Revoluția rusă a fost o serie de evenimente care au condus în februarie 1917 la răsturnarea spontană a regimului țarist din Rusia, și apoi, în luna octombrie a aceluiași an, la preluarea puterii de către bolșevici și instalarea unui regim leninist („comunist”). Aceasta din urmă a condus la un război civil foarte violent, în care bolșevicilor li se opunea și o varietate de alți adversari (Mahnovșcina, Armata Verde etc.). Conflictul a fost însoțit de o prăbușire a economiei ruse, care începuse în timpul războiului, și cu o foamete soldată cu deosebit de mulți morți: el s-a terminat cu victoria bolșevicilor, și cu comasarea, sub egida URSS, a majorității teritoriilor fostului imperiu. Revoluția din Rusia a dat naștere și comunismului în sensul contemporan al termenului.

Favorizată foarte mult de Marele Război, Revoluția Rusă a fost un eveniment fondator și decisiv al „secolului al XX-lea scurt”,„Primul Război Mondial a agravat factorii fragilității Rusiei. Înfrângerile au precipitat dezagregarea regimului imperial.”, Serge Berstein, Pierre Milza, Histoire du XXe siècle, Volumul 1 (1900-1945), p. 88.Această expresie a fost popularizată de istoricul britanic Eric Hobsbawm în Epoca extremelor. perioadă deschisă de izbucnirea conflictului european în 1914 și încheiată în 1991 cu căderea URSS. Obiect al simpatiei fiecărei părți și al unor imense speranțe („marea lumină de la Răsărit”, potrivit lui Jules Romains, numită de „șarmul universal al lui Octombrie”), sau invers, pentru alții, al unor critici severe, sursă de frică și ură din cauza terorii roșii,Eric Hobsbawm scria: „Revoluția din Octombrie a fost universal recunoscută ca un eveniment care a zguduit lumea” în Epoca extremelor, Complexe, 2003, p. 99. aceasta rămâne unul din evenimentele cele mai studiate și discutate cu mai multă pasiune din .

Desfășurarea și consecințele sale ridică în continuare multe întrebări. Istoricii sunt încă împărțiți pe tema a cât de directă a fost relația de cauzalitate între „Revoluția din Februarie” și „Revoluția din Octombrie”. Natura celei din octombrie (revoluție, lovitură de stat, sau o combinație a celor două?), motivele violenței Războiului Civil Rus, cele ale genezei dictaturii sovietice sunt și ele foarte discutate. Foarte vechea dezbatere cu privire la evoluția ce a dus la stalinismul din anii 1930 nu a fost niciodată în cele din urmă rezolvată: urmare logică, sau deviere (sau chiar trădare), de la idealurile și practicile bolșevicilor revoluționari?Pentru o prezentare a dezbaterilor care animă domeniul sovietologiei, vedeți Nicolas Werth, „Totalitarisme ou révisionnisme?”

Rusia înainte de revoluție

thumb|left|Țarul Nicolae al II-lea și familia sa. Înainte de 1917, Imperiul Rus avea un regim monarhic autocratic.

Abolirea iobăgiei de către țarul Alexandru al II-lea în 1861 a dezvăluit primele fisuri în vechiul sistem feudal. Odată emancipați, iobagii au fost împinși spre orașe, unde erau transformați în forța de muncă a revoluției industriale.

La începutul secolului al XX-lea, Rusia se confrunta cu o spectaculoasă explozie de industrializare, soldată cu o creștere a orașelor și cu o mare fermentare culturală: vechea ordine socială a fost zguduită, agravând dificultățile celor mai săraci. Industriile înfloreau, clasa muncitoare era concentrată în principal în orașele mari. Cu toate acestea, noua prosperitate a țării, finanțată prin împrumuturi enorme de pe Bursa din Paris, nu s-a tradus și prin beneficii de care să se bucure populația.

