Iacob al II-lea al Angliei (în ; ) a fost rege al Angliei, rege al Scoției și rege al Irlandei, din 6 februarie 1685 până pe 11 decembrie 1688. A fost ultimul monarh catolic al celor trei regate. Mulți dintre supușii săi au pus la îndoială politica sa pe teme religioase și tendințele autocratice, astfel încât a fost obligat să abdice în urma Revoluției Glorioase din 1688. A fost înlocuit nu cu fiul său catolic, James Francis Edward, ci de fiica sa și ginerele său protestanți, Maria a II-a și Wilhelm al III-lea, care au devenit conducători în 1689. Iacob a încercat să-și recapete coroana, ajungând în Irlanda în 1689. După ce a fost înfrânt în Bătălia de la Boyne în vara lui 1690, Iacob s-a întors în Franța, trăindu-și restul vieții sub protecția vărului și aliatului său Ludovic al XIV-lea al Franței.
Iacob este cunoscut în special pentru credința sa în monarhia absolutistă, precum și pentru încercările sale de instaurare a libertății religioase. Amândouă s-au lovit de împotrivirea parlamentului englez, și a majorității populației. Parlamentul, opunându-se tendinței absolutiste din alte țări europene, precum și pierderii de către Biserica Anglicană a supremației legale, a considerat că luptă pentru conservarea libertăților engleze tradiționale. Aceste tensiuni au transformat domnia de trei ani a lui Iacob într-o luptă pentru supremație între parlament și coroană, care au rezultat în exilarea sa, aprobarea Declarația drepturilor în 1689, și succesiunea hanoveriană.
Viața timpurie
Nașterea Iacob, al doilea fiu al lui Carol I al Angliei și al Henriettei Maria a Franței, s-a născut la Palatul St. James din Londra la 14 octombrie 1633.Miller, 1 În același an, Iacob a fost botezat de arhiepiscopul de Canterbury, William Laud.Callow, 31 Iacob a fost educat de tutori, împreună cu fratele său, viitorul rege Carol al II-lea, și de doi fii ai Ducelui de Buckingham, George și Francis Villiers.Callow, 34 La vârsta de trei ani, Iacob a fost numit Lord Înalt Amiral, funcție exclusiv onorifică și nominală.
Războiul civil Iacob a fost învestit cu Ordinul Jartierei în 1642,Callow, 36 și numit Duce de York la 22 ianuarie 1644. Cum disputele între rege și Parlamentul englez au dus la Războiul Civil Englez, Iacob a rămas la Oxford, un bastion monarhist.Callow, 42; Miller, 3 Când orașul a cedat după Asediul de la Oxford în 1646, liderii parlamentari au ordonat ca Ducele de York să se limiteze la Palatul St. James.Callow, 45 În 1648, el a evadat ajutat de Joseph Bampfield și a plecat la Haga deghizat.Callow, 48–50 Când Carol I a fost executat de rebeli în 1649, monarhiștii l-au proclamat pe fratele mai mare al lui Iacob drept regele Carol al II-lea al Angliei.Royle, 517
Carol al II-lea a fost recunoscut de Parlamentul Scoției și de Parlamentul Irlandei și a fost încoronat rege al Scoției la Scone în Scoția în 1651. Deși a fost proclamat rege la Jersey, Carol a fost în imposibilitatea de a asigura coroana Angliei și, în consecință a fugit în Franța, în exil.
