miniatura|Dimitrie Gusti la cercetarea monografică din Drăguș-Făgăraș (1929) Dimitrie Gusti (), a fost sociolog, etnolog, istoric, filosof, voluntarist și etician român.
Membru al Academiei Române din 1919, apoi președintele acesteia (1944 - 1946), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București, Dimitrie Gusti este considerat a fi creatorul sociologiei românești.
Biografie Familie, educație Dimitrie Gusti s-a născut la Iași, ca fiu al Nataliei (n. Gatovski) și al lui Ștefan Gusti. Și-a petrecut copilăria, la Gropnița, unde părinții aveau o moșie, și Iași.Dimitrie Gusti, Pagini alese, Editura Științifică, 1965, p. 5.
De la vârsta de șase ani până în 1898 a urmat școala primară, la internatul „Caracaș” și liceul la „Institutele Unite” din Iași. Între 1898 și 1899 frecventează Universitatea din Iași, la Facultatea de Litere, Drept și Științe. În 1899 s-a mutat la Universitatea „Friedrich Wilhelm” (Friedrich-Wilhelms-Universität) din Berlin, iar din 1900 în Leipzig, unde i-a avut ca profesori pe Wilhelm Wundt, Paul Barth și Karl Bücher. Obține distincția „Doctor în filosofie” cu disertația Egoismus und Altruismus. Zur soziologischen Motivation des praktischen Wollens.
În 1908, interesat de diverse discipline, s-a întors la Berlin, unde a studiat sociologia cu Georg Simmel, Ferdinand Tönnies, Leopold von Wiese și Max Weber, filozofia cu Friedrich Paulsen și jurisprudența cu Franz von Liszt și Rudolf Stammler. În 1908 s-a dus la sociologul Émile Durkheim la Paris și, de asemenea, a fost interesat de autori englezi, precum Herbert Spencer.
Profesorat În 1910 devine profesor la Universitatea din Iași, unde a predat etica și sociologia la Catedra de Istorie a Filosofiei Grecești, Etică și Sociologie din cadrul Facultății de Litere și Filosofie. În 1920 se transferă la Universitatea din București, la catedra de Sociologie, Etică și Estetică a Facultății de Litere.
Cercetarea monografică A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 - 1948). A obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială.
A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 - 1921), Institutul Social Român (1921 - 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 - 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice (1947 - 1948). A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului (1936).
În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 - 1943) și „Sociologie românească” (1936 - 1944).
Odată cu regimul antonescian, când a fost suprimată mișcarea legionară, Dimitrie Gusti și-a continuat activitatea la Universitatea București, dar munca sociologică practic a fost schimbată în discuții la nivel de catedră și la editarea revistei „Sociologie Românească”. A fost ales Președinte al Academiei Române în 1944, semn că se bucura încă de aprecieri favorabile.De asemenea Dimitrie Gusti( directorul Serviciului Social Român) în perioada monarhică a colaborat cu Fundația Regală Principele Carol pentru a ridica satul românesc prin intermediul specialiștilor. Preconizând transformarea celor 15.200 de sate românești existente în 1935 într-un răstimp de patru ani, prin intermediul echipelor studențești și a căminelor culturale.
După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie (la 23 august 1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare; cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUSARLUS: Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică. și a fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a participa la ceremonii oficiale.Ovidiu Bozgan, Traiectorii universitare. De la stânga interbelică la comunism, p. 329 și Adrian Cioroianu, Lumina vine de la Răsărit. «Noua imagine» a Uniunii Sovietice în România postbelică, 1944-1947, p. 24..
Momentul de rupere a relațiilor prietenoase avute cu conducerea țării a fost 23 august 1944, o dată cu instaurarea comunismului în România. A fost dat afară de la Universitate, iar sociologia a fost scoasă din planul de învățământ. A fost eliminat din Academie și reușește să-și păstreze casa datorită faptului că a apelat la Miron Constantinescu, fost student al lui, dar se teme că într-o bună zi va fi invitat să o părăsească.
