Biserica „Sfântul Simion” din Suceava (cunoscută și sub numele de Biserica Turnul Roșu, din cauza clopotniței care este de culoare roșiatică) este un lăcaș de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcție datează din anul 1513. Ea se află la capătul din sus al Străzii Armenești, pe Strada I.G. Sbiera (fostă George Enescu) nr. 51, formând împreună cu Biserica „Sfânta Cruce” (construită în 1521) un ax care definește vechiul nucleu de locuire a armenilor.
Ansamblul bisericii „Sfântul Simion” a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul de clasificare . El este format din două obiective: Biserica „Sf. Simion” – datând din secolul al XVI-lea și având codul SV-II-m-A-05467.01 Turnul clopotniță – datând din anul 1551 și având codul SV-II-m-A-05467.02.
Istoric Vechimea comunității armenești din Suceava O comunitate armenească s-a stabilit pe teritoriul Sucevei încă de la începutul secolului al XIV-lea. Numărul armenilor din Moldova a crescut numeric în acel secol, ei ocupându-se cu comerțul și meșteșugurile. Armenii și-au construit case în partea de nord-vest a orașului, care se întinde între Biserica „Sf. Cruce” (de lângă fosta autogară din Suceava) și Biserica „Sf. Simion”. Tot atunci au început să-și organizeze și viața religioasă. Ei și-au construit biserici și mănăstiri cu specificul caracteristic tradițiilor și credinței poporului armean. Într-un act emis la 18 august 1388 de catolicosul Teodoros al II-lea al Ciliciei (1382–1392), armenii din mai multe orașe, între care și cei din Suceava (Ciciov) sunt supuși jurisdicției scaunului episcopal de Liov.Nicolai Oprea, Suceava – cronică ilustrată, Ed. Mușatinii, Suceava, 2004, p. 19
Printr-un hrisov domnesc din 30 iulie 1401, domnul Alexandru cel Bun (1400–1432) a consfințit înființarea primei Episcopii armene din Moldova, cu reședința la Suceava, în fruntea acestei eparhii fiind instalat episcopul armean Hovhannes.P.P. Panaitescu, „Hrisovul lui Alexandru cel Bun pentru episcopia armeană din Suceava (30 iulie 1401)”, în Revista Istorică Română, vol. IV (1934), pp. 44–56. Astfel, bisericile armenești din Moldova au fost scoase de sub jurisdicția episcopului armean din Liov. Colonia armeană din Suceava număra în secolul al XVI-lea aproximativ 3000 de suflete și avea atunci 4 biserici armenești. Armenii se îndeletniceau cu comerțul și erau cetățeni muncitori și pașnici, ce trăiau în bună înțelegere cu românii.
În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714–1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile lor erau la fel de mari și de împodobite ca și bisericile ortodocșilor. „Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ca și papistașii, ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.”Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere de Petre Pandrea, Ed. Minerva, București, 1981, II. Partea politică, Cap. al XVI-lea – Despre ceilalți locuitori ai Moldovei, p. 196
Călătorul armean Simeon Lehați care a vizitat Suceava în 1608 nota în jurnalul său de călătorie că a găsit la Suceava „trei biserici de piatră (Sf. Cruce, Sf. Simeon și Sf. Treime) și două mănăstiri tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)”.
Biserica „Sfântul Simion” right|300px|thumb|Biserica „Sfântul Simion” din Suceava într-o xilografie de Rudolf Ruß din anul 1899 Biserica „Sf. Simion” din Suceava face parte din complexul de monumente armenești din Suceava, datând din aceeași perioadă (în jurul anului 1520) cu Biserica „Sf. Cruce”. Ea a fost construită în anul 1513 de către înfloritoarea comunitate armeană a locului, ctitor fiind armeanul Donig (sau Donik), și a trecut în decursul timpului printr-o serie de transformări. La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată 1573, având o inscripție gravată care spune că „acesta este mormântul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii Sf. Simeon”.Daniela Micuțariu - "Turnul Roșu, aproape de colaps", în "Monitorul de Suceava" din 11 octombrie 2006.
