Boian (în , în , în și în ) este un sat reședință de comună în raionul Noua Suliță din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent români.
Satul este situat la o altitudine de 158 metri, în partea de sud-vest a raionului Noua Suliță, în apropiere de localitatea Sadagura din regiunea istorică Bucovina. El se află la o distanță de 12 kilometri de orașul Noua Suliță și la aproximativ 20 km de Cernăuți. De această comună depinde administrativ satul Hlinița (Gai).
A fost moșia strămoșească a lui Ion Neculce, cronicarul istoriei Principatului Moldovei în secolul al XVIII-lea.
Istoric
Evul Mediu Localitatea Boian a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Conform unei legende locale publicate de profesorul Vasile Bizovi, satul a fost fondat acum 900 de ani într-o poiană de către un pădurar ce se ocupa cu creșterea cirezilor de boi. Poiana s-a extins pe măsură ce codrii au fost defrișați și pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun s-a format un sat denumit Marele Boian Legenda Boianului , accesat 29 iulie 2019. În Evul Mediu, drumul comercial care lega orașele Cernăuți și Iași trecea prin sat.
Satul este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 8 aprilie 1528 dat de către Petru Rareș, domnitorul Moldovei (1527–1538; 1541–1546). Prin acel hrisov, i se întărea pârcălabului Ion Stârcea de Hotin, fratelui său Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă și surorii lor, Fedca, nepoții lui Tăbuci cel Bătrân, moșia Marele BoianIstoria Boianului - Moldova (1356-1775) , accesat 29 iulie 2019. Prin hrisovul domnesc din 1 aprilie 1547, domnitorul Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551) i-a dăruit diacului Matiaș Stârcea, fiul lui Ion, treimea din sat stăpânită de Mihul, fostul pârcălab de Cetatea de Baltă.
La 3 aprilie 1560, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561) a dat un hrisov prin care a împărțit satul Boian între copii și nepoții frațior Stârcea. Cele trei părți ale Boianului erau partea de sus (actualul cătun Hlinița), partea de mijloc (pe locul cătunului Hucău) și partea de jos (vatra actualului Boian). În următoarea sută de ani, părțile de mijloc și de jos ale Boianului au fost vândute de mai multe ori, trecând pe la diverși proprietari.
În anul 1636, Isac Stârcea a fost obligat să-i dea vornicului Gavrilaș Mateiaș treimea de sus a Boianului, cu vad de moară, 1/2 Onutul de sus, partea de jos, cu vaduri de moară și satul Lăzanii, ca urmare a faptului că îi furase acestuia „1360 de galbeni, o dulamă de atlas cu blană, o blană de jdier, o blană de spinări de vulpe, un caftan de zarbă cea bună, un caftan de adamască cu jder cu bumbi de mărgăritari, 10 caragie, o sabie ferecetă cu argint, o laduncă ferecată de 20 taleri, un covor nou, o scoarță nouă și alte unelte, și cocia cu bulgarii și hamuri nouă” și nu avea bani să plătească paguba. Doi ani mai târziu, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) i-a întărit lui Mateiaș aceste moșii.
Ca urmare a morții lui Mateiaș, moșiile acestuia au fost împărțite de copiii lui, fiicei sale, Ileana comisoaia, revenindu-i treimea din Boian și a patra parte din Lehăcenii Tăutului. Aceasta, neavând urmași, i-a donat moșia surorii ei, Alexandra, soția vistiernicului Iordache Cantacuzino. Deși ginerele lui Isac Stârcea, Toader, a cerut judecată domnească pentru a recăpăta moșiile socrului său confiscate de domnie, procesul s-a încheiat la 22 mai 1654 prin întărirea dreptului de proprietate familiei lui Iordache Cantacuzino.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moșii, printre care și câteva sate din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuți, Prelipcea, Bocicăuți, Grozinți, Vasileuți, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului) Boianul lui Neculce , accesat 29 iulie 2019. Din faptul că întreg Boianul (și nu doar treimea donată de Ileana surorii sale, Alexandra) a fost dat ca zestre cu acest prilej, se poate presupune că spătarul Iordache Cantacuzino cumpărase și celelalte două părți ale Boianului.
În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moștenirea de la mama sa cu surorile sale, moșia Boian rămânând în proprietatea sa Județul Cernăuți. După fuga din Moldova a hatmanului Neculce ca urmare a pierderii luptei de la Stănilești (1711) și exilul în Rusia, moșia Boian i-a fost confiscată și dată marelui vornic Lupu Costache. În anul 1720 Neculce primește permisiunea de a se întoarce în Moldova și s-a judecat cu fiul lui Lupu Costache, Iordache, convingând divanul domnesc să i se restituie moșia . Stabilit la Boian, el a descoperit că moșia sa era revendicată de către urmașii lui Isac Stârcea, care veniseră cu noi documente. Pentru a stăpâni moșia întreagă, el a cumpărat părțile deținute de moștenitorii lui Stârcea.
Stăpânirea austriacă În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Boian a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Sadagura (în ).
În anul 1775, ca urmare a faptului că Boianul devenise târg de frontieră, au fost instalate aici un punct vamal austriac și un punct de carantină a animalelor. Pe teritoriul satului și-a stabilir reședința Inspectoratul vămilor bucovinene și podolene. În anul 1780, ființau în sat 5 mori, o velniță, un han și două cârciumi. Odată cu anexarea Bucovinei de către austrieci, stolnicul Vasile Neculce care stăpânea moșia satului, a rămas în Moldova, unde îndeplinea funcția de ispravnic al Ținutului Cârligăturii. În anul 1782, el și-a justificat dreptul de proprietate în fața Comisiei austriece de delimitare a proprietăților din Bucovina (înființată în 1781), comisie condusă de colonelul Metzger și din care făceau parte mazilii moldoveni Ion Calmuțchi, căpitan asesor, și Alexandru Ilschi, asesor [ Imperiul Austro-Ungar (1775-1918)].
