Mănăstirea Probota (după denumirea veche Mănăstirea Pobrata) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Probota (care aparține în prezent de orașul Dolhasca din județul Suceava) de către domnitorul Petru Rareș. Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Nicolae (sărbătorit în fiecare an la data de 6 decembrie).

Mănăstirea Probota a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei.

Mănăstirea Probota a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05592 și fiind formată din 6 obiective: Biserica „Sf. Nicolae” - datând din 1530 și având codul SV-II-m-A-05592.01; Clisiarnița - datând din 1530 și având codul SV-II-m-A-05592.02; Ruinele caselor domnești - datând din 1530 și având codul SV-II-m-A-05592.03; Ruinele clădirilor din incintă - datând din sec. XVI-XVII și având codul SV-II-m-A-05592.04; Turnurile de colț - datând din sec. XVI și având codul SV-II-m-A-05592.05 și Zidul de incintă - datând din 1550 și având codul SV-II-m-A-05592.06.

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sf. Nicolae” din cadrul mănăstirii, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Voroneț și Sucevița), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.Patrimoniul UNESCO

Istoric

Ctitorirea thumb|left|250 px|Mănăstirea Probota, vedere de sus În anul 1391, în timpul domniei lui Petru Mușat (1375-1391), izvoarele vremii consemnează existența Bisericii "Sf. Nicolae" în Poiana Siretului. Acest lăcaș de cult era construit din lemn de stejar, fiind una dintre cele mai vechi biserici atestate pe teritoriul Moldovei.Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974), p. 692 Locul unde a fost construit acest lăcaș de cult nu este cunoscut, din denumirea sa rezultând că se afla în mijlocul unei păduri. El este menționat din nou într-un document din 2 iulie 1396.

Peste câteva decenii, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a clădit o nouă biserică, de această dată din piatră, mai la vale, de-a lungul pârâului Probota.

În 29 noiembrie 1443, domnitorul Ștefan II-lea dă uric de fondare și întărire a mănăstirea Pobrata (astăzi- Probota), cu hramul ”părintelui nostru și făcătoriului de minuni Nicolae”.

În această biserică, Ștefan cel Mare a îngropat-o pe mama sa, Oltea Doamna, decedată în 1465.Mihai Iacobescu (coord.) - "Suceava. Ghid turistic al județului" (Ed. Sport-Turism, București, 1979), p. 130 Lăcașul de cult a fost avariat de un cataclism, fiind reconstruit de Ștefan cel Mare. Nici acest lăcaș de cult nu are viață lungă, fiind dărâmat în urma unei alunecări de teren.Situl Mănăstirii Probota - Istoricul mănăstirii Urmele acestei biserici se mai văd și astăzi.

Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) a zidit o biserică nouă, pe un platou care domină valea Siretului, la circa 300 m vest de ultimul amplasament. Într-un document din 16 aprilie 1527, deci la scurtă vreme după urcarea pe tron (la 20 ianuarie 1527), Petru Rareș declara că "am zidit mănăstirea Pobrata și am înfrumusețat-o și am isprăvit-o și am miluit-o cu sate și cu metoace". Din acest document rezultă că domnitorul dăruise un sat chiar în ziua sfințirii bisericii, presupusă de Nicolae Stoicescu a fi chiar data documentului.

Cronicarul Grigore Ureche menționează în Letopisețul său că Petru Rareș a început construirea Mănăstirii Probota în anul 1528, ridicând-o până la jumătate în prima sa domnie și săvârșind-o în a doua sa domnie ("Pre acéle vremi Pătru vodă au urzit mănăstirea Pobrata și o au zidit-o pănă în jumătate." Grigore Ureche - "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", cap. 115. Cându au prădat Pătru vodă întâi Țara Săcuiască, vă leatul 7036 (1528), în Elvira Sorohan (ed.) - "Cartea cronicilor" (Ed. Junimea, Iași, 1986), p. 137., "Iară daca să întoarse Pătru vodă de la Țara Ungurească, într-acéia laudă au sfârșit mănăstirea Pobrata, carea era zidită de dânsul și o au sfințit." Grigore Ureche - "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", cap. 137. Cându au prădat Pătru vodă a cincea oară Țara Ungurească, 7050 (1541) septevrie în 12 dni, în Elvira Sorohan (ed.) - "Cartea cronicilor" (Ed. Junimea, Iași, 1986), p. 201.). Această afirmație este însă eronată, deoarece în pisanie se spune că biserica a fost finalizată în anul 1530. Lăcașul de cult a fost pictat în interior și exterior în 1532.

thumb|right|250 px|Pisania bisericii Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află pisania scrisă în limba slavonă și care are următorul text: "Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu robul stăpânului meu Iisus Hristos, Io Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Vodă cel Bătrân, a binevoit domnia mea cu buna mea voie, în al patrulea an al stăpânirii (mele) împărătești, a zidit acest hram întru numele arhiereului și făcătorului de minuni Nicolae, fiind egumen kir Grigorie, în anul 7038 oct(ombrie) 16." (1530).

