Operațiunea Bagration (în limba rusă: Операция Багратион, Operația Bagration) a fost numele de cod dat de sovietici Ofensivei Bieloruse în timpul celui de-al doilea război mondial, care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane. Operațiunea s-a desfășurat între 22 iunie – 19 august 1944.
Această ofensivă a dus la distrugerea aproape completă a Grupului de Armate Centru și a trei dintre armatele componente: Armata a 4-a, Armata a 3-a Panzer și Armata a 9-a. Armatele sovietice implicate direct în Operațiune Bagratilon au fost Frontul I Baltic, Frontul I Belarus, Frontul al II-lea Belarus și Frontul al III-lea Belarus. Operațiunea s-a încheiat cu una dintre cele mai grave înfrângeri ale armatei germane (Wehrmacht Heer) din tot războiul.
Numele de cod al acestei operațiuni a fost dat în cinstea prințului georgian Piotr Bagration, general al armatei țariste mort în Bătălia de la Borodino.
Cadru general Grupul de Armate Centru s-a dovedit un adversar redutabil, după cum arătase și înfrângerea lui Jukov în Operațiunea Marte. Dar situația Grupului de Armate Centru se înrăutățise până în iunie 1944 în ciuda scurtării liniei frontului. Presiunea sovietică crescuse foarte mult după o serie de victorii prin care Grupul de Armate Sud fusese zdrobit în timpul bătăliilor de la Kursk, Kiev și din Crimeea din vara anului 1943 până în primele luni ale anului 1944. Operațiunea Suvorov fusese declanșată împotriva Grupului de Armate Centru aflat în plină retragere.
Pe la mijlocul lunii iunie 1944 Berlinul se afla la doar 1050 km de frontul de vest al Aliaților occidentali și la doar 1200 km de frontul de est al Armatei Roșii, astfel în cât ambele amenințări strategice erau la fel de grave.Earl F. Ziemke, Battle For Berlin: End Of The Third Reich, NY:Ballantine Books, London:Macdomald & Co, 1969. pag. 11 Hitler a subestimat amenințarea sovietică din fața Grupului de Armate Centru și a mutat o treime dintre piesele de artilerie, o jumătate dintre armele antitanc și cam 88% dintre tancuri spre zona de sud a frontului, unde Înaltul Comandament German se aștepta la declanșarea următoarei ofensive majore sovietice.
Operațiunea Bagration, în combinație cu Operațiunea Lvov-Sandomierz, lansată câteva săptămâni mai târziu în Ucraina, i-a permis Uniunii Sovietice să recucerească toate teritoriile care fuseseră pierdute la începutul războiului în această zonă a țării, să avanseze în Prusia Răsăriteană și să obțină controlul asupra Poloniei la est de Vistula.
Această bătălie a fost descrisă ca un triumf al teoriei sovietice a „războiului operațional”, care presupunea o coordonare completă al tuturor mișcărilor frontului și semnalelor de trafic pentru înșelarea inamicului cu privire la ținta ofensivei. În ciuda mărimii forțelor implicate, comandanții sovietici de fronturi au reușit să-i înșele până în ultima clipă pe comandanții germani de armate asupra principalei axe de atac.
Preludiu Campania maskirovka
Oberkommando des Heeres (Înaltul Comandament al Armatei) se aștepta ca următoarea ofensivă majoră a sovieticilor de pe frontul de răsărit să fie lansată în vara anului 1944. Au fost examinate mai multe posibilități: atacul spre Marea Baltică împotriva Grupului de Armate Nord, o ofensivă împotriva Grupului de Armate Centru prin RSS Bielorusă spre Varșovia și un atac împotriva Grupului de Armate Ucraina de Nord spre Munții Carpați. Analiștii germani au hotărât că primele două alternative erau puțin probabile, în parte datorită terenului care se preta ușor la lucrări ample de fortificare.
