thumb|280px|Un ofiţer aliat stând de vorbă cu o chinezoaică care a fost membră a așa-numitelor „batalioane de confort”. Fotografia este făcută în Rangoon, Burma, pe 8 august 1945

Femei de confort (în limba japoneză: 慰安婦ianfu) sau femei de confort ale militarilor (従軍慰安婦jūgun-ianfu) este o denumire eufemistică a celor 60.000 – 200.000 de femei, care au fost transformate în sclave sexuale pentru militarii japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial. Istoricii și cercetătorii fenomenului au afirmat că majoritatea acestor femei proveneau din Coreea (aproximativ 80%), dar și din China și alte teritorii ocupate de japonezi. Femeile tinere din țările aflate sub controlul Imperiului Japonez au fost recrutate pentru a lucra în popote ale militarilor sau în fabrici, sau, după cum există unele mărturii au fost pur și simplu răpite de la casele lor. Există mai multe mărturii conform cărora, în mai multe cazuri, chiar militarii au fost cei care au participat la răpirea unor femei.

Dimensiunile și natura sclaviei sexuale patronate de armata japoneză în timpul celui de-al doilea război mondial este un subiect disputat, în special în Japonia.

Numeroase bordeluri militare erau conduse de persoane particulare supervizate de oficialități ale armatei. Mai mulți istorici japonezi, folosindu-se de mărturiile unor femei de confort, au afirmat că Armata Imperială Japoneză și Marina Imperială Japoneză au fost implicați atât direct cât și indirect în constrângerea, înșelarea, ademenirea și uneori răpirea unor femei tinere din teritoriile aflate sub controlul imperial.

Pe de altă parte, alți istorici japonezi consideră că nu există nicio dovadă credibilă care să implice Armata Imperială în actele de constrângere a femeilor. După părerea lor, răspunderea pentru relele tratamente aplicate femeilor cade în totalitate în sarcina patronilor de bordeluri, Armata fiind vinovată cel mult de o proastă supraveghere a stabilimentelor.

În ultimele luni ale războiului, militarii japonezi au distrus o mare cantitate de documente, care ar fi putut duce la implicarea lor în procese de crime de război. Există destule dovezi care să demonstreze că Ministerul Japonez de Război a dat ordine pentru distrugerea documentelor care ar fi putut deveni incriminatoare.

Mărturisirile făcute de ofițeri japonezi, prin care aceștia recunoșteau că au luat parte la răpirea unor femei destinate sclaviei sexuale, sunt considerate puțin credibile de o parte a japonezilor.

Istoricii au căutrat dovezi clare privind implicarea armatei și marinei în constrângerea femeilor să practice prostituția, iar unii dintre ei au afirmat că au descoperit dovezi ale acestui comporatament. Astfel, Yoshiaki Yoshimi și Hirofumi Hayashi au descoperit în 2007 documente care ar dovedi implicarea armatei.Evidence documenting sex-slave coercion revealed, http://search.japantimes.co.jp/cgi-bin/nn20070418a5.html.

Cât de multe au fost sclavele sexuale?

Lipsa documentelor oficiale a făcut ca estimarea numărului total al femeilor de confort să fie foarte dificilă. O mare parte a documentelor care privea prostituția forțată, cât și implicarea unor lideri japonezi importanți, au fost distruse prin ordine explicite ale guvernului japonez.Burning of Confidential Documents by Japanese Government, case no.43, serial 2, International Prosecution Section vol. 8;Herbert Bix, Hirohito and the Making of Modern Japan, 2001, ISBN 0-06-019314-X, p.528; Istoricii au ajuns la cifre estimative diferite, atât prin cercetarea documentelor care nu au fost distruse, care descriau raportul dintre numărul de soldați „reconfortați” într-o anumită zonă și numărul de femei-scalve, cât și prin cercetarea rapoartelor cu privire la rata de înlocuire a femeilor din bordeluri. Istoricul Yoshiaki Yoshimi, care este autorul primei cercetări științifice asupra problemei în discuție, a estimat numărul femeilor de confort între 50.000 și 200.000.

