Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta și în ultimele 36 de ore din viață, soția lui Adolf Hitler. Decentă și bine crescută, ea era o tânără din clasa de mijloc fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunțat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viață – căsătorie, copii, propria casă, mândria și aprobarea părinților. Datele rămase despre această femeie sunt foarte puține. Acoliții lui Hitler nu i-au acordat vreo importanță, iar nevestele naziștilor de top abia o tolerau. În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului.Seaman Mark, Operation Foxley: The British Plan to Kill Hitler, Editura Public Record Office, 1995 În aprilie 1945, în timp ce armata sovietica înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deși a fost amanta lui pentru 14 ani, puțină lume i-a cunoscut numele sau înfățișarea, führerul reușind atât de bine să o țină departe de ochiul publicului încât a trăit și a murit anonimă.

Familia, copilăria și educația Evei miniatura|left|100px|Mama Evei Braun, Franziska Braun În noaptea de 6 februarie 1912 se naște la ora 2.22 în München, Bavaria Eva Braun, cântărind aproximativ 5 kilograme și jumătate. Ea a fost botezată și Ana Paula aceste 2 prenume fiind date după numele a două mătuși din partea mamei. Tatăl ei își dorea un băiat, având deja o fetiță în vârstă de 3 ani pe nume Ilse. Mama Evei, Franziska Braun, născută Kronburger, provenea dintr-o familie foarte credincioasă, Fanny fiind crescută conform rigorilor romano-catolice. Beilngries, localitatea ei natală se află într-o regiune a Germaniei cu un puternic atașament pentru valorile crestine, Papa Benedict al XVI-lea fiind și el născut în apropiere. Tatăl Evei, Friedrich 'Fritz' Braun era originar din regiunea Schwabia, o provincie aflată la nord-vest de Bavaria. Părinții lui erau tâmplari în Stuttgart și au sperat ca fiul lor să le urmeze în meserie. Fritz visa însă să ajungă arhitect, dar realizând cât este de dificil, a ales să devină profesor, spre dezamăgirea familiei. După ce și-a dobândit diploma, s-a angajat în Württemberg, mutându-se ulterior în München, unde a început să predea la o școală profesională. Câțiva ani mai târziu, el a întâlnit-o și curtat-o pe Fanny Kronburger. Cei doi s-au căsătorit în iulie 1908 când Fritz avea 29 de ani, mireasa sa fiind cu 6 ani mai tânără. Împreună au avut 3 fete: Ilse (1909 – 1979) Eva (1912 – 1945) Margareta cunoscută ca Gretl (1915 – 1987). Copiii au crescut într-un mediu familial sănătos, părinții acordându-le o atenție deosebită și având grijă să nu le lipsească nimic. Mama lor, care câștiga bani în plus din croitorie, obișnuia să le facă fetelor rochii, în albumele de familie existând numeroase fotografii cu cele trei fiice pozând cu noile haine. Fiecare vacanță este petrecută la Beilngries, un orășel la 100 km de München, unde se afla casa bunicilor Kronburger. Aici ei plecau în drumeții pe munte, la schi, patinaj ori pescuit, fetele fiind încurajate de părinți să fie foarte active. Eva a iubit încă din copilărie sportul, practicând cu deosebită plăcere schiul, gimnastica sau înotul ori de câte ori a avut ocazia pentru tot restul vieții. miniatura|Eva relaxăduse cu unii dintre câinii săi (1942) În vara anului 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Fritz este nevoit să meargă pe front. Familia Braun nu este afectată de sângerosul conflict, femeile continuându-și viața în modul obișnuit. În 1919 tatăl se întoarce acasă, tragedia războiului pierdut precum și suferințele văzute marcându-l enorm. Pe fondul sărăciei și inflației de la începutul anilor '20 familia Braun are unele dificultăți financiare, iar părinții Evei se despart pentru o perioadă, urmând a se recăsători în 1922. În tot acest timp, Eva este dată în grija bunicilor din partea mamei unde începe școala primară, pe care o va continua în München după ce părinții ei decid să rămână împreună. În 1924, pe când avea 14 ani, urmează Liceul Catolic pentru fete din München. Lucru oarecum neobișnuit pentru acea perioadă, deoarece mai puțin de 4% din fete își continuau studiile după școala primară.Stephenson Jill, Women in Nazi Society, Editura Croom Helm, Londra, 1975, pag.14 Acest fapt demonstrează interesul familiei pentru o educație adecvată a copiilor lor. Aici Eva petrece o perioadă minunată, fiind foarte populară în rândul colegelor de clasă. Multe dintre ele îi vor rămâne prietene pe viață, Herta Ostermayr fiind una dintre ele. Spre deosebire de sora ei mai mare, Eva nu a fost interesată prea mult de școală, notele ei rămânând pe parcursul școlarizării modeste. În anul 1928, ea termină liceul însă nu își definitivează studiile cu un Bacalaureat, ceea ce sugerează că nu dorea să urmeze în continuare o universitate, ci să se angajeze. Cu scopul de a-i cizela manierele în perspectiva unei căsătorii promițătoare, părinții decid să o trimită la școala catolică a surorilor engleze în micul oraș Simbach am Inn, aflat la 120 km nord-est de München în apropiere de granița cu Austria. Aici ea trebuia să își petreacă următorii 2 ani sub supravegherea strictă a măicuțelor. Fire exuberantă, Eva era foarte nefericită că a fost obligată să-și părăsească familia și prietenii din München. După doar 9 luni, își amenință părinții cu fuga la Viena, refuzând să urmeze și ce-l de-al doilea an. Cedând insistențelor fetei, Eva se întoarce acasă în iulie 1929. Tatăl său o sfătuiește să urmeze un scurt curs de dactilografie, după care o trimite să lucreze ca secretară la cabinetul unui doctor. Evei nu i-a plăcut munca monotonă dintr-un birou și zărind un anunț în ziar pentru un post de asistent într-un atelier foto se decide să aplice pentru slujbă.

