Ocuparea Irakului, condusă de armata americană cu sprijinul Regatului Unit, Poloniei și într-o proporție mai mică de alte țări aliate, încearcă oficial să înlocuiască sistemul impus de Saddam Hussein, după prăbușirea acestuia, cu un sistem democratic (încă supervizat de Statele Unite) și să reconstruiască infrastuctura civilă devastată de forțele de ocupare în timpul invaziei Irakului din 2003.
Pentru a organiza reconstrucția, s-a creat un Birou de Reconstrucție și Asistență Umanitară. Din aprilie până în mai 2003, ORHA a fost condus de generalul Jay Garner, înlocuit mai târziu de administratorul civil american Paul Bremer.
S-a început împărțirea anumitor puteri cu un consiliu de guvernare irakian provizoriu.
O problemă gravă de rezolvat de către forțele de ocupație este instabilitatea și câteva cazuri de inexistență, ale serviciilor de furnizare a apei potabile, gazului și a electricității, distruse de americani în timpul invaziei.
Bremer a anunțat că suveranitatea și controlul total vor fi conferite guvernului irakian la 30 iunie 2004. La 28 iunie Bremer, reprezentând guvernul Statelor Unite, a oferit formal suveranitatea guvernului irakian. În practivă, acest guvern este limitat puternic, datorită absenței unor importanți lideri sciiți, lipsa de control asupra activității trupelor străine și atacurile teroriste ale rezistenței irakiene.
Țări participante
Dintre cele 45 de țări considerate de Statele Unite a fi membre ale Coaliției Statelor Unite contra Irakului, următoarele au trupe active în Irak:
Albania Australia Azerbaidjan Bulgaria Coreea de Sud Danemarca El Salvador Estonia Georgia Ungaria Italia Japonia Kazahstan Letonia Lituania Macedonia Mongolia Moldova Norvegia Polonia Portugalia Regatul Unit Republica Cehă România Slovacia Slovenia Tonga Țările de Jos Ucraina
Retrageri de trupe
Retragerea Spaniei din Irak (martie 2004), urmată de Honduras, Nicaragua și Republica Dominicană, a redus din sprijinul internațional acordat ocupației conduse de Statele Unite. Ultima unitate combatantă a forțelor militare ale SUA a fost retrasă în 19 august 2010.Ultimele trupe combatante americane parasesc Irakul - International - HotNews.ro
Probleme de "lege și ordine"
În timpul invaziei, Statele Unite au declarat dizolvarea armatei și forțelor de securitate irakiene, acuzându-le de corupție și de a se afla sub controlul persoanelor fidele lui Sadam Husein. Puțin timp mai târziu, înainte de incapacitatea de a controla situația, în special în orașele sunite, s-au văzut nevoite să recruteze un număr mare de efective, dintre cei care erau considerați cei mai corupți.
Acest lucru, împreună cu situația dezastroasă cauzată de anii de blocadă și invazie, care au distrus mare parte din infrastructura țărilor, au motivat anumite dificultăți ale americanilor în păstrarea controlului în orașe, pe drumuri și în infrastuctura petrolieră.
Pentru a încerca să reprime rezistanța orgnaizată și mulțumirea populară în creștere, Statele Unite au început antrenarea forțelor polițenești, au împrăștiat în toată țara forțe paramilitare americane și au început crearea unui nucleu pentru o nouă armată în jurul forțelor kurde și vechi membri ai armatei lui Sadam Husein.
Ocupația coaliției
Înainte de invazue, George W. Bush, președintele Statelor Unit, a promis o tranziție rapidă a puterii către un guvern democratic, începând printr-o constituție irakiană. De asemenea a subliniat că invazia Irakului nu a constat în o ocupare a acestuia, ci într-o "eliberare". În mai 2003, a spus că guvernul democratic irakian va fi stabilit "cât mai rapid posibil".
În noiembrie 2003, funcționarii americani au anunțat planul de colocare a unei autorități politice în Irak. Statele Unite a prezentat planuri pentru menținerea autorității militare, se creează chiar și o nouă armată irakiană.