Cele mai multe surse media internaționale s-au folosit de aceste estimări, afirmând că până la 200.000 de femei tinere asiatice au fost recrutate pentru a servi în bordelurile militare japoneze. BBC cita „între 200.000 până la 300.000”, iar Comisia Internațională a Juriștilor cita „estimările istoricilor de 100.00 până la 200.000 de femei”.

Istoricul japonez Ikuhiko Hata consideră însă că mult mai corecte ar fi niște cifre de 10.000 până la 20.000 de femei.Această apreciere se baza pe faptul că în deceniul al patrulea, existau în Japonia metropolitană cam 200.000 de prostituate la circa 30 de milioane de clienți, în timp ce numărul total al militarilor cantonați în diferitele zone de conflict a fost de maxim 3 milioane.

Țările de origine

Numărul de femei de confort din fiecare țară reprezintă de asemenea un subiect încă disputat.

Este acceptat în general că cele mai multe dintre ele proveneau din Coreea și din China.* Articolul BBC: „Se crede că între 200.000 și 300.000 de femei din toată Asia, precumpănitor din Coreea și China, au fost forțate să lucreze ca sclave sexuale în bordelurile militare japoneze”. Articol din Mainichi Daily News: „Istoricii spun că mii de femei – cam 200.000 după unele aprecieri – în special din Coreea, China și Japonia, au lucrat în bordelurile militare japoneze”. Publiocația Universității din Carolina: „Majoritatea celor 80.000 – 200.000 de femei de confort erau din Coreea, deși și altele au fost recrutate din China, Filipine, Burma și Indonezia. Unele femei japoneze, care lucraseră ca prostituate înainte de război au lucrat de asemenea ca femei de confort”. A Public Betrayed: "Aproximativ 80% dintre sclavele sexuale erau Coreene”. Japan Publicația Policy Research Institute: „Estimările numărului de femei de confort variază între 50.000 și 200.000. Se crede că cele mai multe au fost coreene”.Cu toate acestea, în conformitate cu aprecierile profesorului Hirofumi Hayashi de la Universitatea Kanto Gakuin, majoritatea femeilor erau din Japonia, Coreea și China. Responsabilitatea Japoniei față de femeile de confort care au supraviețuit History News Network ZNet Profesorul Yoshiaki Yoshimi de la Universitatea Chuo afirmă că erau aproape 2.000 de centre în care erau internate cam 200.000 de femei japoneze, chinezoaice, coreence, filipineze, taiwaneze, birmane, indoneziene, olandeze și australiene. Vedeți și:Yoshiaki Yoshimi, Comfort Women : Sexual Slavery in the Japanese Military during World War II, Columbia University press, 2002. Profesorul Ikuhiko Hata de la Universitatea Nihon a estimat că femeile care lucrau în bordelurile autorizate au fost cel mult 20.000, din care 40% japoneze, 20% coreence, 10% chinezoaice și diferite alte naționalități până la restul de 30%. Cifra de 200.000 pare să fie o exagerare, deoarece numărul total de prostituate autorizate de stat în timpul celui de-al doilea război mondial a fost de 170.000 în Japonia. Vedeți și: Hata, Ikuhiko, Ianfu to senjo no sei (Femeile de confort și sexul pe câmpul de luptă) Shinchosha, ISBN 4-10-600565-4 (în japoneză) Alte femei erau din Filipine, Taiwan, Indiile răsăritene olandeze și alte țări ocupate de japonezi. Un număr de femei olandeze, capturate în coloniile olandeze din Asia au fost transformate în sclave sexuale.Abe ignores evidence, say Australia's 'comfort women'

În conformitate cu aprecierile profesorului Hirofumi Hayashi de la Universitatea Kanto Gakuin, majoritatea femeilor de confort proveneau din Japonia, Coreea și China.

Până acum, o singură femeie de confort japoneză și-a publicat mărturiile. Aceasta s-a întâmplat în 1971, când femeia, care fusese forțată să se prostitueze în Taiwan, și-a publicat amintirile sub pseudonimul Suzuko Shirota.