Stavka decisese însă să declanșeze o ofensivă de proporții împotriva Grupului de Armate Centru: o mișcare de în văluire care trebuia să străpungă liniile germane și să se închidă în apropiere de Minsk, eliberând un mare teritoriu și prinzând în capcană cea mai mare parte a Grupului de Armate Centru într-o încercuire uriașă, care amintea de succesele armatei germane de la începutul Operațiunii Barbarossa. Pentru a asigura cât mai multe șanse de reușită a acestui plan ambițios, a fost organizată o campanie uriașă de camuflare (maskirovka) a adevăratelor intenții ale sovieticilor. Scopul era acela de a convinge Înaltul Comandament al Armatei germane de faptul că ofensiva de vară sovietică viza Grupul de Armate Ucraina de Nord. Au avut loc false concentrări de forțe, iar avioanele de recunoaștere germane au „reușit” (în fapt au fost lăsate în mod selectiv să depășească apărarea antiaeriană sovietică) să descopere sus-numitele concentrări. Transmisiunile radio au fost folosite pentru a crea impresia unei intense activități în zona Ucrainei, în timp ce în zona vizată de atacul sovietic a fost impusă tăcerea radio.
Deși la nivelul corpurilor de armată, comandanții germani au sesizat creșterea activității sovieticilor din fața pozițiilor Grupului de Armate Centru, liderii militari germani au hotărât transferarea către sud a unor forțe masive, care ar fi urmat să respingă atacul principal de aici. În acest fel, Stavka și-a atins obiectivul propus.
Operațiunile războiul feroviar și concert
Prima fază a operațiunii Bagration a implicat participarea unui mare număr de formații de partizani din RSS Belarusă. Partizanii au declanșat o campanie de distrugere a căilor ferate și a comunicațiilor din spatele frontului german. Începând din 19 iunie, partizanii au plasat numeroase încărcături explozive pe toate liniile ferate din regiune. Deși multe dintre ele au fost dezamorsate, explozia celor rămase a provocat destrămarea transportului de materiale militare necesare germanilor. După declanșarea atacului principal al Armatei Roșii, partizanii au participat cu succes la desăvârșirea încercuirii germanilor.
În momentul declanșării ofensivei, sovieticii concentraseră aproximativ 1.700.000 de soldați din trupele combatante și cele de sprijin, aproximativ 24.000 de piese de artileriei, 4.080 de tancuri și tunuri de asalt și 6.334 de avioane. Germanii aveau pe această secțiune de front aproximativ 800.000 de soldați din trupele combatante și cele de sprijin, 9.500 de piese de artilerie și numai 553 de tancuri și 839 de avioane. Grupul de Armate Centru suferea în primul rând de o lipsă acută de rezerve mobile. În rezervă se afla doar Divizia a 14-a de infanterie (nemotorizată). În zona sudică a frontului Grupului se afla în apropierea orașului Bobruisk Panzergrenadier-Division Feldherrnhalle, divizei de rezervă de blindate cu efectivele incomplete. Liniile relativ statice din Belarus le-a permis germanilor să construiască ample lucrări genistice de apărare, cu rețele de tranșee săpate pe adâncime de câțiva kilometri, apărate de câmpuri puternic minate.
Prima fază a luptelor
Operațiunea Bagration a început pe 22 iunie 1944 cu atacuri de tatonare a liniilor germane. Ofensiva principală a fost declanșată în dimineața zilei următoare odată cu începerea unui bombardament de artilerie de o amploare fără precedent. În numai câteva ore, în unele sectoare ale frontului german, lucrările de fortificație fuseseră literalmente șterse de pe suprafața pământului.
Sectorul de nord — Vitebsk
Flancul de nord german era apărat de Armata a 3-a Panzer. Pozițiile tanchiștilor ocupau o linie care se întindea prin terenuri mlăștinoase în nord, în continuare în jurul orașului Vitebsk, spre o zonă de la nord de drumul Moscova–Minsk, apărată de Armata a 4-a. De cealaltă parte se afla Frontul I Baltic și Frontul al III-lea Bielorus, tocmai aceste fiind trupele care primiseră sarcina spargerii frontului german printr-un atac simultan din nordul și sudul pungii de la Vitebsk.
În acest sector, sovieticii au avut cele mai mari câștiguri la începutul luptelor. Armata sovietică a 43-a a străpuns defensiva Corpului al 9-lea german de la nord de Vitebsk în numai câteva ore. Sovieticii au forțat înaintarea spre sud spre râul Dvina. La sud de oraș, Corpul al 6-lea german a fost pur și simplu spulberat de asaltul copleșitor al Armatei a 5-a de infanterie sovietică.Dunn, pag. 1-2 Până pe 24 iunie, pozițiile Corpului al 53-lea german care apăra Vitebskul erau puternic primejduite, sovieticii fiind într-un proces de încercuire al orașului. Cererile disperate ale apărătorilor germani pentru aducerea de întăriri sau pentru retragerea pe poziții mai avantajoase au fost respinse cu îndărătnicie de Oberkommando des Heeres.