Autoritatea Provizorie a Coaliției a împărțit Irakul după anumite chestiuni administrative, în trei zone de securitate: o zonă de nord formată din regiunile Mosul-Kirkuk, o zonă centrală formată din regiunile Bagdad-Tikrit și o zonă de sud formată din regiunile Basora-Nasiriya. Zonele nordică și centrală sunt administrate de trupele americane, în timp ce zona sudică este guvernată de trupe poloneze (în special în Nasiriya) și britanice (în special Basora).
Căutarea de arme de distrugere în masă nu a avut succes
Coaliția comandată de Bush nu a găsit nici o presupusă armă de distrugere în masă, arme care au fost pretext pentru invadarea Irakului.
Rezoluția ONU în care se cere Irakului să demonstreze că nu deține arme interzise
Acest lucru a provocat o luptă de credibilitate între Tony Blair și întreprinderea de comunicații BBC, în urma căreia credibilitatea sa a scăzut notabil în favoarea BBC. Anumite grupuri de interese australiene au cerut demisia sa
În ceea ce-l privește pe George W. Bush, acesta a preziat că a acționat după informațiile CIA. Directorul Agenției a negat faptul că s-ar fi afirmat existența unor arme de distrugere în Irak. Președintele american a creat, în consecință, o comisie destinată să investigheze dacă informațiile CIA justificau intervenția în Irak.
Capturarea și judecarea lui Sadam Husein
Pe 13 decembrie 2003, Sadam Husein a fost capturat de forțele americane și kurdo-irakiene.
Scandaluri
Recent, descoperirea torturilor aplicate prizonierilor independiști irakieni din închisoarea Abu Ghraib, și probabil și din alte penitenciare, a stricat imaginea forțelor ocupante, fiind puse la îndoială todeauna mai mult scopurile cât și mijloacele acestoara.
Indignarea crește și respingerea de către locuitori a invadatorilor este tot mai evidentă, alimentată de publicarea, în mediile de comunicare internaționale, a unor imagini care evidențează torturi fizice și psihologice teribile, tratamente inumane și umilitoare aplicate de militari americani și britanici prizonierilor închiși în penintenciare ca Abu Ghraib (faimoasă pentru campania de propagandă făcută de guvernul SUA în sprijinul invaziei).
Guvernul civil
Crearea unui nou guvern civil în Irak este complicată din cauza diferențelor religioase între majoritatea șiită și clasa sunnită care se află la guvernare. În plus, în nordul Irakului, kurzii au avut o autonomie de facto timp de 12 ani, aflându-se sub protecția zonei de excluziune aeriană și cer o autonomie juridică a teriotriului pe care sunt răspândiți.
La 16 mai 2003 autoritățile americane au abandonat planul de acordare a autorității guvernului civil irakian ales (la fel cum s-a întâmplat în Afganistan, vezi invazia Afganistanului) și au prezentat Națiunilor Unite o rezoluție, care oferea Statelor Unite și Marii Britanii puterea de a aplica sancțiuni economice în Irak, permițând țărilor alite să exploateze resursele de petrol în schimbul reconstrucției Irakului (distrus în timpul războiului, în principal de trupele coaliției). Rezoluția permitea și numiterea de către aceste ei înșiși un guvern provizoriu.
Rezoluția ONU
Pe 22 mai 2003 Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat cu 14 la 0 în favoarea rezoluției prezentate pentru acordarea puterii de guvernare a Irakului și utilizarea resurselor de petrol coaliției care participă la recontrucția țării, în special SUA și Marea Britanie. Rezoluția 1483 a terminat aproape 13 ani de sancțiuni economice, impuse inițial după invazia irakiană a Kuweitului în 1990. Rezoluția aprobă trimiterea de către secretarul general al ONU, Kofi Annan, a unui reprezentant special care să lucreze cu administratorii americani și britanică în reconstrucție, ajutor umanitar și crearea noului guvern. Rezoluția a creat un nou program de fonduri pentru dezvoltarea Irakului prin care se administrează resursele obținute prin exploatarea petrolului. Fondurile vor fi folosite de SUA și Marea Britanie pentru a reconstrui țara, activitate care va fi supravegheată de un nou consiliul consultativ compus de reprezentanți ai SUA și instituții financiare intarnaționale. Acest consiliu își va începe activitatea cu un depozit de un miliard de dolari, fonduri transferate din contul "petrol pentru hrană" al SUA. Programul "petrol pentru hrană" va fi eliminat succesiv pe durata a șase luni. Rezoluția prevede o revizie anuală, lucru cerut de Germania și Franța. Siria, singura țară arabă reprezentată în consiliu, a lipsit de la reuniune.