Înființarea sistemului femeilor de confort Prostituția în bordelurile militare japoneze

Datorită bunei organizări și a caracterului deschis al prostituției din Japonia, a părut logic ca să se organizeze bordeluri care să deservească forțele armate.George Hicks, "The Comfort Women". Allen & Unwin ISBN 1-86373-727-8 Autoritățile japoneze au sperat să ridice moralul și eficiența militarilor prin organizarea unor bordeluri accesibile. De asemenea, prin instituționalizarea bordelurilor și menținerea lor sub un control strict, guvernul spera să țină sub control răspândirea bolilor cu transmitere sexuală.

Din corespondența militară din acea perioadă, rezultă că responsabilii Armatei Imperiale considerau că facilitarea funcționării bordelurilor militare va scădea pericolul violurilor comise de soldați, rezultatul imediat fiind neapariția reacțiilor ostile în rândul populației civile din teritoriile ocupate.

Recrutarea

În primele faze ale războiului, autoritățile japoneze au recrutat prostituate prin metodele convenționale. Intermediari autorizați de armată au plasat anunțuri publicitare în ziarele care apăreau în Japonia și coloniile sale – Coreea, Taiwan, Manchukuo și China continentală. Multe dintre cele care au răspuns erau deja prostituate și și-au oferit serviciile ca profesioniste ale sexului. Alte femei au fost vândute bordeluirilor de familiile lor din cauza greutăților economice. Aceste resurse au fost epuizate însă rapid, în special în Japonia.

Pe 17 aprilie 2007, Yoshiaki Yoshimi și Hirofumi Hayashi au anunțat descoperirea în arhivele Tribunalului din Tokyo a mai multor documente care sugerau că forțele militare imperiale, așa cum a fost Tokeitai (poliția secretă maritimă), au constrâns direct femei să lucreze în bordelurile din China, Indochina și Indonezia.

Aceste documente au fost făcute publice în timpul proceselor criminalilor de război. Într-unul dintre acestea, un locotenent mărturisea că a organizat un bordel, de serviciile prostituatelor beneficiind chiar și el. Alt document amintea că membrii Tokeitai au arestat femei pe stradă, iar după ce le-au forțat să se supună unor examinări medicale, le-au plasat în bordeluri.

Pe 12 ami 2007, ziaristul Taichiro Kaijimura a anunțat descoperirea a 30 de documente guvernamentale olandeze din arhiva Tribunalului din Tokyo, care dovedeau un incident din 1944 din Magelang, în timpul căruia foarte multe femei au fost transformate în scalve sexuale.

În alte cazuri, alte victime din Timorul de Est au depus mărturii conform cărora au fost forțate să întrețină acte sexuale cu soldați japonezi pe când erau încă fetițe neajunse la pubertate.

Ministerul Afacerilor Externe Japonez nu a mai acordat vize turistice pentru prostituatele japoneze, încercând să stopeze procesul de maculare a imaginii Imperiului Japonez.

Militarii au început să recruteze femei de confort în alte regiuni decât Japonia, în special în Coreea și China ocupată. Multe dintre aceste femei au fost păcălite în timpul recrutări, spunându-li-se inițial că vor lucra ca femei de servici sau bucătărese, pentru a fi plasate în cele din urmă în bordelurile militare.

Un raport al armatei SUA amintește de interogarea a 20 de femei de confort din Burma. Anchetatorii au aflat că, la început, fetele au fost atrase de promisiunea unor salarii mari, de posibilitatea de a plăti datoriile familiilor. Ca avans pentru serviciile care urmau să le presteze, fetele au primit în avans mai multe sute de yeni.

În regiunile urbane, au fost folosite anunțurile de recrutare prin mica publicitate plasate de intermediari, dar au avut loc și răpiri de femei. În zonele de luptă, în special în zonele rurale în care intermediarii erau rari, militarii cereau de multe ori liderilor locali să procure femei pentru bordelurile militare. Situația s-a înrăutățit odată cu trecerea timpului. Datorită crizei de aprovizionare generate de război, autoritățile militare au devenit incapabile să asigure trupelor suficiente provizii. Ca urmare, unitățile japoneze au început să pretindă provizii comunităților locale, sau au început să efectueze raiduri de jaf.