Adrian Sârbu (om de afaceri)

Adrian Sârbu () este un om de afaceri, om de televiziune, regizor și producător de film român. A pus bazele grupului Media Pro, din care au făcut parte agenția de presă Mediafax, radioul Pro FM, televiziunea Pro TV, cu posturile ei surori Acasă și Pro Cinema, ziarele ProSport și Ziarul Financiar, studiourile MediaPro de la Buftea, casa de producție MediaPro Pictures și școala de media a Fundației Pro. Sociologul Alfred Bulai a numit Pro TV o școală de televiziune, prin care a trecut o bună parte din cei care lucrează azi în televiziunea din România. În topurile de averi apare printre cei mai bogați proprietari de media din țară. Partenerul lui la Pro TV a fost, din 1995, Ronald Lauder, prin Central European Media Enterprises (CME). Lui CME i-a vândut pe rând companiile de televiziune și de producție, iar din 2009 până în 2013 a condus chiar el grupul, listat la Nasdaq, ca președinte și director general. Presa din România a scris atunci că niciun român nu mai ocupase o funcție executivă atât de înaltă într-o multinațională americană. A plecat de la CME în 2013. În 2020 a lansat Aleph News, primul canal al proiectului Aleph, pe care îl conduce și astăzi.

Primii ani și cariera în film Sârbu s-a născut la 18 aprilie 1955 la Brașov. A studiat regia de film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București. În 1980 a fost asistent de regie al lui Andrei Blaier la serialul de televiziune Lumini și umbre, după cum își amintește directorul de imagine Alexandru Doru Spătaru, pe atunci asistent de operator la aceeași producție.

A fost angajat apoi la studioul Alexandru Sahia, studioul de stat de film documentar din București, într-un grup de tineri regizori veniți acolo la începutul anilor 1980. Adevărul a scris că a realizat acolo peste 150 de documentare. Cel mai cunoscut dintre ele este Aflați despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce vă doresc la fel... (1982), un film color de 17 minute scris de Mircea Bunescu și intitulat inițial Căminiștii. Filmat în căminele de nefamiliști, urmărește tineri aduși de la țară să lucreze în industria bucureșteană și pierderea reperelor care a venit odată cu mutarea. Filmul a fost inclus pe primul DVD Sahia Vintage editat de asociația One World Romania, iar criticul Andrei Gorzo l-a descris ca remarcabil de consecvent în melancolia cu care privește aceste vieți, cu mișcări de aparat intens regizate de Sârbu și de operatorul său, Mircea Bunescu. A fost proiectat de atunci în programe de arhivă despre locuirea în Bucureștiul socialist, iar în 2026 a rulat la festivalul One World Romania, sub titlul englezesc I For One Am Alive and Well..., alături de un scurtmetraj de Jiří Menzel. Forbes România observa în 2017 că perioada asta lipsește de obicei din biografiile oamenilor de media care au lucrat în audiovizualul de stat.

Revoluția din 1989 și politica Pe 22 decembrie 1989 Sârbu se afla în clădirea Comitetului Central al PCR, unde a filmat întrunirile din care a ieșit noua conducere. Potrivit Adevărul, participanți la revoluție l-au descris ca apropiat al lui Silviu Brucan, cel care l-a adus în clădire, iar primii bani i-a făcut vânzând imaginile televiziunilor străine. În 2014 a făcut publică o înregistrare nedifuzată până atunci a constituirii Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989.

După revoluție a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, organismul provizoriu de conducere, cu funcția de secretar de stat pentru presă. În guvernul Petre Roman a păstrat același rang și a răspuns de comunicarea și imaginea executivului. Procurorii din dosarul Mineriadei l-au descris mai târziu drept șef de cabinet și consilier al primului-ministru. World Screen a scris că în această calitate a promovat prima lege a audiovizualului din țară, cea care a deschis drumul televiziunilor private. A ieșit din politică după evenimentele din 13-15 iunie 1990 de la București, cunoscute drept Mineriada, deși Adevărul nota că a rămas apropiat de oamenii de la putere.

