Mănăstirea Agafton este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Agafton din comuna Curtești (județul Botoșani). Ea se află amplasată într-o zonă pitorească, pe culmea unui deal împădurit (la o distanță de 8 km sud-vest de municipiul Botoșani).
Ansamblul Mănăstirii Agafton a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, având codul de clasificare BT-II-a-B-01947 și fiind alcătuit din următoarele 6 obiective:Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015 Biserica "Pogorârea Sf. Duh" - datând din perioada 1838-1843, având codul BT-II-m-B-01947.01 Biserica de lemn "Sf. Arhangheli" - datând din anul 1747, având codul BT-II-m-B-01947.02 54 case (chilii) mănăstirești - datând din secolele XVIII-XIX, având codul BT-II-m-B-1947.03 5 fântâni - având codul BT-II-m-B-1947.04 2 anexe gospodărești - având codul BT-II-m-B-1947.05 Turnul clopotniță - având codul BT-II-m-01947.06
Istoric Întemeierea mănăstirii thumb|right|300 px|Mănăstirea Agafton se află într-o zonă plină de păduri
Conform tradiției, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, zona unde se află astăzi Mănăstirea Agafton era acoperită de păduri seculare. Ieromonahul Agaton (popular Agafton) de la o mănăstire aflată "peste deal", pe care Al. H. Simionescu o identifica cu Mănăstirea Doamnei Al. H. Simionescu – "Mănăstirea Agafton" (Tipografia „Munca”, Botoșani, 1929), p. 4, ctitorită de Elena Rareș în anul 1552 și dispărută astăzi, se retrăsese ca pustnic, împreună cu doi ucenici, în pădurile din apropiere, unde se nevoiau câțiva călugări. Acolo a trăit ca sihastru timp de zece ani în post și în rugăciune, ajungând un duhovnic vestit în Ținutul Botoșanilor.
În anul 1729, văzând că se adună frații în jurul lui, pustnicul Agafton „au mers în codrul ce este pe locul domnăsc la ocolul Botășenilor și au curățat pădure și și-au făcut mănăstioară cu chilii și și-au pus pomeți pe lîngă chilii" (după cum scrie domnitorul Grigore al II-lea Ghica într-un hrisov din 1 octombrie 1729).Nicolae Iorga - "Studii și documente", vol. V, p. 232. Acest lucru este menționat și din Cartea Domnească din 13 octombrie 7262 (1753) din vremea lui voievodului Matei Ghica, citată în lucrarea lui Al. H. Simionescu, spunându-se acolo că Agafton „cu a sa silință și muncă a făcut curățiturã în pădure(a) Merei de ș-au făcut mănăstioarã cu chilii și ș-au pus și pomeți”.Dumitru Agachi - "Un topos uitat – Schitul lui Agafton", în "Forum cultural" (Ed. Axa, Botoșani, 2004), anul IV, nr. 2 (13), iunie 2004, p. 27.
După o altă legendă relatată de stareța Ambrozia Hrițuc, sihastrul Agafton s-a rezemat într-o zi de un stejar falnic din pădurea Baisa și din interiorul său a auzit glasuri îngerești cântând Troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. El a construit o biserică din trunchiul acelui copac. Până la ridicarea schitului, pustnicul a dormit într-un bordei, sub pământ.Sorin Preda - "Mănăstirea copilăriei lui Eminescu", în "Formula AS" nr. 691/2005.
Într-o poieniță din mijlocul pădurii, pustnicul Agafton (de la numele căruia provine și denumirea mănăstirii) a construit o biserică de lemn, cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil". Așezământul monahal a fost cunoscut la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton". Schitul s-a extins în timp pe culmea dealului și pe coastele sudicã și nordicã ale versantului din localitatea Agafton, la marginea pădurii Baisa.
Schitul întemeiat de Agafton a avut obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea.
Mănăstire de maici thumb|right|250 px|Turnul-clopotniţă
După alegerea ca mitropolit al Moldovei a lui Veniamin Costachi (1803-1842, cu întreruperi), a avut loc o reorganizare a activității monahale din Moldova. În anul 1803, acesta a înființat Seminarul de la Socola, mutând maicile de acolo la Mănăstirea Agapia (care avea pe atunci obște de călugări). Cum în acea perioadă existau în Moldova puține mănăstiri de călugărițe, în principal cele de la Agapia și de la Văratec, mitropolitul Veniamin Costachi a dispus prin 1814 transformarea Schitului de călugări de la Agafton în mănăstire de călugărițe, "unde au strălucit prin evlavie fiicele și văduvele boierilor de altădată, precum și toate acele fiice din popor ce au căutat o viață de liniște și reculegere", după cum relatează autorul singurei monografii cunoscute a mănăstirii, Al. H. Simionescu.Corina Pavel - "Mănăstirea Agafton - Paradisul copilăriei lui Eminescu", în "Formula AS" nr. 451/2001.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Agafton s-a extins, devenind una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova. Aici au viețuit ca monahii numeroase fiice și văduve de boieri provenind din familii cu rol important în istoria țării: Pisoschi, Vârnav, Curt, Buznea, Codrescu, Radu, Herescu, Tăutu, Jian, Sevastos, Filipescu, Popovici, Manu, Grigoriu, Timuș, Hasnaș, Haret, Iurașcu, Bosie, Mavromati, Gafencu, Stamatopol etc. Printre monahiile de la Agafton sunt de menționat și cele trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu: Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos, din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile.
Ca urmare a creșterii numărului de viețuitoare din mănăstire, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare și s-a simțit nevoia unui lăcaș de cult mai mare. Între anii 1838-1843 a fost construită o biserică de zid, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", după planurile arhimandritului Veniamin Velișcu, prin osârdia stareței Agapia Curt.Direcția Județeană de Cultură Botoșani - Biserica cu hramul "Pogorârea Duhului Sfânt", Botoșani În anul 1878 s-a construit un turn-clopotniță la vest de biserica nouă.
