José Echegaray y Eizaguirre (n. 19 aprilie 1832 Madrid - d. 14 septembrie 1916) a fost inginer, dramaturg, matematician și politician spaniol de origine bască, primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură spaniolă în 1904.
Motivația Juriului Nobel
"ca recunoaștere a numeroaselor și strălucitelor sale scrieri care, într-o manieră personală și plină de originalitate, au reînviat marile tradiții ale dramei spaniole" Laureații Premiului Nobel pentru Literatură - Almanah "Contemporanul", 1983 , pag 29
Date biografice
José Echegaray s-a născut la Madrid. Inginer de profesie, după propria sa mărturisire, între activitățile și vocațiile sale, literatura se situează pe locul al doilea, între matematică și politică. Echegaray a fost pe lângă dramaturg și membru al Academiei de Limbă Spaniolă din 1869, profesor de matematici și politician progresist. A fost deputat în Adunarea Constituantă din 1869, ministru al Economiei Naționale după revoluția din 1868, ministru de Finanțe în 1864, creator al Băncii Spaniole și fondator al Partidului Republican Progresist, al cărui manifest din 1880 îl semnează.
Opera sa, foarte inegală ca valoare și foarte abundentă, cuprinde peste 150 de piese reprezentate între 1874, anul debutului său cu El libro talonario, semnat Jorge Hayaseca, și anul 1908. Ea cuprinde trei direcții tematice: drame istorice de tip romantic; drame de inspirație contemporane; piese de idei, în stilul dramelor ibseniene. În anul 1917 a publicat un volum de amintiri (Recuerdos).
Bibliografie
El libro talonario (Chitanțierul) - (1874) La esposa del vengador - (1874) En el puño de la espada (Pe mânerul spadei) - (1875) O locura ó santidad (Sau nebunie sau sfințenie) - (1877) En el seno de la muerte (În sânul morții) - (1879) En el pilar y en la cruz - (1878) El gran galeoto (Marele codoș) - (1881) Conflicto entre dos deberes - (1882) El hijo de Don Juan (Fiul lui Don Juan) - (1892) El estigma (Stigmatul) - (1895) Mancha que limpia (Pata care curăță) - (1895) La duda (Îndoiala) - (1898) El loco Dios (Dumnezeul nebun) - (1900) A fuerza de arrastrarse (Tot târându-se) - 1905 Recuerdos (Amintiri) - 1917
Note
Legături externe
Biografie Nobel José Echegaray y Eizaguirre
Categorie:Nașteri în 1832 Categorie:Decese în 1916 Categorie:Laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură Categorie:Laureați spanioli ai Premiului Nobel Categorie:Dramaturgi spanioli Categorie:Scriitori spanioli din secolul al XIX-lea Categorie:Oameni din Madrid Categorie:Matematicieni spanioli Categorie:Matematicieni din secolul al XIX-lea Categorie:Matematicieni din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori spanioli din secolul al XX-lea Categorie:Eponime ale craterelor de pe planeta Mercur