Astmul (de la grecescul ἅσθμα, ásthma, "sufocare") este o afecțiune inflamatorie cronică comună a căilor respiratorii caracterizată de simptome fluctuante și recurente, obstrucție reversibilă a fluxului de aer și bronhospasm. Printre simptomele comune se întâlnesc respirație șuierătoare (wheezing), tuse, senzație de apăsare în piept și dispnee.
Se crede că astmul este cauzat de o combinație de factori genetici și de mediu. Diagnosticul se bazează de regulă pe tiparul simptomelor, reacția la tratament în timp și spirometrie. Este clasificat din punct de vedere clinic în funcție de frecvența simptomelor, volumul expirator forțat într-o secundă (FEV1), și debitul expirator maxim. Astmul poate fi clasificat și în atopic (extrinsec) sau non-atopic (intrinsec), unde atopia se referă la o predispoziție în dezvoltarea unor reacții de hipersensibilitate tip 1.
Tratamentul simptomelor acute se face de obicei prin inhalarea unui agonist beta-2 cu acțiune de durată scurtă (cum ar fi salbutamol) și corticosteroizi orali. În cazurile foarte grave, pot fi necesari corticosteroizi intravenoși, sulfat de magneziu și spitalizare. Simptomele pot fi prevenite prin evitarea declanșatorilor, cum ar fi alergenii și factorii iritanți, și prin utilizarea de corticosteroizi inhalați. Agoniștii beta cu acțiune de durată lungă (LABA) sau antagoniștii leucotrienelor pot fi utilizați în completarea corticosteroizilor inhalați, dacă simptomele astmului nu pot fi controlate. Gradul de răspândire al astmului a crescut în mod semnificativ începând din 1970. Conform statisticilor din 2011, erau afectate 235–300 milioane de oameni la nivel global, incluzând aproximativ 250,000 de decese.
Semne și simptome
Astmul este caracterizat de episoade recurente de respirație șuierătoare, dispnee, senzație de apăsare în piept și tuse. Este posibil să se producă și spută din plămâni în timpul tusei, însă deseori aceasta este greu de expectorat. În timpul refacerii după un atac, poate avea aspect de puroi din cauza nivelului ridicat de celule albe, numite eozinofile. Simptomele sunt de regulă mai grave noaptea și dimineața devreme, sau ca urmare a exercițiilor fizice sau a expunerii la aer rece. La anumite persoane ce suferă de astm, simptomele apar rar, ca reacție la declanșatori, în timp ce la altele simptomele pot fi persistente.
Afecțiuni asociate Câteva afecțiuni apar mai des la persoanele ce suferă de astm, cum ar fi: refluxul gastroesofagian (GERD), rinosinuzita și apneea obstructivă de somn. De asemenea, tulburările psihice sunt mai frecvente 16–52% suferind de anxietate și 14–41% de tulburare de comportament. Nu se știe însă dacă astmul duce la probleme psihice, sau problemele psihice cauzează astmul.
Cauze Astmul este cauzat de o combinație de interacțiuni de mediu și genetice, complexe și incomplet înțelese. Acești factori influențează atât gravitatea sa, cât și reacția la tratament. Se crede că incidența crescută a cazurilor de astm este cauzată de factorii epigenetici (factori ereditari alții decât cei legați de secvența ADN) schimbători și un mediu de viață schimbător.
De mediu Mulți factori de mediu au fost asociați cu dezvoltarea și agravarea astmului, incluzând: alergeni, poluarea aerului și alte substanțe chimice din mediu. Fumatul în timpul sarcinii și în perioada de după naștere sunt asociate cu un risc mai mare de apariție a simptomelor de astm. Calitatea aerului scăzută, poluarea cauzată de trafic sau nivelurile ridicate de ozon au fost asociate atât cu apariția astmului, cât și cu gravitatea crescută a acestuia. Expunerea la compuși organici volatili de interior poate fi un declanșator al astmului; expunerea la formaldehidă, de exemplu, reprezintă o asociere pozitivă. De asemenea, ftalații din PVC sunt asociați cu astmul la copii și adulți, la fel cum este și expunerea la niveluri ridicate de endotoxină.
