Bosnia și Herțegovina este o țară în Europa de sud-est cu o populație de circa trei milioane de locuitori. Țara este patria a trei etnii constituente: bosniacii, sârbii și croații. Alți locuitori aparținând altor grupuri etnice nu au statutul de „constituenți”. Un cetățean al Bosniei și Herțegovinei, indiferent de etnie, este de obicei numit bosniac, deși acest termen se aplică și etnicilor bosniaci.
Țara se învecinează cu Croația la vest, cu Serbia la est și cu Muntenegru la sud-sud-est. Are ieșire la mare sub forma unei mici fâșii de pământ de circa 20 km la Marea Adriatică, în jurul orașului Neum. Interiorul țării este predominant muntos cu diferite râuri, cele mai multe nenavigabile. Capitala este la Sarajevo, care este de asemenea și cel mai mare oraș.
Bosnia și Herțegovina a fost una din cele 6 republici ale Iugoslaviei. Și-a câștigat independența în cursul războaielor din anii 1990 și, în conformitate cu Acordul Dayton, este administrată de un reprezentant numit de Consiliul de Securitate al ONU. Este descentralizată și împărțită din punct de vedere administrativ în două entități, Federația Bosniei și Herțegovinei și Republika Srpska.
Bosnia este principala regiune geografică a statului modern, și formează coloana sa vertebrală istorică. Herțegovina este cel mai important dintre celelalte teritorii unite politic cu Bosnia, și a fost inclusă în numele oficial al țării începând cu mijlocul secolului al XIX-lea.
Denumirea „Bosnia” vine de la așezarea geografică a regiunii prin care trece râul Bosna. „Herțegovina” a fost în trecut un ducat austriac („Herzog” însemnând „duce” în limba germană). Teritoriile au fost unite administrativ după ce Bosnia a fost ocupată de Imperiul Otoman în 1463, iar Herțegovina 20 de ani mai târziu.The New York Times 2011 Almanac, Ed. John W. Wright, Penguin Reference, 2010, p. 544.
Etimologie
Prima atestare a numelui de „Bosnia” apare în De Administrando Imperio, un manual geopolitic scris de împăratul bizantin Constantin al VII-lea la jumătatea secolului al X-lea (între anii 948 și 952), în care descria „mica țară” (χωρίον în greacă) „Bosona” (Βοσώνα). Cronica preotului din Duklja din 1172-1196 a arhiepiscopului romano-catolic de Bar, Grgur, amintește și ea Bosnia, și face referire la o sursă anterioară din anul 753 - De Regno Sclavorum („Despre Țara Slavilor”). Numele de „Bosnia” provine probabil de la râul Bosna în jurul căruia se află ea, râu denumit în perioada romană drept Bossina.Malcolm, Noel (1994). Bosnia A Short History. New York University Press. ISBN 0-8147-5520-8. Rădăcini mai directe ale numelui râului nu sunt cunoscute. Filologul Anton Mayer a propus o legătură cu radicalul indo-european *bos sau *bogh, care înseamnă „apă curgătoare”.Imamović, Mustafa (1996). Historija Bošnjaka. Sarajevo: BZK Preporod. ISBN 9958-815-00-1 Anumite surse romane menționează și ele Bathinus flumen ca nume pentru Bosona iliră, ambele cu același sens, de „apă curgătoare”. Alte teorii implică rarul termen latinesc Bosina, cu sensul de „margine”, și alte origini posibil slave.
Originile termenului de „Herțegovina” se pot identifica cu mai multă precizie. În Evul Mediu Timpuriu, regiunea era cunoscută cu numele de Hum, de la tribul sud-slav Zachlumoi care o locuia. În anii 1440, regiunea era condusă de puternicul nobil Stefan Vukčić Kosača. Într-un document trimis lui Frederic al III-lea la 20 ianuarie 1448, Stefan Vukčić Kosača s-a autodenumit „Herzog al Sfântului Sava, domn al Humului și Primorjei, Mare Duce al Bosniei”. Herzog este termenul german pentru „duce”, și astfel, teritoriul controlat de el a devenit cunoscut sub numele de Herzegovina („Țara Ducelui”, cu sensul de „ducat”, prin adăugarea sufixului slav -ovina, „țara-”). Regiunea a fost administrată de otomani ca sangeacul, și apoi ca pașalâcul, Hersek. Numele de Herțegovina a fost inclus pentru prima oară în numele oficial al provinciei otomane pe la jumătatea secolului al XIX-lea.
