Iosif Vissarionovici Stalin (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashviliîn georgiană: იოსებ ბესარიონის ძე ჯუღაშვილი; ) a fost liderul sovietic comunist-bolșevic care a condus Uniunea Sovietică din 1924 până la moartea sa în 1953. A deținut puterea ca Secretar General al Partidului Comunist din 1922 până în 1952 și ca Președinte al Consiliului de Miniștri din 1941 până la moartea sa. Stalin și-a consolidat puterea devenind dictator în anii 1930. Sistemul politic totalitar pe care l-a instituit a devenit cunoscut sub numele de stalinism, provenit de la ideologia marxist-leninistă.
Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o putere industrială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume. Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, proprietari de pământ și vite, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților.
În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Gulag) și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.
O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale, poziție pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Conducătorii care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în masă și cultul personalității, (în 1956).
Copilăria și primii ani
Stalin s-a născut în orașul Gori, Georgia, în familia cizmarului Vissarion Ivanovici Djugașvili. Mama sa, Ekaterina Geladze, provenea dintr-o familie de iobagi. Cei doi frați ai lui Stalin au decedat de tineri. Iosif, denumit din afecțiune "Soso", a fost, practic, singur la părinți. Vissarion Ivanovici Djugașvili era un fost iobag care, atunci când a fost eliberat, a devenit cizmar. El și-a deschis propriul atelier, dar, în scurtă vreme, a dat faliment, ceea ce l-a forțat să lucreze într-o fabrică de încălțăminte, în Tiflis (Tbilisi). Vizitându-și rar familia și fiind în stare de ebrietate gravă, Vissarion își bătea adesea fără motiv soția și fiul. Un prieten din copilărie al lui Stalin a scris că "... aceste bătăi nemeritate și înfiorătoare l-au făcut pe băiat la fel de dur și fără de inimă precum tatăl său." Același prieten a scris că nu l-a văzut niciodată plângând pe Stalin. Alt prieten din copilărie, Iremashvili, credea că bătăile pe care i le administrase tatăl său i-au inoculat lui Stalin ura față de autorități. El a spus, de asemenea, că oricine își manifestă puterea asupra celor din jur îi amintea de tatăl său și de cruzimea acestuia. Stalin înseamnă "om de oțel" în limba rusă.
Unul dintre oamenii la care Ekaterina spăla rufe și făcea menajul era un evreu din Gori, David Papismedov. Papismedov i-a dat lui Iosif, care o ajuta pe mama sa, bani și cărți de citit și l-a încurajat. Câteva zeci de ani mai târziu, Papismedov a venit la Kremlin să vadă ce a ajuns micul Soso. Stalin și-a surprins colegii nu numai prin faptul că l-a primit pe bătrânul evreu, dar și prin faptul că a stat de vorbă cu el în public, plin de bucurie.
În cele din urmă, tatăl lui Stalin, Beso, a plecat, în 1888, la Tiflis, lăsându-și familia fără sprijin material. Au existat zvonuri că ar fi murit într-o încăierare între bețivi într-un bar, deși alții spun că l-ar fi văzut în Georgia chiar prin 1931.
Mătușa sa, Nina Djuradze, a fost și ea activă în mișcarea comunistă.
La opt ani, Soso a început învățătura la școala bisericească din Gori. Când a intrat la școală, Stalin era într-un grup de elevi foarte eterogen. Stalin și colegii lui de clasă erau, în cea mai mare parte, georgieni și vorbeau una dintre cele șaptezeci de limbi caucaziene, dar la școală au fost siliți să folosească rusă. Chiar și atunci când vorbeau rusește, profesorii ruși își băteau joc de Stalin și de colegii lui din cauza accentului lor georgian. Stalin era ridiculizat și de cei care erau fii de preoți sau de negustori. Ei își băteau joc de uniforma lui școlară jerpelită și de fața lui cu urme de vărsat de vânt. Tânărul Iosif a învățat să-și învingă adversarii intimidându-i. El a exploatat slăbiciunile colegilor, bătându-și joc cu brutalitate de ei. Pentru a evita confruntările fizice, îi batjocorea acuzându-i că folosesc violența ca pe un "înlocuitor pentru creier". 150px|miniatura|Stalin în exil, 1915 Stalin și-a impus autoritatea asupra celor din familii bogate. Deși mai târziu a căutat să ascundă aceste origini georgiene, pe timpul copilăriei sale era fascinat de folclorul local. Poveștile pe care le citea vorbeau despre muntenii georgieni care luptaseră vitejește pentru independența țării. Eroul favorit al poveștilor lui Stalin era un tâlhar legendar din munți numit Koba. El le-a cerut colegilor de clasă să-l numească Koba și acest nume a devenit și primul său pseudonim ca revoluționar. În scurtă vreme a devenit cel mai puternic sportiv și cel mai bun la învățătură. El a strălucit în școală și a fost premiant, iar când a împlinit 14 ani a primit o bursă la Seminarul teologic din Tiflis, o instituție a bisericii ortodoxe ruse, unde a început să învețe din 1894. El era plătit și pentru cântatul în cor, bani care se adăugau la mica sa bursă. Deși mama sa a vrut ca el să devină preot (chiar și după ce devenise conducătorul Uniunii Sovietice), Stalin a intrat la seminar datorită faptului că era una dintre puținele opțiuni educaționale disponibile, atâta vreme cât guvernul țarist nu dorea să permită existența unei universități în Georgia.