Astmul este asociat cu expunerea la alergeni de interior. Alergenii comuni de interior includ: acarienii, gândacii, mătreața animalelor și mucegaiul. S-a descoperit că eforturile de a diminua acarienii nu au fost eficiente. Anumite infecții respiratorii virale pot crește riscul apariției astmului, atunci când apar la copii, cum ar fi: virusul sincițial respirator și rinovirusul. Cu toate acestea, anumite alte infecții pot scădea riscul.
Ipoteza igienei Ipoteza igienei este o teorie ce încearcă să explice incidența crescută a cazurilor de astm la nivel mondial ca fiind un rezultat direct și neintenționat al expunerii reduse, în timpul copilăriei, la bacterii și virusuri neinfecțioase. S-a sugerat că expunerea redusă la bacterii și virusuri se datorează, în parte, curățeniei crescute și familiilor cu mai puțini membri din societatea modernă. Dovezile ce susțin ipoteza igienei includ incidența mai scăzută a cazurilor de astm la ferme și în case în care există animale.
Utilizarea antibioticelor în copilărie a fost legată de apariția astmului. De asemenea, nașterea prin cezariană este asociată cu un risc crescut (aproximativ 20–80%) de astm – acest risc crescut este cauzat de lipsa coloniilor de bacterii sănătoase, pe care nou-născutul le-ar fi luat la trecerea prin filiera genitală. Există o legătură între astm și gradul de bunăstare financiară.
Genetică + Interacțiunea cu CD14-endotoxin conform CD14 SNP C-159T Nivelul endotoxinei CC genotip TT genotip Expunere îndelungat Risc scăzut Risc ridicat Expunere scurtăRisc ridicat Risc scăzut Antecedentele familiale reprezintă un factor de risc pentru astm, fiind implicate multe gene. Dacă un geamăn identic este afectat, probabilitatea ca cel de-al doilea să sufere de aceeași boală este de aproximativ 25%. Până la sfârșitul anului 2005, 25 de gene au fost asociate cu astmul, la șase sau mai multe populații separate, incluzând:GSTM1, IL10,CTLA-4, SPINK5,LTC4S, IL4R și ADAM33 printre altele. Multe dintre aceste gene sunt legate de sistemul imunitar sau modulează inflamația. Chiar și printre genele din această listă, susținută de studii reproduse pe scară largă, rezultatele nu au fost consecvente la toate populațiile testate. În 2006 peste 100 de gene erau asociate cu astmul într-un singur studiu de asociere genetică; mai multe sunt descoperite constant.
Anumite variante genetice pot cauza astm numai atunci când sunt combinate cu expuneri la medii specifice. Un exemplu în acest sens este un polimorfism uninucleotidic specific în regiunea CD14 și expunerea la endotoxină (un produs bacterian). Expunerea la endotoxină poate proveni din diverse surse de mediu, inclusiv fumul de țigară, câini și ferme. Atunci, riscul apariției astmului este determinat atât de genetica unei persoane, cât și de gradul expunerii la endotoxină.
Afecțiuni medicale O triadă formată din eczemă atopică, rinită alergică și astm este numită atopie. Cel mai puternic factor de risc în apariția astmului îl reprezintă antecedentele de boală atopică; astmul are o incidență mult mai mare la cei care suferă fie de eczemă, fie de febra fânului. Astmul a fost asociat cu sindromul Churg–Strauss, o afecțiune autoimună, și cu vasculită. Persoanele cu anumite tipuri de urticarie pot avea, de asemenea, simptome de astm.
Există o corelație între obezitate și riscul apariției astmului, ambele având o incidență crescută în ultimii ani. Anumiți factori pot fi luați în considerare, inclusiv deficiența respiratorie cauzată de acumularea de grăsime și faptul că țesutul adipos duce la o stare predispusă la inflamații.
Medicamentele beta-blocante, ca de exemplu propranololul, pot declanșa astmul la persoanele predispuse. Cu toate acestea, beta-blocantele cardioselective par a fi sigure la cei cu afecțiuni ușoare sau moderate. Alte medicamente ce pot cauza probleme includ acidul acetilsalicilic, AINS și inhibitorii enzimelor de conversie a angiotensinei.
