Santa Barbara, California

Santa Barbara (, ) este un oraș de coastă și reședința de comitat al comitatului Santa Barbara, California. Orașul se întinde între Munții Santa Ynez și Oceanul Pacific. Clima din Santa Barbara este adesea descrisă ca fiind mediteraneeană, iar orașul a fost supranumit „Riviera Americană”. La recensământul din 2020, Santa Barbara avea o populație de 88.665 de locuitori.

Pe lângă faptul că este o destinație turistică și de vacanță populară, orașul are o economie diversă care include un sector de servicii extins, educație, tehnologie, asistență medicală, finanțe și administrație locală. În 2004, sectorul serviciilor a reprezentat 35% din locurile de muncă pe plan local. În 2024, cel mai mare angajator din comitatul Santa Barbara a fost guvernul, urmat de educația privată și sănătate, apoi de industria timpului liber și a ospitalității. Împreună, acestea au reprezentat 50,5% din totalul locurilor de muncă..

Instituțiile de învățământ superior din zonă includ Universitatea Californiei din Santa Barbara (UCSB), Colegiul Municipal Santa Barbara, Colegiul Westmont și Universitatea Antioch din Santa Barbara.

Orașul este deservit de Aeroportul Municipal Santa Barbara, iar serviciile feroviare sunt asigurate de Amtrak, care operează două linii cu opriri în Santa Barbara: Pacific Surfliner, care circulă de la San Diego la San Luis Obispo, și Coast Starlight, care circulă de la Los Angeles la Seattle. Zona Santa Barbara este conectată prin Autostrada U.S. 101 la Los Angeles, aflat la 160 km spre sud-est, și la San Francisco, aflat la 523 km spre nord-vest.

În spatele orașului, în și dincolo de Munții Santa Ynez, se află Pădurea Națională Los Padres, care conține mai multe zone sălbatice izolate. Parcul Național Channel Islands și Sanctuarul Marin Național Channel Islands sunt situate la aproximativ 32 km (20 mile) în larg.

Istoric

Dovezile locuirii umane în zonă datează de cel puțin 13.000 de ani. Dovezile unei prezențe paleoindiene includ un vârf de lance canelat asemănător cu cele din cultura Clovis, descoperit în anii 1980 de-a lungul coastei vestice a comitatului Santa Barbara, precum și rămășițele Omului de la Arlington Springs (Arlington Springs Man), găsite pe Insula Santa Rosa în anii 1960. Cel puțin 25.000 de nativi Chumash locuiau în regiune înainte de contactul cu spaniolii. Cinci sate Chumash au înflorit în zonă. Zona actuală a Colegiului Municipal Santa Barbara era satul Mispu; locul piscinei Los Baños (de-a lungul plajei de vest) era satul Syukhtun, satul mare al căpeteniei Yanonalit situat între străzile Bath și Chapala; Amolomol se afla la gura pârâului Mission Creek; iar Swetete, deasupra refugiului pentru păsări.

Perioada spaniolă thumb|left|Misiunea Santa Barbara, cunoscută drept „Regina Misiunilor”, a fost fondată de spanioli în 1786. thumb|right|Presidio din Santa Barbara thumb|left|Don José de la Guerra y Noriega a servit drept Comandant la Presidio din Santa Barbara și a fondat familia Guerra, o familie californiană proeminentă care a dat numeroși primari ai orașului Santa Barbara, senatori ai statului California și mulți alții.

Exploratorul Juan Rodríguez Cabrillo, navigând pentru Regatul Spaniei, a navigat prin ceea ce se numește acum Canalul Santa Barbara în 1542, ancorând pentru scurt timp în zonă. În 1602, exploratorul maritim spaniol Sebastián Vizcaíno a dat numele „Santa Barbara” canalului și, de asemenea, uneia dintre Insulele Channel.

O expediție terestră condusă de Gaspar de Portolá a vizitat zona în jurul anului 1769, iar misionarul franciscan Juan Crespí, care a însoțit expediția, a numit un mare oraș nativ „Laguna de la Concepción”. Cu toate acestea, numele anterior dat de Cabrillo este cel care a supraviețuit.

