Ioan de Hunedoara (în , în , , în , în ) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan Huniade sau Ioan Corvin; ) a fost ban al Severinului între 1438 și 1441, voievod al Transilvaniei între 1441 și 1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446 și 1453 și căpitan general al regatului între 1453 și 1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin al Ungariei.
Origini
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată ulterior (în 1409) pentru merite deosebite de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Tatăl lui Ioan a fost român,Ioan Aurel Pop, Din mâinile valahilor schismatici, Editura Litera, 2011, p. 347 foarte improbabil cuman,Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7. p. 394 Voicu/Voik/Vajk Corvin,Drăghicescu, Dumitru, Marea Unire a românilor cu românii: 1918. Banatul și Transilvania; Bucovina și Basarabia. Ediție îngrijită și prefațată de Virgiliu Constantinescu-Galiceni. Editura Albatros, București, 2001, pp.74-75 deoarece surse germane și maghiare îl prezintă drept „un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara”, iar bunicul se numea Șerb/Csorba.Bán Mór: Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi. pag. 394. Editura Gold Book, 2o1o ISBN 978 963 426 182 7
Identitatea mamei rămâne incertă, istoricii având opinii divergente în această privință. Ioan-Aurel Pop susține că aceasta a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina). Potrivit lui László Makkai, ea ar fi provenit dintr-o familie de cnezi din Densuș. Umanistul italian Antonio Bonfini (1427–1502) o descrie ca având origini „grecești”. Potrivit lui András Kubinyi, originea „greacă” menționată de Bonfini s-ar putea referi doar la religia ortodoxă. Conform unei legende reluate în secolul al XVI-lea de Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate cu același nume (Ioan) — repetarea numelui era obișnuită când copiii nu aveau același tată, de exemplu. Legenda a fost menționată prima dată de Antonio Bonfini care a atribuit fabricarea acesteia rivalului politic al lui Ioan, Ulrich al II-lea de Celje, numind-o totodată o „poveste lipsită de gust”. Cercetătorii de astăzi privesc această poveste ca fiind o bârfă neverificabilă.
După cronicarii Antonio Bonfini și Petrus Ransanus, Ioan s-a născut în satul „Corvino” numit și „Corvinum”. Acest sat a fost identificat de cercetători cu satul Corbii de Piatră (astăzi parte din comuna Corbi, Argeș) deoarece acesta este meționat ca fiind primit drept zestre de către sora lui Ioan din partea fratelui ei. Tot Corbii de Piatră este menționat și într-un hrisov dat de Voivevodul Vladislav al II-lea în 1456 prin care acesta confirma moșiile Jupânului Mogoș (Mogoș fiind probabil fratele lui Voicu care a apărut în donația castelului Huniazilor) menționate ca fiind „vechi și dreapte ocine” ale acestuia.
"Originile etnice românești ale voievodului sunt confirmate de mai multe surse. De exemplu, până în anul 1439 Iancu este numit în documente „Ioan Românul”, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea românească a acestuia."
Enea Silvio Piccolomini scrie în Cosmographia sa din 1458: „Ioan de Hunedoara, a cărui reputație o întunecă pe a celorlalți, nu a sporit atât gloria ungurilor cât a românilor din mijlocul cărora se născuse” (Joannes Huniades, cuius nomen caeteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, ex quibus natus erat, gloriam auxit). left|thumb|250px|Blazonul familiei Huniade
După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la regele Sigismund de Luxemburg feuda și Castelul Hunedoara ca răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.
Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara
right|thumb|250px|Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții (ilustrație din Cronica lui János Thuróczy)
Ioan de Hunedoara care moștenise feuda tatălui său, Hunedoara, a devenit un important aristocrat în Regatul Ungariei.Neagu Djuvara: O scurtă istorie ilustrată a românilor, p. 125. El a urcat pe treptele ierarhice ale regatului fiind ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. A fost unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Moartea prematură a regelui romano-german Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria provocate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care familiile Celje, Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă, Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau Postumul, în speranța de a o putea domina și de a-și subordona astfel puterea de stat.