Prima întâlnire cu Hitler Pe Schellingstrasse, din cartierul Schwabing, la numărul 50, mutat ulterior pe o stradă învecinată, Amalienstrasse, se afla atelierul fotografic al lui Heinrich Hoffmann. Acesta era încă din anul 1922 fotograful oficial al Partidului Național Socialist. De la 17 și până la 25 de ani, Eva și-a petrecut cea mai mare parte a timpului aici fiind ucenica și asistenta lui Hoffmann. Ea era interesată de fotografie încă din adolescență, când la vârstă de 13 ani a primit prima cameră foto.Lambert Angela, The Lost Life of Eva Braun, Editura Arrow Books, Londra, 2007, pag. 5 Atelierul era situat în centrul activităților artistice și studențești din München, acesta fiind un motiv în plus pentru Eva de a răspunde anunțului postat la începutul lunii octombrie 1929. A fost imediat angajată, Hoffmann fiind încântat de entuziasmul tinerei. Responsabilitățile ei includeau: preluarea și distribuirea comenzilor, procesarea și tipărirea fotografiilor, iar uneori era și model pentru angajatorul ei.

După aproximativ două-trei săptămâni de muncă, Eva l-a întâlnit pe Adolf Hitler. El, care a fost primul politician ce și-a dat seama de importanța imaginii publice, a sosit discret la atelier, aproape de ora închiderii, pentru a selecta câteva poze de la o recentă adunare a partidului. Eva nu a fost deloc intimidată de acest străin cu care Hoffmann era neobișnuit de politicos. Fiind o tânără bine crescută, a fost politicoasă cu Hitler, deși nu a avut idee cine era. În anul 1929, viitorul führer e deja cunoscut în München ca fiind oratorul și sufletul NSDAP-ului și ar fi trebuit să-i fie familiar Evei. În ciuda faptului că a crescut în orașul ce era locul de naștere și epicentrul Partidului nazist, tânăra nu era în temă cu politica, interesul ei față de acest domeniu fiind nul. Rămâne încă un mister ce a atras-o pe Eva la Hitler, care era cu 23 de ani mai în vârstă – poate ochii săi foarte pătrunzători sau manierele sale impecabile cu care trata doamnele. Preferatele lui erau femeile tinere pe care îi plăcea să le impresioneze cu galanteria sa. După această întâlnire care îi va marca întreaga viață, Eva i-a povestit surorii sale mai mari, Ilse:Nerin Gun, Hitler's Mistress: Eva Braun, Editura Meredith, New York 1968

