Yasser Arafat (în ), pe numele său adevărat Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, cunoscut și sub pseudonimul Abu Amar (în ) () A fost președinte al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) din 1969 până în 2004, președinte al Statului Palestina din 1989 până în 2004 și președinte al Autorității Naționale Palestiniene din 1994 până în 2004. Ideologic naționalist arab și socialist, Arafat a fost membru fondator al partidului politic Fatah, pe care l-a condus din 1959 până în 2004.
Arafat s-a născut din părinți palestinieni în Cairo, Egipt, unde și-a petrecut cea mai mare parte a tinereții. A studiat la Universitatea Regele Fuad I. În timpul studenției, a îmbrățișat ideile naționaliste arabe și antisioniste. Opus creării Statului Israel în 1948, el a luptat alături de Frăția Musulmană în timpul războiului arabo-israelian din 1948. După înfrângerea forțelor arabe, Arafat s-a întors la Cairo și a fost președinte al Uniunii Generale a Studenților Palestinieni din 1952 până în 1956.
În a doua parte a anilor 1950, Arafat a co-fondat Fatah, o organizație paramilitară care urmărea înlocuirea Israelului cu un stat palestinian. Fatah opera în mai multe țări arabe, de unde lansa atacuri asupra țintelor israeliene. În a doua parte a anilor 1960, Arafat a devenit tot mai cunoscut; în 1967 s-a alăturat Organizației pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1969 a fost ales președinte al Consiliului Național Palestinian. Prezența în creștere a Fatah în Iordania a dus la ciocniri militare cu guvernul iordanian al regelui Hussein, iar la începutul anilor 1970 s-a mutat în Liban. Acolo, Fatah a sprijinit Mișcarea Națională Libaneză în timpul războiului civil libanez și și-a continuat atacurile împotriva Israelului, ceea ce a făcut ca organizația sa să devină principala cauză a conflictelor dintre Israel și Liban, precum în timpul conflictului din sudul Libanului din 1978 și al războiului din Liban din 1982.
Din 1983 până în 1993, Arafat s-a stabilit în Tunisia și a început să treacă de la conflictul deschis cu israelienii la negocieri. În 1988, el a recunoscut dreptul Israelului de a exista și a căutat o soluție cu două state la conflictul israeliano-palestinian. În 1994, s-a întors în Palestina, stabilindu-se în orașul Gaza și promovând autoguvernarea pentru teritoriile palestiniene. El s-a angajat într-o serie de negocieri cu guvernul israelian pentru a pune capăt conflictului dintre acesta și Organizația de Eliberare a Palestinei. Acestea au inclus Conferința de la Madrid din 1991, Acordurile de la Oslo din 1993 și Summitul de la Camp David din 2000. Succesul negocierilor de la Oslo a dus la acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Arafat, alături de prim-miniștrii israelieni Ițhak Rabin și Șimon Peres, în 1994. La acea vreme, sprijinul organizației Fatah în rândul palestinienilor a scăzut odată cu creșterea dominației Hamasului și a altor rivali teroriști. La sfârșitul anului 2004, după ce armata israeliană l-a izolat în incinta sa din Ramallah timp de peste doi ani, Arafat a intrat în comă și a murit. În timp ce cauza morții lui Arafat a rămas subiectul speculațiilor, investigațiile efectuate de echipe ruse și franceze au stabilit că nu a fost vorba de un act necinstit.
Arafat rămâne o figură controversată. Palestinienii îl consideră în general un martir care a simbolizat aspirațiile naționale ale poporului său, în timp ce mulți israelieni îl consideră un terorist.Rivalii palestinieni, inclusiv islamiștii și mai mulți radicali ai Organizației de Eliberare a Palestinei, l-au denunțat frecvent ca fiind corupt sau prea supus în concesiile sale față de guvernul israelian.