left|thumb|250px|Ioan de Hunedoara în Chronica Hungarorum (Brno 1488) Ioan a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea Iagello la tronul Ungariei. Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan de Hunedoara, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea un rege capabil să conducă țara în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, sub numele Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, sosirea acestuia în regat la 21 mai și încoronarea sa pe 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil în provinciile de sud și nord ale Regatului Ungariei (astăzi în Slovacia), care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost dată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu împăratul Frederic al III-lea de Habsburg (1440–1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
left|thumb|250px|Ioan de Hunedoara
La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în Transilvania prin Țara Românească. La data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia. Episcopul Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în această luptă. Câteva zile mai târziu, cu efective întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt asediului otoman al cetății. În această bătălie armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul Mezid ucis. Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă în Țara Românească, unde l-a impus pe tron pe Basarab al II-lea (1442–1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin Pașa. Forțele s-au confruntat la 2 septembrie 1442 în Bătălia de pe Ialomița în care Ioan de Hunedoara a fost învingător.Constantin C. Giurescu: Istoria României în date, București, 1971, p. 93.
În vara anului 1443 el a încheiat un armistițiu pentru doi ani cu Frederic al III-lea de Habsburg, tutore al viitorului rege al Ungariei, Ladislau Postumul, după moartea reginei Elisabeta. În 1444, după moartea prematură a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara s-a impus politic și a fost numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele lui Ladislau Postumul.
Una dintre înfrângerile suferite de Ioan de Hunedoara a fost cea din Bătălia de la Varna în 1444. Armata creștină înaintase prin Bulgaria bizuindu-se pe ajutorul flotei Republicii Venețiene, care trebuia să împiedice trecerea otomanilor din Asia Mică în Europa. Acest ajutor a fost însă zădărnicit de o acțiune contrară a genovezilor - veșnicili adversari ai venețienilor.Neagu Djuvara: O scurtă istorie ilustrată a românilor, p. 126.
Cruciada târzie stanga|miniatura|250x250px|Campaniile antiotomane ale lui Ioan de Hunedoara, 1440–1456 Din punct de vedere militar regele Vladislav I al Ungariei la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi, și astfel în Cruciada de la Varna („Campania cea Lungă” din 1443–1444) producând importante pierderi Semilunei otomane. Campania s-a încheiat printr-o pace favorabilă stabilită pentru 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată - coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o nouă cruciadă antiotomană. Bătălia de la Varna, în care regele Ungariei și-a pierdut viața, a reprezentat un dezastru pentru creștini.
thumb|250px|right|Cruciada de la Varna din 1444 în Cronica Poloneză a lui Marcin Bielski (ediția din 1564) Înfrângerea de la Varna a dus la pierderea încrederii unui număr de aliați față de Ioan. Printre aceștia și domnul Țării Românești, Vlad al II-lea Dracul. Acesta a trimis soldați la Varna, însă după înfrângere, când otomanii au admis condiții satisfăcătoare de pace, el a fost cel ce a încercat să-l convingă pe Iancu să încheie o pace de durată. Vlad însă nu va renunța la alianța cu Ioan, participând în 1445 împreună cu fiul său cel mare, Mircea al II-lea, la asediul Cetății Giurgiu alături de forțe militare din Burgundia. Ioan nu va satisface însă cererile lui Vlad, ceea ce va isca un conflict între cei doi.Ștefănescu, Mureșean, pp. 313-314
La Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind guvernarea în Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia ce a urmat acestei diviziuni a scăpat de sub control, Ioan a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acțiune ca regent, a fost aceea de a-l ataca pe împăratul romano-german Frederic al III-lea deoarece acesta refuzase să-l elibereze pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola, amenințând chiar să atace Viena, datorită dificultăților întâmpinate în alte regiuni, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic pentru o perioadă de doi ani.
După înfrângerea suferită în Bătălia de la Kosovo Polje, Ioan a intrat în Moldova și l-a înscăunat pe vărul său, Bogdan al II-lea (tatăl lui Ștefan cel Mare). 250px|thumb|Castelul Corvinilor (Hunedoara) În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Principe (Princeps) de la papa Nicolae al V-lea și a continuat luptele împotriva otomanilor. Înfrângerea din Bătălia de la Kosovo Polje din octombrie 1448 s-a datorat superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe Branković, care a împiedicat ajutoarele sosite din Albania sub comanda lui Skanderbeg, să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a capturat pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l o perioadă în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.
În 1450, în orașul liber regesc Pojon (astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau comite de Bistrița-Năsăud și căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistrița”.
Asediul Belgradului și sfârșitul vieții