În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independent.Bussmann 1998, p. 25.Dubois 2005, p. 21.Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 30.Crystal 2008, pp. 15–16.
Din punctul de vedere al locului pe care îl ocupă față de baza la care se atașează, afixele se împart în trei tipuri principale: prefixe (care preced baza), sufixe (care urmează baza) și infixe (care sunt inserate într-o bază dată de o rădăcină).
Prin adăugarea de afixe, numită „afixare”, se adaugă altui morfem/altor morfeme informație lexicală sau/și gramaticală. Din acest punct de vedere se disting afixe derivaționale (numite și lexicale) și afixe flexionare (numite și gramaticale).Constantinescu-Dobridor 1998, articolul afix.Kálmán și Trón 2007, pp. 81–85.. Primele schimbă mai mult sau mai puțin sensul lexical al cuvintelor la care se adaugă, formând cuvinte noi, dar cele din urmă nu îl schimbă, deci nu formează cuvinte noi. Există totuși și afixe al căror sens este în același timp lexical și gramatical, eventual unul dintre acestea fiind preponderent.
Limbile diferă între ele și prin ponderea folosirii afixelor. Cele în care raporturile gramaticale se exprimă mai ales prin afixe, sunt numite limbi cu afixare, iar în funcție de ponderea prefixelor, respectiv a sufixelor, printre acestea sunt limbi „cu prefixare” (de exemplu, cele bantu) și limbi „cu sufixare”, de exemplu, latina sau greaca. În cadrul situării limbilor pe scala analitism vs. sintetism, există limbi izolante, care nu folosesc deloc afixe, limbi analitice, în care ponderea afixelor gramaticale este relativ mică, și limbi sintetice, în care ponderea acestora este relativ mare.
Originea afixelor
Afixele provin din morfeme libere (cuvinte autonome) care au suferit o schimbare de sens, de la unul mai concret la unul mai abstract. De exemplu, în limba engleză, sufixul -hood, care formează substantive abstracte (ex. brotherhood „frăție”), provine de la un substantiv cu sensul „calitate, caracteristică”, cf. haidus din limba gotică și heit din limba germană veche de sus. În starea actuală a limbii se pot observa procese de tranziție de la morfeme libere la afixe.
Părerile diverg în legătură cu faptul dacă unele elemente sunt de compunere sau afixe. Unii autori consideră afix orice element care nu mai există în calitate de cuvânt autonom, de exemplu micro-, macro-, foto-, pseudo-, radio-.Hristea 2003. Alții numesc afixoide sau semiafixe elemente care continuă să existe și ca morfeme libere. Astfel, ar exista semiprefixe (de exemplu în outlook „priveliște, perspectivă”, din out „afară” + look „privire”) și semisufixe: fireworks „focuri de artificii”, din fire „foc” + works „lucrări”.Bussmann 1998, pp. 1052 și 1056. Alții tratează elementele care provin din cuvinte, dar nu mai sunt folosite ca atare, în cadrul compunerii, și le numesc semicuvinte, de exemplu în alorvos „medic subordonat”, pókféle „specie de păianjen”.Kiefer 2006, p. 43. Pentru alții sunt de compunere numită savantă elemente care provin din cuvinte ca micro-, de pildă insecticide „insecticid” sau dactylographie „dactilografie”.Grevisse și Goosse 2007, pp. 197–198.
În gramaticile limbii maghiare, un anumit tip de prefix verbal, numit și preverb, este considerat o parte de vorbire aparte. Acest prefix este prezent și în cuvintele aparținând altor părți de vorbire, derivate din verbele corespunzătoare.Bokor 2007, pp. 245–248. În majoritatea lor, aceste prefixe provin din adverbe, iar unele din substantive. Unele mai funcționează și ca adverbe, de exemplu be „(spre) înăuntru”: Elindult be a házba „A pornit să intre în casă” (adverb) vs. Bejössz? „Vii înăuntru?”, „Intri?” (prefix verbal).ÉrtSz, articolul be 1.
Alte prefixe verbale nu mai există decât ca atare, de exemplu meg: Jól megvertem „L-am bătut bine”.ÉrtSz, articolul meg.
