Percy Bysshe Shelley (se pronunță: pɜrsi bɪʃ ʃɛli)Bysshe se pronunță ca și cum ar fi scris bish. () a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză. Faima i-au adus-o poemele clasice Oyzmandias, Odă vântului de apus (Ode to the West Wind), Odă unei ciocârlii (To a Skylark) și Mascarada anarhiei (The Masque of Anarchy), care sunt printre cele mai populare și cele mai lăudate poeme de limbă engleză. Cu toate acestea, lucrările sale majore sunt poemele vizionare Prometeu descătușat (Prometheus Unbound), Alastor, Adonis (Adonais), Revolta islamului (The revolt of Islam), precum și piesa neterminată Triumful vieții (The Triumph of Life). Familia Cenci (The Cenci) și Prometeu descătușat sunt piese dramatice scrise în cinci, respectiv patru acte. De asemenea, a scris romanele în stil gotic Zastrozzi și St. Irvyne sau Cavalerul de Rozacruce (St. Irvyne, or the Rosicrucian), precum și proză scurtă Asasinii (The Assassins) și Colosseumul (The Coliseum).
Shelley a fost de asemenea celebru pentru prieteniile sale cu John Keats și Lordul Byron. Cea de-a doua soție a lui Shelley a fost romanciera Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein.
Shelley nu a trăit suficient să se bucure de succesul operei sale. Unele lucrări ale sale au fost publicate, dar nu puține, au fost mai apoi interzise după tipărire. Se spune că în timpul vieții nu a încasat mai mult de 50 de lire sterline din scrierile sale. Doar 50 de cititori, aproximativ, i-au citit lucrările până la moarte. În 1813, la vârsta de 21 de ani, a tipărit primul său poem Crăiasa Mab (Queen Mab), un poem radical și revoluționar, în 250 de exemplare. Crăiasa Mab a fost scrisă folosind excesiv un limbaj tehnico-științific și imortalizând recomandări morale pentru societatea oropsită din lumea industrializată.
Biografie Educația și primele creații literare S-a născut la Field Place în Horsham, sudul Angliei, fiind fiul lui Sir Timothy Shelley, (7 septembrie 1753 – 24 aprilie 1844), membru al Parlamentului britanic, din partea Partidului Whig și al soției acestuia Elisabeth Pilfold, proprietară de terenuri în Sussex. A fost cel mai în vârstă dintre frații săi, având cinci surori și un frate. Educația primară a primit-o acasă, avându-l profesor pe reverendul Evan Edwards din Warnham. A avut o copilărie fericită fiind preocupat de pescuit și vânătoare, conform spuselor vărului și prietenului său Thomas Medwin în cartea sa Viața lui Percy Bysshe Shelley (The Life of Percy Bysshe Shelley).The Life of Percy Bysshe Shelley, Thomas Medwin (London, 1847)
În anul 1802 intră la Syon House Academy din Isleworth, o școală particulară condusă de un anume doctor Greenlaw, un dascăl scoțian autoritar.
În anul 1804 merge la Eton College, o școală aristocratică unde intră în conflict atât cu conducerea, cât și cu majoritatea colegilor lui. Aici se practica încă biciuirea colectivă a elevilor. Shelley se răzvrătește împotriva acestor metode de învățământ, cât și împotriva tiraniei practicate de elevii din clasele superioare, care-i sileau pe cei din clasele inferioare să-i slugărească. Firea sa nesupusă, ca și preocupările sale deosebite de cele ale colegilor i-au creat o reputație proastă, concretizată în porecle ca Shelley nebunul (Shelley-baits) sau Shelley ateul.Ian Gilmour, Byron and Shelley: The Making of the Poets, New York: Carol & Graf Publishers, 2002, p.96–97. La Eton, Shelley își dezăvârșește studiile clasice (latina era un obiect principal) și se preocupă intens de științele naturii, mai ales de chimie. Influențat de romanele gotice, la modă pe vremea aceea, scrie două povestiri fantastice: Zastrozzi și St. Irvyne sau Cavalerul de Rozacruce. Revista Fraser's Magazine publică, în aceeași perioadă, o altă producție literară a lui Shelley, un poem epic, scris în colaborare cu vărul său Thomas Medwin, intitulat Jidovul rătăcitor (The Wondering Jew).
