Sava Henția () a fost un pictor realist, grafician, muralist și ilustrator de carte român. A făcut studiile la Școala de Belle Arte din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman. A urmat de asemenea cursurile de pictură ale École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris, sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel.
Cele mai bune aspecte pe care le-au dat în cadrul picturii românești mișcările artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea pot fi întâlnite la o seamă de artiști care au îmbinat propriile calități profesionale, umane și de meșteșug cu concepțiile sănătoase despre rosturile artei. Un loc însemnat în rândurile lor îl ocupă Sava Henția, care, în mod similar pictorilor Mișu Popp sau Constantin Lecca a fost la origini ardelean și s-a format ca pictor la București, ca mai toți oamenii de cultură ai acelor timpuri. Deoarece s-a înscris în tendințele vremurilor în care s-au intensificat schimburile culturale dintre Ardeal și România, se poate spune că Sava Henția și-a adus contribuția la cristalizarea conștiinței naționale românești.
A năzuit în mod devotat să fie creator de mari compoziții și a realizat alegorii cu tematică mitologică, sub influența stilistică a lui Pierre Prud'hon, potrivit lui Mircea Popescu acestea caracterizându-se prin umbre catifelate din care se detașează scăldate într-o lumină argintie, nuduri adolescentine pline de senzualitate. A realizat la Paris alegoriile Psyche părăsită de Amor și Aurora, lucrări care au rămas în pictura românească drept documente de referință pentru îndrumarea celorlalți . Conform criticului și istoricului de artă Ion Frunzetti, modul lor de execuție, sensibilitatea, carnalitatea senzuală și împlinită mascată de o boare argintie a luminii lunii aflată în crepuscul, cu motive preluate de la marele magician francez de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, nu au avut șansa de a se perpetua în opera vreunui alt artist român, așa cum nu au fost repetate nici măcar în opera lui Sava Henția, ulterior.
A participat la Războiul de Independență (1877-1878), timp în care a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se remarcă lucrările Întâlnirea și Transport de provizii pe front. Ca și ceilalți pictori participanți la campania din 1877, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea, el a avut rolul de a documenta scene de luptă și scene din viața oștenilor, în vederea pictării de compoziții istorice ulterioare. Cea mai importantă compoziție de război a lui Sava Henția este cea intitulată Lagărul, cunoscută și sub numele de Bivuac. Lucrarea este una din cele mai însemnate compoziții de acest gen, care s-au făcut în România în secolul al XIX-lea. Alte lucrări importante care l-au definit ca reporter de război au fost: În tabără, Gara de mărfuri, Cai la conovăț, Turc cu narghilea și Vânzători de covoare.
Sava Henția a abordat pictura cu tematică istorică, cele mai reprezentative creații fiind Ostașii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu, portretul lui Tudor Vladimirescu, Intrarea triumfală a lui Traian în Sarmisegetuza, Legenda meșterului Manole, Moartea lui Ștefan cel Mare, Ștefan cel Mare după bătălia de la Codrii Cosminului și Sacrificiu roman.
Tematica socială, prezentă și ea în opera artistului, se remarcă în tablourile în care pictorul a înfățișat oameni ai străzii, cerșetori și copii săraci. În plus, Sava Henția a realizat picturi din care transpare pitorescul iarmaroacelor și al îngrămădirilor comerciale rurale. Reprezentative sunt acuarela Bâlciu în Brebu, care este o îmbinare dintre peisajul cu valoare documentară al epocii și pitorescul scenei de gen, Vedere din Câmpina, Mahala din Herăstrău, O mahala din București și Târgul Moșilor.
Portretele au fost pentru Sava Henția una din direcțiile definitorii pe care a mers, în desfășurarea stilului realist pe care l-a practicat. După perioada în care a fost pictor corespondent al Războiului din 1877, Henția a pictat cu preponderență portrete, până la sfârșitul vieții. Se știe că el a debutat ca un bun portretist de factură realistă în reprezentarea omului, deziderat pe care nu l-a părăsit în întreaga sa carieră. După întoarcerea din Franța a făcut o serie de portrete, cu precădere cele din perioada 1877 - 1884, anume Femeia cu scrisoarea, portretul doctorului Marcovici, al generalului Carol Davila și cel mai reușit, al soției acestuia. D-na Davila este înfățișată în costum național cu o maramă de borangic care pune în evidență grația și feminitatea. Aceste portrete subliniază resursele pe care artistul le avea la îndemână, pentru a înfățișa personajele atât ca fizionomii cât și ca imagini purtătoare de stări sufletești.
În pictura murală, Sava Henția s-a remarcat prin picturile pe care le-a făcut la Casa Vernescu, Casa Berceanu, prin picturile murale de la biserica din Brebu, Milcov, Răhău și Vințu de Jos, Săsciori, Mănăstirea Cernica și Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sebeșul Săsesc.
A realizat peisaje și naturi moarte. Prin stilul său realist, Henția a fost pregătit pentru surprinderea realității tactile a lucrurilor, astfel că Natura moartă cu pești poate sta cu mare cinste alături de cele mai reușite creații ale lui Ion Andreescu. Genul naturilor moarte a rezultat în mod firesc, din pasiunea pe care artistul o avea pentru vânătoare și pescuit, sporturi care-i ofereau cu predilecție astfel de teme.