Exilul în Franța thumb|left|Iacob Duce de York, în ţinută de Lord Înalt Amiral portret din perioada franceză de Henry GascarsCa și mama și fratele său mai mare, Iacob s-a refugiat la curtea regelui Franței Ludovic al XIV-lea, la Paris. În acea perioadă s-a dedicat artei războiului și s-a demonstrat un comandant îndrăzneț și curajos, chiar dacă nu întotdeauna valid și strălucitor. A făcut parte din armata condusă de generalul Turenne, care a avut numai cuvinte de laudă despre tânărul duce.John Miller, James II, '. 16-17 Sub comanda lui Turenne a luptat împotriva frondei, care amenința autoritatea tânărului rege francez, până în 1653, când prinții rebeli au fost învinși definitiv.Acești prinți erau: Ludovic al II-lea de Bourbon-Condé, Armand de Bourbon, Prinț de Conti și Cardinalul de Retz În 1656, Carol al II-lea a intrat în contact cu curtea spaniolă instaurând un raport amical de alianță cu regele Filip al IV-lea al Spaniei, adversar al Franței lui Ludovic al XIV-lea și al primului său ministru, Jules Mazarin. Acest comportament a dus la expulzarea lui Carol al II-lea din Franța, urmat la scurt timp de fratele Iacob, care a părăsit armata franceză.Miller, p. 19-20 Cei doi frați, în exil și săraci, au găsit azil la curtea din Madrid. Șederea la Madrid a durat câteva luni, după care Iacob s-a transferat la Bruges, unde a fost primit de sora sa Mary, Prințesă Regală și Prințesă de Orania, soția lui Wilhelm al II-lea, Prinț de Orania, și de fratele său mai mic, Henri Stuart, Duce de Gloucester. La Bruges, s-a unit trupelor spaniole conduse de Prințul de Condé și de Juan José de Austria, împotriva trupelor generalului Turenne; în bătălia de la Dune, 1658, în care Spania lupta împotriva Franței și a Provinciilor Unite, Iacob primește comanda unui contingent de soldați englezi fideli cauzei regaliste. Bătălia, care s-a terminat cu un dezastru pentru trupele iberice, a dus la semnarea unui tratat de pace între Spania și Franța. În această perioadă Iacob a cunoscut doi frați irlandezi catolici, ce făceau parte din anturajul regalist și care au contribuit în a-l apropia de religia catolică. După pacea dintre Spania și Franța, în 1659, Filip al IV-lea îi oferă lui Iacob gradul de amiral al flotei spaniole; inițial Iacob a luat serios în considerarea propunerea, dat fiind slabele posibilități ale unei întoarceri în patrie, dar anul următor, situația la Londra s-a schimbat, astfel Iacob a refuzat oferta regelui spaniol: fratele său urma să fie încoronat rege al Angliei.
Restaurarea: primii ani Prima căsătorie thumb|right|250px|Iacob cu prima sa soţie Anne Hyde, portret de Peter Lely, 1660După moartea lui Oliver Cromwell în 1658, puterea trece în mâinile fiului său Richard; dar lipsit de experiența și carisma care îl distingeau pe tatăl său, Richard nu a fost capabil să gestioneze puterea, și în 1660 guvernul Commonwealthului cade. Richard Cromwell fuge, iar Carol al II-lea își face intrarea triumfătoare în Londra, unde este încoronat rege al Angliei. Chiar dacă fratele său este încă tânăr și a demonstrat că poate avea copii,În timpul șederii la Haga, Carol avusese o scurtă relație sentimentală cu Lucy Walter, din care se născuse un fiu, James Crofts, Antonia Fraser, King Charles II, p. 65-66 Iacob este desemnat succesorul lui Carol. După întoarcerea în patrie, Carol îl numește pe Iacob Duce de Albany, titlu scoțian asociat celui precedent de Duce de York, englez. Puțin mai târziu, Iacob a provocat un scandal la curte anunțând logodna sa cu Anne Hyde, fiica primului ministru Edward Hyde, I Conte de Clarendon. În 1659 , pe când se aflau amândoi în exil, Iacob și Anna își juraseră reciproc fidelitate, iar ducele îi promisese că o va lua de soție.Miller, p. 44 În 1660, anul reîntoarcerii în patrie, Anna era însărcinată, dar nimeni de la curte nu era de acord cu căsătoria dintre duce și fiica primului ministru. Însuși Clarendon, tatăl Annei, încercase să-și convingă fiica să renunțe la căsătoria cu un membru al familiei regale, primul în linia de succesiune la tron.Miller, p. 44-45 Curând au început să circule zvonuri că această căsătorie era un plan organizat de Clarendon pentru a câștiga favoruri pentru familia sa, iar influența sa asupra regelui a început să scadă. Cu toate acestea, Iacob și Anna s-au căsătorit, prima dată cu o ceremonie secretă, iar în 3 septembrie 1660, cu o ceremonie oficială. Primul fiu al cuplului s-a născut două luni mai târziu, dar a murit în timpul copilăriei, soartă împărtășită de alți cinci copii ai cuplului. Unicele care au supraviețuit au fost Maria (născută la 5 aprilie 1662) și Anna (născută la 6 februarie 1665).
