Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei (în albaneză: Kisha Orthodhokse Autoqefale e Shqipërisë) este una din cele paisprezece Biserici Ortodoxe existente. Este alcătuită din Arhiepiscopia de Tirana-Durrës și eparhiile din Berat, Gjirokastra, Korça, Apollonia și Kruja. Majoritatea creștinilor ortodocși din Albania trăiesc în sudul țării și în marile orașe Tirana și Durrës. Deși limba liturgică este albaneza, în regiunea Saranda din sudul Albaniei se mai folosește și limba greacă datorită minorității grecești din această zonă.
Informațiile referitoare la numărul credincioșilor ortodocși din Albania sunt aproximative, întrucât surse diferite susțin că numărul acestora ar varia între 170.000Evaluare propusă de REMID (Religionwissenschaftlicher Medien- Informationsdienst e.V. - Marburg Germania). Fundația Pro Oriente din Viena evaluează numărul credincioșilor orrtodocși din Albania la 250 000 vezi Kirche von Albanien și 700.000.CNEWA vezi și EKD: Evangelische Kontakte und Partnerbeziehungen zu Kirchen in Mittel- und Osteuropa. Länderinformation Albanien / Bulgarien. (pdf) Numărul total al albanezilor creștini ortodocși este de fapt mult mai mare, deoarece comunității din Albania i se adaugă și comunitatea albaneză din Grecia (în număr de aprox. 400.000 persoane), comunitate subordonată Bisericii Ortodoxe Elene. În 1967 partidul comunist a interzis orice cult religios pe teritoriul Albaniei. Mitropolitul de atunci, Damian Kokonesi (1966-1973), a decedat în perioada detenției politice.Die Orthodoxie und ihr Engagement im Ökumenischen Dialog - Institut für Theologie und Geschichte des Christlichen Ostens Înainte de această interdicție circa 20% din populația țării era ortodoxă.
Mitropolitul Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscop al Tiranei, Durrës-ului și al întregii Albanii, a fost din 1992 până în 2025 întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Albania. Alegerea unui mitropolit grec a fost o decizie provizorie deoarece în urma prigoanei comuniste nu mai exista nici un albanez care să fi împlinit cerințele formale pentru alegerea și hirotonirea ca episcop.
În SUA trăiesc circa 15.000 de albanezi care s-au organizat începând cu 1950 în două eparhii: una din eparhii depinde canonic de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar cealaltă de Biserica Ortodoxă Albaneză.
Albanezii din România sunt de asemenea în cea mai mare parte creștini ortodocși, cei mai mulți dintre ei refugiindu-se din sudul Albaniei de azi în perioada otomană.
Istoric
Antichitate și Evul Mediu 250px|thumb|Resturile bazilicii din Butrint din sec. VI 250px|thumb|Biserica bizantină din Berat Fotografie din 1993
Creștinismul s-a răspândit încă de timpuriu pe actualul teritoriu al Albaniei. Conform tradiției bisericești apostolul Pavel a răspândit creștinismul până în IliriaRomani 15,9:, iar în Durrës (grec. Dyrrachion / lat. Dyrrachium) a înscăunat un episcop. Primul episcop cu reședința la Dyrrachion al cărui nume e cunoscut este Asteios (sau Asterios). Sfântul Asteios a primit martiriul în timpul împăratului Traian, în jurul anului 100.Sinaxarele creștine pomenesc memoria mucenicului Asteios, episcop de Dyrrachium, la 6 iulie. Acesta ar fi fost martirizat în capitala Noului Epir (Durrës / Dyrrachium), sub domnia împăratului Traian, în jurul anului 100, pentru vina de a fi refuzat cererea conducătorilor cetății de a aduce sacrificii zeului Dionysos (Bacchus). De asemenea, creștinii care au recuperat trupul martirului Asteios - italieni creștini refugiați de la Roma din cauza persecuțiilor: Peregrin, Lucian, Pompei, Isichie, Pappias, Saturnin și Gherman - au fost interpelați de gărzi și dați la moarte în ziua următoare, 7 iulie (cf. Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ).
thumb|left|Ruinele baptisteriului din Butrint thumb|left|Biserica Sfânta Maria din Labova e Kryqit (ctitorită de împăratul Iustinian în sec. VI. Construcția actuală datează din sec. X.