Gusti a fost membru al unei loji masonice din Iași.N.D. Petniceanu: „Câteva gânduri despre Anton Golopenția(1909 – 1951)” | Revista „Vestea“
Enunțuri Dimitrie Gusti a fost fondatorul Școlii Sociologice de la București. El rezumă sistemul său sociologic la câteva enunțuri:
Societatea se compune din unități sociale, adică din grupări de oameni legați între ei printr-o organizare activă și o interdependență sufletească. Esența societății este voința socială. Voința socială depune ca manifestări de viață: o activitate economică și una spirituală, reglementate de o a activitate juridică și de o activitate politică. Voința socială este condiționată în manifestările ei de o serie de factori sau cadre care pot fi reduse la patru categorii fundamentale: cosmic, biologic, psihic și istoric. Schimbările suferite de societate în decursul timpului, prin activitățile ei și sub înrâurirea factorilor condiționanți, se numesc procese sociale. Începuturile de dezvoltare pe care le putem surprinde în realitatea prezentă și, deci, le putem prevedea cu o oarecare precizie, se numesc tendințe sociale.
Plecând de la sistemul său, a fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre și manifestări, folosind echipe de specialiști din domeniul științelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învățători etc.
Distincții Ordinul „Meritul Cultural”, în gradul de Cavaler clasa I, pentru litere și opere literare (22 septembrie 1931) Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.
Opere principale thumb|miniatura|Carol II și Dimitrie Gusti în mijlocul echipelor regale, imagine din Enciclopedia României, vol I miniatura Egoismus und Altruismus, 1904 Die soziologischen Betrehungen in der neuen Ethik, 1908 Cosmologia elenă, 1929 Sociologia militans, (volumul I, 1935; volumele I și II, 1946) Cunoaștere și acțiune în serviciul națiunii, (2 volume), 1939 Problema sociologiei, 1940 La science de la realite sociale, 1941. Enciclopedia României. Vol. I-IV, Bucharest 1938, 1938 1943
Note
Bibliografie Lucian Boia, editor, Miturile comunismului românesc , Editura Nemira, București, 1998: Ovidiu Bozgan, Traiectorii universitare. De la stânga interbelică la comunism, pp. 309-335 Adrian Cioroianu, Lumina vine de la Răsărit. «Noua imagine» a Uniunii Sovietice în România postbelică, 1944-1947, pp. 21-68. Constantin Schifirneț, Sociologia și știința națiunii în doctrina lui Dimitrie Gusti, Revista română de sociologie , serie nouă, anul XXIX, nr. 1–2, 2018, pp. 135-168.
Lectură suplimentară Diaconu, Marin; Zoltán Rostás; Vasile Șoimaru, eds. Cornova. 1931. Dimitrie Gusti și colaboratorii săi [Cornova. 1931. Dimitrie Gusti and his Contributors]. Chișinau, Editura Quant, 2011. Datcu, Iordan. Dicționarul etnologilor români, Autori. Publicații periodice. Instituții. Mari colecții. Bibliografii. Cronologie [Dictionary of Romanian Ethnologists. Authors. Periodic Publications. Institutions. Colletions. Bibliographies. Chronology]. Bucharest, Editura Saeculum I. O., 2006.
Vezi și Listă de statisticieni
Legături externe
Colecții digitalizate BCU IAȘI Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – G „Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti”, de Mircea Vulcănescu Biblioteca Centrală ASE, Enciclopedia României, Volumul I Biblioteca Centrală ASE, Enciclopedia României, Volumul III In inima satului, 15 mai 2006, Carmen Preotesoiu, Jurnalul Național Dimitrie Gusti 1880-1955 Departamentul de Sociologie si Asistență Socială, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași
Categorie:Nașteri în 1880 Categorie:Nașteri pe 13 februarie Categorie:Decese în 1955 Categorie:Decese pe 30 octombrie Categorie:Absolvenți ai Universității din Iași Categorie:Cadre didactice universitare ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași Categorie:Decese în București Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu Categorie:Eticieni români Categorie:Etnologi români Categorie:Filozofi români Categorie:Francmasoni români Categorie:Ieșeni Categorie:Istorici români Categorie:Muzeografi români Categorie:Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Categorie:Pedagogi români Categorie:Președinții Academiei Române Categorie:Profesori universitari români Categorie:Români din secolul al XIX-lea Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Români pe mărci poștale românești Categorie:Sociologi români Categorie:Membri ai PNȚ