de naționalitate română, ceangăiască sau maghiară; ceangăii din zona Ghimeș, județul Bacău (în ), de confesiune romano-catolică și de naționalitate ceangăiască sau maghiară; ceangăii din zona Șapte Sate din Țara Bârsei, județul Brașov (în ), de confesiune evanghelică luterană și de naționalitate maghiară.
Nu trebuie confundați cu secuii din Bucovina, o populație maghiară care a trăit în județul Suceava între 1777 și 1940. O parte dintre aceștia au ajuns în Deva, fiind numiți în mod eronat ceangăi. Comunități de ceangăi există totuși stabilite și în alte zone ale României, precum județele Constanța și Tulcea.
Potrivit unui raport întocmit de Consiliul Europei în anul 2001, ceangăii din regiunea Moldova sunt un grup neomogen de oameni de origine maghiară, existenți în acest spațiu încă din Evul Mediu. În ce privește originea, maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor amplasare din Bazinul Carpatic, fie de pe Valea Someșului și din bazinul Tisei superioare, fie din Câmpia Transilvaniei, precum și din zona Slavoniei, Szerémség și sudul Transilvaniei. Au mai emigrat de asemenea maghiari și sași din împrejurimile Bratislavei. Cu toate acestea, secuii se prezintă a fi cel mai numeros element maghiar în rândul ceangăilor, fiind ajunși în valuri succesive. Sașii reprezintă un alt element constituent al ceangăilor din Moldova, aceștia fiind stabiliți și asimilați în decursul Evului Mediu.
La recensământului din 2011, numărul declarat al ceangăilor a fost de 1.536 (iar declarați maghiari în Moldova s-au regăsit 5.866 de locuitori). Ceangăii din Țara Bârsei, care se identifică drept maghiari, în 2011 erau 8.491. În sensul etnolingvistic al cuvântului, ei reprezintă însă un număr mult mai mare decât cel evaluat la recensămintele oficiale, existând conform unei estimări a Consiliului Europei în 2001, circa 60-70.000 de vorbitori de limba maghiară în Moldova (indiferent de naționalitatea lor declarată).
Timp de secole, conștiința ceangăilor s-a bazat prin raportare identitară la religia romano-catolică și la propria limbă, un dialect maghiar.
Referitor la limbile vorbite, acestea sunt româna și maghiara. Există un dialect ceangăiesc maghiar compus din trei graiuri: de nord (în apropierea Romanului), de sud (în județul Bacău) și secuiesc (pe văile Siretului, Tazlăului și Trotușului), precum și un grai separat ceangăiesc românesc de tranziție în grupul nordic (ultimul fiind vorbit în anii 1950-1960 mai ales de oamenii în vârstă, generațiile ulterioare trecând la graiul moldovenesc). Graiurile celor care mai vorbesc astăzi maghiara sunt variante arhaice ale unei limbi maghiare medievale, care nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare din intervalul 1790-1870.
În comparație cu cultura populară maghiară, cultura populară ceangăiască este mai arhaică, păstrând elemente din Evul Mediu. Deși portul actual ceangăiesc al femeilor corespunde tipologic celui românesc din vestul Moldovei, cel al bărbaților păstrează influențe ale portului ungar din est. Ornamentația conține elemente specifice ambelor națiuni. Muzica populară, deși prezintă toate stilurile din stratul arhaic al muzicii populare maghiare, alături de dansurile populare prezintă și o influență românească. Există unele diferențe între bucătăria ceangăiască din Moldova și cea din Bazinul Carpatic.
În ce privește învățământul în limba maghiară, acesta este organizat parțial în unele sate moldovenești, în majoritatea lor în grupuri extrașcolare. În 2006, Guvernul României a comunicat Consiliului Europei că ceangăii ce se consideră de naționalitate ceangăiască sau maghiară sunt reprezentați de Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova, parte a Uniunii Democrate Maghiare din România. În schimb, românii de confesiune romano-catolică (inclusiv ceangăii care se consideră români) sunt reprezentați de Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”.
