Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă din România situată în extravilanul satului Canlia, județul Constanța.
Istoric În timpul lui Dioclețian (285-305), în Dobrogea (Scythia Minor) au fost martirizați mai mulți creștini: Evagrius, Benignus, Cristus, Sive, Cresto, Arestus, Sinidia, Rufus, Patricius, Zosim, toți acești sfinți fiind consemnați în Acta Sanctorum, fără a se menționa însă locul martiriului lor. Nu departe de Dervent, în cetatea Durostorum (azi în apropiere de orașul bulgar Silistra), au primit mucenicia: Maximus, Quintilianus, Dadas, Iulius, Secondo, Dasius. În această perioadă, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii, au fost martirizați patru creștini ale căror nume nu ne sunt cunoscute, păstrându-se însă patru cruci de piatră – anumiți cercetători și istorici considerând că ar putea fi vorba de unii dintre martirii amintiți mai sus.
Tradiția fixează la Dervent o biserică de mănăstire (secolul al XI-lea), distrusă de pecenegi (1036) odată cu cetățile Capidava și Dervent. După Războiul de Independență (1877-1878), Protos. Atanasie Negară a ținut la începutul secolului al XX-lea – pentru o lungă perioadă – o evidență amănunțită a unor presupuse vindecări petrecute la „sfintele cruci nepuse de mână omenească, ci crescute din pământ”. În 1923, episcopul Ilarie Teodorescu al Tomisului a înființat la Dervent o mănăstire pe terenul donat de familia Andreevici și Paraschiva Gheorghiu. În 1934, paraclisul care adăpostea crucile a ars din temelii, icoanele rămânând însă neatinse de foc. În 1936, PS Gherontie al Tomisului a pus piatra de temelie a actualei biserici, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu și sfințită pe 13 septembrie 1942, dată la care Elefterie Mihail a fost numit stareț al mănăstirii. În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost închisă timp de zece ani. Din 1970 a funcționat ca biserică de mir a satului învecinat, Galița, clădirile care au aparținut mănăstirii fiind folosite de IAS Ostrov până în anul 1990. Pe 2 februarie 1990, părintele Elefterie Mihail primește binecuvântarea de redeschidere a mănăstirii. În același an, pe 12 mai, la vârsta de 90 de ani, renumitul duhovnic dobrogean a murit și a fost înmormântat în partea dreaptă a altarului.
În apropierea mănăstirii se află cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (secolul al X-lea), considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate Vicina, din care a fost adus în 1359 la Curtea de Argeș primul mitropolit al Țării Românești, Iachint.Gheorghiță Ciocoi, Șerban Tica, Amalia Dragne, Ghidul mănăstirilor din România, București: Editura Sophia, 2011, p. 36
Note
Legături externe
Sfânta Mănăstire Dervent Manastirea Dervent (I), 12 iunie 2012, Dorina Zdroba, CrestinOrtodox.ro Manastirea Dervent (II), 12 iunie 2012, Dorina Zdroba, CrestinOrtodox.ro Colț de rai: În leagănul ortodoxiei românești , 23 octombrie 2011, Alina Enache, Adevărul Spre Dervent, 1 iulie 2005, Marius Oprea, Ziarul de Duminică Spre Dervent (II), 26 ianuarie 2007, Marius Oprea, Ziarul de Duminică Izvorul Tămăduirii de la Dervent , 9 aprilie 2010, Dumitru Manolache, Ziarul Lumina Manastirea Dervent - un sanatoriu al duhului, 13 iunie 2012, Dumitru Manolache, Lumea Credinței, Anul II, Nr. 1(6)
Imagini http://dervent.ro/resurse/dervent/manastirea/Manasitirea-Dervent.jpg http://www.dervent.ro/resurse/dervent/Manasitirea-Dervent-Ext-1.jpg
Categorie:Mănăstiri din județul Constanța