Otto Roth, redat ocazional și ca Willy Otto Roth sau Dr. RotTemperley & Otte, p. 347 (; ), a fost un avocat, jurnalist și om politic maghiar și român, care a exercitat funcția de unic comisar suprem al Republicii Bănățene între octombrie 1918 și ianuarie 1919.
Născut ca supus al Regatului Ungariei, evreu, dar nereligios, a debutat la treisprezece ani ca jurnalist literar și editor de revistă, prin Viribus Unitis. Ajuns la douăzeci și ceva de ani, a publicat diverse periodice și a întemeiat cercuri literare, frecventându-i pe Endre Ady, Gyula Juhász și Zoltán Franyó. Roth a intrat în politică prin Partidul Social-Democrat Maghiar (MSZDP) și a fost consilier local la Timișoara în cea mai mare parte a Primului Război Mondial, afirmându-se ca lider regional al MSZDP înainte și în timpul Revoluției Crizantemelor.
Lui Roth i se atribuie proclamarea Republicii Bănățene la 31 octombrie 1918, deși inițiativa a fost atribuită și lui Albert Bartha, care a servit pentru scurt timp drept conducător militar al acesteia. Statul era o prelungire autonomă a Republicii Ungare, creată pentru a preveni invazia Armatei Franceze din Orient, dar și pentru a păstra integritatea regională în fața naționalismelor rivale. A fost, în general, respins de români și sârbi, care și-au organizat propriile instituții reprezentative. Spre deosebire de Bartha, Roth a recunoscut termenii armistițiului ungar și, în consecință, i s-a permis să-și păstreze funcția executivă de către Regatul Serbiei, care a ocupat Timișoara în noiembrie. Funcția sa a devenit în mare parte simbolică, întrucât Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, cunoscut mai bine ca Regatul Iugoslaviei, proclamat în acea decembrie, urmărea activ anexarea Banatului; importanța comisarului a fost reînviată odată cu intervenția trupelor franceze ca forțe de menținere a păcii. Cu sprijinul șvabilor, Roth a încercat să-și consolideze republica, dar a fost în cele din urmă alungat de soldații iugoslavi în februarie 1919. Încercând să împiedice împărțirea Banatului între Iugoslavia și Regatul României, el a format alianțe cu francezii și cu Republica Sovietică Ungară în timpul războiului româno-ungar care a urmat.
Acest episod s-a încheiat cu arestarea lui Roth de către noua republică conservatoare la începutul anului 1920, deși Regența ungară l-a achitat de toate acuzațiile și l-a eliberat. A fost închis din nou de trupele române și eliberat după ce a promis să se țină departe de politică. Și-a reluat profesia de avocat la Timișoara, care rămăsese pe partea românească după împărțirea Banatului. Activitatea sa anterioară a fost supusă unor critici repetate din partea naționaliștilor români și a devenit subiect de litigiu. După cum relata prietenul său Nicolae Brînzeu, Roth a revenit în cele din urmă asupra promisiunii de a rămâne apolitic; făcând campanie pentru autonomia Banatului, a îmbrățișat un „comunism antibolșevic” și antifascismul și l-a susținut pe un alt prieten, Petru Groza, care se afirma ca o figură importantă a extremei stângi românești. În primele faze ale celui de-al Doilea Război Mondial, politicianul Constantin Argetoianu l-a folosit pe Roth drept legătură cu cercurile de stânga din România. Potrivit lui Brînzeu, Roth a încercat, de asemenea, să prevină confruntările dintre România și Ungaria horthystă și mai ales apropierea dintre revizioniștii maghiari și Germania Nazistă.
Înfrânt în această încercare, Roth a fost expus și persecuției antisemite și, se pare, s-a pregătit pe sine și comunitatea sa evreiască pentru o strămutare în Madagascar. A fost apărat public de Groza în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a contribuit, de asemenea, la eliberarea acestuia din închisoare în 1944. După lovitura de stat de la 23 august 1944, a revenit pentru ultima dată în politică, raliindu-se Partidului Social Democrat Român. Odată cu ajungerea lui Groza în funcția de prim-ministru, Roth a primit roluri minore fie în guvern, fie în întreprinderi de stat și a continuat să fie implicat în viața culturală. Brînzeu notează însă că el a rămas ferm critic față de Uniunea Sovietică și Partidul Comunist Român, opunându-se relației strânse a lui Groza cu ambele. Brînzeu și Roth au fost puși sub supravegherea Securității.
