Fănică (Fănuș) NeaguLista membrilor DACIN SARA , orda.ro, 6 mai 2014, accesat 2016-12-28 () a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.

Biografie S-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Grădiștea-de-Sus din județul Brăila ( Județul Râmnicu-Sărat (interbelic)), într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.

Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. A murit pe data de 24 mai 2011 la Spitalul Elias din București.

Volume publicate În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.

Este prezent în: Les Lettres Nouvelles, coordonator Maurice Nadeau, număr special din februarie 1976, Écrivains roumains d'aujourd'hui, p. 111-125 cu un fragment din Îngerul a strigat (L'Ange a crié), în traducerea lui Fernand Bloch.

Lista selectivă a operelor antume 1960 - Ningea în Bărăgan, povestiri; 1962 - Dincolo de nisipuri, nuvele; 1968 - Îngerul a strigat, roman; 1976 - Frumoșii nebuni ai marilor orașe, roman; 1979 - Cartea cu prieteni, însemnări; 1979 - În văpaia lunii , nuvele; 1981 - Insomnii de mătase, însemnări; 1987 - Întâmplări aiurea și călătorii oranj, publicistică; 1988 - Scaunul singurătății, roman; 2001 - Amantul Marii Doamne Dracula, roman

Filmografie Scenarist Lumină de iulie (1963) — împreună cu Vintilă Ornaru Vremea zăpezilor (1966) — împreună cu Nicolae Velea Adio dragă Nela (1972) — împreună cu Petre Bărbulescu Ciprian Porumbescu (1973) — autorul dialogurilor Dincolo de nisipuri (1974) Casa de la miezul nopții (1976) Punga cu libelule (1981) — împreună cu Vintilă Ornaru Baloane de curcubeu (1983) — împreună cu Vintilă Ornaru Lișca (1984) — împreună cu Vintilă Ornaru Sosesc păsările călătoare (1985) Sania albastră (1987) — împreună cu Vintilă Ornaru Casa din vis (1992) — împreună cu Ioan Cărmăzan Terente, regele bălților (1995) — împreună cu Lucian Chișu

Actor Elixirul tinereții (1975) — spectator la meciul de fotbal Casa de la miezul nopții (1976) — Taliverde Crucea de piatră (1994) — generalul sovietic

Activitatea profesională În perioada decembrie 1993 - 1996 a fost director al Teatrului Național din București. În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române. La 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române.Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent

In memoriam Casa Memorială "Fănuș Neagu" din comuna Grădiștea, județul Brăila.

Numismatică Începând cu data de 12 decembrie 2022, Banca Națională a României a pus în circulație o emisiune numismatică, cu ocazia a împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu. Emisiunea este formată dintr-o monedă de argint, cu titlul de 999‰, cu valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, iar cantul monedei este zimțat. Întregul tiraj al emisiunii, de de exemplare, este de calitate proof.Banca Națională a României, Emisiune numismatică cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu

Opere traduse

Le Delta du Danube. Pref. et legendes par Fanus Neagu. Bucarest: Meridiane, 1963. 71p. (Villes et paysages de Roumanie). - Delta Dunării. The delta of the Danube. Bucharest: /Meridiane/, 1963. 12p., il. (Rumanian towns and landscapes). - Delta Dunării. Trunkener Sommer. Erzählungen. Augewält und aus dem Rumänischen übersetzt von Reimar Alfred Ungar. Bukarest: Albatros, 1971. 196p. - Vară buimacă. Pod lunniâ zrak. Raskazi. Prevod ot rum”nski. Sofiâ: Narodna Kultura, 1973. 210p. - În văpaia lunii; Cantonul părăsit. Anyel vykrikol. Z rumunskélo originalu preložila Libuša Vajdová. Bratislava: Tatra,1974. 427p. - Îngerul a strigat. Trunkener Sommer. Erzählungen. Augewält und aus dem Rumänischen übersetzt von Reimar Alfred Ungar. Vortwort von Mircea Tomuș. Bukarest: Albatros Verlag, 1976. 196p. - În văpaia lunii. Bolondok becsülete áltanulmány a szerelemről. Regény. Fordittota és utószó Csiki László. Bukarest: Kriterion, 1981. 208p. - Frumoșii nebuni ai marilor orașe.

Note

Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – N Vezi aici biografia lui Fănuș Neagu, 24 mai 2011, L.G, Adevărul Coleg cu Labiș și Cosașu, scriitorul Fănuș Neagu a vorbit cu oamenii și s-a tutuit cu sfinții!(GALERIE FOTO), 19 august 2010, Adevărul Fănuș Neagu: S-a stins ultimul boem al secolului trecut, 25 mai 2011, Evenimentul zilei Mediafax, „Scriitorul Fănuș Neagu a murit”, 24 mai 2011

Interviuri Fănuș Neagu: "Omenia pe care am descoperit-o în spitale mă face să cred că țara asta nu poate să piară", 29 septembrie 2008, Marius Tucă, Oana Stancu, Jurnalul Național Fanus Neagu: N-am facut dragoste pe zapada , 6 mai 2010, Constantin Preda, Revista Tango Fănuș Neagu: „Am iubit viața ca un desfrânat“ , 24 mai 2011, România liberă EXCLUSIV ADEVĂRUL Fănuș Neagu, interviu: "M-am tutuit cu sfinții!", 24 mai 2011, Nicoleta Butnaru, Adevărul

Categorie:Nașteri în 1932 Categorie:Nașteri pe 5 aprilie Categorie:Decese în 2011 Categorie:Decese pe 24 mai

Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Absolvenți ai Universității din București Categorie:Traducători din bulgară Categorie:Oameni din județul Brăila Categorie:Români pe monede și bancnote românești