Neputând să-și administreze moșia de la distanță, la 26 aprilie 1792, Vasile Neculce a arendat satul Boian și jumătatea sa din moșia Lehăceni mazilului Ion Calmuțchi, proprietar al moșiei Călinești pe Ceremuș. După ce termenul de arendă s-a încheiat, boierul Vasile Neculce a administrat din nou moșia, prin intermediul unui vechil.
Începând din 1812, în partea de est a satului Boian trecea frontiera dintre Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic. În anul 1845, boieriui Neculce au vândut moșia Boian către familia polono-armeană Ștefanovici.
Alegerile din vara anului 1848 pentru Parlamentul de la Viena au dus la alegerea a opt deputați reprezentanți ai Bucovinei, printre care și țăranul român Vasile Cârste din Boian (districtul Sadagura). Acesta era analfabet și vorbea numai limba română, devenind o marionetă în mâinile cercurilor imperialeRevoluția din 1848 , accesat 29 iulie 2019.
Desființarea rangurilor boierești de către guvernul de la Viena la 26 septembrie 1849 nu a fost urmată de împroprietărirea țăranilor. Pentru a stăpâni pământurile, țăranii erau obligați să plătească despăgubiri moșierului Ștefanovici în rate anuale la o bancă. Datoriile pe care le aveau țăranii le agravau acestora situația economică. În aceste condiții, în anii '60 ai secolului al XIX-lea, zeci de familii din Boian au început să traverseze clandestin frontiera în Basarabia, depunând la sosirea la Hotin jurământ de credință Rusiei și fiind repartizați în diferite localități (în special în cele pustiite de epidemii), unde erau împroprietăriți Emigrarea în Rusia , accesat 29 iulie 2019.
Ca urmare a situației economice precare, unii săteni au început să emigreze în Canada la sfârșitul anilor '80 ai secolului al XIX-lea; în preajma anului 1913, cel puțin 983 persoane părăsiseră satul. Majoritatea emigranților s-au stabilit în provincia Alberta și au fondat acolo un sat cu același nume, Boian.
În perioada Primului Război Mondial, au avut loc lupte crâncene pe linia Boian — Mahala — Rarancea — Toporăuți între armatele țariste și cele austro-ungare. Școlile au fost închise, iar autoritățile publice și-au mutat reședința în localități aflate mai departe de linia frontului. Trupele rusești au intrat în sat la 23 august 1914, jefuind prăvăliile și dând foc la case, iar locuitorii satului (1.000 familii) au fost urcați în vagoane și deportați în Rusia, în regiunile Astrahan și Saratov. În anul 1936, a avut loc reînhumarea osemintelor din cimitirile militare și din mormintele soldățești izolate în cimitirul ortodox din Valea Cosminului, unde a fost amenajat un memorial al eroilor din Primul Război Mondial Primul Război Mondial , accesat 29 iulie 2019.
România Mare După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Boian a făcut parte din componența României, în Plasa Prutului a județului Cernăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități de ucraineni și de evrei.
Ca urmare a faptului că se afla pe frontieră și prin mijlocul satului a trecut linia frontului, Boianul a fost aproape complet distrus. În următorii doi ani, majoritatea boincenilor care fuseseră deportați în Rusia au revenit la casele lor din Rusia, dar alții nu au mai revenit niciodată. După ce au locuit în primul an în bordeie, ei și-au reconstruit casele și au reparat toate cele 3 biserici din sat Reconstruirea satului , accesat 29 iulie 2019.
În perioada interbelică, funcționau aici o judecătorie și o filială a Ligii Culturale .
Al Doilea Război Mondial Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940.
Odată cu începerea lucrărilor Comisiei de Repatriere cu sediul la Cernăuți, la începutul anului 1941, nici una dintre cererile depuse de boinceni pentru a trece în România nu a fost aprobată. Ei au încercat atunci să treacă clandestin frontiera în grup la 6 februarie 1941 și din nou la 1 aprilie 1941, dar puțini au fost cei care au reușit acest lucru, ceilalți fiind uciși sau arestați.
În iulie 1941, România a eliberat teritoriile pierdute prin Tratatul Ribbentrop-Molotov. După intrarea trupelor române în sat, unii boinceni i-au scos pe 80 de evrei din case și i-au adus în centrul satului, unde au fost împușcați de soldații români care se aflau în sat. Evreii au fost înmormântați într-o groapă comună, de unde li s-au strămutat osemintele în anul 1976 în cimitirul din satul Stroești Masacrul evreilor din Boian , accesat 29 iulie 2019.
Sub administrație sovietică și ucraineană
În martie 1944, Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS și integrată în componența RSS Ucrainene. Într-o zi din vara acelui an, au fost adunați în centrul Boianului toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 40 ani, au fost urcați cu forța în trenuri și duși în lagărele de muncă de lângă Lacul Onega, în apropiere de frontiera URSS cu Finlanda Onega , accesat 29 iulie 2019.
În perioada 1946-1947, satul Boian a trecut printr-o perioadă de foamete, ca urmare a secetei și a rechiziționării alimentelor de către Armata Roșie.
Începând din anul 1991, satul Boian face parte din raionul Noua Suliță al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 3.764 (40+3.724), reprezentând 88,59% din populație . În prezent, satul are 4.425 locuitori, preponderent români.