Deși ceangăii au rezistat amestecului dintre nații petrecut de-a lungul timpului, în contextul factorilor care țin de mediu, biserică și autoritățile locale și naționale, au atins un nivel ridicat de asimilare. Prin recomandarea Consiliului Europei numărul 1521 din anul 2001, autoritățile europene au indicat României să protejeze cultura și limba tradițională a ceangăilor moldoveni, acest lucru putându-se însă face numai dacă ei înșiși respectă aceste valori, sau dacă respectivele valori tradiționale culturale sau limba, mai există.
Asupra proiectului privind menținerea culturii ceangăiești, în detrimentul ideii de omogenitate națională în interiorul granițelor statului român există în prezent încă, obstacole. Acestea țin cu precădere de tentativele de negare a identității maghiare a ceangăilor, dar și de politica minorității maghiare, în general.
Etimologia Potrivit punctului de vedere al Academiei Maghiare de Științe și al majorității cercetătorilor,Language Shift Among the Moldovan Csángós ..., Tánczos, 2012, pag. 157 etnonimul provine de la maghiarul csángó.Révai nagy lexikona, IV, Budapest, 1912,, p. 754-755Új magyar lexikon, vol. I, A-C, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1960, p. 480-481 Acesta are variantele csángál și elcsángálDin Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 4 și este un cuvânt dialectal secuiesc, al cărui rădăcină csáng înseamnă „a rătăci”, „a pribegi” și se referă la natura retrasă, ruptă a ceangăilor față de grupul maghiar. În unele dialecte maghiare (cel din Câmpia Transilvaniei și cel din zona Tisei Superioară) csángó, cángó înseamnă „hoinar”.Új Magyar Tájszótár - Noul Dicționar de Regionalisme – articolul „csángó” Totodată, în dialectul secuiesc are și sensul de „hibrid”, „amestecat” (elcsángálás) rezultat în urma pribegiei, unde asupra acestui aspect s-a exprimat Bernát Munkácsi.Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 138 Prin urmare, în dialectul secuiesc are și un sens peiorativ.
Cercetătorul finlandez Yrjö Wichmann considera că probabil termenul csángó nu provenea de la un anume trib maghiar, ci așa erau numiți acei secui transilvăneni care se îndepărtau de tovarășii lor și se stabileau în zone locuite de români, unde au fost, atât din punct de vedere material cât și ideologic influențați de aceștia și chiar românizați până la un anumit nivel.Plaiuri Săcelene, Casapu, 2014, pag. 6 Ion Podea în „Monografia județului Brașov” din 1938 a menționat că etnonimul derivă din verbul csángodni sau ecsángodni și înseamnă „a părăsi pe cineva sau ceva, a te înstrăina de cineva sau de ceva ce ți-a aparținut”. Acesta era folosit de secui în cazul altor secui românizați din zona Ciucului.Ion Podea; Monografia județului Brașov, Vol. I, Institutul de Arte Grafice „Astra”, Brașov, 1938, pag. 50
În legătură cu prima interpretare etimologică (a pribegiei), lingvistul a făcut o analogie între verbul „a hoinări” cu etnonimele kabar și khazar, care înseamnă același lucru.Sándor N. Szilágyi; Amit még nem mondtak el a csángó névről („Ceea ce nu s-a spus încă despre numele ceangău”) în A Hét. X, 1979. nr. 24, 15 iunie, pag 10 Potrivit Dicționarului limbii maghiare din 1862, Dicționarului etimologic al limbii maghiare, publicat la Budapesta în 1967, Dicționarului istoric al lexicului maghiar din Transilvania publicat la București în 1978, Dicționarului explicativ al limbii maghiare publicat de Editura Academiei Maghiare la Budapesta în 1972, Noului dicționar de regionalisme publicat de Editura Academiei Maghiare la Budapesta în 1979, termenii csangó și csángó se traduc prin „umblător”, în sensul de „persoană care își schimbă locul”.
Interpretarea etimologică prin înțelesul de „corcit” nu este unanim acceptată. Astfel, Antal Horger a fost de părere că din rădăcina cuvântului csángó (din verbul csáng, cseng) se deslușesc sensurile de „a suna”, „a țiui”, „a avea rezonanță”, „a bate clopotul” etc., găsind o interpretare potrivită din istoria culturii ceangăiești, unde cel care bătea clopotul, clopotarul, semnaliza primejdia.
