Biserica de lemn din Cizer

Biserica de lemn din Cizer este un vechi lăcaș de cult greco-catolic și datează din anul 1773, iar în prezent se găsește reconstruită, din 1968, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Din punct de vedere arhitectural, biserica prezintă calități tehnice, formale și decorative datorită cărora este considerată una din cele mai reprezentative dintre lăcașurile de lemn din Transilvania.

Biserica are o valoare istorică deosebită, fiind considerată lucrarea meșterului de biserici Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria națională ca luptător pentru drepturile celor asupriți și martir al răscoalei țărănești din 1784. În vara anului 1776 biserica de lemn a fost binecuvântată de către episcopul unit al Blajului, Grigore Maior, aflat în vizită pastorală în acele locuri.Lăcașul de cult are puterea de a evoca evenimentele deosebite petrecute în sânul comunității, cu valoare de referință pentru întreaga zonă. În anul răscoalei, cizăranii s-au solidarizat cu Horea, refuzând afișarea patentei imperiale pe ușa bisericii. Aici s-a strâns suflarea satului în anul revoluției de la 1848, să-l asculte pe Avram Iancu, care îi îndemna pe țărani să se scuture pentru totdeauna de umilințele iobăgiei. Aici s-au rugat românii pentru înfăptuirea unirii celei mari și pentru toți cei chemați pe front, în marea bătaie.

Lăcașul de lemn este un prețios martor etnografic și social al unor tradiții pierdute în timp. Aici era locul de judecată al adunărilor obștești, conduse fie de voievodul zonei fie de cneazul sau judele satului, până în amurgul secolului XIX. Tot până în acele vremuri, în bătătura bisericii s-a ținut și danțul satului. Până înainte de mutarea în muzeu, în ea și în jurul ei s-au ținut vechile obiceiuri de pomenire ale strămoșilor plecați „in cealaltă lume"

Documentare Vechea biserică de lemn din Cizer a fost mai întâi documentată de cercetătorul Leontin Ghergariu, încă din anii interbelici. O contribuție importantă a adus Valeriu Butură, directorul Muzeului de Etnografie din Cluj, care a publicat în 1963 primul studiu monografic dedicat acesteia, un studiu care rămâne de referință până astăzi. Din inițiativa sa, biserica a fost salvată în 1968, prin transferul ei în muzeul în aer liber din Cluj. În aceeași vreme a fost publicat și studiul lui Atanasie Popa dedicat aceleași biserici. Acesta a tratat mai pe larg pictura interioară în care a distins doi zugravi diferiți în altar și navă. Istoricul David Prodan a reluat tema bisericii de lemn din Cizer schițând portretul de meșter a lui Horea, în 1965. În 1968, Paul Abrudeanu a popularizat istoria bisericuței de lemn în revista de circulație Magazin Istoric, extrăgând date din lucrarea sa monografică dedicată localității. După aceste eforturi, biserica nu a mai lipsit din aproape nici un studiu, lucrare sau album mai important dedicată arhitecturii tradiționale din zonă și din țara noastră.Deși aprecierile pozitive au crescut mereu în intensitate, cercetarea bisericuței s-a oprit la nivelul primelor studii dedicate ei.

Istoric Mesajele săpate în portalele de trecere dintr-o încăpere în alta datează construcția acestei biserici din anul 1773. Astfel se poate citi inscripția în chirilice de peste intrarea în tindă: „Ani de la H[ri]s[tos] 1773”. A doua pisanie, de peste intrarea în naos, era mai cuprinzătoare dar a fost fragmentată de înălțarea golului ușii la 1854. Se mai pot, totuși, citi următoarele: „1773 ... ..migană„g” poate fi înlocuit cu „p”. samă eu ... cu m.. ... [Dumne]zău sauEventual se poate citi: „slu...”. ... noi o mănă de ... de 24 de ani.” A doua pisanie amintește, în finalul ei, de cei 24 de ani fără biserică, ceea ce sprijină tradiția că biserica anterioară a ars odată cu un incendiu în pădurea de pe Coastă, pe la mijlocul secolului 18,Abrudan 1963, 14. (1749 conform pisaniei). În tot acest timp, de aproape un sfert de secol, slujba s-a ținut într-o casă, păstrată astăzi ca muzeu, în sat.Abrudan 1963, 14.

