Anxietatea este o reacția somatică a corpului la gândul sau frica privind o amenințare viitoare. Aceasta este o reacție de apărare a organismului prin intermediul reacției de luptă sau fugă declanșată de sistemul nervos autonom sau vegetativ și mai exact de diviziunea sistemului nervos autonom numită sistem nervos simpatic. Sistemul nervos simpatic scoate organismul din starea sa de homeostază și îl pregătește pentru înfruntarea pericolului, declanșând o varietate de simptome: palpitații cardiace, salivare excesivă, transpirație, reacția galvanică a pielii, tulburări digestive etc. De asemenea, poate implica și o varietate de stări emoționale precum ipohondria, teama, nervozitatea și agitația. Anxietatea poate duce ulterior la o tulburare numită tulburare de panică paroxistică ce este caracterizată prin atacuri de panică frecvente și persistente. Totodată, tulburarea de panică poate duce la apariția simptomelor somatoforme care explică de ce persoanele cu anxietate resimt frecvent sau constant diferite simptome dureroase în corp, precum tulburări digestive, migrene, amețeli etc. care nu au o cauză organică. Este vorba de emoții subiective neplăcute de spaimă față de evenimente anticipate, precum simțământul morții iminente. Anxietatea nu este același lucru cu frica, care este un răspuns la o amenințare reală sau percepută, întrucât anxietatea implică așteptarea unei amenințări viitoare. Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este de obicei generalizată ca o suprareacție la o situație care văzută doar în mod subiectiv ca amenințătoare. Este adesea acompaniată de tensiune musculară, agitație, oboseală și probleme de concentrare. Dacă anxietatea este experimentată în mod regulat, individul ar putea suferi de o tulburare de anxietate.
Oamenii care se confruntă cu anxietatea pot evita situațiile care le-au provocat anxietate în trecut.
Anxietatea poate fi fie o „stare” pe termen scurt sau o „însușire” pe termen lung. În timp ce anxietatea ca însușire constă în a te îngrijora în legătură cu evenimentele viitoare, tulburările de anxietate sunt un grup de tulburări mintale care se caracterizează prin simțăminte de anxietate și frică. Tulburările de anxietate sunt parțial de ordin genetic, studiile făcute pe gemeni sugerând că există 30-40% influență genetică asupra indivizilor când e vorba de anxietate. Factorii de mediu sunt de asemenea importanți. Studiile făcute pe gemeni arată că mediul în care trăiește individul are o influență mare asupra anxietății, în timp ce influențele împărtășite de mediu (medii care îi afectează pe gemeni în același fel) operează în timpul copilăriei, dar scad pe parcursul adolescenței. ‘Medii’ specifice studiate care sunt asociate cu anxietatea sunt abuzul asupra copilului, o istorie familială de tulburări mintale și sărăcia. Anxietatea este de asemenea asociată cu utilizarea de droguri, inclusiv alcool, cofeină și benzodiazepine (care sunt adesea prescrise pentru tratarea anxietății).
Există diferite tipuri de anxietate. Anxietatea existențială poate avea loc când o persoană se confruntă cu angoasă, o criză existențială sau simțăminte nihiliste. Oamenii se pot confrunta de asemenea cu anxietate matematică, anxietate somatică, anxietate de performanță. Anxietatea socială și anxietatea legată de străini este cauzată atunci când oamenii sunt anxioși când sunt printre străini sau alți oameni în general.
Tulburările de anxietate au loc adesea alături de alte tulburări de sănătate mintală, precum tulburarea depresivă majoră, tulburarea bipolară, tulburările de alimentație sau anumite tulburări de personalitate. De asemenea, adesea au loc adesea alături de trăsături de personalitate precum nevroza. Aceste co-manifestări observate sunt cauzate în parte de influențe genetice și de mediu împărtășite între aceste trăsături și anxietate.
