Bătălia de la Quatre Bras a fost o bătălie purtată pe 16 iunie 1815 între armata anglo-olandeză, condusă de Wellington, și aripa stângă a Armatei Nordului, condusă de Mareșalul Michel Ney. Scopul bătăliei a fost controlul intersecției cruciale a patru drumuri, din dreptul localității belgiene Quatre Bras. Deși, la începutul bătăliei, mareșalul francez se bucura de o superioritate numerică semnificativă, acesta a dat dovadă de o precauție necaracteristică, amânând atacul până după amiază, moment în care ducele de Wellington tocmai primise întăriri. Ney a reușit totuși să cucerească intersecția esențială, dar contraatacul anglo-aliat l-a împins pe pozițiile sale inițiale. Atunci când mareșalul a organizat un nou atac, a găsit poziția neapărată, întrucât Wellington începuse retragerea după ce a aflat de înfrângerea prusacilor la Ligny, înfrângere care punea toată armata anglo-aliată într-o poziție precară, riscând un atac în flanc din partea armatei franceze principale.
Preludiu Intersecția de la Quatre Bras era de importanță strategică, deoarece oricine ar fi controlat-o ar fi putut să mărșăluiască înspre sud-est de-a lungul drumului Nivelles-Namur către armatele franceze și prusace, care erau angajate în Bătălia de la Ligny. Dacă armata anglo-aliată a lui Wellington ar fi putut să facă joncțiunea cu prusacii, forța combinată ale celor două armate ar fi fost mai mare decât cea a lui Napoleon. Strategia lui Napoleon fusese să treacă granița în Belgia (pe atunci parte a Țărilor de Jos) fără să alerteze Coaliția și să se interpună între forțele acesteia, astfel încât să-i înfrângă pe prusaci pentru ca apoi să se ocupe de armata anglo-aliată. Deși comandanții coaliției aveau anumite informații în legătură cu manevrele dinainte de atac ale francezilor, strategia lui Napoleon s-a bucurat inițial de un mare succes.
Instrucțiunile lui Wellington la începutul campaniei s-au bazat faptul că orașul Bruxelles trebuia protejat împotriva unui atac al francezilor, însă Wellesley nu știa ce rută va fi urmată de către Napoleon, primind rapoarte (false) cum că o manevră de învăluire ar fi avut loc prin Mons. A auzit pentru prima dată de începerea ostilităților în jurul orei 15:00 pe 15 iunie de la prințul de Orania, confirmări ulterioare ale faptului că avanposturile Corpului I prusac, sub comanda locotenent-generalului Graf von Ziethen, erau atacate de către francezi la ora 04:30 la Thuin (lângă Charleroi), sosind în următoarele trei ore. Era ora 18:00 atunci când Wellington a pus la cale primele ordine prin care să-și concentreze armata.Hofschröer, 1815, the Waterloo Campaign: Wellington, His German Allies and the Battles of Ligny and Quatre Bras, ed. Greenhill Books, 1998, pag. 331 Cu toate acestea, era încă nesigur unde ar fi fost mai bine să-și adune forțele, ordonând ca armata sa să înainteze către prusaci abia după ce a aflat că frontul din apropiere de Mons era liber – aproape de miezul nopții.
Această întârziere de nouă ore l-a împiedicat pe Duce să își deplaseze armata într-o poziție din care i-ar fi putut oferi lui Gebhard von Blücher sprijinul de care avea nevoie (iar istoricul Peter Hofschröer spune că i-a promis acest lucru)Hofschröer, 1815, the Waterloo Campaign: the German Victory: From Waterloo to the Fall of Napoleon, ed. Greenhill Books, 1999, pag. 334 pe 16 iunie în Bătălia de la Ligny.
Wellington nu a ordonat armatei sale nici să înainteze către Quatre Bras pe 16 iunie, încă suspectând o manevră de învăluire prin Mons. (A spus mai târziu că a făcut aceasta pentru a-și acoperi greșelile, deși ordinele emise și primite nu corespund acestei afirmații.) Totuși, cartierul general al prințului de Orania a decis să ignore ordinele lui Wellington de a regrupa forțele olandeze înăuntrul și în jurul orașului Nivelles, în loc de aceasta luând inițiativa de a apăra Quatre Bras, unde au primit ajutorul substanțial al trupelor din Braunschweig și Nassau.
