Sevilla”Enciclopedia Statelor Lumii”, MERONIA, București, 2005, Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, ISBN 978-973-7839-38-1 este capitala regiunii autonome Andaluzia și a provinciei Sevilla din Spania. Este al patrulea oraș ca mărime din Spania, după Madrid, Barcelona și Valencia, și al 31-lea oraș din UE cu o populație de aproape 689.434 de locuitori în orașul proporiu-zis și peste 1.535.379 în zona metropolitană în anul 2016. După o legendă, orașul a fost fondat de eroul grec Heracle. Locuitorii se numesc sevillanos.
Geografie Localizare geografică Sevilla este situată în partea de sud-vest a peninsulei Iberice, pe malurile fluviului Guadalquivir, într-o câmpie largă și fertilă la 6 m deasupra nivelului mării.Ciudad de Sevilla auf der Website der Stadt
Guadalquivir este navigabil până la portul din Sevilla, iar estuarul la Sanlúcar de Barrameda este la depărtare de 80 km. Fluviul formează granița naturală pe partea sa stângă, iar în partea de est a țărmului se află centrul orașului; în partea opusă se află suburbia .
Comunitățile din jur sunt (la nord) Santiponce, La Algaba, La Rinconada, (la est) Alcalá de Guadaíra, (în sud) Dos Hermanas și Gelves, pe cealaltă parte a râului, și (la vest) San Juan de Aznalfarache, Tomares și Camas.
Clima
Flora Temperaturile sunt tot timpul anului destul de ridicate și râul Guadalquivir are suficientă apă. Domină palmierul Phoenix, precum și numeroase parcuri de foaioase subtropicale și tropicale, precum arbori de cauciuc, magnolii, măslini și portocali amari. În plus, sunt numeroase flori subtropicale și tropicale, precum leandri, și glycine.
Geografia Orașul Sevilla se află în provincia omonimă din regiunea autonomă Andaluzia, în partea sudică a Peninsulei Iberice. Localitatea este așezată pe partea stângă a cursului inferior al Guadalquivirului, deși zonele Triana și Los Remedios se extind pe malul drept. Datorită acestui râu care permite navigația, Sevilla funcționează ca un important centru portuar fluvial. Împrejurimile Sevillei sunt caracterizate de o câmpie fertilă, zone rurale și terenuri mlăștinoase. Peisajul este completat de două unități de relief mai înalte: regiunea Aljarafe la vest, principalul pol de dezvoltare rezidențială al orașului, și zona Alcores, situată la est.
Suprafața administrativă a orașului Sevilla însumează 141,42 km^2. Această unitate teritorială este cartografiată în cadrul Hărții Topografice Naționale la filele 984, 985 și 1002. Din punct de vedere geografic, Sevilla se învecinează la nord cu La Rinconada, La Algaba și Santiponce, în timp ce la est este limitrofă cu localitățile Carmona și Alcalá de Guadaíra. Partea sudică este mărginită de Dos Hermanas și Gelves, iar la vest se află San Juan de Aznalfarache, Tomares și Camas.
Relief miniatura|Râul Guadalquivir. Pe fundal se profilează siluetele emblematice ale Turnului Sevilla și ale punctului de observație din Turnul Schindler, ambele situate pe insula La Cartuja.
Așezarea ocupă o poziție centrală în bazinul depresionar și în câmpia aluvionară a Guadalquivirului. Din punct de vedere topografic, localitatea ocupă un teren de câmpie, cu o altitudine medie de 7 metri, caracterizat printr-o fragmentare minimă. Cea mai ridicată zonă a municipalității se află în partea de est, în localitatea Vereda, atingând o altitudine de doar 72 m peste nivelul mării. Deși Sevilla nu are ieșire directă la mare, cursul inferior al Guadalquivirului și canalul Alfonso XIII, pe teritoriul municipal, se află aproape de nivelul mării. În contrast, centrul istoric al orașului este situat la o altitudine de 11 metri.
Hidrografie Municipiul Sevilla este secționat în partea de vest de artera hidrografică a Guadalquivirului, râu care drenează întregul teritoriu al provinciei omonime. Din punct de vedere geomorfologic, orașul ocupă o poziție centrală în valea Guadalquivirului, reprezentând una dintre cele trei subdiviziuni litologice ale bazinului. Amplasamentul corespunde unuia dintre ultimele meandre ale cursului de apă, situat în amonte de zona mlăștinoasă ce precedă vărsarea în mare.
