Franz Peter Schubert () a fost un compozitor romantic austriac.
Datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu liedul. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era străină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și „schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, mise, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.
Biografia
Tinerețea și educația Schubert s-a născut în Himmelpfortgrund, Viena, Arhiducatul Austriei pe 31 ianuarie 1797. Tatăl său, Franz Theodor Schubert, fiul unui țăran moravian, a fost un învățător la o parohie; mama sa, Elisabeth (Vietz), a fost fiica unui fierar silezian și a fost o servitoare pentru o familie vieneză înainte de căsătorie. Dintre cei 14 copii ai lui Franz Theodor (unul dintre ei nelegitim, născut în 1783), 9 au murit în copilărie.
Tatăl a fost un bine-cunoscut învățător, iar școala sa din Lichtental (în al nouălea district al Vienei) era frecventată de numeroși elevi. Deși nu a fost recunoscut (nici măcar instruit) ca muzician, a lăsat cunoștințele muzicale de bază fiului său talentat. thumb|Casa natală a lui Franz Schubert, azi Nussdorfer Strasse 54 La 6 ani, Franz a început să fie instruit regulat de tatăl său, iar un an mai târziu a fost înscris la școala tatălui. Educația sa muzicală a început cam în același timp. Tatăl l-a învățat tehnici de bază pentru cântatul la vioară, iar Ignaz, fratele său, îi dădea lecții de pian. La 7 ani, a primit primele lecții din afara familiei, de la Michael Holzer, organist și director al corului de la parohia din Lichtental; lecțiile se poate să fi constat, în mare măsură, în conversații și expresii de admirație. Băiatul se pare să fi învățat mai multe de la un cunoscut al unui ucenic al tâmplarului, care îl ducea într-un loc din apropiere unde Franz putea exersa pe instrumente mai bune. Totodată, cânta la violă în cvartetul de coarde al familiei, în cadrul căruia frații Ferdinand și Ignaz cântau la prima și a doua vioară, iar tatăl lor la violoncel. Franz a scris primele cvartete pentru coarde pentru acest ansamblu.
Tânărul Schubert a intrat prima dată în atenția lui Antonio Salieri; în 1804 talentul său vocal a fost recunoscut. În octombrie 1808, a devenit elev la Stadtkonvikt (Seminarul Imperial), printr-o bursă a corului. La Stadtkonvikt, a învățat despre uverturile și simfoniile lui Mozart, despre simfoniile lui Joseph Haydn și ale fratelui său mai mic, Michael. Expunerile la acestea, dar și la alte lucrări, combinate cu vizite ocazionale făcute operei, au creat fundația pentru o educație muzicală mai vastă. O importantă influență a fost Johann Rudolf Zumsteeg, un important compozitor de lieduri din acea vreme. Tânărul elev precoce dorea „să le modernizeze”, așa cum afirma Joseph von Spaun, prietenul lui Schubert. Prietenia lui Schubert cu Spaun a început la Stadtkonvikt și a ținut pe tot parcursul scurtei sale vieți. În acele zile, Spaun, mai înstărit, îi dădea lui Schubert, mai sărac, o mare parte din hârtia sa de manuscript.
Între timp, geniul lui Schubert a început să iasă la iveală în compozițiile sale. Era lăsat, ocazional, să dirijeze orchestra de la Stadtkovikt, iar Salieri a decis să îl învețe în privat teorie muzicală și compoziție. A fost prima orchestră pentru care a scris, și și-a devotat mult din restul timpului său la Stadtkonvikt ca să compună muzică de cameră, numeroase cântece, piese pentru pian și, mai ambițios, lucrări liturgice pentru cor.
Profesor la școala tatălui său La sfârșitul anului 1813, a plecat de la Stadtkonvikt și s-a întors acasă ca să predea la Normalhauptschule. În 1814, a început să predea celor mai tineri elevi. A continuat, totuși, să ia lecții private de compoziție de la Salieri, care i-a dat lui Schubert mai mult antrenament tehnic decât oricare alt profesor, înainte să-și despartă drumurile în 1817.
În 1814, Schubert a întâlnit o tânără soprană pe nume Therese Grob, fiică a unui fabricant de mătase din zonă, pentru care a scris mai multe dintre piesele sale liturgice (incluzând „Salve Regina” și „Tantum Ergo”). Schubert a dorit să se căsătorească cu ea, însă a fost împiedicat de aspra lege dată în 1815 conform căreia un mire aspirant trebuia să demonstreze că are posibilitățile necesare pentru a susține o familie.
Unul dintre cei mai prolifici ani ai lui Schubert a fost 1815. A compus peste 20.000 de măsuri muzicale, din care mai mult de jumătate au fost pentru orchestră, incluzând 9 lucrări muzicale pentru biserică (cu toate că era agnostic), o simfonie și aproximativ 140 de lieduri. În acel an, i-a cunoscut și pe Anselm Hüttenbrenner și pe Franz von Schober, cu care va rămâne prieten pe tot parcursul vieții. Un alt prieten, Johann Mayrhofer, i-a fost prezentat de către Spaun în 1814.
Susținut de prieteni Schimbări semnificative au avut loc în 1816. Schober, un student, l-a invitat pe Schubert să locuiască în casa mamei sale, iar această propunere a fost făcută la momentul potrivit deoarece lui Schubert tocmai ce îi fusese refuzată propunerea de a fi kapellmeister la Laibach. La finalul anului era deja musafirul lui Schober. Pentru un timp, el a încercat să crească veniturile casei predând ore de muzică, dar le-a abandonat curând în favoarea compoziției: „Compun în fiecare dimineață și când o lucrare este gata, încep alta. În acest an, s-a concentrat pe lucrări orchestrale sau corale, deși a continuat să scrie și lied. Multe dintre lucrările sale nu au fost publicate, dar manuscrise și copii circulau între prietenii și admiratorii săi.