thumb|300px|Harta campaniei de la Waterloo Planul original al lui Napoleon pentru 16 iunie era întemeiat pe presupunerea că forțele Coaliției, care fuseseră luate prin surprindere, nu vor încerca o concentrare înaintată a forțelor, care ar fi presupus un risc major din partea acestora; de aceea a intenționat să împingă avangarda chiar și până la Gembloux, cu scopul de a-l găsi și respinge pe Blücher. Pentru a sprijini această operațiune, rezerva se va îndrepta mai întâi la Fleurus pentru a-l întări pe Grouchy, în caz că avea nevoie de ajutor pentru a alunga trupele lui Blücher; însă, odată ce va ocupa Sombreffe, Napoleon va redirecționa rezervele înspre vest pentru a se alătura lui Ney, care ar fi trebuit până atunci să captureze Quatre Bras.Encyclopædia Britannica 1911, „Campania de la Waterloo” Pentru a îndeplini acest obiectiv, Ney, căruia îi era atașat acum Corpul al III-lea de Cavalerie (Kellermann), trebuia să se maseze la Quatre Bras și să trimită avangarda la 10 kilometri (6 mile) nord de acel loc, o divizie la Marbais realizând legătura dintre el și Grouchy. Apoi, centrul împreună cu aripa stângă vor executa un marș de noapte către Bruxelles. Forțele Coaliției vor fi astfel separate iremediabil și tot ce va rămâne de făcut va fi distrugerea fiecăreia în parte. Napoleon aștepta acum informații suplimentare din partea comandanților săi de la Charleroi, unde a concentrat Corpul al VI-lea (Lobau), pentru a-l cruța, dacă era posibil, de un contramarș obositor, deoarece părea că nu va fi nevoie de acesta decât pentru marșul spre Bruxelles.
Pe 15 iunie, în timp ce Copul I prusac se retrăgea către Ligny, a apărut un pericol pentru forțele Coaliției: faptul că Ney va putea avansa prin Quatre Bras pentru a-și îndeplini misiunea fără să întâlnească aproape deloc opoziție. La cartierul general olandez de la Genappe (situat la aproape cinci kilometri (3 mile) de Quatre Bras), generalul-maior Rebecque, șeful de stat major al prințului de Orania, dându-și seama de pericol, i-a ordonat locotenent-generalului Hendrik, baron de Perponcher Sedlnitsky, comandantul celei de-a doua divizii olandeze, să-și trimită cea de-a doua brigadă (prințul Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach) pentru a ocupa Quatre Bras. Brigada, alcătuită din două regimente din Nassau, a ajuns la destinație pe la ora 14:00 în data de 15 iunie. Prințul Bernhard s-a dispus în fața primilor cercetași francezi, lăncieri ai diviziei de Cavalerie Ușoară a Gărzii Imperiale (Lefebvre-Desnouettes), în timp ce aceștia se apropiau de Quatre Bras. Lăncierii au fost opriți la Frasnes, după care Nassauerii s-au retras în pădurea Bossu, un petic dens de pădure de lângă Quatre Bras.Eric Niderost, Războaiele napoleoniene: Bătălia de la Quatre Bras, pagina 2, Historynet.com: „18:30 — unele relatări menționează ora 17:30” Generalul Lefebvre-Desnouettes a cerut sprijinul infanteriei, însă deoarece se lăsa întunericul, iar infanteria sa era împrăștiată de-a lungul drumului Bruxelles-Charleroi, Ney a respins cererea și a decis să așeze tabăra pentru noapte, ca apoi să se apropie de Quatre Bras în forță a doua zi.Eric Niderost, Războaiele napoleoniene: Bătălia de la Quatre Bras, pagina 2, Historynet.com Atunci când a început să se facă seară, pe 15 iunie, în loc să urmeze ordinele lui Wellington de a concentra Corpul I la Nivelles, Rebecque a ordonat primei brigăzi (Graaf van Bijlandt) a celei de-a doua divizii olandeze să întărească brigada a doua a prințului Bernhard.Eric Niderost, Războaiele napoleoniene: Bătălia de la Quatre Bras, pagina 3, Historynet.com
Ney a petrecut dimineața zilei de 16 iunie cu masarea Corpurilor I și II și recunoașterea inamicului de la Quatre Bras, care, după cum fusese informat, fusese întărit. Însă până la prânz nu a întreprins nicio acțiune majoră pentru a captura intersecția, care se afla la îndemâna sa. Între timp, Grouchy a raportat de la Fleurus că prusacii veneau dinspre Namur, dar se pare că Napoleon nu a acordat prea multă importanță acestui raport. Se afla încă la Charleroi atunci când, între 09:00 și 10:00, a primit vești suplimentare dinspre flancul stâng cum că forțe ostile considerabile erau vizibile la Quatre Bras. Împăratul i-a scris de îndată lui Ney, spunându-i că acelea nu puteau fi altceva decât o parte din trupele lui Wellington și că mareșalul trebuia să-și concentreze soldații pentru a zdrobi ce se afla în fața lor, adăugând că trebuia să trimită toate rapoartele la Fleurus. Apoi, lăsându-l provizoriu pe Lobau la Charleroi, Napoleon s-a grăbit să ajungă la Fleurus, unde a sosit în jurul orei 11:00.
