Partidul Social Democrat (România)

thumb|Sediul central al PSD din Casa Toma Stelian (Șoseaua Kiseleff nr. 10), proiectat de Ion D. Berindey, și construit în 1912 thumb|Sediul PSD din cartierul Băneasa (Bulevardul Ion Ionescu de la Brad nr. 1), tot în București

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic din România. Este cel mai mare partid din Parlamentul României ca număr de mandate, de aleși locali precum și de europarlamentari în Parlamentul European. Conform documentelor sale programatice, PSD se autodefinește ca un partid de centru-stânga, promotor al echității sociale și al solidarității, atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale, cu orientare pro-europeană și angajament față de cooperarea euro-atlantică. Partidul este membru al Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și al Internaționalei Socialiste.

PSD este succesorul Frontului Salvării Naționale (FSN), transformat ulterior în Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) și Partidul Democrației Sociale din România (PDSR). Partidul se consideră continuatorul mișcării social-democrate istorice reprezentate de Partidul Social Democrat Român (PSDR).

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de Ion Iliescu, fost secretar județean al PCR, și a guvernat singur sau a susținut guvernarea în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, 2007–2009, 2012–2015 și 2017–2019.

După alegerile din 2024, PSD a participat la coaliții de guvernare pro-europene (inițial CNR cu PNL și UDMR, iar ulterior extinsă). În perioada 2025–2026 a făcut parte din Guvernul Bolojan (o coaliție formată din PNL, PSD, USR și UDMR/RMDSZ). În aprilie 2026, PSD a decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, fapt ce a marcat trecerea partidului în opoziție și declanșarea unei crize guvernamentale. La nivelul reprezentării oficiale, PSD deține cel mai mare număr de aleși locali și parlamentari, precum și un număr semnificativ de europarlamentari, mai precis 11, ca urmare a alianței electorale PSD-PNL din 2024, care a obținut 19 din cele 33 de mandate alocate României.

Istoric

La 6 februarie 1990, Frontul Salvării Naționale (FSN) s-a înscris în registrul partidelor politice, devenind astfel o mișcare populară după transformarea sa dintr-un organ provizoriu al puterii de stat. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferință Națională a FSN, în cadrul căreia Ion Iliescu a fost ales președinte. Deși FSN a câștigat alegerile din 20 mai 1990, partidul era în pragul destrămării.

Convenția Națională a FSN din 16-17 martie 1991 a marcat prima încercare de a stabiliza partidul pe baze doctrinare. Potrivit moțiunii „Un viitor pentru România”, FSN a fost definit ca un „partid de centru-stânga inspirat din valorile social-democrației moderne europene”. Cu toate acestea, Convenția FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferențele de viziune au dus la divizarea partidului. Susținătorii moțiunii „Viitorul - Azi” au câștigat în urma votului, iar Petre Roman a devenit președintele FSN. Grupul care a pierdut alegerile interne a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN).

La prima Conferință Națională a FDSN, care a avut loc în perioada 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susținerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidențiale. Deși susținătorii moțiunii „Viitorul - Azi” au reușit să se impună în interiorul FSN, aceștia au pierdut alegerile parlamentare din 1992.

Formarea La un an de la constituire, Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) și-a reafirmat orientarea social-democrată în cadrul Conferinței Naționale din 9-10 iulie 1993, când și-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România și l-a ales pe Oliviu Gherman în funcția de președinte. Totodată, s-a realizat fuziunea prin absorbție cu Partidul Republican, Partidul Solidarității Sociale, Partidul Cooperatist și Partidul Socialist Democratic din România.

La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, FDSN, proaspăt înființat după sciziunea FSN, a obținut primul loc, iar Ion Iliescu a câștigat alegerile prezidențiale din același an cu 61,5% din voturi. Iliescu l-a numit pe Nicolae Văcăroiu în funcția de prim-ministru. Cu toate acestea, din postura de partid aflat la guvernare, PDSR a suferit un proces accentuat de erodare și a pierdut alegerile din toamna anului 1996.

La alegerile prezidențiale din 1996, Ion Iliescu a pierdut în fața candidatului Convenției Democrate (CDR), Emil Constantinescu. Datorită nenumăratelor greșeli ale partidelor din Convenție și a instabilității guvernelor CDR, PDSR a redevenit cea mai importantă forță politică din România, lucru care s-a dovedit la alegerile prezidențiale de peste patru ani.

La guvernare (2000–2004) În anul 2000, Ion Iliescu, candidatul Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), a fost ales din nou Președinte al României, învingându-l detașat în al doilea tur de scrutin pe candidatul Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor. Aceste alegeri prezidențiale au fost ultimele câștigate de stânga românească până în prezent. După acest moment, Adrian Năstase, până atunci secundul lui Iliescu, a preluat conducerea PDSR și, în urma mai multor fuziuni, în 2001, a redenumit partidul „Partidul Social Democrat” (PSD), prescurtat PSD, după fuziunea cu Partidul Social-Democrat Român. PD-ul condus de Traian Băsescu, un alt partid relevant de centru-stânga, a fost invitat la fuziune pentru a unifica toate forțele de stânga, dar Băsescu a refuzat.

În această perioadă, PSD a început apropierea de Partidul Socialiștilor Europeni (PES), a doua forță ca importanță din Parlamentul European, și s-a distanțat de istoria „tranziției politice” din anii '90. Guvernarea lui Adrian Năstase (2000-2004) a fost caracterizată de integrarea României în NATO și începutul procesului de integrare în Uniunea Europeană.