Teritoriile albaneze se aflau deci la granița dintre Imperiul Roman de Apus și cel de Răsărit implicit la granița dintre biserica greacă și cea latină. Primul Sinod Ecumenic de la Niceea a hotărât, în anul 325, subordonarea canonică a Iliriei față de patriarhatul Romei. În anul 431 Eucarius participă, ca arhiepiscop al Durrës-ului, la Sinodul al III-lea Ecumenic, în Efes. Prin împărțirea administrativă a Imperiului Roman de la sfârșitul secolului al V-lea, partea cea mai mare a provinciei Iliria, partea sudică, a revenit în sfera de influență a Imperiului Roman de Răsărit și a Bisericii din Constantinopol, chiar dacă mitropolitul Durrës-ului a rămas în mod oficial subordonat canonic până în secolul al VIII-lea patriarhului Romei. În acea perioadă, liturghia în Iliria era impregnată de ritul bizantin. Doar în partea nordică, respectiv în Praevalitana, influența romană era mai mare, și de aceea această zonă a fost cea care, mai târziu, a intrat în subordinea arhiepiscopiei din Bar (astăzi în Muntenegru).
În plină criză iconoclastă, în anul 731, împăratul iconoclast Leon al III-lea a subordonat canonic mitropolia din Durrës patriarhului din Constantinopol. În perioada domniei lui Leon al VI-lea (886 - 912) sunt menționate în izvoarele bizantine 15 scaune episcopale care depindeau de mitropolia din Durrës.George A. Christopoulos, The Splendour of Orthodoxy. 2000 Years: History, Monuments, Art, Vol. II, Patriarchates and Autocephalous Churches, Ekdotike Athenon, Athena, 2000. vezi și www.orthodoxalbania.org
În 927 este recunoscut patriarhatul bulgar de către administrația imperială bizantină; prin această recunoaștere majoritatea episcopiilor din interiorul Albaniei au intrat sub controlul noului patriarhat. Durrës-ul a rămas însă în jurisdicția canonică a patriarhatului ecumenic din Constantinopol. Această situație a luat sfârșit o dată cu victoria bizantinilor asupra bulgarilor, în anul 1018. O parte a episcopiilor ortodoxe din sudul Albaniei de astăzi, de exemplu Butrint sau Berat au fost subordonate atunci arhiepiscopiei autocefale din Ohrida.
Marea Schismă din 1054 și-a făcut treptat efectul și în Albania. La început, unitatea teritorial-canonică a mitropoliei din Durrës s-a păstrat. Separarea a avut loc abia în secolul al XII-lea când și Roma și Constantinopolul au instalat ierarhii bisericești paralele în același teritoriul canonic.
După cucerirea Constantinopolului de către Cruciada a IV-a, partea nordică a Albaniei a fost administrată de Veneția.Detalii la Oliver Jens Schmitt, Das venezianische Albanien (1392-1479). Wissenschaftsverlag Oldenburg 2001, 675 p. Aceasta a impus episcopi numiți de patriarhatul Romei. Primul dintre aceștia este numit în 1209 pentru localitatea Durrës.Catholic Encyclopedia: Art. Durazzo Partea sudică rămâne sub influența bisericii grecești din despotatul Epirului.Brief History of Albanian Orthodox Church
Perioada otomană thumb|Mănăstirea Ardenica (sec. al XIII-lea). Aici a fost oficiată cununia religioasă a lui Skanderbeg, eroul național albanez
Ca urmare a cuceririi Albaniei de către Imperiul Otoman în 1478, islamul s-a răspândit rapid și a devenit a treia religie a provinciei. Musulmanii au ajuns foarte rapid majoritari. Administrația islamică a subordonat toate episcopiile ortodoxe din Albania arhiepiscopiei autocefale din Ohrid, care a fost protejată pentru mult timp de musulmani. În secolele al XV-lea și al XVI-lea foarte mulți creștini din sudul Albaniei au emigrat în sudul Italiei unde au dat naștere așa numitelor biserici italo-albaneze (biserici unite cu Roma, dar care au păstrat ritul bizantin). În secolul al XVII-lea a avut loc o așa numită renaștere a Bisericii Ortodoxe Albaneze, care nu a mai fost prigonită de către turci în aceeași măsură ca Biserica Romano-Catolică. Multe lăcașuri de cult din secolele al XIV-lea și al XV-lea ajunse în paragină au fost restaurate. În 1787 a fost reconstruită și catedrala din Berat, care a fost dinamitată din dispoziția partidului comunist albanez.Kirche von Albanien
Între 1660 și 1765 a existat și o misiune catolică, luând ființă Biserica Albaneză Unită cu Roma, Greco-Catolică, care numără astăzi 3.200 membri și deține 11 biserici.