Hormonii stresului emiși într-o stare anxioasă au un impact asupra funcției intestinelor și pot manifesta simptome fizice care pot contribui la sau exacerba IBS. Anxietatea este adesea experimentată de cei care au tulburare obsesiv-compulsivă și este o prezență acută în tulburarea de panică.
Prima etapă în managementul unei persoane cu simptome anxioase implică evaluarea unei potențiale prezențe a unei cauze medicale care stă la bază, a cărei recunoaștere este esențială pentru a decide tratamentul corect. Simptomele de anxietate pot masca o boală organică sau se manifestă în asociere sau ca rezultat a unei tulburări medicale.
Anxietate vs. frică
Anxietatea se deosebește de frică, care este un răspuns cognitiv și emoțional adecvat la o amenințare percepută.Andreas Dorschel, Furcht und Angst. In: Dietmar Goltschnigg (ed.), Angst. Lähmender Stillstand und Motor des Fortschritts. Stauffenburg, Tübingen 2012, pp. 49–54 Anxietatea are legătură cu comportamente specifice precum reacții de luptă sau fugă, comportamente defensive sau încercări de a scăpa. Se întâmplă în situații doar percepute ca incontrolabile sau inevitabile, dar în realitate nu sunt așa. David Barlow definește anxietatea ca „o stare de dispoziție orientată spre viitor în care cineva nu este gata sau pregătit să încerce să se facă față evenimentelor negative pe cale să se întâmple,” și că este o distincție între pericolele viitoare și prezente care separă anxietatea de frică. Altă descriere a anxietății constă în agonie, groază, teroare sau neliniște. În psihologia pozitivă, anxietatea este descrisă ca starea mintală care rezultă în urma unei provocări dificile pentru care subiectul are insuficiente abilități de a face față.
Frica și anxietatea pot fi diferențiate în patru sfere: (1) durata experienței emoționale, (2) concentrarea temporală, (3) specificitatea amenințării și (4) direcția motivată. Frica are o perioadă scurtă, este concentrată pe prezent, pusă în mișcare în legătură cu o amenințare specifică și facilitează scăparea de amenințare; anxietatea, pe de altă parte, durează mult, este concentrată pe viitor, e în mare concentrată pe o amenințare vagă și duce la o precauție excesivă când este vorba de abordarea unei amenințări potențiale și se interferează cu capacitatea constructivă de a face față situației.
Joseph E. LeDoux și Lisa Feldman Barrett au încercat amândoi să separe răspunsurile automate la amenințări de activitatea cognitivă asociată suplimentară în cadrul anxietății.
Simptome Anxietatea poate fi experimentată cu simptome zilnice lungi, care durează mult, care reduc calitatea vieții, fapt cunoscut ca anxietate cronică (sau generalizată) sau poate fi experimentată prin izbucniri scurte cu atacuri de panică stresante și sporadice, cunoscute ca anxietate acută. Simptomele de anxietate se pot întinde ca număr, intensitate și frecvență, în funcție de persoană. În timp ce aproape toți au experimentat anxietatea la un anumit punct al vieții, cei mai mulți nu dezvoltă probleme pe termen lung cu anxietatea. Anxietatea poate cauza simptome psihologice și psihiatrice.
Anxietatea poate induce mai multe suferințe psihologice (de exemplu, depresia) sau tulburări mentale și poate duce la automutilare sau sinucidere.
Efectele comportamentale ale anxietății pot consta în evitarea situațiilor care au provocat anxietate sau senzații negative în trecut. Alte efecte pot consta în schimbări în obiceiurile de somn, schimbări de conduită, sporirea sau diminuarea consumul de alimente și creșterea tensiunii motorii (de exemplu, a bate din picioare).