Biografie
Tinerețe Otto Roth s-a născut într-o familie evreiască în Nagy-Mutnik, în partea ungară a Austro-Ungariei (astăzi Mâtnicu Mare, județul Caraș-Severin). Tatăl său era Miksa Roth, un negustor local de băuturi alcoolice înstărit. Otto și Árpád Roth au fost cei doi fii rezultați din căsătoria acestuia cu Helén Fischer (1853–1939)."Roth Miksáné", în Déli Hirlap, 26 iulie 1939, p. 4 Familia Roth era înrudită „foarte îndepărtat” cu poetul Erik Majtényi.Erik Majtényi, "Derűs apróságok", în Romániai Magyar Szó, 31 decembrie 1978, p. 5 Până în 1930, Otto nu mai era un evreu practicant, deși nu manifesta ostilitate față de religie în general.Brînzeu, pp. 69, 229 Diverși autori îl descriu pe Roth, vorbitor de limbă germană, ca aparținând comunității șvăbești.Adrian Stănescu, "Însemnări. Istoria României. William Marin, Unirea din 1918 și poziționarea șvabilor bănățeni", în Revista de Istorie, nr. 7/1979, p. 1382 Potrivit istoricului Victor Neumann, Roth nu a respins sionismul, considerându-l compatibil cu platforma socialistă, dar concepea emanciparea în termeni limitați — „egalitatea în drepturi era suficientă”. În acest sens, Roth critica asimilarea evreilor, care îi determinase pe majoritatea coreligionarilor săi să se declare maghiari.V. Neumann, p. 16 Neumann îl consideră totodată reprezentativ pentru „diversitatea condiției evreilor”: în timp ce unii „luptau pentru o poziție socială și implicit pentru egalitatea în drepturi”, Roth a pătruns în societatea majoritară, ocupând unele „poziții-cheie”.V. Neumann, pp. 15–16
Tânărul Roth a fost educat la Liceul Calvinist Kun (astăzi Liceul „Aurel Vlaicu”) din Orăștie, unde i-a cunoscut și s-a împrietenit cu Groza și cu viitorul preot greco-catolic Nicolae Brînzeu, care i-au rămas prieteni toată viața.Brînzeu, pp. 64, 67, 115, 365; Soica, pp. 136, 186 Când profesorul lor de matematică, Aladár Tokaji, a lovit un coleg în cap, Groza și Roth, manifestând deja „tendințele sale revoluționare”, au organizat o grevă a elevilor. Toți membrii clasei au părăsit școala, obținând în cele din urmă îndepărtarea lui Tokaji.Petru Groza, "Gyermekkor", în Magyar Hírlap, 19 august 1989, p. 4 În 1897–1898, Roth, împreună cu Brînzeu și cu un alt viitor politician, Nándor Hegedűs, a editat o revistă studențească intitulată Viribus Unitis (latină pentru „Cu forțe unite”).Beke, pp. 64, 66 Expresia, folosită ca deviză de Casa de Habsburg-Lorena, „era menită să simbolizeze unitatea dintre tinerii de diferite naționalități.”Beke, p. 64 După cum notează Groza, generația lor din 1903 a fost educată de adepți ai creștinismului liberal, oferindu-le elevilor „oportunități de a ne exprima sentimentul de apartenență, indiferent de rasă, religie sau naționalitate.”
Potrivit amintirilor lui Groza, Roth a absolvit Dreptul și Economia la Universitatea din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și la Universitatea din Leipzig. Poetul Béla Serestély, și el absolvent al Liceului Kun, amintește că Roth era student la Pesta; în 1903,Béla Serestély, "Egy nap Juhász Gyulával. Anyag és adat", în Igaz Szó, Vol. V, nr. 2, februarie 1957, pp. 295–296 împreună cu un alt fost coleg, András Jakab, și cu Kázmér Konkoly Thege, a editat Előre („Înainte”), un „ziar universitar al tineretului”.Béla Serestély, "Irodalom művészet. Találkozásom Juhász Gyulával",
în Szabad Szó (Timișoara), 13 octombrie 1956, p. 2 Serestély s-a alăturat redacției, alături de studenții la filosofie Gyula Juhász și Béla Vágó. Pentru această publicație, Roth a folosit pseudonimul R. Otto Lippai; alți colaboratori au fost Lux Terka, Renée Erdős (cu fragmente din povestirea sa „Kleopátra”) și „poetul proletar” Sándor Csizmadia.