Cu o lungime de 657 km, Guadalquivir este cea mai importantă arteră hidrografică a Andaluziei și a cincea ca lungime din Peninsula Iberică. Fluviul este navigabil pe o distanță de aproximativ 90 km, de la vărsarea în Oceanul Atlantic (Sanlúcar de Barrameda) până la Sevilla, unde funcționează singurul port fluvial al Spaniei.
Rețeaua hidrografică din zonele estică și sud-estică ale municipiului este completată de trei cursuri fluviale adiționale, ce aparțin sistemului de afluenți ai malului stâng al fluviului principal. Cel mai reprezentativ dintre aceștia este râul Guadaíra. Acesta își are originile în Sierra de Pozo Amargo (Cádiz), traversează extremitatea sud-estică a teritoriului municipal și se unește cu Guadalquivir la aproximativ 20 km în aval de centrul Sevillei. Pârâurile Tagarete și Tamarguillo completează rețeaua hidrografică a orașului.
Orașul este situat la jumătatea distanței cursului inferior al fluviului Guadalquivir. Această secțiune hidrografică măsoară aproximativ 180 km în total, fiind delimitată în amonte de municipiul Palma del Río și în aval de gura de vărsare, ambele puncte aflându-se la circa 90 km de Sevilla.
Sectorul urban al fluviului Guadalquivir este caracterizat printr-un debit remarcabil, rezultat din colectarea tuturor afluenților importanți. Un rol esențial îl are râul Genil, principalul său afluent, a cărui confluență are loc în localitatea Palma del Río, în amonte de Sevilla. Debitul fluviului Guadalquivir crește spectaculos pe parcursul său, ajungând la o medie de 197,6 m³/s în stația de măsurare din Sevilla. Această valoare este considerabil mai mare față de cea înregistrată în cursul mediu (52,4 m³/s la Marmolejo) sau în cursul superior, unde, la ieșirea din lacul de acumulare Puente de la Cerrada, debitul este de doar 15 m³/s.
Guadalquivirul prezintă un regim hidrologic pluvial, caracterizat prin variații sezoniere pronunțate ale volumului de apă, direct dependente de regimul precipitațiilor. Varianta 2 (Mai tehnică / Academică):
Variabilitatea regimului hidrologic se manifestă prin extreme remarcabile: debite de etiaj sub 10 m³/s și viituri majore. Statistic, inundațiile de 5000 m³/s au o perioadă de recurență de 5 ani, în timp ce evenimentele catastrofale de 9000 m³/s sunt estimate la un interval de 100 de ani.
Amploarea fluctuațiilor a fost diminuată considerabil în prezent, datorită sistemelor de management și reglementare hidrologică la care este supus întregul bazin al Guadalquivirului.
Neregularitatea regimului de scurgere, corelată cu amplasamentul pe un teren aluvionar în cadrul unei lunci inundabile, a exercitat o influență majoră asupra configurației structurii urbane a Sevillei, condiționând dezvoltarea sa istorică. Cursul de apă a suferit modificări antropice semnificative, fiind implementate soluții de infrastructură pentru controlul viiturilor și prevenirea riscului de inundație majoră. Istoric, inundațiile majore provocau creșteri ale nivelului hidrometric de 7-10 metri. Zonele cu vulnerabilitate ridicată, ca Alameda de Hércules (altitudine 4,30 m), ocupă amplasamentul unui fost afluent secundar. Această arteră hidrografică a fost obstrucționată în epoca vizigotă și asanată în cursul secolului al XVI-lea pentru a permite extinderea urbană. miniatura|Vedere dinspre Giralda spre sud, cu zona portuară și Podul V Centenar în fundal. Amenajările hidrotehnice din secolele XIX-XX au urmărit optimizarea funcțiilor portuare și controlul viiturilor. Strategia a constat în reproiectarea albiei prin îndreptarea sectoarelor sinuoase și îndiguire, reducând lungimea totală a fluviului cu circa 40 km. O etapă crucială a avut loc în 1950, prin mutarea cursului principal către vest și transformarea vechiului canal într-o zonă de docuri protejată.