Cronicarul Samuel Pepys a scris că Iacob era foarte mândru de copiii săi și de rolul său de tată și că lăsând deoparte eticheta regală, se comporta cu ei ca un tată obișnuit, în contrast cu obiceiurile epocii, care impuneau în special în public, un comportament rece și distant.Miller, p. 46 Anna Hyde, foarte devotată soțului, a fost pentru Iacob o consilieră importantă și deseori a influențat deciziile lui. Cu toată dragostea ce unea cuplul, Iacob a avut diverse amante, după obiceiurile din acea vreme, de la care a avut numeroși copii ilegitimi. Cele mai faimoase au fost Arabella Churchill și Catherine Sedley. Anne Hyde a murit în 1671.
Funcții politice și militare După încoronarea lui Carol al II-lea, Iacob a fost confirmat în funcția de Lord Înalt Amiral, primind și funcțiile de guvernator de Portsmouth și Lord Warden of the Cinque Ports. În timpul celui de-al doilea război anglo-olandez (1665-1667) și al celui de-al treilea război anglo-olandez (1672-1674), Iacob a primit funcția de amiral al flotei engleze. Englezii au câștigat multe bătălii, printre care bătălia de la Lowestoft, după care Carol a ordonat ca Iacob să fie ținut departe de bătaia tunurilor inamice, deoarece acesta avea obiceiul de a sta în primele rânduri în timpul luptelor. După bătălia de la Medway din 1667, în care flota engleză a fost interceptată și distrusă de cea olandeză, Iacob a încercat să salveze fortificațiile costiere din sudul țării, încercând să oprească înaintarea puterii olandeze. În 1664 armata engleză a reușit să sustragă olandezilor teritoriul american al Noii Olande, care a fost rebotezat Provincia New York, omagiu adus lui Iacob, duce de York. Și orașul New Amsterdam a fost redenumit New York, tot în cinstea lui Iacob. În schimb fortul olandez Fort Orange aflat în vecinătatea râului Hudson, a primit numele de Albany.
În 1683, Iacob a fost numit guvernator al Companiei Golfului Hudson, dar nu a exercitat niciodată acestei funcții A avut un rol important în Royal African Company care se ocupa de comerțul cu sclavi africani.
Restaurația: ultimii ani Convertirea la catolicism și a doua căsătorie thumb|right|Iacob, duce de York, portret de Peter LelyÎn timpul anilor petrecuți în Spania și Franța, ducele de York s-a apropiat de religia catolică, participând împreună cu mama sa Henrietta Maria, și ea catolică, la slujbe religioase. Între 1668 și 1669, Iacob a decis să abandoneze religia anglicană pentru a se converti la catolicism. Inițial ducele a continuat să participe împreună cu soția la slujbele religioase anglicane, dar în secret frecventa preoți catolici. Până în 1676 Iacob întreținea relații de strânsă prietenie în principal cu membrii protestanți de la curte, ca tânărul duce John Churchill, I Duce de Marlborough și George Legge.Callow, p. 149 Pentru a bloca definitiv influența catolică în Anglia, Parlamentul englez a promovat în 1673 un nou Test Act, pe care Carol a fost nevoit să-l accepte. Această lege îi obliga pe toți cei ce dețineau o funcție publică, civilă sau militară să facă jurământ de supremație și fidelitate bisericii anglicane și să subscrie o declarație împotriva transsubstanțierii. În plus trebuia să primească sacramentul anglican în primele trei luni după intrarea în funcție. Catolicii erau socotiți superstițioși și idolatri. Membrii casei regale nu erau scutiți de jurământ; atunci Iacob a refuzat să depună jurământul și a preferat să renunțe la sarcinile sale militare decât să abjure catolicismul.Kishlansky, p. 342 Carol a pierdut un sprijin valoros, iar Iacob a fost nevoit să facă publică credința sa religioasă. thumb|left|Mary de Modena a doua soție a lui Iacob