Revoluția neolitică, Tranziția demografică neolitică sau Revoluția agriculturii a fost o tranziție la scară majoră în istoria omenirii, fiind efectuată tranziția de la oamenii vânători-culegători la oamenii sedentari, cultivatori de plante și crescători de animale (într-un cuvânt, a apărut omul fermier). Prin această tranziție, populația umană a crescut.
Prin stabilirea unor așezări, oamenii și-au putut permite să observe și să experimenteze încrucișarea și cultivarea plantelor. Această nouă abilitate i-au dus la domesticirea plantelor. Compare:
Dovezile arheologice indică domesticirea varietătilor tipurilor de plante și animale în locuri separate pe planetă de la debutul epocii Holocenului, în jurul aniilor 12 000 i.e.n. .
Revoluția Neolitică mai este cunoscută și ca prima revoluție agricolă din istorie. Alimentația s-a diversificat, omul având posibilitatea de a consumă vitamine, carbohidrați sau proteine în cantități mari și mai variate, schimbându-și permanent viață nutrițională și funcționarea organismului, fapt ce a dus la accelerarea abilităților cognitive.
Revoluția Neolitică a implicat adoptarea unui set limitat de tehnici de producție alimentară. De-a lungul mileniilor, grupurile mobile de vânători-culegători ce au dominat mai mult de 90% din istoria speciei umane s-au transformat în societăți sedentare non-nomadice, având ca baze așezările rurale și orașele. Aceste societăți au transformat radical mediul natural prin cultivarea vegetalelor prin activități ca irigarea terenurilor și defrișarea pădurilor spre a permite producția unui surplus de mâncare.
Dezvoltarea a oferit bazele densității populației în așezări, lărgind specializarea și divizarea muncii. Cu cât era mai mare surplusul de mâncare, cu atât erau mai mulți oameni bine hrăniți și dispuși să muncească altceva decât să cultive, orientându-se spre activități comerciale, meșteșugărești , artistice și arhitecturale. Apare conceptul de Proprietate. Societatea s-a ierarhizat, făcându-și apariția administrațiile centrale și structurile politice, precum și ideologiile ierarhice. Încep să apară primele forme de scris și fiscalitatea.
Cele mai vechi civilizații devoltate au fost în Egipt, în Mesopotamia și Valea Indusului, toate acestea făcându-și apariția la începutul epocii bronzului.
Relația dintre caracteristicile neoliticului cu dezvoltarea agriculturii rămân în continuare subiecte de dezbatere academică care mai degrabă variază de la un loc la altul decât să se bazeze pe legea universală a evoluției sociale. "The Slow Birth of Agriculture" , Heather Pringle
Levantul este văzut ca locul cu cele mai vechi elemente ce indică Revoluția Neolitică în jurul aniilor 10 000 i.e.n., urmat de Semiluna Fertilă. Revoluția Neolitică a adus multe invenții la lumina precum roată olarului, plantarea ceralelor și dezvoltarea formelor de scriere, dar și dezvoltarea matematicii și astronomiei care erau puse într-o legătură majoră cu agricultura.