Printre efectele emoționale ale anxietății pot fi „senzații de neliniște sau spaimă, probleme de concentrare, a se simți încordat sau nervos, anticiparea răului, iritabilitate, agitație, a urmări (sau aștepta) semnele (sau întâmplările) de pericol și a se simți de parcă mintea a devenit goală”Smith, Melinda (2008, June). Anxiety attacks and disorders: Guide to the signs, symptoms, and treatment options. Recuperat pe 3 martie 2009, from Helpguide Web site: precum și „coșmaruri/vise urâte, obsesii cu privire senzații, déjà vu, senzația că ești prins în mintea ta și simțământul că totul este înfricoșător.”(1987–2008). Anxiety Symptoms, Anxiety Attack Symptoms (Panic Attack Symptoms), Symptoms of Anxiety. Retrieved March 3, 2009, from Anxiety Centre Website:
Efectele cognitive ale anxietății pot consta în gânduri despre pericole presupuse, precum frica de moarte. „Te poți... teme că durerile din piept sunt un atac de cord mortal sau că durerile acute și bruște din cap sunt urmare a unei tumori sau a unui anevrism. Simți o frică intensă când te gândești la moarte sau poți să te gândești la asta mai des decât e normal și nu poți să-ți scoți asta din minte.”(1987–2008). Anxiety symptoms – Fear of dying. Recuperat pe 3 martie 2009, from Anxiety Centre Website:
Printre simptomele psihologice ale anxietății pot fi: Neurologice, precum cefaleea, paresteziile, amețeala sau presincopa. Digestive, precum durerea abdominală, greața, diareea, indigestia, gura uscată sau bolusul. Respiratorii, precum dispneea. Cardiace, precum palpitații, tahicardia sau durerea toracică. Musculare, precum oboseala, tremurul sau tetania. Cutanate, precum transpirația sau mâncărimea. Uro-genitale, precum polachiuria, perseverența urinară, dispareunia sau impotența.
Tipuri
Existențială
Filosoful Søren Kierkegaard, în Conceptul de anxietate (1844), a descris anxietatea sau spaima asociată prin „amețeala libertății” și a sugerat posibilitatea soluționării pozitive a anxietății prin exercitarea auto-conștientă a responsabilității și alegerii. În Arta și artistul (1932), psihologul Otto Rank scrie că trauma psihică a nașterii este un simbol proeminent al anxietății existențiale și conține frica simultană a persoanei creative de – și dorința de – separare, individuație și diferențiere.
Teologul Paul Tillich a descris anxietatea existențială ca „stare în care ființa este conștientă de posibila ei non-ființă” și a făcut o listă cu trei categorii pentru acest fel de anxietate: ontică (destin și moarte), morală (vinovăție) și spirituală (goliciune și lipsă de sens). Potrivit lui Tillich, ultima din aceste trei tipuri de anxietate existențială, adică anxietatea spirituală, este predominantă în timpurile moderne în timp ce celelalte erau predominante în perioadele precedente. Tillich susține că această anxietate poate fi acceptată ca parte a condiției umane sau că i se poate opune rezistență, dar consecințele vor fi negative. În forma sa patologică, anxietatea spirituală poate tinde să „conducă persoana înspre creația certitudinii în sisteme de semnificație care sunt susținute de tradiție și autoritate” deși o asemenea „certitudine neîndoielnică nu este construită pe piatra realității”.
Potrivit lui Viktor Frankl, autor al Omul în căutarea sensului vieții, când o persoana are de a face cu pericole mortale extreme, cea mai de bază dintre toate dorințele umane este de a găsi un sens al vieții pentru a combate „trauma nonexistenței”, întrucât moartea este aproape.
În funcție de sursa amenințării, teoria psihanalitică distinge următoarele tipuri de anxietăți: realistă epuizarea creditelor VL & SL nevrotică morală
Test și performanță
Potrivit legii Yerkes-Dodson, un nivel optim de excitare este necesar pentru a îndeplini foarte bine o sarcină precum un examen, o performanță sau un eveniment competitiv. În orice caz, când anxietatea sau nivelul de excitare trece de limita optimă, rezultatul este declinul în performanță.