Primii rezidenți europeni permanenți au fost misionarii și soldații spanioli sub comanda lui Felipe de Neve, care au sosit în 1782 și au construit Presidio (o fortăreață). Aceștia au fost trimiși atât pentru a securiza revendicarea spaniolă asupra regiunii, cât și pentru a-i converti pe indigeni la catolicism. Mulți dintre spanioli și-au adus familiile cu ei, iar aceștia au format nucleul micului oraș - la început doar un grup de case din chirpici - care înconjura Presidio din Santa Barbara. Misiunea Santa Barbara a fost înființată de Sărbătoarea Sfintei Barbara, pe 4 decembrie 1786. A fost a zecea dintre Misiunile din California fondate de franciscanii spanioli. A fost sfințită de părintele Fermín Lasuén, care i-a succedat părintelui Junípero Serra în funcția de al doilea președinte și fondator al Lanțului Misiunilor Franciscane din California. Muncitorii Chumash au construit o legătură între pârâul din canion și sistemul de apă al Misiunii Santa Barbara prin utilizarea unui baraj și a unui apeduct. În deceniile următoare, mulți dintre nativi au murit din cauza unor boli precum variola, împotriva cărora nu aveau nicio imunitate naturală.Baker, Gayle, Santa Barbara HarborTown Histories Publishers, Santa Barbara, CA, 2003, (print) 978-0-9879038-1-5 (e-book) p. 12–13

Cel mai dramatic eveniment al perioadei spaniole a fost puternicul cutremur din 1812 și tsunami-ul aferent, cu o magnitudine estimată la 7,1, care a distrus Misiunea, precum și restul orașului; apa a ajuns până la actuala stradă Anapamu și a purtat o navă la 800 de metri (jumătate de milă) în amonte pe canionul Refugio.Tompkins, 1975, p. 13–14 Misiunea a fost reconstruită până în 1820, după cutremur. În urma cutremurului, părinții Misiunii au ales să o reconstruiască într-o manieră mai măreață, iar această construcție este cea care supraviețuiește până în zilele noastre, fiind cea mai bine conservată dintre Misiunile din California și funcționând în continuare ca o biserică activă a franciscanilor. După ce guvernul mexican a secularizat misiunile în anii 1830, registrele de botezuri, căsătorii și înmormântări ale altor misiuni au fost transferate la Santa Barbara și se găsesc acum în Biblioteca și Arhiva Misiunii Santa Barbara (Santa Barbara Mission-Archive Library).

Perioada spaniolă s-a încheiat în 1822 odată cu finalizarea Războiului de Independență al Mexicului, care a pus capăt a 300 de ani de dominație colonială spaniolă și a transferat controlul noului guvern mexican independent.

Numele străzilor din Santa Barbara reflectă influența perioadei spaniole. Numele de le Guerra și Carrillo provin de la familiile californiene Guerra și, respectiv, Carrillo. Ei au jucat un rol esențial în dezvoltarea orașului, așa că au fost onorați având străzi numite după ei.Redmon, Michael (November 21, 2014) "The History Behind Street Names" Santa Barbara Independent

Perioada mexicană thumb|Sala Murală (fosta Sală de Audieri a Comisiei de Supraveghetori) din cadrul Tribunalului Comitatului Santa Barbara. Picturile murale de pe pereți înfățișează istoria orașului Santa Barbara. Sala este folosită ocazional ca sală de judecată.

După secularizarea forțată a misiunilor în 1833, succesivii guvernatori mexicani au distribuit marile suprafețe de teren deținute anterior de Ordinul Franciscan către diverse familii, pentru a recompensa serviciile sau pentru a construi alianțe. Aceste concesiuni de terenuri către familiile notabile locale marchează începutul „Perioadei Rancho” în istoria Californiei și a orașului Santa Barbara. Fernando Tico a fost unul dintre primii coloniști care au primit concesiuni de terenuri în zona locală. Fernando i-a condus pe nativii americani împotriva piraților argentinieni în anii 1800. Populația a rămas rară, cu operațiuni enorme de creștere a vitelor conduse de familii înstărite. În această perioadă Richard Henry Dana Jr. a vizitat pentru prima dată Santa Barbara și a scris despre cultura și oamenii din oraș în cartea sa din 1840, Doi ani la catarg (Two Years Before the Mast).