Începutul vieții
Nașterea și copilăria Arafat s-a născut în Cairo, Egipt,Nu este sigur; Contestat; Majoritatea surselor, inclusiv Tony Walker, Andrew Gowers, Alan Hart și Said K. Aburish, indică Cairo ca fiind locul de naștere al lui Arafat, dar altele menționează că locul său de naștere este Ierusalimul, precum și Gaza. Vezi Nobel Prize Biography și BBC Obituary pentru mai multe informații. Unii cred, de asemenea, că locul de naștere din Ierusalim ar fi fost un zvon puțin cunoscut creat de KGB (vezi Jewish Vitual Library). pe 4 sau pe 24 august 1929. Tatăl său, Abdel Raouf al-Qudwa al-Husseini, era un palestinian din orașul Gaza, a cărui mamă, bunica paternă a lui Yasser, era egipteană. Tatăl lui Arafat s-a luptat în instanțele egiptene timp de 25 de ani pentru a revendica pământul familiei din Egipt ca parte a moștenirii sale, dar nu a avut succes. A lucrat ca negustor de textile în cartierul Sakakini din Cairo, cartier mixt din punct de vedere religios. Arafat a fost al doilea cel mai tânăr din șapte copii și, împreună cu fratele său mai mic, Fathi, a fost singurul copil născut în Cairo. Ierusalimul a fost reședința familiei mamei sale, Zahwa Abul Saud, care a murit din cauza unei afecțiuni renale în 1933, când Arafat avea vârsta de patru ani.
Prima vizită a lui Arafat la Ierusalim a avut loc atunci când tatăl său, neputând să crească singur șapte copii, i-a trimis pe Yasser și pe fratele său Fathi la familia mamei lor din cartierul Mughrabi din Orașul Vechi. Au locuit acolo cu unchiul lor Salim Abul Saud timp de patru ani. În 1937, tatăl lor i-a chemat înapoi pentru a fi îngrijiți de sora lor mai mare, Inam. Arafat a avut o relație precară cu tatăl său; când acesta a murit în 1952, Arafat nu a participat la înmormântare și nici nu a vizitat mormântul tatălui său la întoarcerea sa în Gaza. Sora lui Arafat, Inam, a declarat într-un interviu cu biograful lui Arafat, istoricul britanic Alan Hart, că Arafat a fost bătut crunt de tatăl său pentru că a mers în cartierul evreiesc din Cairo și a participat la slujbele religioase. Când l-a întrebat pe Arafat de ce nu încetează să meargă, acesta i-a răspuns că vrea să studieze mentalitatea evreiască.
Educație În 1944, Arafat s-a înscris la Universitatea Regelui Fuad I și a absolvit în 1950. La universitate, a participat la discuții cu evrei și a citit publicații ale lui Theodor Herzl și ale altor sioniști proeminenți. În 1946, era un naționalist arab și a început să procure arme care să fie introduse clandestin în Mandatul Palestina, pentru a fi folosite de forțe militare neregulate din Comitetul Superior Arab și de milițiile Armatei Războiului Sfânt.
În timpul războiului arabo-israelian din 1948, Arafat a părăsit universitatea și, împreună cu alți arabi, a încercat să intre în Palestina pentru a se alătura forțelor arabe care luptau împotriva trupelor israeliene și creării statului Israel. Cu toate acestea, în loc să se alăture rândurilor militanților palestinieni fedayeen, Arafat a luptat alături de Frăția Musulmană, deși nu a aderat la organizație. El a luat parte la lupte în zona Gaza (care a fost principalul câmp de luptă al forțelor egiptene în timpul conflictului). La începutul anului 1949, războiul se încheia în favoarea Israelului, iar Arafat s-a întors la Cairo din cauza lipsei de sprijin logistic.
După ce s-a întors la universitate, Arafat a studiat ingineria civilă și a fost președinte al Uniunii Generale a Studenților Palestinieni din 1952 până în 1956. În timpul primului său an ca președinte al uniunii, universitatea a fost redenumită Universitatea Cairo, după o lovitură de stat dată de Mișcarea Ofițerilor Liberi care l-a răsturnat pe regele Farouk I. Până în acel moment, Arafat a obținuse o diplomă de licență în inginerie civilă și fusese chemat la datorie pentru a lupta alături de forțele egiptene în timpul Crizei Suezului; cu toate acestea, el nu a luptat niciodată. Mai târziu în acel an, la o conferință din Praga, a îmbrăcat o keffiyeh albă, diferită de cea cu model de plasă pe care a adoptat-o mai târziu în Kuweit, care avea să devină emblema sa.
Viața personală În 1990, Arafat s-a căsătorit cu Suha Tawil, o creștină palestiniană, când el avea 61 de ani, iar Suha 27. Mama ei i-a făcut cunoștință cu el în Franța, după care a lucrat ca secretară a acestuia în Tunis. Înainte de căsătoria lor, Arafat a adoptat cincizeci de orfani de război palestinieni. În timpul căsniciei lor, Suha a încercat de mai multe ori să-l părăsească pe Arafat, dar acesta i-a interzis acest lucru. Suha a declarat că regretă căsătoria și că, dacă ar avea de ales, nu ar mai repeta-o. La mijlocul anului 1995, soția lui Arafat, Suha, a născut într-un spital din Paris o fiică, pe care a numit-o Zahwa, după mama lui Arafat.