În anul 2000, PDSR, împreună cu Partidul Umanist Român (PUR), de orientare social-liberală, au constituit la 7 septembrie 2000 Polul Democrat-Social din România. Acest bloc electoral a câștigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Una dintre clauzele contractului politic dintre cele două partide a fost realizarea fuziunii dintre cele două partide social-democrate. Astfel, în iunie 2001, a avut loc constituirea Partidului Social Democrat (PSD) din unificarea celor două partide.

La Congresul de constituire a PSD, Adrian Năstase a considerat că noua formațiune are rolul de a reprezenta social-democrația modernă, adaptată problemelor și priorităților actuale. În 2002, a fost publicat documentul „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, care propunea principalele „direcții de acțiune” pentru perioada post-tranziție.

În februarie 2003, la reuniunea de la Snagov, Năstase a subliniat refacerea unității social-democrate pe baze ideologice clare și neconflictuale, precum și concilierea între tradiția și modernitatea stângii democrate românești. Procesul de unificare și modernizare a stângii românești a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaționale, precum Internaționala Socialistă și Partidul Socialiștilor Europeni. În iunie 2005, PSD a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Socialiștilor Europeni. PSD a dezvoltat relații consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene și a semnat acorduri de cooperare cu partide membre ale Internaționalei Socialiste. Perioada 2000-2004 a fost importantă pentru consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democrației în România. Cu toate acestea, supus unui proces de erodare inerent din cauza actului guvernării, PSD a intrat în opoziție după alegerile din noiembrie 2004.

În opoziție (2004–2008) În decembrie 2004, deși Adrian Năstase era pe prima poziție în sondajele de opinie, a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Traian Băsescu, candidatul Alianței Dreptate și Adevăr (DA). La începutul anului 2005, Ion Iliescu a preluat temporar conducerea social-democraților pentru a organiza un Congres de alegeri a structurilor de conducere din PSD.

Congresul din aprilie 2005 a desemnat noua conducere a partidului, iar Mircea Geoană a fost ales președinte. Geoană a exprimat dorința PSD de a-și consolida baza doctrinară și de a face o opoziție constructivă. A urmat o perioadă de repoziționări politice și structurale, orientate spre modernizare și o mai bună integrare în familia socialistă europeană. Unii lideri contestați, inclusiv cei anchetați de justiție, au părăsit partidul sau au fost îndepărtați din funcțiile deținute.

Congresul din 10 decembrie 2006 l-a reconfirmat în funcția de președinte al PSD pe Mircea Geoană, aducând la conducerea partidului o echipă tânără și dinamică, marcând sfârșitul perioadei de criză a partidului. Programul „România Socială” a încercat să ofere o viziune nouă, progresistă și europeană social-democrației române, precum și o alternativă la guvernarea de dreapta.

Referendumul pentru votul uninominal (2007) La referendumul pentru adoptarea unei legi electorale bazate pe scrutinul majoritar în circumscripții uninominale în două tururi, cerut de președintele Traian Băsescu, PSD și-a exprimat sprijinul deplin pentru formula propusă, deoarece proiectul de vot uninominal fusese promovat și susținut de PSD timp de peste trei ani.

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a opus public votului uninominal și a îndemnat la boicotarea referendumului, argumentând că sistemul uninominal nu va curăța clasa politică și va împiedica accesul în Parlament al celor care nu pot finanța campaniile și va elimina orice formă de control sau responsabilizare a parlamentarilor între alegeri.

Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat că social-democrații vor propune în perioada următoare un proiect de lege pentru a asigura un control strict asupra finanțării campaniilor electorale.

Participarea la guvernare (2008) La alegerile parlamentare din 2008, PSD a participat într-o alianță cu Partidul Conservator (PC), obținând cu 3 mandate mai puțin decât primul partid clasat, Partidul Democrat Liberal (PDL). În urma negocierilor post-electorale, s-a stabilit o coaliție de guvernare între PDL și Alianța PSD+PC, care împreună dețineau 75% din totalul mandatelor Parlamentului României.

Ieșirea de la guvernare și alegerile din 2009 După remanierea Ministrului Administrației și Internelor de către premierul Emil Boc, PSD a părăsit Guvernul Emil Boc la 2 octombrie 2009.

La alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană a pierdut al doilea tur în fața lui Traian Băsescu (PDL), care a devenit astfel Președinte al României pentru a doua oară consecutiv. După pierderea alegerilor, la Congresul partidului din februarie 2010, Grupul Reformator de la Cluj (liderii PSD din Transilvania) l-a abandonat pe Mircea Geoană și s-a alăturat lui Victor Ponta. Astfel, Victor Ponta a devenit noul președinte al PSD și, bazându-se pe vechea alianță cu PNL și Crin Antonescu din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009, a început negocierile pentru o ulterioară alianță în opoziție între cele două partide, alianța care avea să devină Uniunea Social-Liberală (USL).

Alianța USL (2011–2014) La 6 februarie 2011, PSD a format Uniunea Social-Liberală (USL) împreună cu Alianța de Centru-Dreapta (ACD), alcătuită din Partidul Conservator (PC) și Partidul Național Liberal (PNL). USL a fost creată ca o alternativă la guvernările succesive Boc și Ungureanu și a devenit o coaliție politică majoră de la începutul anilor 2000, fiind cotată în sondaje cu peste 55-60% din voturile electoratului pentru alegerile locale și parlamentare din 2012.

După demiterea Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu de către Parlament, printr-o moțiune de cenzură depusă de USL, președintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta să formeze un nou guvern. USL a câștigat detașat alegerile locale și parlamentare din 2012, iar Victor Ponta a fost reconfirmat în funcția de prim-ministru.