După desființarea schiturilor Balș, Unsa și Orășeni, călugărițele de acolo au fost transferate la Mănăstirea Agafton. În anul 1860, obștea mănăstirii era formată din 156 de călugărițe.
În anul 1860, potrivit legii votată de Adunarea Electivă și sancționată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea Agafton trebuia să se desființeze. În urma protestelor înaintate de călugărițe și de credincioșii din Botoșani către Ministerul de Justiție, Culte și Instrucțiune publică, hotărârea a fost anulată. În 1864, mănăstirea a înființat prima școală primară din sat.
În 1872, protoierul iconom C. Lăzărescu a întocmit "Condica de toate Monahiile ce sî află în Monastirea Agaftonul, Plasa Târgului, Județul Botoșani, formată dupe ordinul Ministeriului de Culte no.8324 din 1872”. În document sunt înscrise toate călugărițele cu numele purtat, postul pe care îl ocupau, locul nașterii (comună și județ), vârsta, locul și anul în care s-au călugărit, fizionomia, semnele deosebite ce le posedă. În acel an, viețuiau la Agafton 158 de monahii, conduse de stareța schimonahie Susana Pisoschi.Ionel Bejenariu - "Trei mătuși Iurașcu ale lui Mihai Eminescu în condica Mănăstirii Agafton din 1872", în "Luceafărul" din 26 august 2009. În 1874, biserica "Sf. Arhangheli" a fost lărgită, construindu-se un pridvor.Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974), p. 109
Maicile de la Agafton au participat ca infirmiere voluntare în timpul Războiului de Independență (1877-1878), îngrijind răniții pe front. Începând din 1913 Crucea Roșie a organizat la Agafton cursuri pentru pregătirea medicală a călugărițelor, iar în anul 1915, un număr de 18 călugărițe făceau practică prin spitale. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), maicile au fost repartizate la mai multe spitale pentru îngrijirea răniților, iar cele rămase în mănăstire au lucrat de mână ciorapi și mănuși pentru soldați. În chiliile mănăstirești au fost adăpostiți aproape șase luni femei și copii refugiați din zonele ocupate.
În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște.Adrian Nicolae Petcu - "Maica Evelina Honceriu, stareța de la Agafton", în "Ziarul Lumina" din 11 august 2010. În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și unul de pânzărie (1922). În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și fetele de săteni care terminau școala primară. Elevele școlii de meserii de la Agafton urmau trei ani de studii și încă trei ani de ucenicie, după care putea lucra ca maistre în ateliere de specialitate.
În decursul timpului, Mănăstirea Agafton a cunoscut o mare dezvoltare. Ea era renumită prin atelierele sale manufacturiere, specific monahale: țesătorie covoare, broderie, croitorie, tricotaj etc. Călugărițele locuiau în case asemănătoare celor de la Mănăstirile Văratec și Agapia. Prin poziția sa, mănăstirea a atras întotdeauna pe lângă pelerinii care veneau pentru închinare și rugă și o seamă de personalități cum ar fi: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu ș.a.
Biserica "Sf. Arhangheli" a ars în anul 1921, ea fiind restaurată în 1957. În perioada 1955-1957, pictorul arhimandrit Vartolomeu Dolhan (1912-1980) a restaurat pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" și a pictat în frescă pereții interiori ai bisericii de lemn.
Desființarea mănăstirii Prin Decretul nr. 410/1959, Mănăstirea Agafton a fost desființată abuziv, maicile de aici fiind trimise pe la casele lor. În acea perioadă, aici viețuiau peste 300 călugărițe.
În baza Decretelor 218/1960 și 712/1966, în clădirile mănăstirii a fost instalat Căminul de Bătrâni cu handicap Agafton care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1161/1990, a trecut în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. În fostele chilii mănăstirești au fost cazați bătrâni cu handicap și bolnavi psihic. Căsuțele au ajuns într-o stare de degradare avansată și de insalubritate totală, acestea nefiind dotate cu instalații de apă și canal, motiv pentru care fiecare imobilizat la pat își avea hârdăul sub patul său. Astfel, unele chilii au trebuit să fie demolate, acestea constituind focare de infecție.
După Revoluția din decembrie 1989, Mănăstirea Agafton a fost reînființată în martie 1991. Timp de mai mulți ani, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a judecat cu autoritățile de stat pentru recuperarea drepturilor de proprietate. Astfel, prin Sentința civilă nr. 6341/28 octombrie 1994 a Judecătoriei Botoșani și prin Decizia nr. 996/19 octombrie 1995 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, s-a restabilit și reactivat Mănăstirii Agafton dreptul de proprietate asupra terenurilor și căsuțelor (chiliilor) călugărițelor.
Redeschiderea mănăstirii Începând din 1996 au sosit aici primele călugărițe trimise de la Mănăstirea Agapia; ele au locuit câțiva ani alături de bolnavi. Conviețuirea cu bolnavii a fost dificilă, maicile plângându-se că bolnavii le batjocoreau cu vorbe murdare, le loveau cu bulgări, tulburau slujbele, făcând multe alte necuviințe.
Maicile de la Agafton au cerut în instanță evacuarea bolnavilor din mănăstire. Deoarece era vorba de un caz umanitar, în chiliile călugărițelor locuind la acel moment 172 de bolnavi, din care 110 erau cronici nerecuperabili, neuropsihici și alcoolici, 50 imobilizați la pat, iar ceilalți, bătrâni abandonați de familie, nu s-a putut trece la o executare silită, din cauza lipsei fondurilor necesare pentru cumpărarea unui alt spațiu în vederea transferării căminului.