Până pe 25 iunie, Armata a 3-a Panzer era aproape distrusă. În nord, Corpul al 10-lea german fusese anihilat de Armata a 5-a de tancuri de Gardă sovietică, iar resturile diviziilor de infanterie germană a 299-a și a 256 au fost separate de restul Armatei a 3-a Panzer. Armatele sovietice a 43-a și a 39-a au reușit să acopere singura cale de scăpare a germanilor care apărau Vitebskul. Comandantul Corpului al 53-lea german a încercat să străpungă încercuirea în zona de sud-vest cu Divizia a 4-a Luftwaffe, în vreme ce alte trupe încercau să apere podurile de peste râul Dvina. Înaltul Comandament German a interzis însă orice tentativă de evacuare completă a germanilor din încercuire – divizia a 206-a trebuia să rămână să lupte până la ultimul om.
Planurile inițiale sovietice au fost îndeplinite în toate privințele cu un succes copleșitor. Divizia a 4-a Luftwaffe a fost separată de restul trupelor germane și distrusă de Armata a 39-a sovietică în seara zilei de 25 iunie. A doua zi, diviziile a 246 de infanterie și a 6-a Luftwaffe, care se luptau să-și deschidă drumul spre Vitebsk au fost la rândul lor încercuite și distruse. Hitler a insistat ca un ofițer de stat major să fie parașutat în Vitebsk pentru a-i reaminti lui Gollwitzer că divizia a 206-a încercuită în oraș trebuie să lupte aici până la ultimul om fără să încerce să se retragă. Comandantul Armatei a 3-a Panzer a reușit cu greu să-l hotărască pe Hitler să renunțe la această ultimă decizie. Până seara, forțele sovietice începuseră deja să cucerească orașul, iar Gollwitzer a ordonat în cele din urmă garnizoanei să se retragă, în ciuda ordinelor explicite ale OKH-lui, care cereau continuarea rezistenței.
Până pe 27 iunie, Corpul al 53-lea fusese dispersat, cei mai mulți dintre cei 30.000 de soldați ai acestui corp fiind uciși sau luați prizonieri. Un grup de câteva sute de germani ai diviziei a 6-a Luftwaffe a reușit la un moment dat să străpungă încercuirea, dar au fost încercuiți și lichidați în pădurile din vestul Vitebskului. Resturile Corpului al 53-lea s-au retras spre vest, spre Poloțk, fiind urmăriți îndeaproape de Armata a 6-a de Gardă sovietică. În scurtă vreme și Corpul al 6-lea german a fost distrus în mare parte. În numai câteva zile, Armata a 3-a Panzer a fost distrusă aproape în întregime, iar orașul Vitebsk a fost eliberat. La nord de pozițiile Armatei a 4-a, sovieticii au deschis o uriașă spărtură prin distrugerea pozițiilor germane care fuseseră apărate de Corpul al 4-lea.
Sectorul central — Orșa și Moghiliov
Sectorul central al frontului sovietic avea în față pozițiile Armatei a 4-a germane, aflată sub comanda lui Kurt von Tippelskirch. Planurile sovietice vizau încercuirea forțelor principale germane în timp ce Frontul al II-lea Belarus îi interziceau orice mișcare. Cel mai important obiectiv sovietic se afla în zona de nord a sectorului: drumul principal Moscova – Minsk și orașul Orșa, care erau vizate de atacul Frontului al III-lea Belarus. Străpungerea din acest sector a liniilor Corpului al 27-lea german ar fi format aripa nordică a învăluirii care urma să distrugă Armata a 4-a. Drumul Moscova – Minsk era apărat de fortificații puternice și de divizia a 78-a de infanterie germană, întărită cu subunități de artilerie grea și tunuri de asalt. Orașul Orșa fusese desemnat Fester Platz (punct de rezistență întărit) apărat de divizia a 25-a Panzergrenadier. Datorită acestor lucrări ample de fortificație, atacul sovietic era sprijinit de unități de geniști dotați cu arme grele.