În gramatică, subordonarea este unul dintre raporturile sintactice. Se stabilește între două entități lingvistice cu funcții sintactice diferite, dintre care unul este determinat (regent), iar celălalt determinant (subordonat)Constantinescu-Dobridor 1998, articolul subordonare.Crystal 2008, p. 462.Bussmann 1998, p. 1143.Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, pp. 350–351.. Ca raporturi sintactice mai există coordonarea și, după unii lingviștiDe exemplu Grevisse și Goosse 2007 (pp. 245–246) sau Kálmánné Bors și A. Jászó 2007 (p. 354)., interdependența, între subiect și predicat.

Subordonare există la mai multe niveluri cu extinderi diferite: sintagmă nominală sau verbalăKálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 356., propoziție (între părți de propoziție) și frază (între propoziții).

În general sunt luate în seamă ca raporturi de subordonare cel atributiv și cel completiv, iar în gramaticile limbii române și cel predicativ suplimentarAvram 1997, p. 301..

Unii gramaticieni consideră subordonator și raportul apozitiv, precum și cel dintre predicat și subiect, dar alții văd în apoziție, predicat și subiect termeni autonomiCf. Avram 1997, p. 301, fără numirea autorilor în cauză.. După unii autori, sintagma cu apoziție poate fi concepută ca una intermediară între cele cu subordonare și cele cu coordonareBalogh 2000, p. 462..

La nivelul sintagmei există și determinanți abstracți. Aceștia sunt termeni subordonați, dar dintre ei, articolele nu se analizează sintactic, ci numai cuvintele determinate de ele, împreună cu ele.

Gradul de necesitate a entității subordonate

Entitățile subordonate sunt necesare în grade diferite. Fără ele nu se pot forma propoziții și fraze dezvoltate, pentru a emite mesaje nuanțate, cu precizări și caracterizări, dar din punctul de vedere al suficienței semantice a unei propoziții, adică pentru ca aceasta să aibă sens și fără context, entitățile subordonate pot fi inutile. De exemplu, o propoziție simplă, formată numai din subiect și predicat, precum Capra paște, este suficientă în sine, chiar dacă verbul tranzitiv paște poate primi un complement direct ca iarbăBărbuță 2000, p. 237..

Sunt trei grade de necesitate în ceea ce privește entitățile subordonate. Aceste grade depind de sensul lexical al termenului lor regent.

Entitatea subordonată este obligatorie dacă fără ea nu poate fi vorba de o sintagmă sau o propoziție corectă: complement direct: Atunci el spuse o prostie, Atunci spuse că pleacăAvram 1997, p. 404.; Maman prépare un gâteau „Mama prepară o prăjitură”Karakai 2013, p. 20.; készít valamit „pregătește ceva”Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 353.; Komšija je prodao kuću „Vecinul a vândut casa”Čirgić 2010, pp. 275–276.; alt complement: Locuiește aiciAvram 1997, p. 380.; J’habite rue Danton „Locuiesc pe strada Danton”Karakai 2013, p. 31.; jártas a biológiában „se pricepe la biologie”; Komšija je stanovao na kraju ulice „Vecinul locuia la capătul străzii”; atribut: Radimo u nemogućim okolnostima „Lucrăm în împrejurări imposibile”Čirgić 2010, p. 282.; element predicativ suplimentar: Ea se numește PuicaAvram 1997, p. 346..

Entitatea subordonată este reprezentabilă dacă în anumite împrejurări poate fi omisă, dar este totdeauna subînțeleasă: complement direct: Am terminat (de scris)Avram 1997, p. 367.; On connaît (ça) „Cunoaștem (asta)”; meggyógyít (valakit) „vindecă (pe cineva)”Cs. Nagy Lajos 2007, p. 336.; alt complement: N-am fost (la mare)Avram 1997, p. 382.; hozzáfog (valamihez) „se apucă (de ceva)”.

