thumb|right|250 px|Mircea Albulescu și Ion Besoiu. miniatura|Mircea Albulescu, 30 mai 2012. Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu, n. 4 octombrie 1934, București – d. 8 aprilie 2016, București) a fost un actor român, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică.

Biografie

S-a născut la București, pe 4 octombrie 1934, și a fost singurul copil al părinților săi. În cartea de identitate este Iorgu Albulescu - numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de naștere este Constantin Albulescu - numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu - numele ales de mama sa.INTERVIU Mircea Albulescu, actor: „Am văzut cu ochii mei evrei agățați în cârlige la abator!“, 5 aprilie 2012, Laurențiu Ungureanu, Adevărul, accesat la 17 ianuarie 2014

Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski.Pseudo-evreul Albulescu Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la Biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui.

S-a căsătorit la vârsta de 22 ani cu MariaMărturie școantă - Mircea Albulescu și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Soția sa a decedat în anul 2007. Actorul are și un nepot, Vladimir. La 75 de ani, de dragul nepotului său, a învățat engleză și să lucreze pe calculator, având propria pagină de web.http://timetv.ro/tag/mircea-albulescu-biografie.html Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei", unde, la acea vreme, predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Această educație l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București dar a jucat și rolul Dinu din Lupii, în regia lui Moni Ghelerter, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor-Arhitect. Ce-ar fi vrut să facă în viață ? Potrivit spuselor sale:Nimic „N-am vrut să fac nimic, n-am vrut să ajung nimic. În timp ce eram elev la Școala de Arhitectura iubeam o fată, care fată era la Ateneul Popular Ana Ipătescu. Acolo puteai: să cânți în orchestră, să cânți în cor sau să fii în echipa de dansuri. Dacă nu erai bun la nici una din astea, erai trecut la echipa de teatru. Exact cazul meu”. În 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.http://personalitati.infoportal.ro/biografie~nume-mircea-albulescu.html Mircea Albulescu Examenul de diplomă l-a susținut cu rolurile Alexei din Tragedia optimistă și Satin din Azilul de noapte, spectacole în regia lui Ion Cojar. A debutat cinematografic, în 1955, în pelicula Alarmă în munți în regia lui Dinu Negreanu.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 90 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat, “Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creației” (2004). Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, Mircea Albulescu afirma: “Dacă 1000 de oameni ascultă...fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.” Mircea Albulescu, catre romanii de peste hotare: Nu va schiloditi sufletul - Interviu, 8 martie 2011, Ioana Diaconu, Ziare.com, accesat la 17 ianuarie 2014

Pe ecran, focalizează atenția prin forța și masivitatea prezenței sale, care dă culoare unor personaje concepute relativ schematic în scenariu.

Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa „Danton”, de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: „Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.

Mircea Albulescu a jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile fierbinți, 1975, Revanșa, 1978, Pentru patrie, 1978, Nea Mărin miliardar, 1979, Mihail, cîine de circ, 1979, Capcana mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia întîi, 1986) și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul insulei, 1994, Semnul șarpelui, 1981, Mînia, 1977, Șapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii și ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Tinerețe fără tinerețe, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atît de mare, 1970, Dincolo de nisipuri, 1974, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul și sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție specială, 1980), Alexa Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe comori, 1987, Un om în loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan (Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plătește, 1986), Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).

Autor al unor volume de versuri: „Vizite”, „Pajura singurătăți”, „Fluture în lesă de aur”, „Clanțe”, „Ultimele noduri” și proză: „Bilete de favoare”, „Baraka” și „Bazar sentimental”.Mircea Albulescu: „Nu doresc nimănui singurătatea”, 4 octombrie 2009, Simona Chițan, Evenimentul zilei, accesat la 17 ianuarie 2014

Într-un interviu din anul 2011 spunea că nu-i sfătuiește pe copii să învețe nicio poezie pe dinafară, ci s-o citească de mai multe ori, ca și când ar fi prima dată și vor descoperi tot mai multe cu fiecare lectură.

Este membru al Uniunii Ziariștilor și doctor în arte. În perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994, Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002), al Uniunii Cineaștilor din România, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A primit "Ordinul Meritul Cultural" și "Ordinul Serviciul Credincios" în grad de Comandor.Mircea Albulescu Biografie, Poze, Imagini, Videoclipuri, Filmulete, Filme - FamousWhy.ro

În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Hărăbor și Dragoș Bucur.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.Draga Olteanu Matei si Mircea Albulescu au stea pe Aleea Celebritatilor, 29 octombrie 2011, Ziare.com, accesat la 17 ianuarie 2014

La data de 8 aprilie 2016, la vârsta de 81 de ani, a încetat din viață. Din 2013, un teatru din provincie îi poartă numele: „Teatrul Proiect Câmpina Mircea Albulescu".

