Societatea Română de Televiziune (SRTv), sau mai simplu Televiziunea Română (TVR), este instituția publică de televiziune din România care își difuzează programele pe nouă canale centrale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info, TVR Folclor, TVR Sport, TVR Internațional și TVR Moldova.
Pe lângă acestea, mai funcționează și cele cinci studiouri regionale TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iași, TVR Târgu Mureș și TVR Timișoara, care, împreună, realizează și o bună parte din programul canalului TVR 3.
Din 3 noiembrie 2019, canalele TVR 1 și TVR 2 ale Televiziunii Române emit integral în format High Definition (HD), iar TVR HD și-a încheiat emisia după 11 ani. Știrile sunt emise acum din vechiul studio 2, modernizat.
Prin platformele de cablu analogic, cablu digital, IPTV sau DTH sunt transmise toate canalele televiziunii publice. Programul regional al TVR din Chișinău este retransmis digital terestru pe multiplexul 1 DVB-T2 H264 din Republica Moldova.
TVR mai oferă, de asemenea, și servicii de webcast, Internet, teletext precum și transmisii „în clar”, prin satelit (DVB-S2).
Din octombrie 2021 SRTv este condusă de Dan Turturică.
Istoric Experimente (1937 - 1953) În anul 1925 Laboratorul de Optică și Acustică al Universității din București a reușit în premieră să transmită (pe distanțe scurte) mici desene artistice. În 1928 inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.
La 30 octombrie 1937 are loc prima demonstrație de televiziune din România, în cadru particular. Inginerul Cristian Musceleanu a prezentat publicului românesc un post de televiziune cu disc Nipkow, la Politehnica din București. În luna noiembrie a aceluiași an el face o demonstrație la Ateneul Român, cu ajutorul unei camere de luat vederi cu o rezoluție de 45 de linii, pe lungimea de undă de 80 de metri. Receptorul avea diagonala ecranului de 7 cm iar emițătorul o putere de 200 de wați.
Anul următor firma Philips a adus în România o stație de emisie integral electronică, cu o cameră cu o rezoluție de 405 linii. Receptorul era prevăzut cu un tub catodic. În 1939 firma Telefunken și-a prezentat la București noul său sistem de televiziune prin cablu. Războiul și apoi venirea comuniștilor la putere curmă pentru câțiva ani evoluția televiziunii în România.
În 1953 inginerul Alexandru Spătaru construiește primul emițător de televiziune din România.
Pionieratul: începuturile transmisiunii (1955 - 1957) După numeroase teste, la 21 august 1955, la ora 20.00, încep emisiunile experimentale regulate ale Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor, sub sigla „Studioul Experimental de Televiziune - București”. Se transmit filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru. Astfel, de la Poșta Vitan din București pleacă primele imagini grație unui emițător de numai 400 W și a unei instalații de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români. Emisiunile se derulau la început doar sâmbăta, ca mai apoi să fie extinse și în cursul săptămânii, concomitent mărindu-se și puterea emițătorului.
La 14 decembrie 1956 e terminat montajul antenei și emițătorului de 15 KW pentru imagine și 7,5 KW pentru sunet (canalul 2 FIF/VHF), pe Casa Scânteii. Regia de emisie este și ea gata. La 31 decembrie, este inaugurată oficial Televiziunea Română, în strada Moliere nr. 2 din cartierul Floreasca.
Oficial, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, fiind transmisă din noul sediu din Floreasca.
Amenajarea studiourilor nu era gata, încăperile nu erau încă tencuite, ferestrele nu erau montate, dar cum trebuia respectat planul cincinal care prevedea ca televiziunea să funcționeze în anul 1956, emisia a fost pornită pentru o noapte.
Transmisia era recepționată pe atunci numai în București, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalitățile momentului.
Aproape întreg programul era înregistrat pe film de 35 de milimetri. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul „O noapte furtunoasă” și salutul lui Petru Groza, pe atunci președintele Marii Adunări Naționale, cu prilejul Anului Nou.