Quatre Bras și pădurea Bossu thumb|left|100px|Mareșalul francez Ney Quatre Bras era un sat foarte mic localizat în apropiere de importanta intersecție aflată pe drumul către Bruxelles. În acea perioadă, acesta avea numai trei-patru case.John Kincaid, Adventures in the Rifle brigade, in the Peninsula, France, and the Netherlands, from 1809 to 1815, ed. Boone, 1830, pag. 314 (Cartea în format PDF pe Google Books) Mareșalul Ney a sosit la Quatre Bras în jurul orei 14:00. A recunoscut imediat importanța intersecției de lângă acest sat și pădurea Bossu. Era imposibil de mărșăluit pe drumul spre Bruxelles atâta timp cât inamicul se afla în pădure. Aceasta era alcătuită din copaci înalți și tufișuri dese, cărări largi facilitând mișcarea trupelor.
În apropiere se găsea Gemioncourt. Era o fermă mare cu turnuri înalte, grădini cu ziduri din piatră și livezi care ofereau o poziție excelentă de apărat. Gemioncourt reprezenta o fermă belgiană tipică pentru acele vremuri: era construită în majoritate din piatră, cu casa principală și clădirile anexe grupate în jurul unei curți centrale unde se putea intra numai printr-o poartă de lemn, astfel că din exteriorul fermei se puteau observa doar pereții groși exteriori, fără ferestre, și zidurile înalte. Adăugând la acestea și deschizăturile din pereți, o astfel de fermă devenea un bastion formidabil.David Hamilton-Williams, Waterloo: New Perspectives : the Great Battle Reappraised, ed. John Wiley & Sons, 1994, pag. 204 Vizibilitatea era limitată pentru ambele părți, din cauza lanurilor înalte de secară, grâu și porumb. Malurile pârâului, înțesate de arbori, ofereau o poziție avantajoasă pentru trăgători.
Până atunci, se aflau puțini soldați pe câmpul de luptă. Avangarda (trupe din Nassau și Olanda), luptase împotriva câtorva francezi cu o seară înainte. Făcuseră aceasta din proprie inițiativă, alegând să nu urmeze ordinele lui Wellington de a se muta în întregime la Nivelles. Datorită lui Constant Rebecque și lui Bernhard de Saxa-Weimar, încercarea francezilor de a separa cele două armate aliate din Belgia aproape că fusese zădărnicită.
Trupele prințului de Orania Înălțimea Sa, prințul de Orania (1792-1849), comanda trupele olandeze. Deși avea numai 23 de ani, el era comandantul Corpul I, cel mai mare corp de armată din cadrul armatei aliate. Comanda i-a fost acordată din motive pur diplomatice. Până când Wellington a ajuns la Bruxelles în aprilie, prințul de Orania a fost comandantul-șef al forțelor aliate staționate în Olanda. Numai după presiuni și eforturi intense tatăl său, regele Olandei, a fost de acord ca Wellington să preia comanda supremă. Nimic mai prejos decât comanda Corpul I nu era acceptabil pentru el și fiul său.Mark Adkin, The Waterloo Companion: The Complete Guide to History's Most Famous Land Battle, ed. STACKPOLE BOOKS, 2001, pag. 99
Trupele olandeze din 1815 erau recruți noi, tipici, fără experiență în vreo campanie; ca și orice altă armată din această perioadă, erau prezenți în număr mare. În mod evident, batalioanele Jäger (ușoare) și de Linie cuprindeau soldați profesioniști, însă chiar și acestea aveau mulți oameni noi. Cei din miliție fuseseră înrolați, într-o modalitate sau alta, dar acest lucru nu înseamnă că posedau vreun fel de pregătire militară. Nu era o armată proastă, însă nici nu s-a distins foarte mult, cel puțin nu la începutul campaniei; dar și-a îndeplinit datoria.Erwin Muilwijk, Waterloo Campaign 1815; The contributions of The Netherlands Mobile Army