La prima proclamare a independenței în 1992, numele oficial al țării a fost Republica Bosniei și Herțegovinei, dar după Acordurile de la Dayton din 1995 și noua constituție care le-a însoțit, numele oficial este Bosnia și Herțegovina.
Istorie
Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost locuit în antichitate de triburi ilire. În perioada Imperiului Roman, procesul de cucerire a acestor teritorii, început în perioada Republicii este finalizat și teritoriul este inclus în provinciile romane Iliricum și Dalmația.
După divizarea Imperiului roman între Est și Vest, linia de demarcație între cele două componente trecea pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina.
Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herțegovina are loc în secolele V-VII, iar cu timpul se vor amesteca cu populația autohtonă (iliri, celți, traco-daci, vlahi) și cu coloniștii romani rămași aici. Începând din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herțegovina devine obiect de dispută între statele feudale ale sârbilor, croaților și, după 1102 și Regatul Ungariei. Populația locală era în evul mediu majoritar vlahăIsidor Ieșan, Secta patarenă în Balcani și în Dacia Traiană. Institutul de arte grafice C. Sfetea, București, 1912. Vlahii erau organizați în comunități legate de cătunele locuite de aceștia. Karl Kasser a publicat o hartă a familiilor extinse de vlahi din Herțegovina.Karl Kaser, Hirten Kämpfer Stammeshelden. Böhlau Verlag, Wien-Köln-Weimar, 1992, p. 153 Prezența vlahilor sârbizați în Bosnia și Herțegovina a fost atestată de John FineJohn V. A. Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, (Michigan: University of Michigan Press, 1994), p.19, Ilona CzamanskaIlona Czamańska, "Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era”, Res Historica, 41, (Lublin, 2016), 19, Vuk KaradzicV. Karadžić, Srpski rječnik, Beč/Viena, 1852, p.68Nenad MoacaninAlmut Bues, Zone Di Frattura in Epoca Moderna: Il Baltico, i Balcani e L'Italia Settentrionale, Otto Harrassowitz Verlag, 2005, p.102 ș.a. Necropolele rămase de la vlahii medievali au fost studiate de Marian WenzelMarian Wenzel, “Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and Why?” Sudost-Forschungen 21 (1962): 102-143
Statul feudal bosniac se formează în secolul XII și atinge apogeul în a doua jumătate a secolului XIV, sub regele Tvrtko. După moartea acestuia, în 1391, statul bosniac intră în criză, fiind cucerit în secolul XV de către imperiul otoman. Procesul de cucerire este finalizat în anul 1481.
Stăpânirea otomană a durat până în anul 1878. Semnificativ este faptul că, în această perioadă, mare parte din populația slavă din Bosnia-Herțegovina se convertește la religia islamică. Cu toate acestea pe teritoriul provinciei Bosnia, au rămas populații semnificative creștine, ortodoxe și catolice.
Între 1878-1918, Bosnia-Herțegovina intră în componența Imperiului austro-ungar, ca o provincie administrată împreună de către cele două componente ale Monarhiei.
În anul 1918, Bosnia-Herțegovina intră în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). În perioada interbelică Bosnia-Herțegovina este obiect al conflictului dintre sârbi și croați, fiind divizată în anul 1929 între banovina Croației și restul regatului.
În anul 1941 teritoriul Bosniei-Herțegovina este inclus în Statul Independent Croat, creat cu sprijinul Germaniei. Teritoriul Bosniei se transformă într-un spațiu de conflict între forțele germane, croate, monarhiștii sârbi (cetnicii) și partizanii comuniști ai lui Iosip Broz Tito.
La sfârșitul războiului, Bosnia-Herțegovina intră în componența Republicii Populare Federale Iugoslavia (devenită ulterior Republica Socialistă Federală Iugoslavia). Între 1945-1992, Bosnia a cunoscut o perioadă de dezvoltare și de relativă prosperitate.
Destrămarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui război sângeros în Bosnia-Herțegovina, între 1992 - 1995. Conflictul a fost finalizat în anul 1995, ca urmare a intervenției comunității internaționale prin Acordul de la Dayton. În prezent, Bosnia-Herțegovina a angajat un proces de negocieri cu Uniunea Europeană vizând, pe termen lung integrarea sa în cadrul Uniunii.