Media Pro și Pro TV

Construirea grupului Sârbu a fondat Media Pro singur, în septembrie 1990, cu patru ani înainte ca Ronald Lauder să intre în afacere. În 1991 Media Pro a lansat Mediafax, prima agenție de presă independentă din România postcomunistă. Mihnea Vasiliu, intrat acolo ca reporter în toamna aceea și ajuns mai târziu la conducerea Publimedia și a Mediafax, își amintea de o firmă de 30 de oameni în care patronul stătea la birou lângă angajați. Postul de radio Pro FM a urmat în 1993. Tot atunci Sârbu a obținut o licență pentru un canal de sport, Canal 31, pe care l-a pus pe post la București cu o echipă adunată în parte de la posturile private SOTI și Amerom. În primăvara lui 1995 Media Pro, pe care Royal Gazette din Bermuda o descria drept cel mai mare grup de media din România, deținea mai multe licențe regionale de televiziune și patru posturi de radio.

Canal 31 emitea deja când Sârbu l-a întâlnit pe Lauder, în 1994. El a spus mai târziu că Lauder, pe care l-a convins într-o prezentare de un sfert de oră, a fost singurul care i-a întins o mână și că asta i-a permis să relanseze canalul. Adevărul a estimat investiția la 20 de milioane de dolari. În aprilie 1995 Media Pro și CME, compania înființată de Lauder pentru a construi televiziuni comerciale în fostul bloc răsăritean, au format Media Pro International, cu scopul de a obține o licență pentru o rețea comercială națională. Ion Țiriac era partenerul lui Sârbu în afacerea de televiziune. Pro TV a intrat în emisie pe 1 decembrie 1995, în locul Canal 31, cu Sârbu director general și președinte al consiliului de administrație, funcții pe care le-a păstrat până în 2009. Într-un an Pro TV ajungea la 55% din populație și lua cam 40% din veniturile din publicitate ale televiziunilor. În 1996 CME deținea 77,5% din Media Pro International, restul fiind al lui Sârbu și Țiriac, care aveau și cea mai mare parte din Pro TV SRL, societatea titulară a licenței. Un al doilea canal, Acasă, a fost lansat în februarie 1998, urmat de Pro TV Internațional în 2000, de Pro Cinema în 2004 și, în 2007, de Sport.ro și de licența românească a MTV.

În ianuarie 1997, la ceva mai mult de un an de la lansare, The Christian Science Monitor scria că postul domina deja audiențele la București și în alte orașe și luase televiziunii publice TVR cea mai mare parte a telespectatorilor și a veniturilor din publicitate. Oameni de la televiziunea de stat nu luase. Redacția era formată din jurnaliști tineri veniți din presa scrisă și din absolvenți de film, trimiși la CNN și la BBC să învețe meserie, iar cei mai mulți dintre cei cu care vorbise ziarul îi puneau în seamă începutul unei revoluții în știri.

Apoi au venit alegerile din 1996, câștigate de Emil Constantinescu și de Convenția Democrată Română în fața lui Ion Iliescu. Despre partea Pro TV în rezultatul acela se discută de atunci. În campanie postul a organizat o acțiune amplă de mobilizare la vot, sub sloganul „Votezi și câștigi”, construită în jurul unor cărți poștale Pro TV atât de căutate încât, după cum spune analistul media Iulian Comănescu, care lucra atunci la post, se vindeau pe sub mână la oficiile poștale. Postul a transmis și în direct de la secții de votare din toată țara. The Christian Science Monitor a găsit mulți oameni care puneau căderea guvernului Iliescu în parte pe seama știrilor postului. Sociologul Gabriel Andreescu i-a spus ziarului că Pro TV a fost „esențial pentru schimbările politice”, iar sondorii observaseră că zonele câștigate de opoziție se suprapuneau aproape exact peste aria de acoperire a postului. Lucian Mîndruță, pe atunci redactor-șef al știrilor, i-a spus aceluiași ziar că postul doar răspunsese unei nevoi a publicului de știri mai deschise și că nu el făcuse rezultatul. Adevărul a scris că postul a avut un rol decisiv în schimbarea puterii, recunoscut mai târziu chiar și de tabăra învinsă, iar Comănescu a susținut că alegerile din 1996 au fost câștigate de Pro TV cu un an înainte, în stradă, prin evenimentele de masă organizate de post. Sârbu însuși a spus în 2025 că Pro TV l-a adus pe Constantinescu la putere și că acesta a recunoscut-o.