În perioada domniei lui Ștefan Rareș (1551–1552) s-a manifestat un spirit de intoleranță la adresa armenilor. Vrând să facă uitat numele fratelui său, fostul domn Iliaș Rareș (1546–1551), care trecuse la mahomedanism, Ștefan Rareș a încercat să impună credința ortodoxă locuitorilor de altă religie din Moldova, cei care au refuzat fiind persecutați ca eretici. După cum consemnează cronicarul Grigore Ureche, „(...) biséricilor s-au arătat cu dumnezeire mare, ca să poată stinge numele cel rău al frăține-său. Și ca să nu să vază ceva că este răsărit de la pravoslavie, toți eriticii din țara sa vrea, au să-l întoarcă, să fie la o lége, au să iasă din țară. Pre arméni, pre unii din bună voie, cu făgăduințe umplându-i, pre alții cu sila i-au botezatu și i-au întorsu spre pravoslavie, mulți din țară au ieșitu la turci și la léși și printr-alte țări, vrându să-și ție légea sa. Cu aceasta vrându Ștefan vodă să astupe faptele frăține-său, de lucruri ce făciia, cu nevoință siliia.”.Grigore Ureche, Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă În ziua Adormirii Maicii Domnului, domnul a poruncit ca toate bisericile armenești din Suceava, Botoșani, Roman, Huși etc. să fie dărâmate sau închise, să fie confiscate vasele și veșmintele liturgice, să fie arse cărțile bisericești și să fie prinși episcopul armean, cu reședința la Suceava, împreună cu preoții.Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, pp. 32–33. Cântul de jălire al diaconului Minas din Tokat (secretarul episcopului armean din Liov) spune că din porunca voievodului sus-menționat toate bisericile și mănăstirile armenilor din Suceava au fost dărâmate cu tunurile și arse și distruse până la temelie. La scurtă vreme, lăcașurile de cult armenesc din Suceava au fost refăcute.
În anul 1551 a fost construit turnul-clopotniță, iar la sfârșitul secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606), clădirea bisericii a fost refăcută de către un oarecare Simion (în armeană Șima), de unde a venit și denumirea bisericii. Biserica este închinată Sf. Simion Dzerun (Simeon cel Bătrân).Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, pp. 40-41 Istoricul Gheorghe Balș (1868–1934) presupunea că vechea clădire ctitorită de Donig a fost înlocuită cu o construcție nouă.Tiberiu Cosovan - "Urme de pictură murală interioară la Biserica Sf. Simion", în "Monitorul de Suceava", anul XV, nr. 171 (4462), 23 iulie 2010. Din acest motiv, unii autori au susținut că această biserică datează, de fapt, de la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Lucrări de reparații ale bisericii s-au efectuat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către soții Hadzi: Christea Gr. (1855–1928) și Mathilde Chr. – născută Ibrăileanu (1868–1920). De asemenea, ei au donat cimitirul aflat în curtea bisericii pentru comunitatea armeană din zonă. În semne de răsplată a actelor de binefacere săvârșite, cei doi soți Hadzi au cerut ca preoții acestei biserici să se ocupe de îngrijirea mormintelor unde au fost așezați după ce au decedat. În jurul bisericii s-au găsit pietrele de mormânt ale preoților care au slujit acolo. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acestei biserici se afla un cimitir armenesc care a fost mutat ulterior înspre Mănăstirea Zamca. În acei ani, în această biserică se slujeau parastase, precum și liturghia în fiecare zi următoare unei sărbători mari.Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, p. 41
Comunitatea de armeni din fosta provincie austriacă Bucovina și din județul românesc Baia a continuat să scadă după Primul Război Mondial și cuprindea în anul 1929 aproximativ 300 de persoane. Dintre aceștia, 120 de armeni locuiau în orașul Suceava, deținând o pondere foarte redusă în populația de 14.000 de locuitori ai orașului. Sporul demografic în cadrul comunității era unul negativ din cauza natalității scăzute (spre exemplu, s-a înregistrat o singură naștere în anul 1928 și nicio naștere până în vara anului 1929), ceea ce condamna comunitatea armeană la dispariție într-o perioadă scurtă de timp. Populația armeană din Suceava era păstorită din punct de vedere spiritual de preotul Knel Mandalian (1885–1970), originar din Armenia. Ca urmare a faptului că veniturile aduse de proprietățile imobile ale comunității (50 ha pământ arabil și 3 case) acopereau cu greu cheltuielile cu întreținerea bisericilor și a preotului paroh, comunitatea armeană din Suceava a luat în considerare cedarea Bisericii „Sf. Cruce” către Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în schimbul restaurării Bisericii „Sf. Simion”.