Entitatea subordonată este facultativă dacă nu este nevoie să fie nici subînțeleasă pentru ca sintagma sau propoziția să fie corectă: complement direct: Citesc (un articol)Avram 1997, p. 366.; Pierre mange (une pomme) „Pierre mănâncă (un măr)Karakai 2013, p. 21.; A kislány (leckét) ír „Fetița (își) scrie (lecția)”; Pišemo (pisma) „Scriem (scrisori)”; alt complement: Scriu (părinților)Avram 1997, p. 376.; J’ai déjeuné (d’une tranche de jambon) „Am mâncat la micul dejun/la prânz (o felie de șuncă)Karakai 2013, p. 22.; (a fűben) fekszik „stă culcat(ă) (în iarbă); Kupali su se (cijelo ljeto) „S-au scăldat (toată vara)”; atribut: Și-a pus pantofii (cei noi / pe care îi cumpărase cu o zi înainte)Avram 1997, p. 352.; La voiture (électrique) ne pollue pas l’air „Mașina (electrică) nu poluează aerul”Karakai 2013, p. 35.; (Sült) kenyeret vettem „Am cumpărat pâine (coaptă)Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 412.; Kupio je kuću (našega komšije) „A cumpărat casa (vecinului nostru)”; element predicativ suplimentar: A plecat (râzând).

Nivelurile de manifestare ale subordonării

Se manifestă subordonare în primul rând la nivelul sintagmei nominale sau verbale. Aceasta poate fi constituită din doi termeni, dintre care unul subordonat celuilalt, dar poate fi vorba și de un grup de sintagme, în care un termen este regent absolut, iar unul sau altul din termeni poate fi regent relativ în raport cu un termen subordonat lui. Exemple de sintagme nominale: mon jeune ami „tânărul meu prieten” – Termenul regent ami „prieten” are două atribute subordonate direct acestuia, adjectivul posesiv mon „meu” și adjectivul calificativ jeune „tânăr”Dubois 2002, p. 452.. all the very big cars „toate mașinile foarte mari” – Very „foarte” este subordonat lui big „mari”, iar grupul all the very big „toate … foarte mari” lui cars „mașini”. világos szobában dolgozó gyerek „copil care lucrează într-o cameră luminoasă” – Gyerek „copil” este termen regent absolut, dolgozó „care lucrează” (literal „lucrător”) este atributul său, szobában „într-o cameră” este complementul de loc al lui dolgozó (regent relativ), iar világos „luminoasă” este atributul lui szobában (regent relativ la rândul său). Fiecare termen subordonat formează câte o sintagmă cu regentul său, iar tot grupul formează o sintagmă mai mare.

Deoarece cuvintele compuse au ca bază sintagme sau propoziții, există și cuvinte compuse cu subordonare: cu complement direct: fluieră-vântConstantinescu-Dobridor 1998, articolul compunere.; portefeuille „portofel, portofoliu” (literal „poartă foaie”)Grevisse 1964, p. 93–94.; dangubiti „a pierde vremea” (lit. „a pierde ziua”)Klajn 2005, p. 211–215.; egyetért „este de acord”, favágó „tăietor de lemne”, fejcsóválva „dând din cap”Gerstner 2006, p. 327. În limba maghiară, ponderea cuvintelor compuse cărora le corespund sintagme în alte limbi, este relativ mare.; cu alte complemente: vino-ncoace; meurt-de-faim „muritor de foame” (lit. „moare de foame”); zloupotrebiti „a abuza” (lit. „a folosi rău”); gyorsúszó „înotător de viteză”, kézenfogva „ținându-se de mână”; cu atribut: rea-voință; coffre-fort „seif” (lit. „cufăr tare”); malograđanin „provincial, mic-burghez”; ásványvíz „apă minerală”, jobblábas „dreptaci (la picioare)”.

În propoziție sunt părți principale predicatul și subiectul, interdependente, celelalte părți de propoziție fiind secundare în calitate de cuvinte sau de sintagme subordonate părților principale, și eventual în raport de subordonare sau de coordonare între ele. Fraza cu propoziții subordonate este structurată în mod analog în jurul propoziției principale.

În general, un termen subordonat dintr-o propoziție determină o singură parte a acesteia. O excepție este elementul predicativ suplimentar, care se subordonează în același timp și predicatului, și altei părți de propoziție: subiectului (A plecat râzând), complementului direct (L-am văzut supărat), complementului indirect (Îi spunem Puica) sau complementului de agent (o vacanță petrecută singur).

Exprimarea subordonării

Subordonarea se poate exprima prin mijloace morfologice, sintactice și prozodice, uneori îmbinându-se procedee din două din aceste categorii sau din toate treiAvram 1997, p. 302..