Istoricul Nicolae Iorga a afirmat că termenul provine de la termenul șalgău (sálgó,Nicolae Iorga; Istoria românilor prin călători, Editura Eminescu, București, 1981, pag. 182 de la maghiarul sóvágó care semnifică „tăietor de sare”), denumire dată lucrătorilor secui la minele de sare de la Târgu Ocna. Astfel, etnonimul s-ar fi format în limba română de la cuvântul maghiar sóvágó printr-o dezvoltare regulată a fonemelor (sóvágó – șaugău – șalgău – șangău), iar apoi a fost împrumutat în limba maghiară (șangău – csángó).Language Shift Among the Moldovan Csángós ..., Tánczos, 2012, pag. 158
Tot Iorga a propus semnificația de „răsunător”, ca aluzie dată de un popor turcic acelora al căror grai „suna bine”, referindu-se la particularitatea lingvistică a ceangăilor în ce privește rostirea sunetului s în loc de ș.Nicolae Iorga; Istoria românilor, vol. III Ctitorii, București, 1937, pag. 34 Lazăr Șăineanu a fost de acord că termenul provine de la maghiarul cszangó, explicat ca rău sunător, ca aluzie la graiul aspru.Lazăr Șăineanu; Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, Editura „Scrisul Românesc”, 1929, pag. 748
O altă categorie de cercetători consideră că este un etnonim de origine necunoscută (, Endre Veress, ).
Potrivit unei legende culese la mijlocul secolului al XIX-lea în Cleja, Bacău de preotul satului, Ince János Petrás, strămoșii ceangăilor au făcut parte din armata regelui maghiar Ladislau I al Ungariei (Szent László), care a alungat tătarii din Moldova. Pentru că aveau clopote puse pe cai, Ladislau a întrebat: „Ce-i cu acești csángatók (oameni cu clopote)?”.Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 5
O altă legendă relatată lingvistului de către Antal Mártanas din Săbăoani, Neamț în anul 1900, povestește că termenul provine din timpul venirii strămoșilor ceangăilor în Moldova, unde animalele din turme aveau legate tălăngi (în maghiară csengő). De asemenea și oamenii sunau din clopote, cântau la vioară și trăgeau cu puștile. Cei care îi vedeau și auzeau au spus că s-au așezat niște oameni cu clopote (csengős, csángós).
Termenul este întâlnit în denumirea în limba maghiară a localității Cărpinenii, Covasna (Csángótelep),Guvernul României; Hotărâri ale guvernului României și alte acte normative, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 2002, pag. 95 de asemenea există un vârf montan din Munții Nemira (Ceangău, 1398 m)Mihail Albotă (ing.); Munții Nemira, hartă turistică; Editura Sport-Turism, București, 1982 și o stradă din Budapesta.
Primele atestări ale cuvântului csángó:
ca antroponim: în anul 1400: a fost amintit un anume Georgium Chango;On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 659 în anul 1424: Petro Czanko; în 8 iunie 1443: actul de donație al lui Ștefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: „această adevărată slugă a noastră, pan Iliiaș Sanga, a slujit nouă drept și credincios”;Măgirescu Ecaterina, Cedric Măgirescu; File din cartea Scorțenilor în Carpica Vol. XVIII-XIX, 1986-1987, pag. 388Endre Veress; A moldvai csángók származása és neve (Originea și numele ceangăilor din Moldova), Cluj, 1934, pag. 30 în anul 1560: la Moacșa, județul Covasna a fost amintit un anume Csángó András.Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978, vol. II
ca etnonim: în anul 1556: la Moacșa, județul Covasna, a fost amintit un anume Michael csángó (scris cu minusculă);Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II. între anii 1766 și 1767: preotul Péter Zöld a întreprins o călătorie în Moldova și Bugeac, de unde a relatat situația satelor locuite de maghiari de confesiune romano-catolică.Călători străini despre Țările Române, Volumul IX ..., București, 1997, pag. 508 Pe maghiarii din Moldova i-a menționat sub denumirea de ceangăi-maghiari.