Economia în ansamblul ei a rămas una arhaică.Marc Ferro, La révolution de 1917, Aubier, Paris, 1967, p. 36. Valoarea producției industriale era, în 1913, de două ori și jumătate mai mică decât cea din Franța, de șase ori mai mică decât cea din Germania, sau de paisprezece ori mai mică decât cea a Statelor Unite.René Girault și Marc Ferro, De la Russie à l’URSS. L’histoire de la Russie de 1850 à nos jours, Nathan, 1989. Performanța sectorului agricol rămânea slabă, lipsa infrastructurii de transport paraliza orice încercare de modernizare economică.Marc Ferro, La Révolution de 1917, op. cit., p. 39. PIB-ul pe cap de locuitor era mai mic decât cel al Ungariei sau al Spaniei din acea perioadă, și aproximativ un sfert din cel al Statelor Unite.3593 de dolari pe cap de locuitor în Rusia la 1913, în Statele Unite. Mai presus de toate, țara era dominată de capitalul străin, care deținea aproape jumătate din activele din Rusia.Richard Pipes, La Révolution russe, PUF, 1993, p. 71. Industrializarea țării a fost violentă și slab acceptată în rândul păturilor țărănimii brusc proletarizate. Clasa muncitoare incipientă, deși slabă numeric, era concentrată în mari centre industriale, ceea ce facilita emulațiunea revoluționară.Lev Troțki, „Particularités du développement de la Russie”, în Histoire de la révolution russe. 1. Février, Paris, Éditions du Seuil, 1950, pp. 39-52.

Rusia rămânea o țară predominant rurală (85% din populație). Dacă o parte din țărani, culacii, erau relativ înstăriți și constituiau un fel de burghezie rurală ce susținea regimul, numărul de țărani fără pământ a crescut, creând un adevărat proletariat rural, receptiv la idei revoluționare. Chiar și după 1905, un deputat din Duma de Stat declara că, în multe sate, prezența gândacilor și păduchilor de pat în case era considerată semn de bogăție., La Révolution russe, PUF, coll. „Que sais-je?”, 1974, p. 14.

right|thumb|Capitala Sankt Petersburg, nucleul revoluțiilor din 1905 și 1917. După studiile efectuate cu câțiva ani înainte, un grup de muncitori a fost cucerit de ideile marxiste și de alte ideologii revoluționare. Cu toate acestea, puterea țaristă dădea dovadă de imobilitate. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, mișcări organizate de membri de toate categoriile de populație (studenți sau muncitori, țărani, sau nobili) au încercat, fără succes, să răstoarne guvernul, unele recurgând la terorism și asasinate politice. Mișcările revoluționare au fost supuse unor represalii severe, efectuate de atotputernica Ohrana, poliția politică țaristă. Mulți revoluționari au fost închiși sau deportați, alții au reușit să fugă și să plece în exil. Din acest punct de vedere, revoluția din 1917 este doar punctul culminant al unei lungi succesiuni de mici revolte. Reformele necesare, pe care nici răscoalele țărănești, nici atentatele politice și nici activitatea parlamentară a Dumei de Stat nu au reușit să le impună au condus în cele din urmă la o revoluție condusă de proletariat.

În 1905, a izbucnit prima revoluție după înfrângerea Rusiei în războiul ruso-japonez. Reprimarea sângeroasă a unei demonstrații din , când o parte a populației a venit la Sankt Petersburg să aducă o petiție țarului Nicolae al II-lea, a marcat „duminica însângerată”. Ea a fost o încercare a poporului rus de a se elibera de țar, și a fost marcată de revolte și greve ale muncitorilor și țăranilor, care formau cu această ocazie primul lor organ de putere independent de tutela Statului, Sovietele.

Revoluția din februarie 1917

Înfrângerile succesive ale Rusiei în Primul Război Mondial au fost una din cauzele Revoluției din Februarie. La intrarea în război, toată societatea a susținut această participare, cu excepția Partidului Social Democrat al Muncii (PSDMR), singura grupare social-democrată din Europa, alături de Partidul Socialist Sârb, care a refuzat să voteze creditele pentru război, dar care anunța totuși că nu va încerca să saboteze efortul de război. De la începutul conflictului pe Frontul de Est, după câteva succese inițiale, armata s-a confruntat cu pierderi grele (mai ales în Prusia Orientală); uzinele nu erau suficient de productive, rețeaua feroviară era imperfectă, aprovizionarea cu arme și alimente a armatei era jalnică. În rândul trupelor, pierderile umane au bătut toate recordurile ( de morți și de răniți), și au izbucnit , moralul soldaților ajunsese la un minim. Aceștia suportau din ce în ce mai greu incompetența ofițerilor lor (se cunosc cazuri în care unele unități erau trimise în luptă cu gloanțe de calibru diferit față de cel al armelor), intimidările și pedepsele corporale utilizate în armată.

