Biserica Albă din Baia

Biserica „Sfântul Gheorghe” (Albă) din Baia este o biserică ortodoxă ctitorită, conform tradiției locale, de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea în satul Baia (județul Suceava). Ea ar fi fost construită după bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467 dintre oștile moldovenești conduse de domnitorul Ștefan cel Mare și oștile ungurești conduse de regele Matia Corvin.

Deteriorată de-a lungul timpului, Biserica Albă din Baia a fost salvată de la dispariție prin restaurarea sa de către Comisiunea Monumentelor Istorice între anii 1907-1914. În aceeași perioadă arhitectul Nicolae Ghica-Budești a realizat la București o copie a monumentului, concretizată în edificiul Bisericii Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă.

Biserica "Sf. Gheorghe" - Albă din Baia a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la poziția 196, având codul de clasificare . Pe această listă este specificată ca perioadă de datare secolele XV și XX.

Istoricul localității Localitatea Baia, situată la 7 km sud-vest de orașul Fălticeni și străbătută de râul Moldova, este una dintre cele mai vechi localități din Moldova medievală. Documente străvechi menționează pe la 1300 Baia și Câmpulung-Muscel (din Țara Românească) ca așezări orășenești (civitas).I. Constantinescu - "România de la A la Z. Dicționar turistic" (Ed. Stadion, București, 1970), p. 29. În documentele scrise în limba latină, așezarea apare cu denumirea de Civitas Moldaviensis.

Un document străin din 1339 menționează Baia ca fiind "cel mai mare oraș de la est de Carpați". Localitatea era un târg important, locuit de negustori și meșteșugari de origini etnice diferite (români, sași, unguri, armeni). Baia a devenit cea dintâi capitală a statului feudal Moldova, confirmat prin actele cancelariei lui Ludovic de Anjou. În anul 1359 Târgul Moldovei a dat numele său întregului teritoriu al țării care s-a eliberat de sub dependența maghiară și a devenit stat feudal de sine stătător, sub Bogdan I Voievod (1359–1365). Sigiliul târgului a purtat inscripția latină: „Sigiliul orașului Moldavia, capitala Țării Moldovenești“. Sub urmașii acestuia, în timpul lui Lațcu Vodă (1365-1373), capitala s-a mutat la Siret, iar în anul 1388, sub domnia lui Petru Mușat (1375-1391), a fost fixată în orașul Suceava.

Lupta de la Baia din 14-15 decembrie 1467 între oștile moldovenești conduse de domnitorul Ștefan cel Mare și cele ungurești ale regelui Matia Corvin au dus la distrugerea orașului. Adrian Bucurescu - "Străvechile capitale ale Moldovei", în "România Liberă" din 10 aprilie 2008.

Deoarece Baia era un oraș important al Moldovei, aici au fost construite mai multe lăcașuri de cult printre care două biserici ortodoxe: una ctitorită de către Ștefan cel Mare (Biserica Albă din Baia) și alta ctitorită de Petru Rareș (Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia), precum și o catedrală catolică construită de Alexandru cel Bun (Catedrala Catolică din Baia, ale cărei ruine se mai văd și astăzi).

Cu timpul, pe măsura dezvoltării altor orașe, Baia a început să decadă. Dacă în 1599 un călător apusean scria că în Baia erau 3.000 case (adică circa 15.000 locuitori), peste aproape un secol (în 1691) un alt călător străin scria că "orașul Cotnari și orașul Baia sunt cu totul deșarte".

