Alexandru Vlahuță () a fost un poet, prozator și publicist român. A desfășurat, de asemenea, activitate didactică și publicistică, a editat revista Vieața și, împreună cu George Coșbuc, revista Sămănătorul. Printre lucrările sale se numără romanul Dan, volumele Clipe de liniște și Din trecutul nostru, monografia Pictorul N. I. Grigorescu. Viața și opera lui și cartea de călătorie România pitorească.

Volumul Clipe de liniște a fost distins în 1900 cu Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române, iar în 1919 Vlahuță a primit Marele Premiu al Academiei pentru volumul Poezii din 1915. În 1948 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Biografie thumb|314x314px|Alexandru Vlahuță (dreapta), împreună cu Barbu Ștefănescu Delavrancea și familia acestuia

Alexandru Vlahuță s-a născut la 5 septembrie 1858 în satul Pleșești, localitate aflată astăzi în județul Vaslui. Provenea dintr-o familie de mici proprietari de pământ. În 1867 a început școala primară, iar din 1871 a urmat studiile liceale la Bârlad, pe care le-a încheiat în 1878. În anul următor a susținut examenul de bacalaureat la București și s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, fără a-și finaliza studiile.

În noiembrie 1879 s-a stabilit la Târgoviște, iar în ianuarie 1880 a început să predea limba latină și limba română la Gimnaziul "Ienăchiță Văcărescu". A predat și la școala de la Mănăstirea Dealu. În 1883 s-a aflat pentru câteva luni la Galați, unde a publicat articole și schițe în ziarul Galații, după care s-a stabilit la București.

Până în 1893 a desfășurat activitate didactică la mai multe instituții din București, între care Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul "Elena Doamna" și Liceul "Sfântul Gheorghe". În 1888, la propunerea lui Titu Maiorescu, a fost numit revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. A lucrat ulterior ca corector la Analele parlamentare, secretar al Comisiei industriale de pe lângă Ministerul Domeniilor și șef de birou în cadrul aceluiași minister. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor, iar în 1907 s-a aflat la conducerea Muzeului Pedagogic al instituției.

În 1905 s-a căsătorit, pentru a treia oară, cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiica unui proprietar din Dragosloveni. Aceasta a primit ca zestre o casă și 24 de pogoane de vie. Locuința de la Dragosloveni a devenit pentru Vlahuță un loc de retragere și de lucru, precum și un loc de întâlnire cu scriitori și artiști ai epocii.

În timpul Primului Război Mondial, după înaintarea trupelor germane, Vlahuță s-a refugiat în Moldova, locuind la Iași și la Bârlad în anii 1916–1917. În 1918 s-a aflat pe front și, împreună cu Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, a condus ziarul Dacia. În 1919 a scos revista Lamura, din însărcinarea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice.

În 1916, la Bârlad, l-a cunoscut pe Vasile Voiculescu, căruia i-a devenit mentor literar.

Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919, în locuința sa din strada Visarion. A fost înmormântat două zile mai târziu la Cimitirul Bellu.

Activitate literară și publicistică În aprilie 1880, Vlahuță a publicat poezii în revista Convorbiri literare. A colaborat ulterior la numeroase publicații, între care România liberă, Epoca, Familia, Revista nouă, Adevărul, Viața românească, Universul, Luceafărul și Flacăra.

În perioada petrecută la Târgoviște a făcut parte din comitetul de redacție al gazetei Armonia. În 1893, împreună cu Alceu Urechia, a întemeiat revista Vieața, pe care a editat-o până în 1896. În 1901, împreună cu George Coșbuc, a scos revista Sămănătorul.

Vlahuță a susținut și conferințe literare la Ateneul Român. La 12 martie 1892 a prezentat conferința Curentul Eminescu, publicată în același an împreună cu poezia Unde ni sunt visătorii?.

În 1899 a publicat volumul de nuvele Clipe de liniște. În sesiunea generală din 1900 a Academiei Române, volumul a fost supus votului pentru Premiul Năsturel-Herescu. La primul scrutin a obținut 14 voturi pentru și 11 împotrivă, fără a întruni majoritatea de două treimi necesară. La al doilea scrutin a obținut 17 voturi pentru și 8 împotrivă, iar premiul, în valoare de 4.000 de lei, i-a fost acordat lui Vlahuță.

O parte importantă a activității sale literare a fost legată de elaborarea volumului România pitorească. Lucrarea fusese concepută inițial sub titlul Geografia pitorească a României și urma să servească drept îndrumător școlar. Pentru documentare, Vlahuță a călătorit prin țară și a solicitat ajutorul învățătorilor. La 5 martie 1898 a publicat în Gazeta săteanului scrisoarea Cătră învățători, prin care cerea informații despre localități, tradiții, ocupațiile și portul locuitorilor.

România pitorească a apărut în volum la București în 1901. Prima ediție, de 3.000 de exemplare, s-a epuizat în aproximativ trei luni, iar Academia Română a premiat lucrarea pentru anul 1902. Criticul literar Dumitru Micu a caracterizat-o drept un "atlas geografic comentat".

