Traian Brăileanu () a fost un profesor și politician legionar român, care a îndeplinit funcția de ministru al Educației naționale, Artelor și Cultelor în Guvernul Ion Antonescu (2) (14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941).

A făcut liceul în Rădăuți. A fost licențiat al Facultății de Filosofie din Cernăuți, profesor la Liceul „Aron Pumnul“, doctor al Universității din Cernăuți (1909), decan al Facultății de Litere și Filosofie din aceeași localitate, membru al Academiei de Științe Politice de pe lângă Columbia University din New York.Procesul comunismului A tradus din Aristotel și Kant, inclusiv Critica Rațiunii Pure. A primit oferta de a primi o catedră la Universitatea din Viena, dar a refuzat. miniatura|Sărbătoarea studențimii (1940). De la dreapta la stânga, Traian Brăileanu, Viorel Trifa, Horia Sima (liderul Gărzii de Fier), Valeriu Neagoe Brăileanu a fost unul din membrii fondatori ai Senatului Legionar. Porecla lui era Socrate, o parte din studenți chiar l-au numit astfel în timpul proceselor ce au urmat. miniatura|Mormântul său După rebeliunea legionară a fost arestat și apoi achitat. În 1943 a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, iar în 1946 a fost arestat de regimul comunist, învinuit de „dezastrul țării“ și condamnat la muncă silnică pe viață. A murit la 3 octombrie 1947 la penitenciarul AiudMORȚII PENITENCIARULUI AIUD 1945-1965, pp. 14 Autori:Virgiliu Țârău și Ioan Ciupea, fiind înmormântat la Cimitirul „Sf. Vineri“ din București.Bezviconi, Gheorghe (1972). Necropola Capitalei. București: Institutul de Istorie „N. Iorga”. p. 73.

Scrieri Elemente de sociologie: politica, Cernăuți, Tipografia "Mitropolitul Silvestru", 1928; Știința politică, Cernăuți, s.d., 1928; Teoria comunității omenești, București, Cugetarea, 1941; Sociologie generală, ediție Constantin Schifirneț, București, Albatros, 2003. Politica, ediție Constantin Schifirneț, București, Albatros, 2003.

Traduceri Kant, Immanuel, Întemeierea metafizicii moravurilor, traducere Traian Brăileanu, București, Editura Casa Școalelor, 1929; Kant, I. -- Critica rațiunii pure, traducere și prefață Traian Brăileanu, Editura Casa Școalelor, 1930; Kant, I. -- Critica puterii de judecare, traducere și studiu introductiv Traian Brăileanu, București, Monitorul Oficial, 1940; Kant, I. -- Ideea unei istorii universale, traducere și studiu introductiv Traian Brăileanu, București, Editura Casa Școalelor, 1943; Kant, I. -- Despre pedagogie, traducere și studiu introductiv Traian Brăileanu, prefață Constantin Stroe, București, Paiadeia, 2002 Aristotel --"Etica nicomahică", Editura Casa Școalelor, 1944;

Note

Legături externe Constantin Schifirneț, "Sociologie românească modernă" (două capitole despre Traian Brăileanu), Editura Criterion Publishing, 2009. Cezarina Bărzoi, Ionuț Baiaș. „Traian Brăileanu: Teoreticianul fundamentării metafizice a sociologiei” (24 februarie 2008). HotNews.ro. Accesat la 18 februarie 2010. Articolul Traian Brăileanu, om de cultură și om politic, 8 iunie 2013, Remus Tănasă, Foaie națională

Categorie:Nașteri în 1882 Categorie:Nașteri pe 14 septembrie Categorie:Decese în 1947 Categorie:Decese pe 3 octombrie Categorie:Autori de manuale români Categorie:Bibliotecari români Categorie:Cadre didactice universitare ale Universității din București Categorie:Decese cauzate de ulcer Categorie:Deținuți ai lagărului de la Târgu Jiu Categorie:Editori de reviste români Categorie:Editori de ziare români Categorie:Epistemologi Categorie:Eseiști din secolul al XX-lea Categorie:Eseiști români Categorie:Fenomenologi Categorie:Filozofi politici români Categorie:Filozofi români Categorie:Fondatori de reviste români Categorie:Fasciști Categorie:Guvernul Ion Antonescu Categorie:Holism Categorie:Memorialiști români Categorie:Miniștri ai culturii din România Categorie:Miniștri ai educației români Categorie:Miniștri legionari Categorie:Nuveliști români Categorie:Oameni condamnați de Tribunalele Poporului din România Categorie:Oameni din județul Suceava Categorie:Pedagogi români Categorie:Poeți români Categorie:Pragmatiști Categorie:Deținuți la închisoarea Aiud Categorie:Propagandiști români Categorie:Români bucovineni Categorie:Români care au murit în detenție Categorie:Români din Austro-Ungaria Categorie:Senatori români Categorie:Sociologi români Categorie:Traducători români Categorie:Traducători din germană în română Categorie:Umoriști români Categorie:Victime ale regimului comunist din România Categorie:Legionari Înmormântări în Cimitirul Sfânta Vineri din București