Se pare că domnitorul a fost îndemnat să ctitorească această biserică de către vărul său, Grigorie Roșca, care a fost și primul egumen al Mănăstirii Probota (1527-1546) și a devenit apoi mitropolit al Moldovei (1546-1551). În acest sens stă mărturie o scrisoare trimisă de mitropolitul Grigorie către călugării mănăstirii (în care afirmă că el a fost cel care l-a îndemnat pe Petru Rareș să construiască mănăstirea "din pajiște, cu toată înfrumusețarea"), precum și pomenirea numelui său în pisanie.Gheorghe Buzatu - "Biserica fostei mănăstiri Probota", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 177. Tot mitropolitul Grigorie l-a îndemnat pe domnitor să-și aleagă ca necropolă Mănăstirea Probota în loc de Putna, ceea ce a provocat protestele putnenilor, care "au lătrat mult" și l-au blestemat pe fostul mitropolit.

Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546, domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el. Acest moment este relatat astfel de către cronicarul Grigore Ureche: "Pătru vodă fiindu bătrân de zile și căzându în boală grea, au plătitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii și s-au săvârșit septemvrie 2, vineri, la miiazănoapte și cu cinste l-au îngropat în mănăstire în Pobrată ce este făcută de dânsul, cu multă jale și plângere, ca după un părinte al său".Grigore Ureche - "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", cap. 138. Cându au murit Pătru vodă vleat 7054 (1545).

Extinderea ansamblului thumb|right|300 px|Mănăstirea Probota După moartea voievodului, în anul 1550, Doamna Elena și trei copii ai săi (Iliaș Voievod, Ștefan și Constantin) închideau biserica cu un zid gros de incintă, cu trei turnuri de apărare pe latura estică, mănăstirea semănând astfel cu o cetate medievală. Iliaș Rareș a construit în incintă locuințe domnești. În biserica mănăstirii au fost ulterior înmormântați domnitorul Ștefan Rareș (care urcase pe tron după fratele său, Iliaș, și domnise în perioada 1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici.

Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550), au fost construite în incinta mănăstirii patru clădiri din zidărie masivă de piatră legată cu mortar de var/nisip (o clădire cu rol de stăreție în partea sudică, o clădire cu rol de cuhnie și brutărie lipită de zidul de incintă sudic, o clădire cu rol de trapeză a obștii monahale ridicată în partea de sud-est a incintei, și o anexă gospodărească aflată în colțul sud-vestic.Voica Maria Pușcașu - "Propuneri privind sistemele de consolidare/restaurare a vestigiilor descoperite la Mânăstirea Probota (1997-2000)", în "Monumentul. Tradiție și viitor" (Ed. Junimea, Iași, 2001).

Potrivit mărturiilor documentare, Mănăstirea Probota a fost prădată în anul 1622 de tâlhari, care au incendiat unele clădiri din incintă și au profanat unele morminte. Distrugerile au fost confirmate de cercetările arheologice. În anul 1646, s-a început o serie de lucrări de refaceri și restructurări ale ansamblului. Lucrările s-au desfășurat în etape succesive și au durat până spre 1680. Acele ample reparații începute de Vasile Lupu în anul 1646 erau menționate într-o pisanie - astăzi pierdută - văzută la sfârșitul secolului al XIX-lea și transcrisă de episcopul Melchisedec Ștefănescu.

Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a refăcut parțial zidurile de incintă, turnurile de colț și acoperișul bisericii și a construit o a doua casă domnească, la sud de biserică. Biserica a fost acoperită de postelnicul Iorga, iar clisiarnița și turnul de către vornicul D. Șoldan.Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974), p. 666-667

Într-un document din 12 ianuarie 1664 se menționează că hatmanul Gheorghe Coci (fost paharnic) promisese "să direagă trăpăzăria cia di peatră și maghernița și chelăriile și să o acopere". El a reparat în 1646 numai trapezăria "iară din lotru ci-au fostu stricat nemică n-au dires", deși călugării "au dodeit de multe ori la hatmanul să-și istovască lucrul precum au grăit". Din cauza faptului că el nu a mai continuat reparațiile, "s-au răsăpit și chelăriile și maghernița".

În secolul al XVII-lea au avut loc ample modificări ale structurilor clădite. A avut loc o amplă refacere a zidurilor de incintă (parțial zidurile de pe laturile de est și vest și în întregime cel de pe latura sudică). S-a renunțat la trapeza din partea de sud-est a incintei și la anexa gospodărească din colțul sud-vestic și s-a renunțat la partea supraterană a clădirii cu rol de stăreție (pivnițele au mai fost folosite până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când au fost definitiv abandonate și umplute cu pământ). Clădirea cu rol de cuhnie și brutărie lipită de zidul de incintă sudic a fost refăcută și a preluat și rolul de trapeză. S-a construit în partea sudică o clădire nouă, care a preluat funcțiile celorlalte construcții dezafectate, un corp de chilii lângă zidul de incintă estic și o construcție care adăpostea două sau trei spații locuibile și spații de depozitare, în partea de nord a incintei. O mare parte a acestor lucrări au fost săvârșite în perioada 1676-1677 din dispoziția mitropolitului Dosoftei Barilă.