Dezvoltarea Agriculturii
Termenul de Revoluție Neolitică a fost inventat în 1923 de V. Gordon Childe care a descris seria de revoluții agricole din istoria Orientului Mijlociu Antic. Perioada descrisă ca o " revoluție" denotă o importanță de o mare semnificație în ce privește schimbarea comunităților și adoptarea, practicarea și rafinarea agriculturii. Thissen, L. "Appendix I, The CANeW 14C databases, Anatolia 10,000-5000 cal. BC." in: F. Gérard and L. Thissen (eds.), The Neolithic of Central Anatolia. Internal developments and external relations during the 9th–6th millennia cal BC, Proc. Int. CANeW Round Table, Istanbul 23–24 November 2001, (2002)
Începutul acestui proces are loc în mai multe regiuni în anii 10 000 i.e.n.-8000 i.e.n. în Semiluna Fertilă. Tranziția este asociată cu transformarea nomadului vânător-culegător în fermierul sedentar prin domesticirea speciilor de plante și animale variate, fiind de asemenea influențat de cultura locală. Totuși, în câteva regiuni din Asia de Sud-Est s-au găsit câteva indicii ce sugerează că tranziția nu a fost lineară, ci după specificul regiunii. The Kuk Early Agricultural Site
Au fost emise destule teorii privind declanșarea revoluției agricole: Teoria Oazei, propusă de Raphael Pumpelly în 1908, popularizată de V. Gordon Childe, aduce în discuție seceta și lipsa hranei ce a determinat comunitățile umane să fie atrase de oaze și să domesticească animalele din mediul înconjurător în loc să le vâneze și să colecteze semințe pentru a cultiva plante. Teoria are în prezent un suport foarte mic căci mulți arheologi susțin că clima din perioada respectivă era mai degrabă umedă decât secetoasă. Scarre, Chris (2005). "The World Transformed: From Foragers and Farmers to States and Empires" in The Human Past: World Prehistory and the Development of Human Societies (Ed: Chris Scarre). London: Thames and Hudson. Page 188. Ipoteza Flanșele înguste propusă de Robert Braidwood în 1948 sugerează că agricultura a început în flanseele înguste din Munții Taurus și Zagros, unde climă era destul de satisfăcătoare pentru ca oamenii să se apuce să cultive varietăți de plante . Modelul Festivității propusă de Brian Hayden sugerează că agricultură a fost declanșată de dorința ostentativă a concentrații puterii prin festivități a liderilor triburilor . Teoriile demografice propuse de Carl Sauer sugerează că populația sedentară a crescut așa de mult încât și-a permis să-și lărgească capacitatea de păstrare a proviziilor din mediul înconjurător și necesita mai multă hrană decât putea să producă din vânătoare și cules. Younger Dryas susține că încheierea epocii glaciare poartă o mare responsabilitate pentru extincția megafaunei și că acestea l-a determinat pe om să-și dobândească hrana prin alte mijloace pentru a supraviețui.
Cu toate că mulți cercetători susțin că plantele au fost cultivate din anii 12 000 i.en., au fost găsite de către arheologi oseminte de animale ce par ar fi fost domesticite acum 14-15 000 de ani. Grinin L.E. Production Revolutions and Periodization of History: A Comparative and Theoretic-mathematical Approach. / Social Evolution & History. Volume 6, Number 2 / September 2007
Domesticirea plantelor
Odată ce agricultura a început să câștige impuls, în jurul anului 9000 î.e.n, activitatea umană a dus la creșterea selectivă a cerealelor (începând cu emmer, alac și orz) . Plantele cu caracteristici precum semințe mici sau gust amar ar fi fost văzute ca nedorite. Plantele care și-au vărsat rapid semințele la maturitate au avut tendința să nu fie adunate la recoltare, deci nu au fost depozitate și nu au fost însămânțate în următorul sezon; ani de recoltare au fost selectați tulpini care și-au păstrat semințele comestibile mai mult timp.
Mai multe specii de plante, "culturile de pionieri" sau culturile fondatoare neolitice, au fost identificate de Daniel Zohary, care a subliniat importanța celor trei cereale și a sugerat că domesticirea inului, mazărei, năutului, viei și lintei amare a venit puțin mai târziu. Gordon Hillman și Stuart Davies au efectuat experimente cu soiuri de grâu sălbatic pentru a arăta că procesul de domesticire ar fi avut loc într-o perioadă relativ scurtă, cuprinsă între 20 și 200 de ani . Unele dintre aceste încercări de pionierat au eșuat la început și culturile au fost abandonate, uneori fiind reluate și reușite să se domolească cu mii de ani mai târziu: secară, încercată și abandonată în Anatolia neolitică, și-a făcut drumul spre Europa ca semințe de buruieni și a fost domesticită cu succes în Europa . Lalele sălbatice au prezentat o altă problemă: majoritatea semințelor sălbatice nu germinează în primul an; prima dovadă a domesticirii lentilelor, rupând dormanșa în primul lor an, a fost descoperită în neoliticul timpuriu la Jerf el Ahmar (în Siria modernă) și s-a răspândit repede spre sud, către sit-ul Netiv HaGdud din Valea Iordanului . Acest proces de domesticizare a permis culturilor fondatoare să se adapteze și, eventual, să devină mai mari, mai ușor de recoltat, stocat și mai utile pentru populația umană.Zohary, D., The mode of domestication of the founder crops of Southwest Asian agriculture. pp. 142-158 in D. R. Harris (ed.) The Origins and Spread of Agriculture and Pastoralism in Eurasia. UCL Press Ltd, London, 1996Zohary, D., Monophyletic vs. polyphyletic origin of the crops on which agriculture was founded in the Near East. Genetic Resources and Crop Evolution 46 (2) pp. 133-142 Rădăcinile selecționate ale orzului sălbatic și ovăzului sălbatic au fost cultivate la Gilgal I, unde în 2006 arheologii au găsit cacheuri de semințe din fiecare în cantități prea mari pentru a fi luate în considerare chiar și prin colectare intensivă, la straturi databile de acum 11 000 de ani. Unele dintre plantele încercate și apoi abandonate în timpul perioadei neolitice din Orientul Apropiat antic, în locuri precum Gilgal, au fost ulterior cu succes domesticite în alte părți ale lumii.