Datorită accentelor realiste ale operei sale, artistul a avut un succes relativ în timpul vieții. Pictura lui a fost considerată o reflexie a reproșului adus sistemului social de atunci, reproș care adesea avea caracter de satiră. Nu în ultimul rând, din cauza consumatorilor de artă care nu aveau un interes pentru forme diversificate în ce privește varietatea fără limită a artei, publicul nu a fost prea încântat de creațiile lui Sava Henția. Modelele uzitate de Nicolae Grigorescu au influențat puternic gustul în aprecierea lucrărilor unitare aflate în faza finală de execuție, ele fiind singurele care erau unanim acceptate. O pictură ca a lui Henția, mai puțin strălucită în retorica ei imediată, dar având calitatea de a fi mai adevărată și mai convingătoare, nu a fost înțeleasă. Ion Frunzetti a considerat că, posteritatea datorează artistului Sava Henția o repunere în valoare a creației sale, care a fost vitregită de către moda epocii în care a trăit, astfel că ea merită o așa zisă reabilitare. Posteritatea, în opinia biografului, trebuie să-i studieze opera și să i-o facă cunoscută prin simplul fapt că, realismul pictorului precum și marele interes pe care l-a manifestat Henția pentru înfățișarea oamenilor pot să-l definească drept un precursor.
Vocația
Sava Henția a fost al 8-lea, din cei 14 copii care au supraviețuit din familia preotului Ilie Henția (vezi capitolul Controverse, incertitudini), căsătorit în 1896 cu Ana (n. Dăncilă) din Răchita, Alba. S-a născut la 1 februarie 1848 în comuna Sebeș, cătunul Sebeșel.Mircea Popescu... pag. 8 Încă de pe băncile școlii comunale, Henția a manifestat o deosebită atracție pentru desen. După absolvirea școlii primare, în 1862 viitorul pictor s-a stabilit la București, adus fiind de unchiul său dinspre mamă, fotograful Zaharia Dănciulescu (sau după Ion Frunzetti - DăciulescuIon Frunzetti... pag. 353). Dănciulescu avea un atelier și a intenționat să-l folosească pe Henția la retușurile care se făceau în acele timpuri, la producția de fotografie. Sava Henția și-a găsit o locuință cu chirie pe cursul Dâmboviței, pe locul unde în anul 1890 se afla Hanul Babic. Din cauză că apele râului nu erau canalizate, într-o noapte a anului 1863 s-a produs o viitură care a inundat casele și curțile de pe mal. Henția s-a salvat înotând spre Dealul Schitu Măgureanu,Ion frunzetti... pag. 354 dar s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și ca urmare a rămas surd pe întreaga sa viață. Din acest motiv, la școală, tânărul artist a fost scutit de alte materii („ocupațiuni”) în afara celor de specialitate, găsind înțelegerea necesară la conducerea școlii, ca dovadă a talentului său. Din cauza acestui handicap se explică lipsa de sociabilitate a lui Henția, în relația cu camarazii lui, lipsă pe care a manifestat-o când era adult. De asemenea, din această cauză s-a afișat cu o atitudine solitară și cu o înclinație pentru sporturile singuratice, cum erau pescuitul și vânătoarea. Din cauza surzeniei i-a lipsit și apetența pentru petreceri zgomotoase și de aici provine înverșunarea pentru găsirea unei satisfacții în studiu, muncă și perfecționare artistică.
Studiile și cariera În anul 1865, Sava Henția s-a înscris la cursurile Școlii de Belle Arte, cursuri pe care le-a urmat până în anul 1870, la absolvire.Mircea Popescu... pag. 9 Cum Zaharia Dănciulescu a trecut în neființă în anul 1865, Henția s-a văzut lipsit de singurul sprijin financiar pe care-l avea. Ca urmare, cu ajutorul bursei mai mult decât modeste și cu veniturile pe care le-a obținut prin vânzarea micilor lucrări pe care le realiza, a reușit să se susțină singur pe timpul celor cinci ani de studiu.
La Școala de Belle Arte din București i-a avut ca profesori pe Gheorghe Tattarescu și pe Theodor Aman, de la care și-a însușit o serioasă pregătire profesională.Mircea Popescu... pag. 10 Pe băncile școlii s-a făcut remarcat împreună cu colegii săi Mihail Dan, Mihail Ștefănescu și Dumitru Marinescu. În anul 1869 a participat la concursul de bursă pentru studii, dar nu a obținut decât o mențiune pentru o compoziție intitulată Găsirea cadavrului lui Abel, bursa câștigând-o Ștefănescu. În 1870 a primit diverse premii acordate de către Secția de Pictură și Sculptură a Școlii de Belle Arte: medalia a II-a pentru anatomie, medalia a II-a pentru studii după natură și medalia I-a pentru un Cap de expresie.Ion Frunzetti... pag. 355 La absolvire, în anul 1870, a participat cu compoziția Orfeu și Euridice la concursul care se organiza anual, în vederea selectării studenților care urmau să aibă burse de studii în străinătate. Concurenții cei mai competenți i-au fost Mihail DanTeodora Voinescu: Arhitecți, pictori și sculptori bursieri în străinătate, 1840 - 1847, articol în Analecta Institutului de Istoria Artei, nr. 3, pag. 26, care a pierdut chiar dacă vârsta îl recomanda, și pictorul I. Constantinescu, care poate fi Iacovache Constantinescu, un muscelean stabilit mai târziu în București. Tot în anul 1870, Henția a participat la Expoziția artiștilor în viață cu două portrete: Portretul D. Grant și Portretul D. Caligari.Adrian-Silvan Ionescu... pag. 140Anunţul expoziţiei cu lucrările care s-au expus - Telegraful român din 25 iunie 1870 A primit împreună cu Mihail Dan și Iacovache Constantinescu Medalia de clasa a II-a.Adrian-Silvan Ionescu... pag. 128