La începutul anului 1817, Schober i-a făcut cunoștință cu Johann Michael Vogl, un bariton promițător. Vogl, pentru care Schubert a compus multe lieduri, a devenit unul dintre cei mai importanți partizan al lui Schubert în cercurile muzicale vieneze.
Schubert și-a petrecut vara anului 1818 predând muzică familie contelui Johann Karl Esterházy în Zseliz (Slovacia), unde a fost plătit destul de bine, având ca îndatoriri orele de pian și de canto cu cele două fiice ale contelui, timpul permițându-i și să compună. La începutul anilor 1820, Schubert făcea parte dintr-un cerc închis de artiști și studenți care aveau întâlniri cunoscute sub numele de Schubertiade. Cercul strâns de prieteni cu care Schubert se înconjura s-a împrăștiat. Schubert și patru dintre prietenii său au fost arestați de poliția austriacă, care (ca o consecință a Revoluției franceze și a Războaielor Napoleoniene) au fost erau împotriva activităților revoluționare și suspicioși asupra oricăror întruniri de studenți sau tineri. Unul dintre prietenii lui Schubert, Johann Senn, a fost judecat, închis pentru un an și exilat permanent din Viena. Ceilalți patru, incluzându-l pe Schubert, au fost sever admonestați pentru „proteste vehemente împotriva oficialităților cu limbaj insultător și infam”. În timp ce Schubert nu l-a mai văzut pe Senn niciodată, el a scris muzică pe câteva dintre poemele sale, „Selige Welt” (D. 743) și „Schwanengesang” (D. 744). Incidentul ar fi putut juca un rol în separarea de Mayrhofer, cu care el locui la acea vreme.
A fost poreclit „Schwammerl” de către prietenii săi, care este descris de Gibbs ca traducându-se ca „Butoiaș” sau „Ciupercuță”, din cauza înălțimii sale de 1,52 m.
Maturitatea muzicală Compozițiile dintre anii 1819 și 1820 prezintă o evoluție și o maturizare marcantă a stilului. Oratoriul neterminat, Lazarus (D. 689) a fost început în februarie, fiind urmat de un număr de lucrări mai mici, precum imnul „Der 23. Psalm” (D. 706), octetul „Gesang der Geister über den Wassern" (D. 714), Cvartetul în Do minor (D. 703) și Fantezia în Do major pentru pian (D. 760). De un interes notabil este punerea în scenă în 1820 a doua dintre operele lui Schubert: Die Zwillingsbrüder (D. 647) a fost interpretată la Theater am Kärntnertor pe 14 iunie, iar Die Zauberharfe (D. 644) a fost interpretată la Theater an der Wien pe 21 august.
Hitherto, lucrarea de cele mai mari dimensiuni a sa (înafara miselor) a fost interpretată de orchestra de amatori la Gudelhof, o societate care s-a dezvoltat dintr-un cvartet. În această perioadă a început să își asume o poziție mai proeminentă, adresându-se unui public mai larg. Directorii editurilor, cu toate acestea, au rămas distanți, dar Anton Diabelli a acceptat ezitant să printeze unele dintre lucrările sale pe comision. Primele șapte opusuri (toate lieduri) au apărut în aceste condiții; apoi comisionul a încetat, iar el a început să primească venituri modeste, ceea ce a fost tot ce marea editură l-a plătit vreodată. Situația s-a îmbunătățit într-un fel în martie 1821, când Vogl a interpretat liedul „Der Erlkönig" (D. 328) la un concert care a fost foarte bine primit. Luna aceea, Schubert a compus Variațiuni pe un vals de Diabelli (D. 718), fiind unul dintre cei cinci compozitori care au contribuit la publicația Vaterländischer Künstlerverein.
Producția celor două opere ale sale i-a atras atenția mai mult ca oricând către scenă, unde, din motive variate, el a avut un eșec complet. Cu toate acestea, a demarat 20 de proiecte scenice, fiecare dintre ele eșecuri, care au fost uitate repede. În 1822, Alfonso und Estrella au fost refuzate, în mare parte din cauza libretului. Fierabras (D. 796) a fost respins în toamna lui 1823, dar aceasta s-a datorat în mare parte din cauza popularității lui Rossini și a stilului italian de operă, dar și a eșecului lui Carl Maria von Weber cu Euryanthe. Die Verschworenen (Conspiratorii, D. 787) a fost interzisă de cenzură (aparent din cauza titlului), iar Rosamunde, Fürstin von Zypern (D 797) a fost retrasă după două nopți de la premieră, din cauza piesei de teatru de proastă calitate pentru care Schubert a compus muzică neînsemnată. Dintre aceste lucrări, două dintre ele au fost compuse în așa fel încât interpretarea lor ar fi extraordinar de dificilă (Fierabras, de exemplu, are peste 1000 de pagini de partitură manuscrisă), dar Die Verschworenen este o comedie atractivă, iar Rosemunde conține unele dintre cele mai încântătoare linii melodice pe care Schubert le-a compus vreodată. În 1822, el a făcut cunoștință cu Weber și Beethoven, dar niciuna dintre aceste întâlniri nu au avut o mare influență. Despre Beethoven se spune că a remarcat talentul tânărului de câteva ori, dar majoritatea dintre acestea sunt doar legende și, în orice caz, el nu ar fi putut știi adevărata arventură a compoziției lui Schubert, în special a muzicii instrumentale, din cauză că prea puține dintre compoziții au fost publicate în timpul vieții compozitorului.
Ultimii ani și capodoperele sale