Odată ce agricultorii timpurii își perfecționau tehnicile agricole cum ar fi irigarea, culturile lor generau surplusuri care aveau nevoie de depozitare. Cei mai mulți colectori de vânători nu au putut să păstreze ușor hrană pentru mult timp datorită stilului lor de viață migrator, în timp ce cei cu o locuință sedentară puteau să-și păstreze boabele excedentare. În cele din urmă s-au dezvoltat hambarele care au permis satelor să își păstreze semințele mai mult timp. Deci, cu mai multe alimente variate, populația s-a extins și comunitățile s-au dezvoltat, rezultând lucrători specializați și instrumente mai avansate.Hillman, G. C. and M. S. Davies., Domestication rate in wild wheats and barley under primitive cultivation: preliminary results and archaeological implications of field measurements of selection coefficient, pp. 124-132 in P. Anderson-Gerfaud (ed.) Préhistoire de l'agriculture: nouvelles approches expérimentales et ethnographiques. Monographie du CRA 6, Éditions Centre Nationale Recherches Scientifiques: Paris, 1992
Procesul nu a fost linear cum s-a crezut odată, ci un efort mai complicat, care a fost întreprins de diferite populații umane în diferite regiuni în multe moduri diferite.
Orientul Mijlociu și Apropiat - Semiluna Fertilă
Se crede că în această regiune din valea râurilor Tigru și Eufrat a fost locul unde a luat naștere Agricutura acum 12 000 ani. Trei tipuri de cereale au fost cultivate (grâul alac, grâul emmer și orezul), patru legume (linte, mazăre, ciupercă și năut) și in. Climatul mediteranean ce constă în sezoane de vara secetoase cu scurte perioade ploioase a favorizat recolte bogate de cereale precum
Grâul este originar din Asia de sud-vest. Cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în așa numitul Corn al Abundenței (regiune fertilă în vestul Asiei, care cuprinde teritoriul Siriei, Iordaniei, Turciei, Armeniei și Irakului (de astăzi). Acum aproximativ 9000 de ani, o specie de grâu sălbatică (einkorn, Triticum boeoticum) a fost recoltată și apoi cultivată de către locuitorii acelor meleaguri, fapt confirmat de dovezile arheologice ale agriculturii sedentare din zonă. Aproximativ 1000 de ani mai târziu, o mutație a survenit în cadrul altei specii de grâu, numită emmer (Triticum dicoccoides), rezultând o plantă cu boabele mai mari, care nu se mai puteau împrăștia în bătaia vântului. Deși această plantă nu s-ar fi putut reproduce în sălbăticie, oferea mai multă hrană pentru oameni și astfel a întrecut celelalte specii, devenind primul strămoș al varietăților moderne de grâu. La început, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două pietre.
China
Orezul Sălbatic, despre care se crede că este originar din Australia, a fost cultivat la scară largă în regiunea Asiei. Un mit susține că legendarul împărat al Chinei, Shennong, a fost cel care a domesticit orezul.