Hoffmann a prezentat-o apoi pe domnișoara Eva misteriosului vizitator care s-a recomandat cu numele de domnul Wolf. Hitler folosea des acest alias în anii '20 din rațiuni de securitate. Heinrich Hoffmann povestește cum au decurs lucrurile dupǎ aceastǎ primǎ întâlnire: Drăguță. Blondă. Data viitoare când Hitler a văzut-o i-a dat câteva bilete la teatru. În final a invitat-o în apartamentul său din München. Eva nu a fost acceptată niciodată de către acoliții führerului care doreau pentru dictator o femeie mai sofisticată și inteligentă. Poate nici Hitler nu ar fi ales-o dacă ea nu l-ar fi urmărit timp de doi ani de la această întâlnire, Hoffmann încercând să o aducă în atenția clientului său cât mai des posibil.Lambert Angela, The Lost Life of Eva Braun, Editura Arrow Books, Londra, 2007, pag. 14

Hoffmann spune însă o altă poveste, notând în memoriile sale:Hoffmann Heinrich, Hitler Was My Friend, Editura Noontide Pr, 1978, pag. 160-161

Hitler, Geli și Eva În octombrie 1929, când Hitler o întâlnește pentru prima dată pe Eva, el era încă de la sfârșitul anului 1927 împreună cu Geli, fiica surorii sale vitrege Angela Raubal. Führerul era foarte atras de tânără ce avea o fire independentă, sofisticată, diferită în multe privințe de a Evei. Legătura amoroasă cu Geli a fost după dragostea față de mama sa cea mai importantă, profundă și singura relație pe care Hitler nu a putut-o controla. Este greu de crezut că în acea perioadă când Partidul Nazist se lupta pentru supremație pe scena politică, el a fost interesat să se implice în două legături sentimentale. Înconjurat de numeroase admiratoare, führerul era dedicat doar nepoatei sale. Imediat după prima lor întâlnire, Eva începe să-l urmărească asiduu pe Hitler, căutând mereu să se facă remarcată. Treptat el a început să-i acorde mai multă atenție, fiind impresionat de firea ei veselă și de devotamentul nedisimulat față de el. Hitler nu suporta femeile inteligente, cu atât mai mult pe cele certărețe sau interesate de viața politică. Curând, ea a fost invitată la operă, iar apoi la cină la restaurantul preferat al führerului. Motivele pentru insistența Evei nu erau banii sau notorietatea. Timp de ani de zile ea nu a acceptat bani, nici măcar pentru a-și plăti taxiul, lucru care l-a impresionat pe Hitler. Mai târziu el îi povestea tinerei lui secretare Traudl Junge: „Mai presus de toate este mândră. La început lucra pentru Heinrich Hoffmann și trebuia să fie atentă cu banii, cu toate acestea a durat ceva timp până să mă lase să-i plătesc măcar taxiul. Timp de ani de zile a dormit în birou pe o bancă pentru a fi acolo în caz că sunam, telefonul ei de acasă nepermițând convorbiri pe distanță lungă. Numai în urmă cu câțiva ani am reușit să o conving să mă lase să-i cumpăr o mică casă.”Junge Traudl, Müller Melissa, Bis zur letzten Stunde. Hitlers Sekretärin erzählt ihr Leben, List-Verlag, 2004, pag. 121 Eva era conștientă de relația lui Hitler cu nepoata sa, dar asta nu a împiedicat-o să continue să-l urmărească sau să-i strecoare în buzunar bilețele de dragoste.