Procedeu morfologic

Morfologic, subordonarea se realizează prin desinențe, cel puțin în limbile flexionare și în cele aglutinante. Este vorba despre declinare, care există în limbile flexionare în măsuri diferite, de la un grad de dezvoltare ridicat, de exemplu în limba latină, până la practic inexistența sa, de pildă în limba franceză. Bunăoară, în latină, complementul direct se exprimă prin cazul acuzativ. Dacă este vorba de aproape orice substantiv la singular, acesta are desinența -Vm (V – vocală)Boxus, pagina Morphologie. Noms (Morfologie. Substantive).. Aceeași parte de propoziție se exprimă în limba maghiară prin desinența -t adăugată tuturor substantivelor și cuvintelor substantivate, precum și aproape tuturor pronumelor, atât la singular, cât și la pluralKálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 379..

Procedee sintactice

Unul din mijloacele sintactice este juxtapunerea termenului regent și a celui subordonat. În cazul atributului adjectival, acesta este procedeul în toate limbile amintite mai sus. Tot juxtapus este complementul direct exprimat prin substantiv, de exemplu în franceză: J’aime ma sœur „O iubesc pe sora mea”Grevisse și Goosse 2007, p. 321..

Alt mijloc sintactic al subordonării este joncțiunea, adică legarea termenului subordonat de cel regent printr-un cuvânt gramatical. Între părți de propoziție acesta este prepoziția sau locuțiunea prepozițională în unele limbi, corespunzătoare postpoziției în altele. În unele limbi, precum franceza, numai prepoziția îndeplinește acest rol, în altele prepoziția, respectiv postpoziția este folosită uneori singură, alteori asociată cu o anumită desinență pe care o cere. Exemple: Les cambrioleurs ont profité de mon absence (numai prepoziție) „Spărgătorii au profitat de absența mea”Grevisse și Goosse 2007, p. 323.; Condițiile sunt stabilite de participanți (numai prepoziție)Avram 1997, p. 379., A reușit datorită voinței (prepoziție și desinență)Avram 1997, p. 66.; Golub je sletio na krov (numai prepoziție) „Porumbelul a zburat pe acoperiș”, Golub je na krovu (prepoziție și desinență) „Porumbelul este pe acoperiș”Barić 1997, p. 279.; Három nap múlva jövök haza (numai postpoziție) „Vin acasă peste trei zile”Rounds 2001, p. 155. Imrén kívül senki sem volt pontos (postpoziție și desinență) „În afară de Imre, nimeni nu a fost punctual”Rounds 2001, p. 107..

În română sunt subordonate prin joncțiune, fiind exprimate prin substantiv, în mare parte complementul indirect (Îmi amintesc de tinerețe)Avram 1997, p. 375., totdeauna cel de agent (Condițiile sunt stabilite de participanți)Avram 1997, p. 379. și în general cele circumstanțiale: Merge spre casăAvram 1997, p. 380., În afară de autor este și interpretAvram 1997, p. 393..

Și între propoziții există în unele limbi subordonare cu juxtapunere, cu caracter facultativ, în cazul propoziției completive directe, de exemplu în limba engleză [She said (that) she would come today „A spus că va veni astăzi”Bussmann 1998, p. 318.] sau în maghiară: Úgy hallottam, (hogy) már lehet a piacon kapni cseresznyét „Am auzit că se găsesc deja cireșe la piață”Király și A. Jászó 2007, p. 451..

Cel mai adesea însă, raportul dintre propozițiile subordonate și regenta lor se realizează prin joncțiune cu cuvinte gramaticale: conjuncție sau locuțiune conjuncțională subordonatoare, pronume relativ sau adverb pronominal relativ. Exemple: cu conjuncție: A spus că vineAvram 1997, p. 420.; Oda jutott már, hogy senki sem hitelez neki „A ajuns să nu-i mai dea nimeni credit”Király și A. Jászó 2007,p. 452.; cu locuțiune conjuncțională: Dansează ca și cum ar plutiAvram 1997, p. 442.; cu pronume relativ: Scrisoarea pe care am primit-o m-a alarmatAvram 1997, p. 426.; Je choisirai dans ce livre un chapitre qui me paraît important „Voi alege din cartea aceasta un capitol care-mi pare important”Grevisse și Goosse 2007, p. 1435.; cu adverb relativ: Mă duc unde vreiAvram 1997, p. 434.; Bilo je to one večeri kad smo ispraćali baku na voz „Era în seara când o conduceam pe bunica la gară”Klajn 2005, p. 246..