Vasile Aaron () a fost un jurist, traducător și poet român din Transilvania.Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008 p. 2

Biografie A fost fiul parohului român unit (greco-catolic) Vasile Aaron din satul Glogoveț, de lângă Blaj. A urmat cursurile de teologie ale seminarului din Blaj și dreptul la Cluj. A fost cunoscător al limbilor română, germană, maghiară și latină.

După finalizarea studiilor s-a stabilit la Sibiu, unde a profesat ca jurat-procurator pe lângă Consistoriul Episcopiei Ortodoxe și notar al Companiei Grecești și apoi ca avocat independent. A fost primul avocat român care a avut dreptul de a pleda în fața instanțelor săsești din subordinea Universității săsești.

În anul 1818 a întreținut o corespondență cu mitropolitul Veniamin Costache, prin intermediul lui Ioan Budai Deleanu, și și-a exprimat interesul pentru un post de profesor la Seminarul de la Socola.

Opera Sub influența ideilor iluministe a făcut prelucrări literare pentru popor, mai ales după legende antice, care s-au bucurat, în special în Transilvania, de o popularitate asemănătoare scrierilor lui Anton Pann.Dicționar enciclopedic romîn, Volumul 1, Editura Politică, 1962 Cele mai răspândite dintre acestea au fost: Perirea a doi iubiți adecă: jalnica întâmplare a lui Piram și Tisbe, cărora s-au adăugat mai pe urmă Nepotrivita iubire a lui Echo cu Narțis (1807), Vorbire în versuri de glume întră Leonat bețivul, om din Longobarda, și întră Dorofata, muierea sa (1815), Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef, mai marelui din Milet (1821). A publicat și prelucrări din Metamorfozele lui Ovidiu. În manuscris a lăsat o traducere parțială a Eneidei și a Bucolicelor lui Vergiliu.

Versuri Patimile și moartea a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, Tipografia Șobeli, Brașov, 1805 Versuri veselitoare la ziua numelui exțelenției sale domnului Ioan Bob, Tipografia Bart, Sibiu, 1806 Perirea a doi iubiți adecă: jalnica întâmplare a lui Piram și Tisbe, cărora s-au adăugat mai pe urmă Nepotrivita iubire a lui Echo cu Narțis, Tipografia Bart, Sibiu, 1807 Versuri veselitoare întru cinstirea prealuminatului și preaosfințitului domn Samuil Vulcan, Episcopului greco-catolicesc al Orădiei-Mare, Tipografia Bart, Sibiu, 1807 Vorbire în versuri de glume întră Leonat bețivul, om din Longobarda, și întră Dorofata, muierea sa, Sibiu, 1815 Anul cel mănos. Bucuria lumei, Tipografia Bart, Sibiu, 1820 Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef, mai marelui din Milet, Tipografia Bart, Sibiu, 1821 Reporta din vis, poem neterminat, fragment publicat în Telegraful român, Sibiu, XVI, 1868. Cătră Ovidie Naso și Verș jalnic la îngropăciunea d[omnului] Teod[or] Miheși, publicat de D. Popovici-Barcianu în Programă a Institutului pedagogico-teologic al Arhidiecezei ortodoxe române transilvane în Sibiu, XV, 1898 - 1899

Traduceri Metamorfoze, de Ovidiu - fragmente Eneida, de Vergiliu - fragmente Bucolicele, de Vergiliu - fragmente

Scrieri juridice Scrieri juridice inedite, ed. Nicolae Popa, Liliana Popa, Sibiu, 2014Cartea de care suntem mândri fără orgolii, Tribuna, 7 decembrie 2014

Eponime Un cartier și o stradă din Sibiu îi poartă numele.

Note

Legături externe Anul cel mănos. Bucuria lumei, un cântec în stihuri îndemânatece, în care aflătoarele stări a știutelor patru tâmpuri ale anului celui înfrumsețat cu roduri bune să cuprind, 1820 Anul cel mănos. Bucuria lumei, un cântec în stihuri îndemânatece, în care aflătoarele stări a știutelor patru timpuri ale anului celui înfrumsețat cu roduri bune să cuprind, 1830 Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef mai Marelui din Milet, 1821 Patima și moartea Domnului și Mântuitoriului nostru Isus Hristos, 1829 Perirea a doi iubiți adecă: jalnica întâmplare a lui Piram și Tisbe, cărora s-au adeogat mai pe urmă nepotrivita iubire alui Echo cu Narțis, 1830

Lectură suplimentară Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa, Vasile Aaron. 1780-1820. Studiu monografic, Prefață Iacob Mârza, Editura Infoart Media, Sibiu, 2011. Vasile Aaron. Patima și moartea Domnului, Prefață prof. dr. Ioan Chindriș, Ediție îngrijită și studiu introductiv Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa, Editura Infoart Media, Sibiu, 2012. Vasile Aaron. Scrieri antume, ediție îngrijită și studiu introductiv Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa, Editura CURS, 2013. Popa Liliana Maria, Popa Ioan-Nicolae, Scrisori către Vasile Aaron. Cluj Napoca, Editura Curs, 2023, 408 p. ISBN 9786069685389

Categorie:Nașteri în 1770 Categorie:Decese în 1822 Categorie:Poeți români din secolul al XIX-lea Categorie:Traducători români Categorie:Români din Imperiul Austriac Categorie:Juriști români