Ca urmare a faptului că biserica a ajuns din nou să se ruineze, au fost efectuate lucrări noi de reparații în anul 1925, după Unirea Bucovinei cu România, prin eforturile financiare considerabile ale președintelui Epitropiei Armenești din Bucovina, Christea Hadzi, și a cumnatei sale, Aurelia Hagi, care erau amândoi văduvi și au vrut să aducă astfel un omagiu soților decedați. Reparațiile efectuate în 1925 au modificat parțial construcția. Astfel, turla naosului se sprijinea inițial pe stâlpi de stejar, dar reparațiile n-au ținut cont de vechiul sistem de construcție și golurile rămase prin scoaterea stâlpilor au fost zidite. Odată finalizate lucrările de restaurare, biserica a fost resfințită în noiembrie 1925 de un sobor format din episcopul Husik Zohrabian, conducătorul Eparhiei Armene din România, și din preoții Hamagasb Bedigean (parohul armean din Constanța), Grigore Lazarovici (protoiereul armean din Bacău) și Knell Mandalian (parohul armean din Suceava), în prezența reprezentanților autorităților și a enoriașilor armeni din Suceava. În predica rostită cu prilejul acestei ceremonii, episcopul Zohrabian a evidențiat rolul bisericii în supraviețuirea îndelungată a poporului armean și în dezvoltarea literaturii armene, a accentuat drepturile și libertățile de care s-au bucurat armenii pe teritoriul țărilor române și a adresat urări de sănătate suveranilor României, familiei regale, conducătorilor țării și întregului popor român. În anul 1926 a fost pusă o piatră de mormânt soților Hadzi care au refăcut biserica.
Biserica „Sf. Simion” din Suceava a fost folosită ca biserică de cult până în anul 1969 când, din cauza gravelor fisuri și a împuținării comunității armene, a fost închisă. După închiderea bisericii, mormântul soților Hadzi a fost profanat de către persoane necunoscute care au crezut că găsesc podoabe de aur sau nestemate. Sicriul lor este făcut din fier simplu, neconținând podoabe de preț. Ca urmare a actelor de profanare, preotul comunității armene a dispus ca intrarea în mormânt să fie sudată. „Așa cum am intrat eu, au intrat și alții, mulți oameni ai străzii, au spart mormântul săracilor Hagii, au crezut că găsesc cine știe ce minuni, aur, nestemate. Nu aveau ce găsi în mormântul lor, sicriul nu era făcut din aur, nici măcar din cupru, ci din fier simplu, dar până nu am sudat intrarea nu s-au liniștit. Mai ales după 1990, numărul vagabonzilor care intrau acolo era tot mai mare, găseam a doua zi haine rupte, sticle și mizerii”, povestea în 2005 preotul Azad Mandalian, parohul bisericilor armenești din Suceava.Cosmin Romega - "Mănăstirea Zamca și Turnu Roșu - între legendă și realitate", în "Monitorul de Suceava" din 27 iulie 2005.