Implicarea lui Stalin în mișcarea socialistă (ramură care mai târziu se va transforma în mișcarea comunistă), a început în seminar, de unde a fost exmatriculat în 1899, după ce nu s-a prezentat la examene. El a lucrat timp de un deceniu ca ilegalist în Caucaz, fiind arestat în mai multe rânduri și exilat în Siberia între 1902 și 1917. A aderat la doctrina leninistă, a unui partid puternic centralizat al „revoluționarilor profesioniști”. Experiența sa practică l-a făcut util partidului bolșevic, fiind ales în Comitetul Central, în ianuarie 1912. Unii istorici au afirmat că, în această perioadă, Stalin era spion țarist infiltrat în partidul bolșevic, dar nu există documente care să ateste acest fapt. În 1913 el a adoptat numele Stalin, ceea ce înseamnă în .
Singura sa contribuție semnificativă la dezvoltarea teoriei marxiste din acea vreme a fost un tratat scris în perioada scurtă în care era exilat la Viena, "Marxismul și problema națională". Prezintă o poziție marxist-ortodoxă față de această importantă problemă. (Pentru comparație, vezi articolul lui Lenin "Despre dreptul la autodeterminare al națiunilor".) Acest tratat se pare că a avut o contribuție la numirea sa în funcția de Comisar al Poporului pentru Afacerile Naționalităților, după revoluție.
Căsătoria și familia Prima soție a lui Stalin a fost Ekaterina Svanidze, cu care a fost căsătorit trei ani, până la moartea acesteia, în 1907. La înmormântare, Stalin a spus că orice sentiment cald pentru oameni a murit odată cu ea, pentru că numai ea putea să-i înmoaie inima. Cu ea a avut un fiu, Iakov, cu care nu s-a înțeles în anii care au urmat. Iakov a fost ofițer în Armata Roșie și a fost luat prizonier de naziști. Aceștia s-au oferit să-l schimbe cu un ofițer de rang mai înalt, dar Stalin a refuzat oferta. Se spune că Iakov s-a sinucis aruncându-se într-un gard electrificat din lagărul Sachsenhausen, unde era ținut prizonier. Conform unei alte versiuni, a fost ucis pentru că a refuzat să se supună ordinelor.MISTERELE ISTORIEI SOVIETICE. Fiul cel mare al lui Iosif Stalin a fost ucis de un gardian într-un lagăr nazist , 11 mai 2012, Rl Online, România liberă, accesat la 13 mai 2012
Cu cea de-a doua soție, Nadejda Allilueva, evreică, Stalin a avut doi copii, un fiu, Vasili, și o fiică, Svetlana. Nadejda s-a sinucis în 1932, împușcându-se după o ceartă cu soțul ei. A lăsat o scrisoare de adio, care, conform mărturiei fiicei lor, era „parțial personală, parțial politică”.Koba the Dread, p. 133, ISBN 0-7868-6876-7; Stalin: The Man and His Era, p. 354, ISBN 0-8070-7001-7, într-o notă de subsol citată dintr-un articol de presă în care se vorbea despre „moartea subită”; citează de asemenea paginile 103–105 din cartea fiicei sale, Twenty Letters to a Friend, ediția în rusă, New York, 1967. În mod oficial, s-a declarat că a murit de boală. Vasili a avansat în ierarhia militară a Forțelor Aeriene Sovietice, dar a murit din cauza alcoolismului, în 1962. Deși Stalin a fost afectuos cu fiica sa când era mică, ea a sfârșit prin a fugi din Uniunea Sovietică, în 1967.
În martie 2001, televiziunea independentă rusă NTV a descoperit un nepot necunoscut până atunci, care trăia în Novokuznetsk. Iuri Davidov a spus NTV-ului că tatăl său i-a povestit despre ascendența sa, dar datorită campaniei împotriva cultului personalității lui Stalin, care era în plină desfășurare în acel timp, i s-a spus să tacă. Mai mulți istorici, Alexandr Soljenițîn aflându-se printre ei, menționau un fiu avut cu o concubină, Lida, în 1914, pe durata exilului său în Siberia, cu care a avut doi copii, Virsefika și Permauk Stalin.
Cucerirea puterii După cercetările lui Montefiore Simon Sebag Montefiore, Young Stalin, Publisher: Weidenfeld & Nicolson, 2007 , Iosif Stalin a fost un fel de bandit care îl copia pe Koba și care extorca persoanele cu bani. Montefiore continua și arată ca Stalin a fost un gangster, un brigand și un criminal de drept comun, cu multiple arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci și escroc calificat. A început prin a extorca bani de la patronii din Caucaz ca „taxă de protecție“. Sumele obținute astfel erau furnizate bolșevicilor care l-au acceptat în rândurile lor.
În 1912, Stalin a fost cooptat în Comitetul Central la Conferința Partidului de la Praga. În 1917, Stalin era editorul ziarului Pravda în timp ce Lenin și cei mai mulți dintre conducătorii bolșevici erau în exil. După Revoluția din Februarie, Stalin și colectivul de redacție au luat poziție în favoarea susținerii guvernului provizoriu al lui Kerenski și se spune că s-a mers până acolo încât i s-a refuzat publicarea unui articol lui Lenin, care cerea răsturnarea acestui guvern provizoriu. Când Lenin s-a întors din exil, el a scris Tezele din aprilie, care au scos în relief poziția sa.
În aprilie 1917, Stalin a câștigat alegerile pentru Comitetul Central cu al treilea număr de voturi în partid și a fost, mai apoi, ales în Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (mai 1917); el a deținut această funcție până la moarte.
Conform numeroaselor mărturii, Stalin a jucat un rol minor în revoluția din 7 noiembrie și și-a înfrumusețat rolul în istoria partidului odată ce a ajuns la putere. Alți scriitori, precum Adam Ulam, au afirmat că fiecărui om din Comitetul Central i se stabilise o sarcină precisă.