Numele Numele complet al lui Arafat a fost Mohammed Abdel Rahman Abdel Raouf Arafat al-Qudwa al-Husseini. Mohammed Abdel Rahman era prenumele său, Abdel Raouf era numele tatălui său și Arafat numele bunicului său. Al-Qudwa era numele tribului său, iar al-Husseini era cel al clanului din care făceau parte al-Qudwa. Clanul al-Husseini avea sediul în Gaza și nu este înrudit cu binecunoscutul clan al-Husayni din Ierusalim.
Întrucât Arafat a fost crescut în Cairo, tradiția de a renunța la partea Mohammed sau Ahmad a prenumelui era comună; egipteni notabili precum Anwar Sadat și Hosni Mubarak au procedat astfel. Cu toate acestea, Arafat a renunțat și la Abdel Rahman și Abdel Raouf din numele său. La începutul anilor 1950, Arafat a adoptat numele Yasser, iar în primii ani ai carierei de gherilă a lui Arafat, acesta și-a asumat pseudonimul de război Abu Ammar. Ambele nume sunt legate de Ammar ibn Yasir, unul dintre primii însoțitori ai lui Mahomed. Deși a renunțat la majoritatea numelor moștenite, l-a păstrat pe Arafat datorită semnificației sale în islam.
Ascensiunea Fatah
Fondarea Fatah În urma Crizei Suezului din 1956, președintele egiptean Gamal Abdel Nasser a fost de acord să permită Forței de urgență a Națiunilor Unite să se stabilească în Peninsula Sinai și în Fâșia Gaza, ceea ce a dus la expulzarea tuturor forțelor de gherilă sau „fedayeen” de acolo, inclusiv a lui Arafat. Inițial, Arafat a încercat să obțină o viză pentru Canada și, ulterior, pentru Arabia Saudită, însă ambele încercări au eșuat. În 1957, a solicitat o viză pentru Kuweit (pe atunci protectorat britanic) și i s-a aprobat, pe baza activității sale în domeniul ingineriei civile. Acolo s-a întâlnit cu doi prieteni palestinieni: Salah Khalaf („Abu Iyad”) și Khalil al-Wazir („Abu Jihad”), ambii membri oficiali ai Frăției Musulmane Egiptene. Arafat îl cunoscuse pe Abu Iyad în timp ce frecventa Universitatea din Cairo și pe Abu Jihad în Gaza. Amândoi vor deveni ulterior principalii colaboratori ai lui Arafat. Abu Iyad a călătorit cu Arafat în Kuweit la sfârșitul anului 1960; Abu Jihad, care lucra și el ca profesor, locuia deja acolo din 1959. După ce s-a stabilit în Kuweit, Abu Iyad l-a ajutat pe Arafat să obțină un loc de muncă temporar ca profesor.
Pe măsură ce Arafat a început să se împrietenească cu refugiații palestinieni (pe unii dintre ei îi cunoștea din perioada în care locuia la Cairo), el și ceilalți au fondat treptat grupul care a devenit cunoscut sub numele de Fatah. Data exactă a înființării Fatah este necunoscută. În 1959, existența grupului a fost atestată în paginile unei reviste naționaliste palestiniene, Filastununa Nida al-Hayat (Palestina noastră, Chemarea Vieții), care a fost scrisă și editată de Abu Jihad. Aburish says the date of Fatah's founding is unclear but claims in 1959 it was exposed by its magazine.Zeev Schiff, Raphael Rothstein (1972). Fedayeen; Guerillas Against Israel. McKay, p.58; Schiff and Rothstein claim Fatah was founded in 1959. Salah Khalaf and Khalil al-Wazir state Fatah's first formal meeting was in October 1959. See Anat N. Kurz (2005) Fatah and the Politics of Violence: The Institutionalization of a Popular Struggle. Brighton, Portland: Sussex Academic Press (Jaffee Centre for Strategic Studies), pp. 29–30 FaTaH este un acronim inversat al denumirii arabe Harakat al-Tahrir al-Watani al-Filastini, care se traduce prin „Mișcarea de Eliberare Națională Palestiniană”. „Fatah” este, de asemenea, un cuvânt care a fost folosit în primele timpuri islamice pentru a se referi la «cucerire».