Istoricul bisericii Ctitorirea Conform tradiției locale, Biserica "Sf. Gheorghe" - Albă din Baia a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) după lupta de la Baia (1467). Anul construcției bisericii nu este cunoscut în lipsa pisaniei și a altor referiri în letopisețele medievale. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 151

Legendele leagă Biserica Albă din Baia de Bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467. Conform letopisețului lui Grigore Ureche, regele Matia Corvin a intrat în Moldova cu oastea sa ungurească ca să supună Moldova. A trecut Carpații Orientali pe Valea Trotușului, a trecut prin orașul Roman pe care l-a jefuit și incendiat și apoi a luat drumul Sucevei, unde-l aștepta Ștefan cel Mare cu oastea moldovenească. Au făcut un mic ocol la Baia în ziua de 14 decembrie 1467, unde oastea ungurească a început să prade localitatea, iar spre seara oștenii unguri erau deja beți. În acea noapte, Ștefan cel Mare a intrat în Baia cu oastea sa și i-a atacat pe unguri. "Și fiindu și beți și negătiți de război, i-au lovitu Ștefan Vodă cu oaste tocmită în răvărsatul zorilor, de multă moarte și perire au făcut într-înșii". Grigore Ureche - "Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă", reprodus în "Cartea cronicilor" (Ed. Junimea, Iași, 1986), p. 152 În dimineața zilei de 15 decembrie 1467, târgul Baia "era un rug pe care ardeau morții (...). Iar craiul nu mai călărea în frunte, ca un tânăr erou ce cucerește jucându-se: îl duceau pe targă. El avea trei răni pe dânsul, și fierul unei săgeți țărănești îi rămăsese, nu în față, ca să se poată mândri măcar, ci în spate. " Nicolae Iorga - "Istoria lui Ștefan cel Mare" (Ed. Minerva, București, 1978), p. 90

Folcloristul Gheorghe T. Kirileanu (1872-1960) menționează în lucrarea "Faptele și vitejiile lui Ștefan cel Mare și Sfânt" (Casa Școalelor, București, 1943) o legendă locală. Potrivit acesteia, domnitorul moldovean s-a suit într-un arin de la marginea târgului Baia pentru a se ascunde de vrăjmași. Pe locul arinului el a zidit Biserica Albă.

După unele opinii, aici ar fi existat o biserică mai veche, care a fost distrusă în timpul devastării orașului din timpul bătăliei cu regele Ungariei, Matia Corvin. O altă legendă spune că regele maghiar, rănit în luptă, a putut fugi din învălmășeala care s-a creat călăuzit de un trădător moldovean care l-a trecut munții în Transilvania. Trădătorul a fost prins și închis într-o mină părăsită din apropierea localității Bogata (aflată în vecinătate), cunoscută sub denumirea de Groapa lui Hârjap (sau Borta lui Hârjap). Cheia cu care a fost încuiată ușa de la gura minei a fost așezată sub altarul Bisericii Albe.

Alte datări Cu privire la datarea Bisericii Albe din Baia există și alte opinii ale specialiștilor. Într-un articol din 1973, Rada Teodoru data biserica din secolul al XVII-lea. Istoricul de artă Nicolae Stoicescu confirmă existența acestor opinii în lucrarea sa "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (1974). Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974), p. 47

Restaurarea lăcașului de cult thumb|right|350 px|Biserica Albă din Baia - fotografie de epocă de dinaintea restaurării bisericii. A fost realizată de Alexandru Antoniu (1860-1925) și publicată în "Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentînd monumentele istorice și contimporane, posițiuni pitoresci, Domeniul Coroanei și costume naționale cu descrierea istorică și pitorească" (Dresden, C. G. Röder, 1901-1904).

Biserica a suferit, probabil, pe parcursul timpului numeroase transformări. Ca urmare a trecerii timpului și a situării sale în mijlocul câmpului, biserica a început să se ruineze. La mijlocul secolului al XIX-lea, proprietara moșiei Baia era boieroaica Luxița Paladi, care stăpânea și moșiile vecine Tâmpesti și Horodniceni. Această boieroaică era fiica hatmanului Constantinică Bogdan Paladi, care a murit de holeră în 1831, lăsând o avere considerabilă: 14 moșii și târgușoarele Ștefănești și Podu Iloaiei, unde funcționau 40 de crâșme. Vasile Panopol – “Pe ulițele Iașului” (Ed. Allfa, București, 2000), p. 52

Luxița Paladi s-a căsătorit mai întâi cu logofătul Nicolae Cantacuzino-Pașcnu, de care s-a despărțit, și apoi cu Don Emanuel Acunia, marchiz de Bedmar, grande al Spaniei, senator și membru al Jockey-Club-ului din Paris. Acesta provenea din familia diplomatului spaniol din timpul regelui Filip al II-lea, cardinalul Alonso de la Cueva Benarides, marchiz de Bedmar. Avea în proprietate un castel la Canillijos (Spania), iar sora sa era ducesa de Vinona.