Meșterii thumb|200 px|left|Horea, Vasile Nicula „Ursu”

Tradiția locală atribuie ridicarea bisericii meșterului Horea. Acesta a locuit în acea perioadă în apropierea satului, pe Valea Gherminu Oștenii,Traian Vedinaș, „Horea la Negreni”, în Revista Tribuna nr 154, 1-15 februarie 2009, pp 16-17 versiune digitală pe domeniul familiei Banffy, familie care avea în posesie și satul Cizer. Tradiția este susținută de inscripția: „lucrat Ursu H(orea)”,Butură 1963, 326. incizată pe o grindă a boltei, un loc neobișnuit pentru o semnătură. Horea însuși menționează în testamentul său că a fost dator cu 44 floreni lui „Nicula Ion a Neamțului, meșterul care a făcut biserica din Țăzeri”.Prodan 1965, 340. Referirea la un alt meșter nu exclude participarea sa. Din contră, menționarea datoriei sugerează că cel care a primit banii, în urma târgului de construcție, a fost Horea. El a fost implicat în ridicarea bisericii, desigur, împreună cu Nicula Ion a Neamțului. Meșterii de biserici lucrau adeseori câte doi,Așa cum, de exemplu, avem consemnați în inscripții meșterii bisericilor de lemn din Valea Mare de Criș, Valea de Jos, Brădet în Bihor și Fildu de Sus, Ban, Brebi, Baica în Sălaj (Ghergariu 1973, 256-261). de obicei legați prin legături de sânge. Vasile Nicula și Ion Nicula puteau fi, așa cum a susținut Valeriu Butură, rude din neamul Niculeștilor, de origine din Arada, în Țara Moților.

Un deceniu mai târziu, Horea a jucat un rol principal în desfășurarea răscoalei țărănești de la 1784, intrând, prin martiriul său, în istoria națională. Datorită acestui destin unic, documentele vremii au surprins crâmpeie din viața lui. Se cunosc, de asemenea, mai multe imagini de epocă cu acest meșter de biserici, care, altfel, era menit să rămână anonim.

Cronologie 1749: Vechea biserică a ars. Din biserica de lemn veche s-au păstrat până azi două icoane împărătești, Mântuitorul și Sfântul Nicolae, pictate de zugravul Andrei din Șumfalău, probabil prin anii 1720.Amândouă se păstrează în colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Cluj. Slujba s-a ținut 24 de ani într-o casă de lemn, până la ridicarea bisericii noi.

1773: Biserica a fost ridicată prin meșterii Nicula Ion a Neamțului și Horea, Vasile Nicula „Ursu”.

1776: Lăcașul a fost binecuvântat în vara anului 1776 de către episcopul unit Grigore Maior, aflat în vizită canonică în comitatele Solnocul de Mijloc, Crasna și Dăbâca.Dumitran Daniel - O vizită canonică a episcopului Grigore Maior din anul 1774 versiune digitală.Miron Greta Monica - Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler și enoriași (1697-1782), pag. 344 Întreaga comunitate, de 91 de familii, este înscrisă de episcop în cuprinsul Episcopiei unite de Făgăraș-Alba Iulia.Zenovie Pâclișanu, „Mărunțișuri istorice”, Cultura Creștină, Blaj, iulie-august 1936, an XVI, nr 7-8, 402.

1773-1800: Întreg interiorul a fost pictat.

1784: Locuitorii din Cizer refuză afișarea patentei imperiale pe ușa bisericii, sprijinind astfel răscoala lui Horea.Alături de ei și cei din satele vecine Boian, Plesca, Pria, Ponița, Hurez, Stârciu. David Prodan, Răscoala lui Horea, vol II, 217. Versiune digitală .

1784: Prima vizită canonică a episcopului Ioan Bob, de la Blaj.

1793: A doua vizită canonică a episcopului Ioan Bob, de la Blaj.

1815: Înzestrarea cu patru icoane mari, pictate pe sticlă, de Nicula. Ele se aflau în 1878 în naos iar în 1931 pe cafas. Arhanghelul Mihail și Maica Domnului cu Pruncul se păstrează în colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, cea din urmă fiind datată.

1822: Antimis de la episcopul ortodox al Transilvaniei, Vasile Moga, cu sediul la Sibiu, dăruit bisericii S[finții] Îngeri din Cizer.

1824: Introducerea matricolelor de evidență ale comunității greco-catolice din Cizer: botezați, căsătoriți și decedați (s-au păstrat doar cele de după 1858).Schematismus Venerabilis Cleri Graeci Ritus Catholicorum Diocesis Szamosujvariensis, Gherla 1877, p. 122.