Acutizare Unele persoane suferă de astm stabil mai multe săptămâni sau luni, apoi dezvoltă subit un episod de astm acut. Persoane diferite reacționează la diverși factori în mod diferit. Cele mai multe persoane pot dezvolta o acutizare severă în urma unui număr de factori declanșatori.
Factorii de la domiciliu care pot duce la acutizarea astmului cuprind praful, mătreața animalelor (inclusiv și mai ales păr de la pisici și câini), alergeni de la gândacii de bucătărie și mucegai. Parfumurile sunt o cauză comună a atacurilor acute la femei și copii. Atât infecțiile virale, cât și cele bacteriene ale tractului respirator superior pot înrăutăți boala. Stresul poate înrăutăți simptomele - se consideră că stresul afectează sistemul imunitar și, astfel, crește inflamarea căilor respiratorii la alergeni și iritanți.
Fiziopatologie thumb|alt=O secţiune transversală de ţesut al căilor respiratorii pe care se observă un perete roz cu pete şi un interior plin cu mucus alb|Obstrucția lumenului unei bronhiole cu exsudat mucoid, celula caliciformă metaplazie, și îngroșarea membranei bazaleepiteliale la o persoană cu astm. Astmul este rezultatul inflamației cronice a căilor respiratorii, care duce la o contractilitate crescută a mușchilor netezi înconjurători. Acest lucru, împreună cu alți factori, duce la accese de îngustare a căilor respiratorii și la simptomele clasice de respirație șuierătoare. De obicei, îngustarea este reversibilă, cu sau fără tratament.Ocazional, căile respiratorii se schimbă. Schimbările tipice din căile respiratorii includ creșterea numărului de eozinofile și îngroșarea laminei reticularis. În mod cronic, mușchiul neted al căilor respiratorii poate crește în dimensiune odată cu creșterea numărului de glande mucoase.Alte tipuri de celule cuprind: limfocite T, macrofage și neutrofile. De asemenea, pot fi implicate și alte elemente ale sistemului imunitar, printre care: citokine, chemokine, histamine și leucotriene, printre altele.
Diagnostic În timp ce astmul este o afecțiune binecunoscută, nu există o definiție universal acceptată a acestei boli. Global Initiative for Asthma o definește ca pe „o afecțiune inflamatorie cronică a căilor respiratorii, unde mai multe celule și elemente celulare joacă un rol. Inflamația cronică este asociată cu o hipersensibilitate a căilor respiratorii, care duce la episoade recurente de wheezing, dificultăți de respirație, senzație de apăsare în piept și tuse, mai ales noaptea sau dimineața devreme. Aceste episoade sunt asociate de regulă cu obstrucția răspândită, dar variabilă, a fluxului de aer în plămâni, care adeseori e reversibilă în mod spontan sau în urma tratamentului".
În momentul de față, nu există niciun test exact cu un diagnostic bazat pe tipologia simptomelor și răspunsul la terapie în timp. Ar trebui suspectat un diagnostic de astm dacă există un istoric de: stridor recurent, tuse sau dificultăți de respirație, iar aceste simptome apar sau se agravează ca urmare a exercițiilor fizice, infecțiilor virale, alergenilor sau poluării aerului. Se va efectua apoi un test de spirometrie pentru confirmarea diagnosticului. În cazul copiilor mai mici de 6 ani, diagnosticul este mai dificil de stabilit deoarece sunt prea tineri pentru un test de spirometrie.
Spirometria Spirometria se recomandă pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului și pentru gestionare. Este cel mai bun test pentru astm. Dacă FEV1 (volumul expirator forțat) măsurat conform acestei tehnici se îmbunătățește cu 12% în urma administrării unui bronhodilatator, de exemplu salbutamol, acest lucru confirmă diagnosticul. Totuși, acesta poate fi normal în cazul persoanelor cu un istoric de astm ușor, care momentan nu se schimbă. Capacitatea de difuziune a unei singure respirații poate ajuta la diferențierea astmului de BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică). Se recomandă efectuarea spirometriei o dată la un an sau la doi ani, pentru a urmări cât de bine este ținut sub control astmul unei persoane.
Altele