Particularitatea acestui tip de prefix este că în unele situații trebuie detașat de verb. De exemplu, verbele auxiliare se intercalează între prefix și verb (ex. Meg fogom verni „Îl/O/Îi/Le voi bate”), iar la imperativ, prefixul ajunge după verb: Verd meg! „Bate-l/-o/-i/-le!” Prefixul nu se detașează însă de cuvintele derivate din verbe.
Productivitatea afixelor
Afixele se caracterizează și prin gradul lor de productivitate. Foarte productive sunt cele care se aplică majorității cuvintelor aparținând unei anumite părți de vorbire, inclusiv celor nou intrate în limbă.Crystal 2008, p. 390.Bussman 1998, p. 949.Dubois 2002, p. 381. Astfel sunt afixele gramaticale în general, de pildă sufixul -ed al formei verbale de trecut simplu. Exemple de afixe lexicale productive sunt: : prefixul în- (ex. îndulci); : sufixul -ment (ex. étrangement „în mod ciudat”);Grevisse și Goosse 2007, pp. 164–165. : sufixul -er (ex. player „jucător”); : sufixul -ság/-ségAcest sufix are variante cu două vocale diferite pentru a putea fi aplicat conform regulilor armoniei vocalice. (ex. szépség „frumusețe”);Kiefer 2006, p. 37. : prefixul ne- (ex. nečist „necurat”).Barić 1997, p. 295 (gramatică croată).
Neproductive sunt afixele care sunt identificabile ca afixe, dar nu se mai aplică unor cuvinte noi. Acestea sunt lexicale, de exemplu sufixul -ange (louer „a lăuda” → louange „laudă”), prefixul be- (head „cap” → behead „a decapita”), sufixul -nok (pohár „pahar” → pohárnok „paharnic”).
Între cele două feluri de afixe se situează cele ocazional productive, numite și semiproductive, de pildă prefixul din unhappy „nefericit” sau sufixul din beautify „a înfrumuseța”.
De menționat că unul și același afix poate avea mai multe sensuri, iar într-un anumit sens poate fi productiv, iar în altul neproductiv. De exemplu, sufixul -ság/-ség este productiv ca formator de substantive abstracte (ex. szépség „frumusețe” de mai sus), dar nu și în cel de formator de nume de instituție, ex. rendőrség „poliție”.
Tipuri de afixe
Prefixul
Prefixul este un afix prin care se obține un cuvânt ce aparține aceleiași părți de vorbire ca și cuvântul bază.
Prefixe gramaticale
Există limbi în care categoriile și raporturile gramaticale se exprimă în principal prin prefixe, de exemplu limba swahili, în care se exprimă astfel singularul și pluralul, ex. m-toto „copil” – wa-toto „copii”.
Și alte limbi, despre care nu se poate spune același lucru, au totuși prefixe gramaticale. Astfel se exprimă, bunăoară în limbile din diasistemul slav de centru-sud, gradul superlativ relativ: najnoviji „cel mai nou”.Klajn 2005, p 76 (gramatică sârbă). De asemenea, în limba maghiară: legszebb „cel mai frumos, cea mai frumoasă”Bokor 2007, p. 282..
În gramaticile limbilor slave, de exemplu, este luată în seamă la verb categoria gramaticală a aspectului, acesta putând fi perfectiv sau imperfectiv. Cel perfectiv se exprimă, printre alte mijloace, cu anumite prefixe, printre care unele au exclusiv această funcție la forma de trecut corespunzătoare perfectului compus din română, ex. Majka je oprala rublje „Mama a spălat rufe” (aspect perfectiv) vs. Majka je prala rublje „Mama spăla rufe” (aspect imperfectiv). Aceleași prefixe, aplicate verbului cu formă de prezent, constituie unul dintre procedeele de exprimare a viitorului: Kad odspavam, bit će bolje „După ce voi fi dormit, va fi mai bine”.Barić 1997, p. 226.
Aceeași funcție o are în maghiară prefixul meg-, amintit mai sus. În unele gramatici se consideră că pe lângă aspect, cu prefixe se exprimă și altă categorie a verbului, modul de acțiune. De exemplu verbul meglátogat înseamnă „a face o vizită” (aspect perfectiv și mod de acțiune semelfactivUnicitatea acțiunii.) vs. látogat „a vizita” (aspect imperfectiv și mod iterativ-durativCaracterul repetat sau continuu al acțiunii.). Funcția exclusiv gramaticală a multor prefixe depinde de verbul concret cu care se folosește, ex. beken „a unge (complet)” (aspect perfectiv și mod total) vs. ken „a unge” (aspect imperfectiv și mod iterativ-durativ). Cu alte verbe, asemenea prefixe pot avea și un sens lexical (vezi mai jos).Kiefer 2006, p. 42. Și în această limbă, perfectivitatea se referă la trecut (Megírtam a levelet „Am scris scrisoarea”) și la viitor, verbul având formă de prezent: Elolvassa a könyvet „Va citi cartea”Rounds 2001, pp. 68–69..