1835: Preotul Damian Pap.Schematismus venerabilis Cleri graeci ritus catholicorum Dioceseos Fogarasiensis in Transilvania, Blaj 1835, p. 204.

1842: Preotul Ioan Pap, activ până în ianuarie 1870.Schematismus venerabilis Cleri graeci ritus catholicorum Dioceseos Fogarasiensis in Transilvania, Blaj 1842, p. 208.

1850-1875: înzestrarea bisericii cu un nou rând de icoane de Nicula, în număr de 15, aflate în 1878 în altar,Arhivele Naționale ale României, Sălaj, fond: Parohia Gr-cat din Cizer, dintre care se mai păstrează opt.

1853: Parohia Cizer este cuprinsă în Episcopia greco-catolică de Gherla, desprinsă din Episcopia de Făgăraș-Alba Iulia.

1854: A fost tăiată și vopsită ușa spre naos.Arhivele Statului din Zalău, fond:Parohia Gr-cat din Cizer, act 2, fila 1: „la Astalusu cind au gatatu de festit si au teat use S. Besarici on forint si 10xri”. Probabil tot atunci sau mai târziu au fost înălțate intrările la altar în iconostas.

1858: Antimis de la episcopul Gherlei, Ioan Alexi.

1860: S-au făcut mici reparații la acoperișul și turnul bisericii.Arhivele Statului din Zalău, fond:Parohia Gr-cat din Cizer, act 2, fila 4v: „15 junie: La coperisu si Turnu Bisericei reparatura”.

1870: Teodor Nichi, noul preot, activ până în ianuarie 1878.Arhivele Naționale ale României, Sălaj, fond: Parohia Gr-cat din Cizer,

1878: 31 ianuarie, inventarul bisericii, alcătuit cu ocazia introducerii în parohie a noului preot, Gregoriu Cardoșiu (activ până în vara anului 1885).Arhivele Naționale ale României, Sălaj, fond: Parohia Gr-cat din Cizer,

1885: decembrie, introducerea noului preot, Aurel Orian (activ până în vara anului 1931).Arhivele Naționale ale României, Sălaj, fond: Parohia Gr-cat din Cizer,

1902-1912: Un cafas a fost ridicat în navă, pentru elevi și tineri, cu intrare prin pod și scară în tindă, la inițiativa învățătoarei Maria Orian, fiica preotului Aurel Orian.Galiș 2007, 22.

1930: Parohia este anexată în cuprinsul Episcopiei Oradei.„Vestitorul”, anul VI, no 14-15, 1 august 1930, p 2.

1931: 8 noiembrie, întocmirea unui inventar actualizat, cu ocazia introducerii noului preot, Emil Lobonțiu (activ până în 1936).Arhivele Naționale ale României, Sălaj, fond: Parohia Gr-cat din Cizer,

1941-1948: Preotul Dumitru Pop, ultimul preot al bisericii de lemn și îndemnătorul ridicării bisericii noi de zid. De asemenea, ultimul preot greco catolic, până la interzicerea cultului greco-catolic de către regimul comunist.Arhivele Naționale ale României, Sălaj, fond: Parohia Gr-cat din Cizer,

1946: Funcția de biserică parohială a fost preluată de o nouă biserică de zid, în centrul satului, biserica de lemn a rămas capelă de cimitir.

1955: Biserica a fost declarată monument istoric.

1968: Biserica a fost mutată și restaurată în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Cafasul a fost eliminat. La plecare din sat, cizăranii și-au luat rămas bun cu strângere de inimă de la bătrâna lor biserică, adunați la porți și de-a lungul drumului țării, spre Ciucea.Interviu cu Hotico Găvrilă, meșterul dulgher care a mutat biserica.

O descriere din anul 1878 thumb|250 px|Portalul de la intrare, datat 1773. Pe ușa bisericii se puneau ordinele imperiale și ale gubernului Transilvaniei. În anul 1784 cizăranii s-au solidarizat cu răsculații conduși de Horea refuzând afișarea pe această ușă a ordinelor de a îndeplini muncile iobăgești. Foto: 2009. La un secol de la ridicarea ei, în anul 1878, biserica a fost descrisă într-un așa numit inventar, întocmit cu ocazia schimbării preotului-paroh. Inventarul surprinde pe lângă date concrete legate de biserică și detalii despre obiecte, veșminte și cărți folosite în slujbele curente.