În 1902, Vlahuță și George Coșbuc au publicat împreună Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale.

Prietenia și interesul său pentru opera pictorului Nicolae Grigorescu s-au concretizat în monografia Pictorul N. I. Grigorescu. Viața și opera lui, publicată în 1910 în ediția Casei Școalelor. Volumul era ilustrat cu 20 de planșe în fotogravură, 232 de autotipii și 17 facsimile realizate după fotografiile lui Stelian Petrescu.

În 1919, Vlahuță a primit Marele Premiu al Academiei Române pentru volumul Poezii, apărut în 1915.

Operă Bibliografia lui Alexandru Vlahuță cuprinde poezie, proză, publicistică, conferințe și scrieri de călătorie. Pentru anii edițiilor din tabel sunt folosite în principal înregistrările din Bibliografia românească modernă a Bibliotecii Academiei Române, completate cu datele bibliografice ale Cronologia della Letteratura Rumena. Clasificarea volumului Un an de luptă ca publicistică este susținută de analiza lui Ion Buzași asupra activității publicistice a lui Vlahuță.

AnTitluGen / observații1886NuveleNuvele1887PoeziiPoezie, prima edițieRestul operelor AnTitluGen / observații1892Din goana viețiiProză1892Curentul EminescuConferință susținută la Ateneul Român1892PoeziiPoezie, ediția a II-a1894DanRoman1894Poezii vechi și nouăPoezie, ediția a III-a1895Un an de luptăPublicistică1895Icoane șterseNuvele1896În vîltoareNuvele1896Iubire. Poezii 1888–1895Poezie1899Clipe de linișteNuvele1899PoeziiPoezie, ediție completă1901România pitoreascăLiteratură de călătorie1902Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale, împreună cu George CoșbucCarte de citire1904Poezii (1880–1904)Poezie, ediție completă; 1904 este anul de pe copertă1908Din durerile lumiiProză1908Din trecutul nostruProză1909File rupteProză1909PoeziiPoezie, ediția din 19091910Pictorul N. I. Grigorescu. Viața și opera luiMonografie1911La gura sobeiVolum; pe copertă apare anul 19121914DreptateNuvele1915PoeziiPoezie, ediția din 19151916PredareEdiție separată

Posteritate thumb|Timbru poștal românesc emis în 1958

După moartea scriitorului, Ruxandra Vlahuță a păstrat casa din Dragosloveni. În 1926 a organizat aici un așezământ cultural, care a funcționat și ca școală pentru fete și ca loc de întâlnire al scriitorilor. În 1958, cu prilejul centenarului nașterii lui Vlahuță, casa a fost amenajată și inaugurată ca Muzeul Memorial "Alexandru Vlahuță". Muzeul păstrează mobilier, cărți din biblioteca scriitorului, reviste și obiecte care i-au aparținut și face parte din Muzeul Vrancei.

Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia se află într-o clădire construită în 1885 de sora mai mare a scriitorului ca locuință pentru călugărițe. În această casă a locuit și mama lui Vlahuță, iar scriitorul venea aici în timpul verii. În 1902 a extins construcția cu un salon literar și alte două încăperi. Printre cei care au fost oaspeți ai casei s-au numărat Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Octavian Goga și George Coșbuc. Muzeul memorial a fost înființat în 1953.

În 1948, Vlahuță a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

În 1956, satele Pleșești și Pătrășcani au fost reunite, iar noua localitate a primit denumirea Alexandru Vlahuță, în contextul apropierii centenarului nașterii scriitorului.

Numele scriitorului este purtat și de mai multe instituții de învățământ, între care Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuță" din Podu Turcului, Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuță" din București și Școala Gimnazială "Alexandru Vlahuță" din Iași.

Note

Bibliografie

Silvian Iosifescu, Alexandru Vlahuță, Colecția "Contemporanul", 1953. Garabet Ibrăileanu, Opera literară a d-lui Vlahuță, Iași, 1912. Cătălin-Andrei Teodoru, A. Vlahuță – Din trecutul nostru. Ștefan cel Mare, Editura Sfera, Bârlad, 2018.

Vezi și Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia România pitorească Sămănătorul Sămănătorism

Legături externe Alexandru Vlahuță în Biblioteca Digitală a BCU Iași Operele lui Alexandru Vlahuță în Bibliografia românească modernă a Bibliotecii Academiei Române

Categorie:Nașteri în 1858 Categorie:Nașteri pe 5 septembrie Categorie:Decese în 1919 Categorie:Decese pe 19 noiembrie Categorie:Membri post-mortem ai Academiei Române Categorie:Eponime ale localităților din România Categorie:Laureați ai premiilor Năsturel-Herescu Categorie:Poeți români din secolul al XIX-lea Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Români pe mărci poștale românești Categorie:Semănătorism Categorie:Scriitori români din secolul al XIX-lea Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Viața Românească