thumb|right|Soldați ruși răniți în timpul Primului Război Mondial Foametea era în plină expansiune și mărfurile s-au rărit. Economia Rusiei, care înainte de război cunoștea rata de creștere cea mai mare din Europa,Pentru deceniul anilor 1890, Richard Pipes relatează că „productivitatea industrială rusească a crescut cu 126%, de două ori mai repede ca cea germană și de trei ori mai repede ca cea americană”. a fost izolată de piața europeană. Camera inferioară a Parlamentului Rus (Duma), formată din partide politice liberale și progresiste, l-a avertizat pe țarul Nicolae al II-lea împotriva acestor amenințări pentru stabilitatea atât a Rusiei, cât și a regimului, și l-a sfătuit să formeze un nou guvern constituțional. Dar țarul a ignorat opinia Dumei de Stat. Izolat într-un tren special pe front, el și-a pierdut orice contact cu realitatea și cu direcția țării. Lipsa de popularitate a soției sale, de origine germană, a agravat discreditarea regimului, fapt confirmat în decembrie 1916 de  de către un a sfătuitorului ocult al țarinei, Rasputin.

Încă din 1915–1916, au proliferat diverse comitete ce luau în mâinile lor tot ceea ce statul deficitar nu-și mai asuma (aprovizionare, îngrijire, comerț). Împreună cu cooperativele sau cu sindicatele, aceste comisii ajungeau să fie adevărate puteri paralele. Regimul nu mai putea controla „țara reală”.Roger Portal, La Russie de 1894 à 1914, Paris, Centre de documentation universitaire, 1966, p. 78.

Luna februarie 1917 a adunat toate caracteristicile pentru izbucnirea unei revolte populare: iarna grea, penuria de alimente, oboseala de război. Totul a început atunci cu grevele spontane, de la începutul lunii februarie, ale muncitorilor din fabricile din capitala Petrograd (noul nume pe care l-a luat orașul Sankt Petersburg după începutul conflictului). La ,Până în 1918, Rusia a utilizat calendarul iulian, care la acea dată ajunsese să aibă 13 zile întârziere față de calendarul gregorian. care avea să devină Ziua Internațională a Femeii, femeile din Petrograd au demonstrat pentru a cere pâine. Acțiunea lor era susținută de forța de muncă din industrie, care și-a găsit aici un motiv de a prelungi greva. Această primă zi, în ciuda câtorva confruntări cu forțele de ordine, nu a făcut nicio victimă.

În următoarele zile, grevele s-au răspândit în întregul Petrograd și tensiunea a crescut. Sloganurile, până atunci mai degrabă discrete, s-au politizat: „Jos războiul!”, „Jos autocrația!”Jean Elleinstein, D’une Russie à l’autre, vie et mort de l’URSS, Éditions Sociales, 1992, p. 68 De această dată, ciocnirile cu poliția au făcut victime de ambele părți.Louis Aragon și André Maurois, Les Deux Géants. Histoire des États-Unis et de l’URSS de 1917 à nos jours. Tome 3 : Histoire de l’URSS de 1917 à 1929. Tome 4 : Histoire de l’URSS De 1929 à nos jours, Paris, Éditions du Pont Royal, 1963, p. 30. Protestatarii au prădat secțiile de poliție și s-au înarmat. După trei zile de demonstrații, țarul a mobilizat trupele din garnizoana orașului pentru a suprima revolta. Soldații au rezistat la primele încercări de fraternizare și au ucis mulți demonstranți. Cu toate acestea, noaptea, o parte a trupelor s-a alăturat treptat taberei insurgenților, care au putut astfel să se înarmeze mai adecvat. Între timp, țarul, disperat, nemaiavând mijloacele de a guverna, a dizolvat Duma și a numit un comitet provizoriu.