Henric al V-lea al Sfântului Imperiu Roman

Henric al V-lea (n. 1081Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser., Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4, p. 2. sau 1086Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5, p. 230. – d. 23 mai 1125, Utrecht), aparținând Dinastiei Saliene, a fost rege romano-german începând din 1098 alături de tatăl său, împăratul Henric al IV-lea, pe care l-a succedat în 1106, și împărat romano-german începând din 1111 până la moarte.

În timpul conflictelor împăratului Henric al IV-lea cu principii imperiali și cu papalitatea reformatoare, pentru recunoașterea puterii sale regale, Henric al V-lea a fost de partea adversarilor tatălui său. După destituirea acestuia în 1106, Henric al V-lea a cârmuit timp de cinci ani în consens cu principii imperiali. Anul 1111 este considerat punctul de cotitură al cârmuirii sale. Puțin înainte de încoronarea ca împărat, Henric a încercat zadarnic să-i priveze pe episcopi de drepturile regale care le fuseseră cedate. În scopul de a păstra cel puțin dreptul de învestire a clericilor, drept regal deținut anterior, Henric l-a ținut prizonier pe papa Pascal al II-lea și l-a forțat să-l încoroneze ca împărat. După 1111 regele a redus treptat participarea principilor imperiali la cârmuire revenind la cârmuirea autocratică specifică dinastiei saliene. În conflictele cu nobilii, Henric nu a mai admis compromisuri, a eșuat însă în încercarea de a-și spori puterea în raport cu Biserica și principii din Saxonia și din regiunea Rinului Inferior. Principii și-au asumat responsabilitatea pentru pacea în imperiu. Ei l-au forțat pe Henric printr-un decret emis la Würzburg în 1121 să admită un compromis cu papalitatea, ceea ce a avut ca urmare Concordatul de la Worms care a pus capăt Controversei pentru învestitură în 1122. În ultimii ani ai vieții Henric a pierdut aproape complet sprijinul principilor imperiali. Curtea sa regală itinerantă s-a aflat mai ales în vestul imperiului. Henric a fost căsătorit cu Matilda a Angliei din 1114. Întrucât căsătoria nu a avut urmași de sex masculin, Henric al V-lea a fost ultimul împărat al Dinastiei Saliene.

Biografie

Criza imperiului miniatura|Împăratul Henric al IV-lea între fiii săi Henric al V-lea și Conrad (rândul de sus, Evanghelia Catedralei Sf. Emmeram din Regensburg, Cracovia, Biblioteca capitolului catedralei, Cod. 208, fol. 2v.) Henric al V-lea s-a născut probabil în 1081. Deoarece Henric a devenit cavaler în 1101 și această ceremonie avea loc de regulă la împlinirea vârstei de 15 ani, este posibil ca el să se fi născut în 1086.Pentru anul de naștere 1081 pledează Peter Neumeister: Daten und Deutungen. Wann wurde Kaiser Heinrich V. geboren? În: Olaf B. Rader (ed.): Turbata per aequora mundi. Dankesgabe an Eckhard Müller-Mertens., Hanovra, 2001, pp. 89–97. Dimpotrivă Richard Gaettens pledează pentru anul 1086: Das Geburtsjahr Heinrichs V. 1081 oder 1086? În: Zeitschrift für Rechtsgeschichte Germ. Abt. nr. 79 (1962), pp. 52–71; Eduard Hlawitschka: Zum Geburtsdatum Kaiser Heinrichs V. În: Historisches Jahrbuch vol. 110 (1990), pp. 471–475. Henric a fost fiul împăratului Henric al IV-lea și al soției sale, Berta de Savoia (1051–1087), și frate al regelui Conrad al II-lea al Italiei și al ducesei Agnes de Waiblingen. Henric a petrecut primii ani ai vieții în principal la Regensburg.Stefan Weinfurter: Canossa. Die Entzauberung der Welt., München 2006, p. 196. Tutorele său a fost Conrad, episcopul de Utrecht.