Alegeri
Pe durata a mai multor luni, Statele Unite au susținut că au intenția de a convoca ansamblul consitutent, compus din irakinei influenți. Data de desfășurare a acestei convenții a fost schimbată de mai multe ori, până ce convenția a fost suspendată definitiv.
Deși Guvernul Statelor Unite susține că intenția sa este cea de a convoca ulterior alegeri în Irak, în prezent desemnarea ocupanților funcțiilor locale și regionale (primari, guvernatori) se face de către un grup select, intenționându-se evitarea alegerii unor persoane care se opun prezenței americane și britanice, cum ar fi persoane din cler sau alți funcționari radicali și periculoși.
La 15 noiembrie 2003, Consiliul de Guvernare a Irakului a anunțat că guvernul de tranziție va prelua puterile coaliției în iunie 2004, și că acesta va fi la rândul său uramt de un guvern ales la sfârșitul anului 2005, odată ce va fi redactată și aprobată o constituție. Guvernul de tranziție va fi ales în iunie 2004 printr-o selecție a unor membri ai consiliului de tranziție, realizată de Statele Unite.
Consiliul interimar a prezentat publicului cronograma, după ce guvernul american și-a abandonat planul anterior care prevedea că un guvern suveran va lua comanda doar după aprobarea unei constituții și convocarea unor alegeri. Yalal Talabani, șeful actual al consiliul, a declarat că tranziția va implica "crearea unei constituții permanent de către un consiliul ales direct de către popor, și de asemenea alegerea unui nou guvern, conform articolelor acestei noi constituții, până la sfârșitul lui 2005".
Forțele de rezistență contra ocupației
Acestei ocupații i s-au opus forțe din interiorul Irakului. În primele luni de ocupație, duzine de irakieni s-au implicat în manifestații antiamericane, în părțiile șiite ale țării. Aiatolahul Sayed Mohammed Baqir al-Hakim, care s-a întors în Irak după decenii de exil la scurt timp după ocupație a declarat: "Pe noi nu ne sperie trupele britanice și americane. Țara vrea să-și păstreze suveranitatea, iar forțele coaliției vor trebui să plece." O parte din lupte sunt duse de teroriști străini, adepți ai mișcării Al-Qaida, conduși până în momentul uciderii sale în 2006 de Al-Zarqawi
În lunile care au urmat ocupației, au început să se înregistreze o medie de o moarte zilnică din forțele americane și britanice, în atacuri armate, sinucugașe și în ambuscade. Câteva atacuri contra forțelor de ocupație au rezultat ca represalii la abuzurile forțelor ocupante, cum s-a întâmplat când șase soldați britanici au murit după ce au deschis focul asupra a patru manifestanții la un protest de stradă.
Astfel de atacuri sunt sărbătorie cu furie de locuitorii țării, dând cep impotenței în care se găsesc față de ocupație. Un impact special l-a avut cazul Faluya, unde câțiva agenți CIA americani au fost incinerați iar resturile lor au fost legate de un pod din oraș, lucru care a dus la o puternică contraofensivă militară americană asupra acestui oraș sunnit. Diverse grupuri cu tendințe politice și religioase diferite continuă să mențină o rezistanță dură contra ocupației. Această rezistență este puternică în centrul sunnit al Irakului, care a fost baza puterii lui Sadam Husein, dar și grupurile șiite adepte ale clericului Muqtda al-Sadr au creat o apărare de fier a locurilor sfinte ale acestei secte musulmane.