Sistemul hidrografic tributar malului stâng, ce include râul Guadaíra și cursurile secundare Tagarete și Tamarguillo, a fost supus unor procese de sistematizare. Aceste intervenții au fost necesare din cauza caracterului torențial și a variabilității pronunțate a debitelor acestor afluenți. Din punct de vedere militar, pârâul a servit drept barieră naturală defensivă pentru flancul estic al Sevillei medievale. Traseul său extra-muros se termina la joncțiunea cu fluviul principal, în zona emblematicului Turn de Aur. Cursul de apă a suferit o serie de redirecționări succesive care au vizat eliminarea sa din zona centrală a orașului. Prin aceste lucrări de rectificare, el a fost reconfigurat pentru a se vărsa direct în pârâul Tamarguillo. Amenajarea Parcului Miraflores din sectorul nordic al orașului a inclus proiectul de reconstituire a unei porțiuni din albia istorică a pârâului Tagarete, integrând acest element hidrografic în peisajul urban actual.
Pârâul Tamarguillo a suferit modificări hidrografice majore, fiind canalizat și redirecționat dinspre sectoarele sudice și estice spre nord. Această intervenție a eliberat terenuri esențiale pentru dezvoltarea urbană răsăriteană, rezultatul fiind apariția unor artere majore de circulație, cum este Ronda del Tamarguillo, suprapusă uneia dintre fostele albii ale acestui curs de apă.
Climă miniatura|Diagrama climatică a orașului Sevilla. Date de la observatorul aeroportuar.
Clima Sevillei este tipic mediteraneeană (clasificată ca tip Csa), fiind caracterizată prin precipitații variabile, veri uscate și caniculare, precum și ierni blânde. Acestea din urmă sunt adesea ploioase, concentrând mai mult de jumătate din cantitatea anuală de precipitații. Potrivit clasificării climatice Köppen, acest regim se încadrează în tipul Csa, specific climatului mediteraneean cu veri fierbinți. Din punct de vedere termic, orașul se distinge printr-o medie anuală de 19,6 °C, deținând astfel recordul pentru cea mai mare temperatură medie din spațiul european continental. Extremele termice lunare sunt reprezentate de luna ianuarie, cu o valoare medie minimă de 11,2 °C, și luna august, care atinge pragul maxim de 28,6 °C. Temperaturile maxime absolute depășesc 40 °C în mod repetat, acest fenomen fiind observat de mai multe ori în cursul fiecărui an. Valorile termice medii înregistrate în sezonul estival poziționează orașul drept cea mai caldă capitală de provincie de pe teritoriul spaniol.
Regimul pluviometric indică o medie anuală de 502 mm, cu o distribuție sezonieră marcată de concentrarea precipitațiilor între lunile octombrie și aprilie, atingând maximul în decembrie (77 mm). Bilanțul climatic este completat de o insolație ridicată de 3105 ore anual și un număr semnificativ de 58 de nopți tropicale, în timp ce fenomenul de îngheț este rezidual, cu o medie de doar o zi pe an.
miniatura|Vedere panoramică a râului Guadalquivir la trecerea sa prin insula La Cartuja, cu podul Barqueta în prim-plan și podul Alamillo, proiectat de Santiago Calatrava, în spatele acestuia.
Zăpada este un fenomen rar în oraș. Fenomenul ninsorii este extrem de rar în regiune, ultima manifestare de acest tip având loc în 10 ianuarie 2010. După mai bine de jumătate de secol de la evenimentul din 2 februarie 1954, s-a observat o ninsoare slabă, de scurtă durată, care nu a reușit să se depună pe sol din cauza temperaturilor pozitive și a intensității reduse.
Valorile extreme înregistrate la stația meteorologică a aeroportului din Sevilla, conform datelor oficiale ale Agenției Meteorologice de Stat (AEMET), sunt centralizate în următorul tabel. În afara recordurilor oficiale, la 1 august 2003 a fost raportată o temperatură de 47 °C la stația 83910 (LEZL). Deși această valoare, înregistrată în zona sudică a aeroportului, lângă unitatea militară dezafectată, nu a fost omologată de AEMET, ea evidențiază intensitatea fenomenelor de caniculă din bazinul Guadalquivirului. Recordul termic absolut pentru regiunea Sevillei a fost stabilit la data de 6 august 1946, când stația meteorologică din Tablada a indicat o valoare de 47,4 °C.