În 10 aprilie 1810, se înscrie la Universitatea din Oxford - unde învățase și tatăl său. Se împrietenește încă din primele zile, cu studentul Thomas Jefferson Hogg, unul dintre viitorii săi biografi. Legenda spune că a participat doar la un singur curs, preferând în schimb să citească 16 ore pe zi. Lecturile sale din această perioadă opere sunt Istoria naturală a lui Pliniu, Despre natura lucrurilor a lui Lucrețiu, Încercare asupra intelectului uman a lui John Locke, eseurile lui David Hume, scrierile lui Rousseau și ale altor iluminiști francezi. Dar cartea lui de căpătâi, descoperită încă pe când era elev la Eton, rămâne celebra Cercetare privind principiile dreptății politice și influența acesteia asupra virtuții și fericirii obstești (An Enquiry Concerning the Principles of Political Justice, and its Influence on General Virtue and Happiness), opera capitală a lui William Godwin.
În același an (1810) publică primul său roman gotic, Zastrozzi, în care prezintă viziunea sa ateistă asupra lumii prin intermediul maleficului personaj Zastrozzi. Tot în 1810 publică împreună cu sora sa, Elisabeth, volumul de versuri Poezii originale de Victor și Cazire (Original Poetry by Victor and Cazire). De asemenea, la sfârșitul anului publică o colecție de versuri, Fragmente postume de Margaret Nicholson (Posthumous Fragments of Margaret Nicholson), împreună cu Thomas Jefferson Hogg, o culegere de poezii dedicate unei spălătorese care, în 1786, atentase la viața regelui George al III-lea și fusese internată într-un ospiciu.
În 1811 publică al doilea roman gotic St. Irvyne și pamfletul Necesitatea ateismului (The Necessity of Atheism). Pamfletul publicat anonim de librarul J. Munday (asociat cu un anume Slatter) din Oxford a atras atenția administrației universității și Shelley a fost chemat în fața consiliului profesoral al colegiului, pentru a da socoteală. Refuzul său de a nega că pamfletul îi aparține a rezultat în exmatricularea sa la data de 25 martie 1811, împreună cu prietenul său Hogg. Descoperirea lucrării Eseu poetic asupra stării lucrurilor (Poetical Essay on the Existing State of Things), în anul 2006, un lung poem antimonarhic și împotriva războiului publicat în 1811 în Londra de către un gentleman de la Universitatea din Oxford, a dat o nouă lumină în cazul exmatriculării sale de la Oxford.
Ulterior lui Shelley i s-a oferit șansa de a fi reprimit în cadrul universității, la intervenția tatălui său, cu condiția să afirme public că renunță la viziunile sale. Dar refuzul său conduce către deteriorarea relațiilor cu tatăl său, care îi suspendă orice sprijin financiar.
Anii de pribegie
Surorile poetului, care învață acum la o școală pensionat dintr-o mahala a Londrei, îi trimit în taină bani printr-o colegă de-a lor, Harriet Westbrook, fiica unui fost proprietar de cafenea. Harriet, o fată de 16 ani, naivă și frumoasă, se îndrăgostește de tânărul rebel, care încearcă să o convertească la ateism. Cam în aceeași perioadă, Shelley își găsește un nou prozelit, în persoana învățătoarei Elisabeth Hitchener (cu zece ani mai în vârstă decât el), directoarea unei școli de țară.
În iulie 1811, Shelley pleacă în Țara Galilor, la moșia unui văr al său, unde primește o scrisoare patetică de la Harriet Westbrook, care i se plânge că tatăl ei vrea să o trimită cu de-a sila la școală, unde atmosfera devenise insuportabilă. Shelley e întoarce la Londra, de unde fuge împreună cu Harriet în Scoția. La 28 august se căsătoresc la Edinburgh (legile scoțiene privitoare la căsătorie fiind foarte simple).
În curând, Shelley, pleacă împreună cu Harriet și cu sora ei, Eliza, la Keswick, în ținuturile lacurilor, cântat de Wordsworth, Southey și Coleridge - poeți romantici din generația precedentă, supranumiți și poeții lacului. Aici îl vizitează pe ducele de Norfolk, influentul prieten al familiei sale și grație intervenției acestuia, Timothy Shelley va consimți să-i acorde fiului său rătăcit o rentă anuală de 200 de lire sterline, iar tatăl Harrietei îi va urma exemplul, cu o sumă egală.