La momentul nașterii lui Henric, tatăl său se lupta de câțiva ani deja cu papalitatea, episcopii și principii imperiali pentru a-și păstra tronul. În timpul cârmurii sale, Henric al IV-lea a acordat puțină importanță și respect nobilimii. În afară de Ducatul Saxoniei, i s-au opus, de asemenea, ducatele Bavaria, Suabia și Carintia care au căutat, la rândul lor, sprijinul papei Grigore al VII-lea, un susținător al ideilor reformiste în Biserică. Acesta cerea ca împăratul să renunțe la învestirea stareților și a episcopilor. Papa Grigore al VII-lea l-a excomunicat pe Henric al IV-lea în 1076. Excomunicarea i-a fost ridicată în 1077 după penitența de la Canossa, dar Henric al IV-lea a fost din nou excomunicat în anii 1080, 1094 și în 1102.

Henric al IV-lea a căutat să-și întărească influența în teritoriile din sudul imperiului. Astfel fiica sa, Agnes, a fost logodită în 1079 cu Frederic de Hohenstaufen, care dobândise în același an Ducatul Suabiei. De asemenea, împăratul a încercat să se asigure că fiul său cel mare, Conrad, îi va succeda la tron și de aceea el a fost consacrat rege romano-german la Aachen în 1087. Acesta însă a părăsit în 1093 partida reformatorilor BisericiiElke Goez: Der Thronerbe als Rivale: König Konrad, Kaiser Heinrichs IV. älterer Sohn. În: Historisches Jahrbuch vol. 116 (1996), pp. 1–49. și ca urmare, în mai 1098 la o dietă în Mainz, moștenirea tronului a fost transferată fratelui său mai mic, Henric, care a trebuit să jure că nu va prelua niciodată puterea cu forța, împotriva tatălui său.Cronica Vita Heinrici IV. imperatoris, cap. 7. La 6 ianuarie 1099 Henric a fost încoronat rege romano-german la Aachen unde a trebuit să repete jurământul. Fratele său, Conrad, a murit pe 27 iulie 1101 la Florența. Continuitatea dinastiei depindea acum de Henric al V-lea, singurul fiu supraviețuitor. Cârmuirea tatălui împreună cu fiul pare să fi decurs fără probleme timp de șase ani.Gerd Althoff: Heinrich V. (1106–1125). În: Bernd Schneidmüller, Stefan Weinfurter (ed.): Die deutschen Herrscher des Mittelalters. Historische Portraits von Heinrich I. bis Maximilian I. (919–1519)., München 2003, p. 182. În mod contrar Daniel Brauch: Heinrich V. und sein Vater in den Jahren 1098–1103. În: Gerhard Lubich (ed.): Heinrich V. in seiner Zeit. Herrschen in einem europäischen Reich des Hochmittelalters., Viena, 2013, p. 80. Spre deosebire de fiii regilor anteriori, Henric al V-lea nu a fost implicat în guvernare în această perioadă.Daniel Brauch: Heinrich V. und sein Vater in den Jahren 1098–1103. In: Gerhard Lubich (ed.): Heinrich V. in seiner Zeit. Herrschen in einem europäischen Reich des Hochmittelalters., Viena, 2013, p. 80.

Destituirea lui Henric al IV-lea (1104–1106) Cauzele destituirii tatălui de către fiu sunt controversate în cercetarea recentă. Istoricul Stefan Weinfurter consideră ca decisive motivele reformiste religioase ale conspiratorilor apropiați regelui.Stefan Weinfurter: Reformidee und Königtum im spätsalischen Reich. Überlegungen zu einer Neubewertung Kaiser Heinrichs V. În: Stefan Weinfurter (ed.): Reformidee und Reformpolitik im spätsalisch-frühstaufischen Reich., Mainz 1992, p. 17. Participarea la banchete și la partide de vânătoare le-a permis nobililor apropierea de tânărul rege având astfel prilejul de a-l convinge că va pierde viitoarea cârmuire dacă nu se va întoarce curând împotriva tatălui său. Dacă aștepta până la moartea tatălui, era posibil să piardă moștenirea tronului în favoarea altuia care și-ar fi găsit susținători.Vita Heinrici IV. imperatoris, cap. 9. Preocupat de mântuirea propriului suflet, regele Henric s-a întors împotriva tatălui său care era excomunicat și unindu-și forțele cu tinerii nobili bavarezi a format o „comunitate a mântuirii”.Stefan Weinfurter: Reformidee und Königtum im spätsalischen Reich. Überlegungen zu einer Neubewertung Kaiser Heinrichs V. În: Stefan Weinfurter (ed.): Reformidee und Reformpolitik im spätsalisch-frühstaufischen Reich., Mainz 1992, p. 21. El a hotărât că va putea succeda la tronul regal doar aliindu-se cu forțele reformatoare.Stefan Weinfurter: Reformidee und Königtum im spätsalischen Reich. Überlegungen zu einer Neubewertung Kaiser Heinrichs V. În: Stefan Weinfurter (ed.): Reformidee und Reformpolitik im spätsalisch-frühstaufischen Reich., Mainz 1992, p. 28.