După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajarea studioului de crainic și primele instalații. Până prin octombrie 1957 transmisiunile erau sporadice, întreg programul fiind mai degrabă unul experimental. Tehnicienii nu erau încă familiarizați cu aparatura, defecțiunile fiind destul de dese. De altfel, la vremea aceea nici telespectatorii nu erau prea numeroși.
Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era sovietică. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească a venit la București în august 1956, pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.
Tot echipamentul funcționa cu lămpi electronice. Rușii susțineau, la vremea respectivă, că tranzistoarele, nou apărute, puteau fi folosite doar la instalațiile militare.
În februarie 1957 este adus din URSS primul car de reportaj al TVR, cu trei camere, instalat pe două autobuze. Este realizată astfel prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca. La 5 mai are loc prima transmisie sportivă în direct, cu meciul de rugby Anglia-România. La 1 iunie a fost transmisă prima emisiune pentru copii, de la Teatrul Țăndărică. Începând cu 1 iulie, Televiziunea emite patru zile pe săptămână, iar din octombrie, cinci: luni, marți, joi, sâmbătă și duminică.
Primii ani de dezvoltare (1958 - 1963) Câteva momente importante: 1958: Principalele evenimente interne și internaționale sunt prezentate într-o emisiune intitulată „Informațiile după-amiezii”, devenită la 20 martie „Jurnalul Televiziunii”. În septembrie sunt transmise toate manifestările din cadrul Festivalului George Enescu. Brașovul este al doilea oraș acoperit de semnalul TV din București. Crearea unui laborator de developare film de 16 mm creează condițiile producției de actualități televizate. 1959: În martie debutează „Emisiunea pentru Sate” - actuala „Viața satului”, cea mai longevivă emisiune de la TVR. Iașiul devine al treilea oraș deservit cu semnal TV. La 3 mai se achiziționează prima mașină de copiat peliculă negativ-pozitiv. La 23 mai are loc prima transmisie a unei piese de teatru. 1960: Se achiziționează un al doilea car de reportaj; la 24 martie apare emisiunea „Actualitatea internațională”. 1961: Programele TVR sunt difuzate șase zile din șapte și au o durată de circa 3 - 4 ore, cu excepția duminicii când durata e dublă, existând și un program matinal. Se înființează primul studio de sincronizare și montaj, ceea ce duce la diversificarea producției proprii (documentare, divertisment). Emisiunile filmate sunt însă arhivate și depozitate la întâmplare, în diferite încăperi, în condiții improprii de păstrare. 1962: Se achiziționează încă două care de reportaj. Este inaugurată la Topolog, în Munții Măcinului, o puternică stație de 10 KW pentru Dobrogea, pe canalul 11. 1963: Televiziunea este conectată la rețeaua Euroviziunii și Interviziunii. Încep astfel schimburile de programe. Pe dealul Feleacului la Cluj este instalată o stație TV de 4 KW pe canalul 11. 1964: Oradea se dotează și ea cu un puternic emițător de 10 KW pe canalul 3.
„Dezghețul” relativ (1964 - 1970) Între anii 1964 - 1970 se desfășoară o perioadă de relativă libertate editorială.
Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanților.
Un al doilea canal a apărut în 1968, care va transmite până în 1985.
Momente-cheie: 1965: Televiziunea acoperă 40 % din teritoriu și are 500 de mii de abonați. Apare Teleenciclopedia, cea mai longevivă emisiune culturală a TVR, prima ediție fiind difuzată la 22 mai, la ora 20. Emițătorul rusesc de pe Casa Scânteii trece în rezervă și este înlocuit cu unul modern, elvețian. 1966: Începând de la 6 februarie, „Jurnalul” Televiziunii se redenumește „Telejurnal” și e transmis într-o ediție de seară și una de noapte. Începând cu 1 iulie, emisiunile, difuzate de șase ori pe săptămână, încep la ora 18.00 și se termină spre orele 23.00 - 23:30. Duminica se difuzează, în plus, un program matinal. 1967: Miercuri 8 noiembrie este difuzat primul film sub genericul „Telecinemateca”. La finele acestui an se pun în funcțiune puternicele emițătoare de pe Coștila, pe canalul 6, și de pe vârful Cerbu, pentru Oltenia, pe canalul 8. Ambele au o putere de câte 20 KW. La 1 mai 2018 acestea își încheie misiunea de peste 50 de ani de foc continuu, lăsând loc televiziunii digitale terestre.