La începutul secolului al XVII-lea a fost înființată mitropolia de la Korça, care cuprindea episcopiile de Kolonia, Deabolis (Devoll) și Selasphoro (Sevdas). Prin aceasta s-a întărit poziția Bisericii Ortodoxe în regiunile Korça și Moscopole (albaneză Voskopojë, Voskopoja). După ce sultanul a retras autocefalia arhiepiscopiei din Ohrid, în 1766, ortodocșii albanezi au revenit sub jurisdicția canonică a patriarhului ecumenic.
Creștinii ortodocși de pe teritoriul statului albanez de astăzi erau în secolul al XIX-lea strâns legați de Biserica Ortodoxă Greacă. Clerul era în majoritate grec. Spre deosebire de musulmanii sau catolicii din regiune, între ortodocșii de acolo existau numeroase minorități naționale care au influențat regiunea: în primul rând greci, aromâni și macedoneni. Mișcarea națională albaneză Rilindija (română: Renașterea) formată din musulmani și catolici a dorit independența Albaniei față de Imperiul Otoman, iar mulți ortodocși au dorit alipirea sudului provinciei la statul grec. În 1912 Albania devine independentă.
Secolul al XX-lea thumb|Episcopiile Bisericii Ortodoxe din Albania
Primele încercări de organizare a unei biserici autonome albaneze au fost făcute de către emigranții albanezi din SUA, care se simțeau asupriți de conducerea bisericească. Fan Noli - mai târziu episcop de Korça, a fost hirotonit preot în anul 1908 de către arhiepiscopul rus Platon al New York-ului. În același an preotul Fan Noli celebrează în Boston pentru prima dată Sfânta Liturghie în limba albaneză. În anul 1919 Noli a fost numit episcop al Bisericii Ortodoxe Albaneze din America, care a devenit o eparhie de sine stătătoare a Patriarhatului Ecumenic.
thumb|left|Icoana Domnului Iisus Hristos din Labova e Kryqit După încheierea Primului Război Mondial ideile naționaliste au câștigat o importanță crucială în interiorul ortodoxiei albaneze. Proclamarea unei Biserici ortodoxe autocefale albaneze dorită foarte mult și de statul albanez a fost însă respinsă de patriarhii ecumenici Grigorie al VII-lea și Constantin al VI-lea.Kirche in Albanien În 1921 cei patru episcopi ortodocși greci ai țării au fost expulzați din Albania, și s-a refuzat în mod oficial folosirea limbii grecești în cultul divin. O întrunire a clericilor și laicilor din Albania, care a avut loc la Berat în 1922 a hotărât introducerea limbii albaneze în slujbele bisericii. De aici până la proclamarea independenței a mai fost doar un pas. În 1929 Biserica Ortodoxă din Albania s-a declarat autocefală, iar arhimandritul Visarion Iuvani a fost declarat mitropolit. Numeroși preoți greci și diverși reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice au fost expulzați din Albania după ce Patriarhia Ecumenică a suspendat toți episcopii albanezi inițiatori ai proclamării autocefaliei. Abia în 1937, prin patriarhul Veniamin, independența i-a fost recunoscută. În același an a fost înființat un seminar teologic la Korça.
Administrația militară italiană care a condus Albania în perioada celui de al doilea război mondial a încercat să-i convingă pe ierarhii Bisericii Ortodoxe din Albania să consimtă la o uniune cu Biserica Romano-Catolică în cadrul episcopiilor italiano-albaneze existente. Ortodocșii au refuzat această ofertă până la prăbușirea ocupației italiene în 1943. În această perioadă în clerul albanez activau 440 de preoți.