O altă relatare susține că Roth și-a luat doctoratul în drept la Universitatea Franz Joseph (astăzi Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), în 1909. Stabilit în comitatul Timiș în 1907, Roth era deja activ politic în cadrul Partidului Social-Democrat Maghiar (MSZDP). Cu platforma sa socialistă și sprijinul implicit pentru emancipare, acest partid era neobișnuit de puternic în Banat, atrăgând o mare parte din votul evreiesc. Jurnalistul Jenő Nádor amintea în ziarul de partid Népszava că Roth și József Gábriel erau principalii lideri ai MSZDP în Timiș. Mișcarea pe care o construiseră era „limitata doar la muncitori”, pregătindu-i pentru „revoluție militantă” — în 1908, o dimensiune mai intelectuală a fost adăugată prin venirea lui Zsigmond Kunfi, care susținea lecturi sociologice în literatura maghiară.Jenő Nádor, "Kunfi tanár úr", în Népszava, 9 februarie 1947, p. 6 După întoarcerea în Banat, Roth a continuat să se implice în viața literară, în special încurajându-i pe poeții Zoltán Franyó și Ernő Vermes să înființeze o societate literară numită Dél („Sud”), care gravita în jurul reprezentantului simbolismului Endre Ady.Zoltán Franyó, "Évforduló. Franyó Zoltán köszöntése", în Magyar Szó, 27 august 1977, p. 10 În 1908–1909, el și Juhász au activat atât în cadrul Dél, cât și într-un club similar, Holnap („Mâine”). Împreună, aceste grupuri au realizat un volum omagial dedicat lui Ady (un Festschrift), iar Franyó i l-a dedicat, în original, tinerei Rózsi Stróbl. Contribuția lui Roth a fost o notă scurtă: „Noi suntem. — Poeți, toți niște nebuni. Ne imaginăm o epocă în care toți vor fi fericiți. Aceasta este obsesia noastră cea mai sălbatică. Avem nevoie de un poet mai mare?!”Pál Schweitzer, "Egy különleges Ady-kötet", în Új Tükör, Vol. XVI, nr. 47, noiembrie 1977, pp. 18–19 Mai târziu, Roth glumea spunând că era singurul scriitor căruia zgârcitul Ady îi trimisese bani — nu mai mult de cinci coroane austriece.miniatura|De la stânga la dreapta: scriitorii Gyula Juhász, Zoltán Franyó, Emőd Tamás și Roth, la Timișoara, circa 1909|300x300px Agitația MSZDP Roth a stârnit curând controverse prin apărarea publică a agendei socialiste. În aprilie 1907, a fost găsit vinovat de agitație împotriva statutelor constituționale ale Ungariei și a fost condamnat la un an de închisoare și o amendă de 300 de coroane."Dela judecătorii și tribunale", în Tribuna, nr. 76/1907, p. 6 La 1 noiembrie 1908, participând la un miting al secțiunilor sud-ungare ale MSZDP, Roth a propus intensificarea și radicalizarea propagandei socialiste, intrând în dispută pe această temă cu colegul său mai moderat, Otton Ossenkop."A délmagyarországi elvtársak kerületi értekezlete. (Saját tudósítónktól)", în Népszava, 4 noiembrie 1908, pp. 7–8 La o reuniune similară din noiembrie 1909, el și Kunfi au dezvoltat agenda anticlericală a MSZDP, vizând în mod special „armata neagră” a Patriarhiei Ortodoxe Sârbe, arătând că subvențiile de stat făceau ca clerul ortodox „să se întrețină pe seama țărănimii înfometate și asuprite”. Roth a fost ales într-un comitet de organizare format din opt membri, însărcinat cu supravegherea „organizării politice a proletariatului agricol”, adresându-se inclusiv șvabilor rurali."Délmagyarországi kerületi pártértekezlet. — Harc a fölszabadulásért", în Népszava, 1 decembrie1909, p. 8