thumb|250px|Sediul TVR
1968: Televiziunea se mută în noul centru din Calea Dorobanților. Construit de arhitectul Tiberiu Ricci, era unul dintre cele mai moderne din Europa la acea vreme: trei studiouri mari (unul de 790 și două de 550 m2), un studio mediu pentru știri (110 m2), două studiouri mici pentru crainici (de 40 m2 fiecare) și un studio muzical (175 m2). Este făcută prima înregistrare video pe bandă magnetică de doi țoli. Apar primele lecții de limbi străine. Din 29 aprilie se emite și lunea. Se inaugurează, la 2 mai, Programul 2, pe fosta stație a Programului 1 - canalul 2 FIF/VHF. La început acesta emitea doar o zi pe săptămână, joia, pentru ca de la 16 iunie, să difuzeze și duminica, iar de la 20 iulie, și sâmbăta. Teste de televiziune în culori. România încearcă să adapteze unul dintre standardele deja existente. Lipsa de bani face însă ca proiectul să fie pus în așteptare. 1968: Televiziunea organizează festivalul „Cerbul de Aur”. Acesta e întrerupt după ediția din 1971 și revine abia în 1992. 1969: Se lansează, în noiembrie, emisiunile în limba maghiară (2 ore și 30 min. săptămânal) și în limba germană (1 ora și 45 de min. săptămânal). 1970: La 25 mai, la ora 19.20, se difuzează prima emisiune pentru cei mici: „1001 de seri”.
Ceaușescu începe schimbarea direcției (1971 - 1977) După vizita sa din 1971 în Coreea de Nord, Ceaușescu începe o politică megalomană și autonomistă, dublată de introducerea progresivă a unui cult al personalității închinat lui.
Momente memorabile: 1971: La 26 decembrie intră în funcțiune emițătorul de pe canalul 4, pentru zona București, cel care a difuzat, aproape 35 de ani, programul 1 de televiziune. 1972: Programul 2 ajunge să transmită zilnic; aria de acoperire era, însă, de numai 15 - 20 % din teritoriu. Se amenajează, la Cluj și Timișoara, primele studiouri teritoriale, dotate cu câte un car de reportaj. 1973: Programele 1 și 2 ajung la un volum de emisie de peste 100 de ore săptămânal. 1975: E testată cu succes emisia color PAL/SECAM prin emițătoarele de la Casa Scânteii. Se concepe imediat un plan de trecere la televiziunea color. Erau prevăzute două noi studiouri de 450 mp fiecare, un studio pentru știri de 180 mp și două regii de emisie independente, pentru a da posibilitatea colorizării celorlalte studiouri și regii. Cererea e respinsă, însă, de puterea politică.
Perioada constrângerilor bugetare (1978 - 1981) După cutremurul catastrofal din 1977 începe o perioadă de constrângeri bugetare.
Momente și evoluții importante: 1978: La finele acestui an se simt primele efecte ale politicii „economiei de energie”: programele televiziunii se reduc în medie cu o oră și jumătate pe săptămână. 1979: TVR se dotează prin forțe proprii cu un prim car mobil color, după care urmează alte 6 din import. Se începe astfel producția de programe color. Emisia continuă, însă, să fie alb/negru. 1980: Controlul Tehnic General și regia de Euroviziune sunt colorizate. Producția cu carele mobile se face majoritar color. 1981: Pe 19 iulie, e făcută prima transmisiune color pentru străinătate cu ocazia Universiadei de la București. Cultul personalității dictatorilor e prezent din ce în ce mai mult pe micile ecrane.