Prefixe lexicale
Prefixarea este unul dintre procedeele formării de cuvinte ca mijloc intern de îmbogățire a lexicului, prin care se formează cuvinte aparținând aceleiași părți de vorbire ca și cuvântul bază, dar cu sens schimbat. Astfel se formează: substantive: răsputeri;Constantinescu-Dobridor 1998, articolul prefix. protivnapad „contraatac”;Klajn 2005, p. 201. copresident „copreședinte”; minijupe „minijupă”;Dubois 2002, p. 377. adjective: necinstit; izvanredni „extraordinar”;Čirgić 2010, p. 153 (gramatică muntenegreană). unhappy „nefericit”; malheureux „nefericit”; verbe: descreți; prepisati (perfectiv), prepisivati (imperfectiv) „a transcrie”;Barić 1997, p. 227. misrepresent „a descrie/a prezenta greșit”;Bussmann 1998, p. 933. défaire „a desface”; adverbe: prekjuče „alaltăieri”;Klajn 2005, p. 210. malheureusement „din nefericire”.
Uneori se adaugă două prefixe unui cuvânt, mai rar chiar trei: indéracinable „care nu se poate dezrădăcina” (cu două prefixe), indécomposable „care nu se poate descompune” (cu trei prefixe), posakrivati „a ascunde mai multe lucruri unul după altul” (cu două prefixe).
Prefixe gramaticale și lexicale
Multe prefixe sunt în același timp gramaticale și lexicale. Astfel sunt o parte din cele care exprimă aspectul și modul de acțiune. Acestea schimbă totodată și sensul lexical al verbului. De exemplu, din / pisati (imperfectiv) „a scrie” derivă upisati „a înscrie”, care devine totodată perfectivBrowne și Alt 2004, p. 46..
Și în maghiară, multe prefixe verbale schimbă mai mult sau mai puțin sensul verbului bază. De pildă, de la verbul megy „a merge” se obțin kimegy „a ieși”, bemegy „a intra”, felmegy „a urca”, lemegy „a coborî”, elmegy „a pleca”, visszamegy „a se întoarce”,Rounds 2001, pp. 65–66. összemegy „a intra la apă” (despre un material textil), „a se brânzi” (despre lapte)ÉrtSz, articolul összemegy.. În această limbă, verbul cu prefix poate fi și imperfectiv la timpul trecut, dar atunci prefixul se detașează și devine postpus. Exemplu, tot cu verbul bază megy: Átmentem az utcán „Am trecut strada” (perfectiv) vs. Mentem át az utcán, mikor eszembe jutott, hogy otthon várnak „Traversam strada când mi-am adus aminte că sunt așteptat(ă) acasă”.
Sufixul
Sufixul este un afix prin adăugarea căruia rezultă un cuvânt ce aparține aceleiași părți de vorbire ca și cuvântul bază, sau unul aparținând altei părți de vorbire.
Sufixe gramaticale
În unele limbi, categoriile și raporturile gramaticale se exprimă preponderent prin sufixe. În limba turcă, de pildă, toate afixele sunt sufixe.
Desinența
Sufixe gramaticale prin excelență sunt desinențele. Se deosebesc de celelalte sufixe prin faptul că nu mai pot fi urmate de alt sufix.Dubois 2002, p. 139.
În limbile preponderent sintetice, cum sunt cele aglutinante și o parte din cele flexionare, sunt două tipuri de desinențe. Unul dintre tipuri este propriu părților de vorbire nominale și exprimă, în funcție de limbă, categorii ale acestora precum cazul, numărul și genul, prin cazuri realizându-se unele funcții sintactice, precum cea de complement de diverse tipuri. Al doilea tip este cel al desinențelor personale, specifice verbului, care exprimă categorii ale acestuia precum persoana și numărul.