În anul 1812, îi scrie din Keswick lui William Godwin, recomandându-i-se ca un discipol. Spre surprinderea lui, va primi de la Godwin niște sfaturi părintești - printre altele, să se împace cu familia și să-și potolească zelul revoluționar. Shelley, însă, își va urma drumul său. Pleacă în Irlanda, unde va desfășura timp de câteva luni o intensă activitate propagandistică. Scrie și difuzează personal la Dublin un Manifest căte poporul irlandez, cuprinzând un program godwinian de reforme, dezvoltat apoi sub forma unor Propuneri în vederea înființării unei asociații (a unei Asociații filantropice, menită să promoveze, prin mijloace pașnice, libertatea Irlandei). Idei asemănătoare vor fi expuse și într-o Declarație a drepturilor, adoptată după modelul celebrei Declarații adoptate de Adunarea Constituțională franceză în 1789. Privit, însă, cu neîncredere sau cu indiferență de către irlandezi, Shelley renunță în curând la apostolatul său.
În primăvara lui 1812, Shelley se întoarce în Anglia. Se stabilește, împreună cu Harriet și Eliza, în pitoreasca localitate Lynmouth, de pe coasta Devonshire-ului, unde va sosi în curând și Elisabeth Hitchener, hotărâtă să-l ajute la opera de regenerare morală a societății. Shelley e pus sub urmărirea poliției, din ordinul ministrului de interne.
Pe la sfârșitul lui februarie 1813, Shelley pleacă brusc din orășelul Tremadoc (unde se stabilise pe la începutul lui septembrie 1812) în urma unui incident misterios, asupra căruia părerile biografilor lui sunt împărțite: în noaptea din ajunul plecării, poetul a fost victima unei halucinații sau a unei tentative reale de asasinat, din partea unui individ strecurat în locuința lui.
După o scurtă călătorie în Irlanda, soții Shelley se reîntorc în Anglia, stabilindu-se la Londra. În iunie 1813 apare Crăiasa Mab, un amplu poem filosofic, însoțit de numeroase note. Cam tot pe atunci, vine pe lume Ianthe Elisabeth, primul copil al lui Shelley. Harriet începe să se înstrăineze de soțul ei, refuzând chiar să-și crească fetița, pe care o lasă în grija Elizei Westbrook. Shelley face cunoștință cu poetul Thomas Love Peacock, care avea să devină unul din biografii săi (publicând în 1855 - 1860 Amintiri despre Shelley).
Sub îndrumarea lui Peacock, care este un bun cunoscător al literaturii clasice greco-latine, Shelley începe să studieze temeinic greaca veche, pentru ai citi în original pe Homer, Platon, etc.
La 23 martie 1814, Shelley se cunună din nou cu Harriet (potrivit ritualului bisericii anglicane), pentru a-și legaliza prima căsătorie, oficiată în Scoția. Totuși, nici această inițiativă a lui nu duce la o împăcare reală cu soția sa. Singura operă mai importantă în această perioadă este dialogul filosofic Împotriva deismului (A Refulation of Deism), publicat, fără semnătură, pe la începutul anului 1814. În iunie, Harriet pleacă la Bath împreuă cu fetița, părăsindu-l de fapt pe Shelley.
La Londra, acesta face cunoștință cu Mary Godwin, fiica filosofului, și a luptătoarei feministe Mary Wollstonecraft (autoarea unei Pledoarii pentru drepturile femeilor, publicată în 1792).
La 28 iulie 1814, Shelley pleacă în taină, împreună cu Mary și cu Claire Clairmont (fiica celei de-a doua soții a lui Godwin), într-o călătorie pe continent. Ajung în Elveția, dar, după câteva zile petrecute pe malul lacului Lucerna, cei trei fugari sunt nevoiți să se întoarcă în Anglia. Godwin refuză să-l mai primească pe Shelley în casa lui, deși continuă să-i ceară bani.
La 30 noiembrie 1814, Harriet aduce pe lume un băiat, care va primi numele de Charles Bysshe.
La 6 ianuarie 1815, Sir Bysshe Shelley, bunicul poetului (care fusese înnobilat în 1806 cu titlul de baronet), moare, lăsând o avere considerabilă, evaluată la 200.000 lire sterline. După îndelungate și penibile tratative cu tatăl său, poetul consimte să primească un venit anual de 1.000 lire. (Pentru a o pune pe Harriet la adăpost de griji, Shelley îi va acorda a cincea parte din această rentă.)