Santa Barbara a căzut fără vărsare de sânge în fața unui batalion de soldați americani sub comanda lui John C. Frémont pe 27 decembrie 1846, în timpul Războiului americano-mexican, iar după Tratatul de la Guadalupe Hidalgo din 1848 a devenit parte a Statelor Unite în expansiune.

Era post-cucerire thumb|State Street din Santa Barbara, California, în anii 1880. O vedere privind spre nord din strada Canon Perdido.

Schimbările s-au produs rapid în Santa Barbara în urma cuceririi americane a Californiei. Populația s-a dublat între 1850 și 1860. În 1851, topograful Salisbury Haley a proiectat rețeaua de străzi, greșind faimos măsurătorile blocurilor, nealiniind străzile și creând astfel cotituri bruște (doglegs) la anumite intersecții.Tompkins, 1983, p. 113 Construcțiile din lemn au înlocuit casele din chirpici pe măsură ce s-au mutat coloniștii americani; în timpul anilor Goanei după aur și în perioada următoare, orașul a devenit un refugiu pentru bandiți și cartofori, devenind un loc periculos și fără lege. Jucătorul de noroc carismatic și tâlharul la drumul mare Jack Powers a deținut practic controlul orașului la începutul anilor 1850, până când a fost alungat de o poteră organizată în San Luis Obispo. Limba engleză a înlocuit treptat spaniola ca limbă a vieții cotidiene, devenind limba oficială a înregistrărilor în 1870.Baker, p. 34–35 Primul ziar, Santa Barbara Gazette, a fost fondat în 1855.Baker, p. 39

În timp ce Războiul Civil a avut un efect redus asupra orașului Santa Barbara, seceta dezastruoasă din 1863 a pus capăt Perioadei Rancho, deoarece majoritatea vitelor au murit, iar domeniile (ranchos) au fost fărâmițate și vândute. Mortimer Cook, un antreprenor înstărit, a sosit în 1871 și a deschis prima bancă din oraș. Cook a servit ulterior două mandate ca primar. Cook a fondat prima Bancă Națională de Aur din Santa Barbara în 1873. Construirea cheiului Stearns Wharf în 1872 a sporit accesibilitatea comercială și turistică a orașului Santa Barbara; anterior, bunurile și vizitatorii trebuiau să se transfere de pe vapoare cu aburi pe ambarcațiuni mai mici pentru a vâsli la țărm. În anii 1870, scriitorul Charles Nordhoff a promovat orașul ca stațiune balneară și destinație pentru călătorii înstăriți din alte părți ale SUA; mulți dintre ei au venit, și mulți au rămas. Luxosul Hotel Arlington (Arlington Hotel) data din această perioadă. În 1887, calea ferată a ajuns în sfârșit până la Los Angeles, iar în 1901 până la San Francisco: Santa Barbara era acum ușor accesibilă pe uscat și pe mare, iar dezvoltarea ulterioară a fost alertă.Baker, p. 56–59, 66 Santa Barbara a avut un sistem de tramvaie care a funcționat din 1875 până în 1929. Început ca o singură linie trasă de catâri, de la cheiul de pe faleză până la Hotelul Arlington, de-a lungul deceniilor a fost extins treptat, electrificat ulterior și a funcționat până la închiderea sa în iunie 1929.

Peter J. Barber, un arhitect, a proiectat multe reședințe în stil victorian târziu și a servit de două ori ca primar, în 1880 și din nou în 1890. La un an după mandatul de primar al lui Barber, președintele Benjamin Harrison a devenit primul dintre cei cinci președinți care au vizitat Santa Barbara.

De la începutul secolului al XX-lea până la cel de-Al Doilea Război Mondial thumb|O hartă a câmpurilor de petrol și gaze din Santa Barbara thumb|Noul Tribunal al Comitatului Santa Barbara a fost dedicat pe 14 august 1929.

Chiar înainte de începutul secolului al XX-lea, a fost descoperit petrol la câmpul petrolier Summerland (Summerland Oil Field), iar regiunea de-a lungul plajei de la est de Santa Barbara s-a umplut de numeroase turle și pontoane pentru foraje offshore. Aceasta a fost prima dezvoltare petrolieră offshore din lume; forajul de petrol în larg avea să devină o practică controversată în zona Santa Barbara, care continuă și în prezent.Baker, p. 63