Unii cercetători au ajuns la concluzia că motivul destituirii lui Henric al IV-lea a fost asasinarea contelui Sieghard de Burghausen în februarie 1104 de către câțiva funcționari regali și cetățeni din Regensburg.Gerd Althoff: Heinrich IV. Darmstadt 2006, pp. 228–253; Monika Suchan: Königsherrschaft im Streit. Konfliktaustragung in der Regierungszeit Heinrichs IV. zwischen Gewalt, Gespräch und Schriftlichkeit., Stuttgart 1997, pp. 166–172. Contele Sieghard își manifestase nemulțumirea față avantajarea Bavariei în raport cu Saxonia și Franconia. Asasinarea lui a ofensat nu numai familia sa ci și mulți nobili deoarece împăratul nu a luat măsuri drastice împotriva celor vinovați, redeșteptând vechile acuzații că prefera oamenii de rang inferior. Anterior, Henric al V-lea a încercat zadarnic să mijlocească o înțelegere între contele Sieghard și funcționarii regali ceea ce i-a dat motive să-și învinovățească tatăl pentru pasivitate.Einen Überblick über die Quellenlage bietet Gerold Meyer von Knonau: Jahrbücher des Deutschen Reiches unter Heinrich IV. und Heinrich V. vol. 5, Berlin, 1964, pp. 195-197. Legat de această concluzie a istoricilor este de remarcat însă intervalul mare de timp scurs între asasinarea contelui Sieghard și distanțarea lui Henric de tatăl său.

În noiembrie 1104 Henric al V-lea s-a îndreptat împotriva nobilimii reformatoare saxone care se opusese alegerii arhiepiscopului de Magdeburg. În timpul expediției punitive în Saxonia, el s-a dezis pe 12 decembrie de tatăl său încălcând astfel jurământul de credință făcut acestuia. Apoi Henric al V-lea s-a îndreptat spre Regensburg, unde a sărbătorit pentru prima dată Crăciunul alături de adepții săi. În aceeași perioadă a trimis soli la Roma pentru ca papa să-i ridice interdicția ce-i fusese impusă și să-l elibereze de jurământul făcut. Încălcarea acestuia era considerată unul dintre cele mai mari păcate pentru care, după credința vremii, trebuia să dea seamă la Judecata de Apoi. Papa i-a promis lui Henric al V-lea nu numai absoluțiunea, ci și sprijinul în lupta împotriva tatălui său cu condiția ca el să se dovedească apoi un rege drept și un bun conducător al Bisericii.

Între 1105 și 1106 ambele părți și-au prezentat argumentele în scrisori și au emis documente pentru a lega imperiul de propria persoană. Tatăl și fiul s-au acuzat reciproc de nesocotirea ordinii divine și de distrugerea ordinii pământești.Steffen Patzold: Königtum in bedrohter Ordnung: Heinrich IV. und Heinrich V. 1105/06. În: Gerhard Lubich (ed.): Heinrich V. in seiner Zeit. Herrschen in einem europäischen Reich des Hochmittelalters., Viena, 2013. p. 67. Henric al V-lea a început să facă eforturi intense pentru a atrage Saxonia de partea sa. Tatăl său nu mai fusese în Saxonia după 1089, iar acolo opoziția era deosebit de puternică. În primăvara anului 1105 Henric al V-lea s-a aflat acolo două luni, timp în care și-a arătat disponibilitatea de a colabora cu Biserica pe baza ideilor gregoriene destituind episcopii numiți de tatăl său: Frederic de Halberstadt, Udo de Hildesheim și Henric al II-lea de Paderborn.Gerd Althoff: Heinrich IV. Darmstadt 2006, pp. 237-238. Henric a mers desculț în procesiunea de la Quedlinburg din Duminica Floriilor pentru a-și demonstra smerenia (humilitas) - virtutea elementară a cârmuitorilor creștini. Șederea sa în Saxonia s-a încheiat cu sărbătorirea Rusaliilor la Merseburg și cu confirmarea numirii Mitropolitului de Magdeburg.