După alegeri postul s-a aruncat în campania pentru intrarea în NATO. Înaintea summitului de la Madrid din 1997 a derulat campania „Pro NATO”, în care telespectatorii depuneau cărți poștale în curtea sediului pentru un premiu de un miliard de lei, și-a mutat echipa de știri la Madrid pe durata summitului, iar după ce România a fost lăsată în afara primului val de extindere a transmis discursul lui Bill Clinton în fața mulțimii din Piața Universității, pe 11 iulie 1997. Sârbu a spus că aderarea la NATO a devenit obiectivul principal al Pro TV după 1996 și că postul a cheltuit 2 milioane de dolari din banii acționarului pentru promovarea României în străinătate, iar intrarea țării în NATO în 2004 și în Uniunea Europeană în 2007 le pune în parte și pe seama Pro TV. Adevărul a apreciat că după 2004 Sârbu a ținut postul departe de jocurile politice.

Grupul nu s-a oprit la televiziune. În 1996 Media Pro avea 30% din Mobil Rom, consorțiul condus de France Télécom care a câștigat una dintre primele două licențe GSM din România și a lansat în 1997 rețeaua Dialog, devenită mai târziu Orange România. Când France Télécom a răscumpărat în 2005 restul acționarilor minoritari, vânzătorii erau investitori financiari conduși de AIG New Europe Fund și de Alcatel, fonduri care intraseră în companie în 1999. În 1998 Media Pro a cumpărat studiourile de stat de la Buftea, construite în anii 1950, și le-a transformat în MediaPro Studios și în casa de producție MediaPro Pictures. MediaPro Pictures a produs, printre altele, California Dreamin' (nesfârșit) al lui Cristian Nemescu, premiat la Cannes în 2007 în secțiunea Un Certain Regard. În 2000 grupul a deschis Hollywood Multiplex în București Mall, primul cinematograf multiplex din România. În 2006 a adăugat o divizie de distribuție, MediaPro Distribution, care a lansat în cinematografele din țară producțiile grupului și alte titluri și s-a numărat printre companiile vândute către CME în 2009. Sârbu a produs și el filme. A fost producătorul filmului The Don Juans (Donšajni, 2013) al lui Jiří Menzel, realizat de Media Pro Pictures împreună cu TV Nova și propus de Cehia la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, și al filmului Oh, Ramona! (2019) al Cristinei Jacob.

Presa scrisă stătea sub PubliMedia International. Cotidianul de sport ProSport a fost lansat în 1997, vândut grupului elvețian Ringier în 2003 și răscumpărat în 2008. Pe 16 noiembrie 1998 Sârbu a lansat Ziarul Financiar, un cotidian de afaceri și finanțe, la un eveniment găzduit de Banca Națională a României. Dintre toate afacerile grupului, ziarul a ținut cel mai mult și a rămas legat de numele lui mult după ce televiziunea și divertismentul trecuseră la CME. În mai 2006 PubliMedia a cumpărat 60% din societatea care edita Gândul, cotidianul înființat cu un an înainte de Cristian Tudor Popescu și de un grup de jurnaliști plecați de la Adevărul. La acea dată portofoliul PubliMedia cuprindea douăsprezece reviste, între care Business Magazin, Pro TV Magazin și ProMotor, și șapte ziare regionale. În mai 2008 MediaPro Management a cumpărat 50,1% din distribuitorul de film Metrodome Group, listat la Londra, de la compania germană TV-Loonland, într-o tranzacție care evalua Metrodome la aproximativ 3,2 milioane de lire. Vânzările cumulate ale Media Pro pe 2007 erau estimate la 93 de milioane de euro.

Pe lângă companiile comerciale, Sârbu a înființat în 1997 o fundație caritabilă, Fundația Pro. Ea s-a concentrat pe educație și a lansat în 1999 The Media University, o școală privată de jurnalism și alte discipline media. În 2007 Media Pro Pictures și-a înregistrat o filială cehă la Praga, care a participat la coproducții cu Televiziunea Cehă.

Vânzarea către CME