După cum scrie paharnicul Costandin Sion în “Arhondologia Moldovei”, “de la hatmanul Constantinică rămâind numai o fată Luțica și foarte ră de muscă fiind, n-au găsit în toată Moldova, din toți feciorii de boieri unul ca să poată sătura. Au purces, au cutrierat toată Europa, au cercat toți berbanții, și ș-au găsit pe un jidov spaniol și l-au luat barbat, cu carele pe la 1844 venind aice, și numindu-l Marchiz de Bedmar, ș-au vândut toate moșiile și țiganii, și s-au dus înapoi la praznicu dracului”. Vasile Panopol – “Pe ulițele Iașului” (Ed. Allfa, București, 2000), p. 53

În testamentul său din 13 martie 1859, subscris la 19 iulie 1859 în orașul Napoli (Italia), boieroaica Luxița Paladi, marchiză de Bedmar, dispunea, printre altele, "a nu vinde moșiile citate din Moldova decât la cea mai mare extremitate, de a pune ca să se rezidească biserica veche de la Baia și a privi bine pe vechii servitori ai familiei mele". Acest testament a fost tradus și publicat în anexa Monitorului Oficial nr. 197 din 8 iunie 1860 și în Gazeta de Iași nr. 69 din 19 iulie 1895. Victor-Dan Kisilevici - "Operațiuni de conservare la Biserica Sf. Gheorghe - Biserica Albă din Baia, județul Suceava", în "Monumentul. Lucrările celui de-al IV-lea Simpozion "Monumentul. Tradiție și viitor"" (Ed. Trinitas, Iași, 2003).

Luxița “marquise de Bedmar née Palladi” a murit la Napoli, la 24 februarie 1860, la vârsta de numai 40 de ani. Ea a avut un singur fiu, Rodrigo Acunia, care a murit fără urmași. Fostul ei soț s-a recăsătorit mai târziu.

Moștenitorii averii sale au fost pe rând Don Rodrigo Acunia (fiul Luxiței Paladi, care a murit fără urmași), Don Emanoil Acunia, marchiz de Bedmar (soțul Luxiței) și apoi Carolina Montofor și Garcia Infanta Marchiză de Bedmar (a doua soție a marchizului). Niciunul dintre ei nu au îndeplinit voința defunctei referitoare la rezidirea bisericii vechi din Baia. În consecință, la 26 iunie 1886, Epitropia bisericii Baia (reprezentată de avocatul Alecu Avram) și preotul Vasile Zaharescu au dat-o în judecată pe Carolina Montofor și Garcia Infanta Marchiză de Bedmar cerându-i executarea legatului lăsat de Luxița Paladi în baza testamentului și a art. 843 și 844 din Codul Calimach. Procesul s-a tărăgănat din cauza dificultății de a se înmâna citațiile pe cale diplomatică, iar în acest timp averea Luxiței Paladi (moșiile Baia, Tîmpești și Horodniceni) a revenit, prin succesiune, minorilor Louisei și Emanoil Lemonteux, iar uzufructul părinților acestora, Matilda și Teodor Lemonteux. Prin Decretul Regal nr. 194 din 29 noiembrie/12 decembrie 1900, Epitropia bisericii Baia a fost autorizată a primi legatul lăsat de Luxița Paladi.

Prin sentința nr. 208 din 17 mai 1902, Tribunalul județului Suceava a respins acțiunea Epitropiei bisericii din Baia, condamnând-o la