Împărțirea administrativă
thumb|left|Federația Bosnia și Herțegovina (FBiH), Republica Srpska (RS) și districtul Brčko (BD)
În conformitate cu prevederile Acordului de pace de la Dayton, Bosnia și Herțegovina este divizată în două entități teritoriale: Federația Bosnia și Herțegovina reprezentând 51% din teritoriul statului și Republica Srpska, reprezentând 49% din teritoriu.
Federația Bosnia și Herțegovina este la rândul său divizată în zece cantoane. Există de asemenea, orașe cu statut administrativ propriu: Sarajevo, Mostar, Tuzla și Banja Luka.
Districtul federal Brčko a fost creat printr-o decizie arbitrală și reprezintă un teritoriu aflat sub autoritatea guvernului central.
Geografie thumb|200px|left|Harta fizică a Bosniei și Herțegovinei Bosnia este situată în Balcanii de Vest, și se învecinează cu Croația (pe ) la nord și sud-vest, cu Serbia (pe ) către est, și cu Muntenegru (pe ) către sud-est. Se încadrează între paralelele de 42° și 46° latitudine nordică, și între meridianele de 15° și 20° longitudine estică.
Numele țării provine de la cele două regiuni istorice, Bosnia și Herțegovina, limita dintre ele de-a lungul timpului fiind foarte vag definită. Bosnia ocupă zonele nordice, circa patru cincimi din suprafața țării, în vreme ce Herțegovina ocupă colțul sudic.
Țara este predominant muntoasă, cuprinzând zona centrală a Alpilor Dinarici. Părțile nord-estice ajung în Câmpia Panonică, în vreme ce la sud are o mică ieșire la Marea Adriatică. Alpii Dinarici sunt dispuși în general pe direcția est-vest, și sunt mai înalți spre sud. Cel mai înalt vârf din țară este Maglić, cu o altitudine de 2.386 m, aflat pe frontiera cu Muntenegru. Printre alte culmi muntoase înalte se numără Kozara, Grmeč, Vlašić, Čvrsnica, Prenj, Romanija, Jahorina, Bjelašnica și Treskavica.
În ansamblu, circa 50% din teritoriul Bosniei și Herțegovinei este împădurit. Majoritatea pădurilor se află în centru, est și vest. Herțegovina are o climă mediteraneană mai uscată, cu un relief predominant carstic. Nordul Bosniei (Posavina) conține terenuri agricole fertile de-a lungul râului Sava, în zonă practicându-se intensiv agricultura. Aceste zone fac parte din Câmpia Parapanoncă ce se întinde în Croația și Serbia vecine. Țara are doar 20 kilometri de ieșire la mare,Field Listing – Coastline , The World Factbook, 2006-08-22 în jurul orașului Neum din cantonul Herțegovina-Neretva. Deși orașul este înconjurat de peninsule croate, conform legislației internaționale, Bosnia are prin el drept de acces la mare.
Cele mai mare orașe sunt capitala Sarajevo și Banja Luka din regiunea nord-vestică denumită Bosanska Krajina; alte orașe mai sunt și Bijeljina și Tuzla în nord-est, Zenica și Doboj în centrul Bosniei și Mostar, capitala Herțegovinei.
Prin Bosnia și Herțegovina curg șapte râuri principale Sava este cel mai mare curs de apă al țării, formând frontiera naturală nordică cu Croația. Sava drenează 76% din teritoriul țării către Dunăre și Marea Neagră. Bosnia și Herțegovina este, din această cauză, membră a Comisiei Internaționale pentru Protecția Dunării (ICPDR). Una, Sana și Vrbas sunt afluenți pe dreapta ai Savei. Ei se află în regiunea istorică nord-vestică Bosanska Krajina. Bosna, de la care provine numele țării, este cel mai lung râu ce curge în întregime în interiorul țării. El curge prin Bosnia centrală, de la izvoarele sale de lângă Sarajevo către Sava în nord. Drina curge prin estul Bosniei și formează mare parte a frontierei naturale cu Serbia. Neretva este principalul râu al Herțegovinei și singurul care curge spre sud, către Marea Adriatică.