Filmografie

Mitrea Cocor (1952) Nepoții gornistului (1953) Răsare soarele (1954) Desfășurarea (1954) Alarmă în munți (1955) Pe răspunderea mea (1956) Pasărea furtunii (1957) Dacii (1967) Game pentru televiziune (1968) Vin cicliștii (1968) Columna (1968) - dublaj de voce Tiberius Neînfricații (1969) - Șeful Agiei Sentința (1970) Prea mic pentru un război atît de mare (1970) Canarul și viscolul (1970) Mihai Viteazul (1971) Printre colinele verzi (1971) Trenul blindat (1972) Der Seewolf - Lupul mărilor (1972) Puterea și adevărul (1972) Săgeata căpitanului Ion (1972) Bariera (1972) 7 zile (1973) Capcana (1974) Dincolo de nisipuri (1974) - Che Andrei Trei scrisori secrete (1974) Tatăl risipitor (1974) Actorul și sălbaticii (1975) - Friedmann Nu filmăm să ne-amuzăm (1975) Zile fierbinți (1975) Cursa (1975) Dincolo de pod (1976) Ultima noapte a singurătății (1976) Războiul independenței (Serial TV) (1977) Tufă de Veneția (1977) Prețul succesului (1977) - comisarul Braun Acțiunea „Autobuzul” (1978) Mînia (1978) Ediție specială (1978) Pentru patrie (1978) - col. Mihail Cerchez Revanșa (1978) Avaria (1978) Drumuri în cumpănă (1979) - țăranul Octavian Borcea Nea Mărin miliardar (1979) - banditul care a răpit fata Brațele Afroditei (1979) Un om în loden (1979) Vacanță tragică (1979) Mihail, cîine de circ (1979) Cumpăna (1980) Artista, dolarii și ardelenii (1980) Ancheta (1980) Capcana mercenarilor (1981) Semnul șarpelui (1982) Orgolii (1982) - laborantul Anania Înghițitorul de săbii (1982) Cucerirea Angliei (1982) La capătul liniei (1983) - Crișan Viraj periculos (1983) Dragostea și revoluția (1983) Amurgul fântânilor (1984) Horea (1984) - Xaverius Vaida Lansarea (1984) Ziua Z (1985) Trenul de aur (1986) - mecanic de locomotivă Noi, cei din linia întîi (1986) - tatăl slt. Lazăr Punct... și de la capăt (1987) Cuibul de viespi (1987) Anotimpul iubirii (1987) Cale liberă (1987) Totul se plătește (1987) Cântec în zori (1987) Flăcări pe comori (1988) Fiul stelelor (1988) - voce Dreptatea (1989) Momentul adevărului (1989) Vreme trece, vreme vine (1989) - scurtmetraj, regia: Octavian Branzei Portret anonim – autor necunoscut (1989) - (nedifuzat) Călătorie de neuitat (1989) Misiunea (1989) Serenadă pe Dunăre (1989) Fără drept de corespondență (1990) Rămînerea (1991) Strada felinarelor stinse (1991) Drumul câinilor (1991) Capul de rățoi (1992) Mandroid (1993) - Doctor Rosenemil - O tragică iubire (1993) - Directorul Trahir (1993) - Ministrul strain Cel mai iubit dintre pămînteni (1993) - deținutul-gardian „Grecul” Somnul insulei (1994) Ultimul mesager (1994) Le travail de furet (1994) Le passage (1994) Scrisorile prietenului (1995) Craii de Curtea Veche (1996) Ochii care nu se văd (1996) - Iancu (filmat în perioada decembrie '89 - 1995) Semne în pustiu (1996) Detectiv fără voie (2001) Tandrețea lăcustelor (2002) - Iorgu Al matale, Caragiale (2002) 18:36 (2003) Căsătorie imposibilă (2004) - Fane Bancorex Ticăloșii (2007) Tinerețe fără tinerețe (2007) O legendă vie (2007) - narator Fetele marinarului - serial TV (2008) - prof. Bradea Carol I - Un destin pentru România (2009) Căpșuni în aprilie (2009) Zi că-ți place de Valentin Nicolau, docufiction TVR, regia Cornel Mihalache (2014) Ana (2014) Omulan! (2015) - Dumnezeu (voce) Aniversarea / Confesiunea (2015) - Radu Măligan

Teatru (selecție) Spectacole de absolvență în cadrul I. A. T. C.:

Satin în Azilul de noapte de Maxim Gorki; Alexei în Tragedia optimistă de Vsevolod Vîșnevski; Tudor în Furtună în munți de Laszlo și Deszo Jenia, Căsuța de la marginea orașului de Alexei Arbuzov.

Teatrul „Bulandra” din București: Cloșca în Horia de Mihail Davidoglu, regia: Dan Nasta, 1956 Kostiumov în Liubov Iarovaia de Konstantin Andreevici Treniov, regia: W. Siegfried, 1956 Electricianul în Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, regia: W. Siegfried, 1957 File în Omul care aduce ploaia de Richard Nash, regia: Liviu Ciulei, 1957 Lopahin în Livada de vișini de Anton Pavlovici Cehov, regia: Marietta Sadova, 1958 Mihai Roznovanu în Dacă vei fi întrebat de Dorel Dorian, regia: Dinu Negreanu, 1959 Bocu în Întoarcerea de Mihai Beniuc, regia: Ion Olteanu, 1960